Stuck with the mafia

Prolog

       Degetele îmi tremurau ca frunzele în vânt când le ridicam, iar inima îmi bătea repede ca aripile unei păsări colibri. Mâna puternică a lui Luca era fermă și hotărâtă când a luat-o pe a mea și mi-a pus inelul pe deget.

     Aur alb cu douăzeci de diamante mici.

     Ceea ce pentru alte cupluri trebuia să fie un semn de dragoste și devotament nu era altceva decât o mărturie a faptului că el mă stăpânea. O amintire zilnică a cuștii de aur în care aș fi fost prinsă pentru tot restul vieții mele. Până când moartea ne va despărți nu era o promisiune goală, ca în cazul multor alte cupluri care au intrat în legătura sfântă a căsătoriei.

       Nu exista nici o cale de ieșire din această uniune pentru mine. Eram a lui Luca până la sfârșitul amar. Ultimele cuvinte din jurământul pe care bărbații îl depuneau atunci când erau înrolați în mafie ar fi putut la fel de bine să fie încheierea jurământului meu de nuntă:

     "Intru viu și va trebui să ies mort."

     Ar fi trebuit să fug când încă mai aveam ocazia. Acum, în timp ce sute de fețe din Familiile din Chicago și New York se holbau la noi, fuga nu mai era o opțiune. Nici divorțul nu era o opțiune. Moartea era singurul sfârșit acceptabil al unei căsnicii în lumea noastră. Chiar dacă reușeam să scap de ochii vigilenți ai lui Luca și ai acoliților săi, încălcarea înțelegerii noastre ar fi însemnat război. Nimic din ceea ce ar putea spune tatăl meu nu ar împiedica Familia lui Luca să-și exercite răzbunarea pentru că i-am făcut să-și piardă fața.

     Sentimentele mele nu contau, nu au contat niciodată. Crescusem într-o lume în care nu mi se dădeau opțiuni, mai ales femeilor.

     Această nuntă nu era despre dragoste, încredere sau alegere. Era vorba despre datorie și onoare, despre a face ceea ce se aștepta de la mine.

     O legătură care să asigure pacea.

    Nu eram o idioată. Știam despre ce mai era vorba: bani și putere. Ambele erau în pierdere de când mafia rusă - "Bratva" - și alte organizații criminale încercaseră să-și extindă influența pe teritoriile noastre. Familiile italiene din Statele Unite trebuiau să pună capăt dușmăniilor lor și să lucreze împreună pentru a-și învinge dușmanii. Ar fi trebuit să fiu onorată să mă căsătoream cu cel mai mare fiu al Familiei din New York. Asta încercaseră să-mi spună tatăl meu și orice altă rudă de sex masculin încă de la logodna mea cu Luca. Știam asta, și nu era ca și cum nu aș fi avut timp să mă pregătesc exact pentru acest moment, și totuși frica îmi încorseta corpul într-o strânsoare implacabilă.

     —Poți săruta mireasa, a spus preotul.

      Mi-am ridicat capul. Fiecare pereche de ochi din pavilion m-a scrutat, așteptând o sclipire de slăbiciune. Tata s-ar fi înfuriat dacă mi-aș fi lăsat teroarea să se vadă, iar Familia lui Luca ar fi folosit-o împotriva noastră. Dar eu crescusem într-o lume în care o mască perfectă era singura protecție oferită femeilor și nu mi-a fost greu să-mi forțez chipul să adopte o expresie placidă.

     Nimeni nu ar fi știut cât de mult îmi doream să evadez. Nimeni în afară de Luca. Nu mă puteam ascunde de el, oricât de mult aș fi încercat. Trupul meu nu se oprea din tremurat. În timp ce privirea mea a întâlnit ochii gri și reci ai lui Luca, mi-am dat seama că știa.

De câte ori le insuflase frica celorlalți? Să o recunoască era probabil o a doua natură pentru el.

     S-a aplecat pentru a face o punte peste cei 15 centimetri pe care îi avea deasupra mea. Pe fața lui nu se citea niciun semn de ezitare, teamă sau îndoială. Buzele mele tremurau aproape de gura lui, în timp ce ochii lui mă străpungeau.

Mesajul lor era clar: Ești a mea.

>>>