Capitolul 8

956 42 0
                                    

CAPITOLUL OPT

     Agitația din fața ușii a încetat, cu excepția lui Matteo, care continua să strige sugestii obscene despre ce mi-ar putea face Luca mie sau eu lui.

     —Taci din gură, Matteo, și du-te și găsește-ți o curvă pe care să o fuți! a mârâit Luca.

     Afară a domnit tăcerea. Ochii mi-au rătăcit spre patul king-size din centrul camerei și m-a cuprins teroarea. Luca avea propria lui curvă pe care să și-o tragă în seara asta și până la sfârșitul zilelor. Prețul pentru trupul meu nu fusese plătit în bani, dar ar fi putut la fel de bine să fie. Mi-am înfășurat brațele în jurul mijlocului, încercând să-mi sting panica.

     Luca s-a întors cu fața spre mine cu o sclipire de prădător în ochi. Picioarele mele mi-au devenit slabe. Poate că, dacă leșinam, aș fi fost cruțată și, chiar dacă nu-i păsa dacă eram inconștientă și se culca cu mine oricum, cel puțin nu mi-aș fi amintit nimic. Și-a aruncat sacoul peste fotoliul de lângă fereastră, mușchii antebrațelor i s-au contractat. Era doar mușchi, forță și putere, iar eu păream fragilă ca sticla. O singură atingere greșită și m-aș fi spart.

     Luca și-a luat tot timpul să mă admire. Oriunde ochii lui îmi atingeau trupul, mă marcau ca fiind posesia lui, cuvântul "a mea" înțepându-mi pielea de nenumărate ori.

     —Când tatăl meu m-a anunțat că mă voi căsători cu tine, mi-a spus că ești cea mai frumoasă femeie pe care organizația din Chicago o avea de oferit, chiar mai frumoasă decât femeile din New York.

De oferit? De parcă aș fi fost o bucată de carne. Mi-am mușcat cu putere limba.

     —Nu l-am crezut.

     S-a apropiat de mine și m-a apucat de talie. Mi-am înghițit gâfâitul și m-am forțat să stau nemișcată în timp ce mă uitam la pieptul lui. De ce trebuia să fie atât de înalt? S-a aplecat până când gura lui a fost la mai puțin de un centimetru de gâtul meu.

     —Dar a spus adevărul. Ești cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o vreodată, iar în noaptea asta ești a mea.

     Buzele lui fierbinți mi-au atins pielea. Oare simțea teroarea care îmi bătea în vene? Mâinile i s-au strâns pe talia mea. Lacrimile mi-au apăsat pe globii oculari, dar le-am forțat să se retragă. Nu voiam să plâng, dar cuvintele lui Grace mi se izbeau în creier. "O să ți-o tragă până o să sângerezi".

     Fii puternică. Eram o Scuderi. Cuvintele Giannei mi-au răsunat în minte: "Nu-l lăsa să te trateze ca pe o curvă".

     —Nu!

     Cuvântul mi-a sfâșiat gâtul ca un strigăt de luptă. M-am smuls de lângă el, împiedicându-mă câțiva pași înapoi. Totul părea să se oprească atunci. Ce tocmai făcusem?
     Expresia lui Luca era uimită, apoi s-a înăsprit.

     —Nu?

     —Ce? am răbufnit. N-ai mai auzit niciodată cuvântul "nu"?

     Taci din gură, Aria. Pentru numele lui Dumnezeu, taci din gură.

     —Oh, îl aud des. Tipul căruia i-am strivit gâtul l-a spus iar și iar, și iar până când nu a mai putut să-l spună.

Am făcut un pas înapoi, încruntată.

     —Deci ai de gând să-mi strivești și mie gâtul?

     Eram ca un câine încolțit, mușcând și mârâind, dar adversarul meu era un lup. Un lup foarte mare și periculos.

     Un zâmbet rece i-a răsucit buzele.

Stuck with the mafia Where stories live. Discover now