Stuck with the mafia

Capitolul 14

CAPITOLUL PAISPREZECE

Drumul spre New York a decurs în liniște. Mă bucuram că Luca nu încercase să facă conversație. Voiam să fiu singură cu gândurile și tristețea mea. Curând, zgârâie-norii s-au ridicat în jurul mașinii, în timp ce ne strecuram prin New York într-un ritm glacial. Nu mi-a păsat. Cu cât dura mai mult drumul, cu atât mai mult mă puteam preface că nu aveam o casă nouă , dar în cele din urmă am intrat într-un garaj subteran. Am coborât din mașină fără un cuvânt și Luca ne-a luat bagajele din portbagaj. Cele mai multe dintre lucrurile mele fuseseră deja aduse în apartamentul lui Luca cu câteva zile în urmă, dar acesta avea să fie prima dată când vedeam unde locuia.

      Am zăbovit lângă mașină în timp ce Luca se îndrepta spre ușile liftului. A aruncat o privire peste umăr și s-a oprit și el.

     —Te gândești să fugi?

În fiecare zi.

M-am apropiat de el.

     —M-ai găsi, i-am spus simplu.

     —Aș face-o.

     În vocea lui sunase hotărârea. A băgat un card într-o fantă și ușile liftului s-au deschis, dezvăluind marmură, oglinzi și un mic candelabru.

     Opulența arăta clar că nu era un simplu bloc de apartamente. Am pășit înăuntru, iar nervii mi-au răsucit stomacul.

     Am fost singură cu Luca aseară și în timpul drumului până aici, dar gândul de a fi singură în apartamentul lui era cumva mai rău. Acesta era regatul lui. Pe cine am încercat să păcălesc? Practic, tot New York-ul era imperiul lui. S-a sprijinit de peretele cu oglinzi și m-a privit în timp ce liftul își începea ascensiunea. Mi-aș fi dorit să spună ceva, orice, serios. Mi-ar fi distras atenția de la panica ce-mi urcă în gât. Ochii mi-au zburat spre ecranul care arăta la ce etaj ne aflam. Eram deja la etajul douăzeci și nu ne oprisem.

     —Liftul este privat. Duce doar la ultimele două etaje ale clădirii. Penthouse-ul meu este în partea de sus, iar Matteo are apartamentul său la etajul de jos.

     —Poate să vină în apartamentul nostru când vrea?

Luca mi-a scanat fața.

     —Ți-e frică de Matteo?

     —Mi-e frică de amândoi. Dar Matteo pare mai instabil, în timp ce mă îndoiesc că tu ai face vreodată ceva la care nu te-ai fi gândit bine. Pari a fi o persoană care deține întotdeauna ferm controlul."

     —Câteodată îmi pierd controlul.

     Mi-am răsucit verigheta în jurul degetului, evitându-i privirea. Era o informație pe care nu trebuia să o știu.

     —Nu ai de ce să-ți faci griji în privința lui Matteo. Este obișnuit să vină la mine oricând dorește, dar lucrurile se vor schimba acum că sunt căsătorit. Oricum, majoritatea afacerilor noastre se desfășoară în altă parte.

     Liftul a emis un semnal sonor și s-a oprit, apoi ușile s-au deschis. Luca mi-a făcut semn să ies prima. Am făcut-o și m-am trezit imediat într-un spațiu de locuit imens, cu canapele albe elegante, podele de lemn masiv închis, un șemineu modern din sticlă și metal, măsuțe și dulapuri negre, precum și candelabre avangardiste. Nu exista aproape deloc culoare, cu excepția câtorva piese de artă modernă pe pereți și a unor obiecte de artă realizate din sticlă. Însă întregul perete din fața liftului era din sticlă. Ferestrele deschideau priveliștea spre o terasă și o grădină pe acoperiș, iar dincolo de acestea, spre zgârâie-nori și Central Park. Tavanul se deschidea deasupra părții principale a zonei de locuit, iar o scară ducea la etajul al doilea al Penthouse-ului.