Stuck with the mafia

Capitolul 16

CAPITOLUL ȘAISPREZECE

Când m-am trezit in dimineața următoare, Luca dispăruse. Nu era niciun bilet, nici măcar un mesaj pe telefonul meu. Pesemne era foarte supărat. M-am dezvelit. Ticălosul. Știa că nu cunoșteam pe nimeni în New York și totuși, nu-i păsa. Mi-am luat laptopul și mi-am deschis contul de e-mail. Gianna îmi trimisese deja trei e-mailuri noi. Ultimul era aproape amenințător. Am ridicat telefonul. Doar auzindu-i vocea a fost suficient pentru a mă face să mă simt mai bine. Nu aveam nevoie de Luca sau de altcineva, atât timp cât o aveam pe Gianna.

     Mirosul de cafea și de ceva mai dulce m-a scos în cele din urmă din dormitor și m-a dus la parter. În bucătărie se auzeau trosnete de tigăi și, când am cotit, am găsit la aragaz, făcând clătite, o femeie mică și plinuță care părea suficient de bătrână pentru a-mi fi bunică. Părul ei gri închis era asigurat cu o plasă de păr. Romero era cocoțat pe un taburet la barul atașat de insula din bucătărie, cu o ceașcă de cafea în față. S-a întors când m-am apropiat, privirea lui cuprinzându-mi cămașa de noapte înainte de a-și întoarce capul. Pe bune? Femeia s-a întors și a zâmbit amabil.

     —Tu trebuie să fii Aria. Eu sunt Marianna.

      M-am apropiat de ea pentru a-i strânge mâna, dar m-a tras într-o îmbrățișare, apăsându-mă pe pieptul ei larg.

     —Ești o frumusețe, bambina. Nu e de mirare că Luca e îndrăgostit de tine.

Am înghițit un comentariu răutăcios.

     —Miroase delicios.

     —Ia loc, micul dejun este gata în câteva minute. Este suficient pentru Romero și pentru tine.

M-am așezat lângă Romero pe un taburet. El continua să se uite intenționat în altă direcție.

     —Care este problema ta? Nu sunt dezbrăcată, am spus când nu am mai putut să mai suport.

Marianna a râs.

     —Băiatul este îngrijorat că Luca va descoperi că se uită la fata lui.

     Am scuturat din cap enervată. Dacă Romero insista să fie un laș, trebuia să mănânce cu ochii închiși. Nu-mi puneam un halat de baie pe mine doar pentru că aveam nevoie de o gardă de corp în propria mea casă.

***

     Când Luca a venit acasă în acea seară, deja ațipisem. În timp ce el își petrecuse ziua afară, făcând Dumnezeu știa ce, eu eram prizonieră în acest apartament stupid. Singurele persoane care îmi țineau companie erau Marianna și Romero, dar ea a plecat după ce a pregătit cina, iar Romero nu era tocmai cel mai comunicativ companion. L-am privit pe Luca ieșind din baie, proaspăt după duș. Abia dacă m-a remarcat. Credea oare că-mi pasă? Când s-a întins lângă mine și a stins lumina, am spus în întuneric.

     —Pot să mă plimb mâine prin oraș?

     —Atâta timp cât îl iei pe Romero cu tine, a venit răspunsul lui scurt.

     Mi-am înghițit durerea și frustrarea. Când mă dusese la restaurantul lui preferat, crezusem că va încerca să facă această căsnicie să funcționeze, dar fusese doar o stratagemă pentru a mă băga în pat. Iar acum mă pedepsea cu tratamentul tăcerii. Dar nu aveam nevoie de el, niciodată nu aș fi avut. Cu puțin timp înainte de a dormi, salteaua s-a mișcat în timp ce el părăsea patul. O parte din mine a vrut să-l oprească, dar am rămas tăcută.

     M-am trezit în mijlocul nopții dintr-un coșmar. Brațul lui Luca era înfășurat în jurul meu, iar corpul meu era lipit de al lui.  Aș fi putut să mă desprind, dar apropierea lui era prea bună. O parte din mine încă își dorea ca această căsnicie să funcționeze.