Stuck with the mafia

Capitolul 2 (3)

CAPITOLUL DOI
-partea 3-

M-am uitat fix la lemnul întunecat al ușii și m-am gândit să fug. În spatele ei au răsunat râsete bărbătești - tatăl meu și Șeful. O cameră plină cu cei mai puternici și mai periculoși bărbați din țară, iar eu trebuia să intru.

Un miel singur cu lupii.

Mi-am scuturat capul. Trebuia să nu mai gândesc așa. Îi făcusem deja să aștepte prea mult

Am apucat mânerul și am apăsat. M-am strecurat înăuntru, fără să mă uit încă la nimeni în timp ce închideam ușa. Făcându-mi curaj, m-am întors cu fața spre cameră. Conversația a murit. Trebuia să spun ceva?

Am tremurat și am sperat că ei nu puteau vedea asta. Tatăl meu arăta ca pisica ce a primit smântână. Ochii mei l-au căutat pe Luca, iar privirea lui pătrunzătoare m-a făcut să rămân nemișcată.

Mi-am ținut respirația.

A pus jos un pahar cu un lichid întunecat, cu un clinchet care a răsunat. Dacă nimeni nu spunea ceva curând, aveam să fug din cameră. Am scanat rapid fețele celor adunați. De la New York erau Matteo, Luca și Salvatore Vitiello, precum și două gărzi de corp: Cesare și un tânăr pe care nu-l cunoșteam. Din banda din Chicago erau tatăl meu, Fiore Cavallaro, și fiul său, viitorul șef, Dante Cavallaro, precum și Umberto, și vărul meu Raffaele, pe care îl uram cu pasiunea înflăcărată a o mie de sori. Iar în lateral stătea bietul Fabiano, care trebuia să poate în costum negru ca toți ceilalți. Vedeam că voia să alerge spre mine să caute alinare, dar stai ce ar fi spus tata la asta.

În cele din urmă, tata s-a îndreptat spre mine, mi-a pus o mână pe spate și m-a condus spre oamenii adunați ca pe un miel spre abator.

Singurul om care părea vădit plictisit de moarte era Dante Cavallaro; avea ochi doar pentru scotch-ul lui. Familia noastră participase la înmormântarea soției sale cu două luni în urmă. Un văduv în vârstă de 30 de ani. Mi-ar fi fost milă de el dacă nu m-ar fi speriat de moarte, aproape la fel de mult cum mă speria Luca.

Bineînțeles că tata m-a îndreptat distrat spre viitorul meu soț cu o expresie provocatoare, ca și cum s-ar fi așteptat ca Luca să cadă în genunchi de uimire. Dacă mă luam după expresia lui, Luca ar fi putut la fel de bine să se holbeze la o piatră. Ochii lui cenușii erau duri și reci pe măsură ce se concentrau asupra tatălui meu.

—Aceasta este fiica mea, Aria.

Aparent, Luca nu menționase întâlnirea noastră jenantă. Fiore Cavallaro a luat cuvântul.

—Nu am promis prea mult, nu-i așa?

Mi-am dorit ca pământul să se deschidă și să mă înghită cu totul. Nu fusesem niciodată supusă la atâta... atenție. Felul în care mă privea Raffaele îmi făcea pielea de găină. Fusese inițiat de curând și împlinise optsprezece ani cu două săptămâni în urmă. De atunci, fusese și mai nesuferit decât înainte.

—Nu ai făcut-o, a spus Luca, simplu.

Tata părea evident deranjat. Fără ca nimeni să observe, Fabiano s-a furișat în spatele meu și și-a strecurat mâna într-a mea. Ei bine, Luca observase și se holba la fratele meu, ceea ce i-a adus privirea mult prea aproape de coapsele mele goale. M-am mișcat nervos, iar Luca s-a uitat în altă parte.

—Poate că viitoarea mireasă și viitorul soț vor să fie singuri câteva minute? a sugerat Salvatore Vitiello.

Ochii mei au tresărit in direcția lui și nu am reușit să-mi ascund șocul suficient de repede. Era sigură că Luca observase, dar nu părea să-i pese. Tatăl meu a zâmbit și s-a întors să plece. Nu-mi venea să cred!

—Ar trebui să rămân? a întrebat Umberto.

I-am oferit un zâmbet rapid, care a dispărut când arta a dat din cap.

—Lasă-i câteva minute singuri, a apus el.

Salvatore Vitiello chiar i-a făcut cu ochiul lui Luca. Au ieșit cu toții, până când am rămas doar Luca, Fabiano și eu.

—Fabiano, a venit vocea ascuțită a tatălui meu. Ieși de acolo acum.

Fabiano mi-a dat drumul cu reticență la mână și a plecat, dar nu înainte de a-i trimite lui Luca cea mai mortală privire pe care o putea avea un copil de cinci ani. Buzele lui Luca s-au strâmbat. Apoi ușa s-a închis și am rămas singuri. Ce însemnase semnul tatălui lui Luca?

Am aruncat o privire spre viitorul meu soț. Avusesem dreptate: cu tocurile mele înalte, vârful capului meu îi ajungea până la bărbie. El s-a uitat pe fereastră, fără să-mi cruțe o singură privire. Faptul că m-am îmbarcat ca o prostituată nu l-a făcut pe Luca să fie mai interesat de mine. De ce ar fi fost? Le văzusem pe femeile cu care se întâlnea în New York. Lor le-ar fi stat mai bine în bustiera decât mie.

—Tu ai ales rochia?

Am sărit, speriată că a vorbit. Vocea lui era profundă și calmă. Oare fusese el vreodată altceva?

—Nu, am recunoscut. Tatăl meu a ales-o.
Maxilarul lui Luca a tresărit. Nu puteam să-l citesc și asta mă făcea din ce în ce mai nervoasă. A băgat mâna în interiorul sacoului său și, pentru o secundă ridicolă, am crezut de fapt că scotea o armă spre mine. În schimb, ținea în mână o cutie neagră.

S-a întors spre mine și m-am uitat cu atenție la cămașa lui neagră. Cămașă neagră, cravată neagră, sacou negru. Negru ca sufletul lui.

Acesta ta un moment la care milioane de femei visau, dar am simțit frig când Luca a deschis cutia. Înăuntru se afla un inel din aur alb cu un diamant mare în centru, intercalat între două diamante marginale, mai mici. Eu nu m-am mișcat. Luca a întins mâna când stânjeneala dintre noi a atins apogeul. M-am înroșit și i-am întins mâna. Am tresărit când pielea lui a atins-o pe a mea. Mi-a strecurat inelul de logodnă pe deget, apoi mi-a dat drumul.

—Mulțumesc.

M-am simțit obligată să rostesc cuvintele și chiar să mă uit la fața lui, care era impasibilă, deși nu se putea spune același lucru despre ochii lui. Păreau furioși. Oare făcusem ceva greșit? Mi-a atins brațul, iar eu l-am legat pe al meu de el, lăsându-l să mă conducă afar din salon spre și spre sala de mese. Nu am vorbit. Poate că Luca era suficient de dezamăgit de mine încât să anuleze aranjamentul? Dar nu mi-ar fi pus inelul pe deget dacă ar fi fost așa.

Când am pășit în sufragerie, femeile din familia mea se alăturaseră bărbaților. Familia Vitiello nu adusese companie feminină. Poate pentru că nu aveau suficientă încredere în tatăl meu și în Cavallaros ca să riște să aducă femei în casa noastră.

Nu puteam să-i învinovățesc. Nici eu n-aș fi avut încredere în tatăl meu sau în Șefu'. Luca și-a lăsat brațul și m-am alăturat rapid mamei și surorilor mele, care se prefăceau că-mi admiră inelul. Gianna mi-a aruncat o privire. Cu ce a amenințase mama noastră să tacă? Îmi dădeam seama că Gianna avea un comentariu usturător pe vârful limbii. Am scuturat din cap spre ea, iar ea și-a dat ochii peste cap.

Cina a fost o neclaritate. Bărbații discutau despre afaceri, în tim ce noi, femeile, am rămas tăcute. Ochiii mei se tot îndreptau spre inelul de pe degetul meu. Îl simțeam prea greu, prea strâns, prea mult. Luca mă marcase ca fiind posesia lui.