Capitolul I

97 5 0
                                    

                                                                             Partea I

    Capitolul I

   Soarele matinal isi arunca razele calde asupra New Yorkul-ui zgomots. Locuitorii deja se agita pe trotuare , incercand sa ajunga la timp la locul de munca sau la scoala. Toate strazile erau impanzite cu suflete grabite. Traficul era deja blocat pe arterele principale ale orasului , ca de obicei. In vacarmul de claxoane si injuraturi , Xander mergea alene de-a lungul trotuarului prost pavat ce il ducea la Colegiul National de Fizica. Simtea ca isi iroseste viata mergand la facultate. Mai ales la una care ii displacea atat de mult. Dar nu putea sa le spuna nimic. Parintii sai alesesera pentru el. Si de aceasta data. La fel ca si acum cinci ani. In loc sa mearga pe drumul salbaticit al artei , pe care si-l dorea din copilarie ,   a mers pe drumul batatorit al stiintelor , conform dorintelor arzatoare ale parintilor sai. Niciodata nu s-a impus in fata lor. Niciodata nu si-a exprimat dorintele in legatura cu viitorul sau. Si a ajuns sa regrete. Ura fizica. Blestema biologia. Despre chimie...ce sa mai spunem... In fiecare zi , Xander a mers pe drumul ales de parintii sai. Dar se saturase. Avea , pana la urma , 20 ani. Parintii nu ii mai puteau impune nimic. 

    Mergand mai departe , Xander ajunse in sfarsit in fata Colegiului. Cu pasi mari , intra  in cladire. Era hotarat. Azi era ultima zi in care avea sa mai puna piciorul in aceasta cladire. Isi ura profesorii , il ura pe director. Xander nu vedea oameni , ci doar masinarii antrenate sa masoare timpul , miscarile ordonate ale moleculelor din substantele radioactive si viteza cu care sangele traverseaza sistemul circulator uman. Atat. Xander nu era atras de niciunul dintre aceste subiecte. Toate numerele , simbolurile si relatiile insirate pe tabla neagra il ameteau. Nu le putea suporta. Nu le intelegea. Adeseori , fusese dat afara din clasa , in fata colegilor sai din clasa , doar pentru ca nu stia raspunsul cautat de cadrul didactic.

    Inspirand adanc , Xander intra in sala in care colegii sai invatau fizica. Toate bancile ii aminteau de atatea note proaste , de atatea teste si teze date pe fuga , de atatea examene picate...Xander se saturase. Isi arunca ghiozdanul gol pe banca din ultimul rand , apoi se aseza pe banca de lemn , asteptandu-si colegii. "Colegi". Nici macar nu le stia numele... In doi ani de facultate , Xander nu se obosise nici macar sa faca cunostinta cu ei. Pentru el , toti erau o adunatura de masini stricate. Zgomotele colegilor sai il trezira din starea de gandire profunda.

    Usa trantita in urma profesorului il aduse pe Xander inapoi in lumea reala. Catalogul fu izbit in catedra in repetate randuri , pentru a fi readusa linistea in amfiteatru. Toti colegii lui Xander se intoarsera cu fata spre profesor , in timp ce ochii lui Xander se inchisera in mod lenes. Profesorul incepu sa descrie legile fizicii dupa care atomii isi impart electronii si formeaza molecule. Toate cuvintele aruncate de profesor se invarteau in capul lui Xander , apoi dispareau intr-un nor de fum. 

    -Domnule Baker? striga profesorul , incercand sa il trezeasca pe Xander.

    In sala se facu liniste. Xander stia ca trebuia sa dea piept cu bestia. Se ridica incet din banca , apoi cobori treptele amfiteatrului , pana la profesor. Cea mai rea parte abia acum urma. Xander isi cunostea prea bine profesorul. Stia ca nu avea sa il lase sa plece pur si simplu. Va incerca sa il faca de ras , in fata intregii clase.

    -Daca tot esti atat de "relaxat" , domnule Baker , ai putea sa ne spui regula dupa care noi molecule pot fi formate? Care sunt legile prin care atomii isi impart electronii?

       -Nu stiu , domnule profesor.

       -Bine. iti acord o ultima sansa. Altfel , vei ramane corigent la aceasta materie.

       Xander incuviinta , apoi astepta incruntat intrebarea. Stia ca nu va putea raspunde , dar chiar nu ii pasa.

       -Care sunt asemanarile dintre un electron si un foton? intreba profesorul cu dintii inclestati.

     Xander nu stia raspunsul. Era clar , asta era ultima sa zi in Colegiu. Dar trebuia sa dea un raspuns. Xander deschise gura , apoi spuse incet :

        -Ambii termeni se termina in "-on". 

     Aceasta afirmatie starni valuri noi de rasete in amfiteatrul plin. era ca si cum af fi spus ca exista hartie care nu arde. Profesorul avea pe chip o expresie de animal ranit , caruia i s-a incalcat teritoriul si a pierdut lupta pentru femele.

     Fara sa mai astepte reactia profesorului , Xander iesi din amfiteatru. In urma sa , profesorul incerca sa acopere rasetele puternice lovind catedra cu catalogul. 

        Xander iesi pe usile grele ale Colegiului. Pentru prima oara dupa mult timp , se simtea linistit. Fericit , chiar. Nu se simtea ingrijorat. Era pre fericit ca sa ii pese. Pasii sai grabiti il duceau spre apartamentul pe care parintii sai il cumparasera pentru el. Se simtea atat de vesel , incat simtea ca viata sa va fi mult mai usoara de acum inainte. isi va cauta un loc de munca , poate le libraria Mirandei , pe care Xander o cunostea de mic copil. Poate va cunoaste o fata draguta , poate isi va intemeia o familie. Xander zambi. Ii placeau toate aceste planuri de viitor.

        Doi oameni cu glugile trase peste cap trecura grabiti pe langa Xander , facandu-l pe acesta sa tresara ,  apoi se oprira in fata unui perete gol. Xander gandi ca asta era normal. Formele de arta urbana erau frecvente pe strazile New Yorkul-ui. Multi artisti necunoscuti desenau graffiti-uri pe peretii cladirilor orasului. cand era mai mic , obisnuia sa deseneze graffiti pe foi , pe care mai apoi le ardea. Nu vroia ca parintii sai sa afle despre talentul sau. Dintotdeauna parintii sai au urat arta. Credeau ca nu exprima decat visele desarte si sperantele imposibile ale oamenilor. Ei nu acceptau asta. Niciodata nu au acceptat. De-asta Xander s-a ascuns de proprii parinti. Odata , tatal baiatului a aflat.  Cearta care a urmat a fost foarte urata , si Xander s-a indepartat de parintii sai. De multe ori statea pana tarziu in noapte , admirand arta marilor artisti contemporani sau renascentisti , pe ascuns. Nu vroia ca parintii sai sa afle despre toate acestea. 

        Artistii anonimi si-au terminat treaba. Mirosul chimic degajat de vopseaua folosita il aduse pe Xander inapoi pe strazile New Yorkul-ui , in fata zidului pictat. Cei doi oameni cu fetele acoperite nu se vad nicaieri. In urma lor a ramas doar desenul de pe perete. Ochii lui Xander , usor inlacrimati din cauza mirosului , cerceteaza opera necunoscutilor. Un singur simbol negru contrasteaza cu peretele pe care a fost pictat. Simbol nu reprezinta nici o litera , nici un semn cunoscut lui Xander. Este doar un simbol ascutit , care ii trimite lui Xander fiori reci pe piele. Cumva , ceva din adancul sufletului sau ii spune ca semnul ii este cunoscut , chiar daca nu il mai vazuse niciodata in viata sa. Xander incerca sa se linisteasca , spunandu-si :

   "E doar un desen." Dar era mai mult de-atat...

.....................................................................................................................................................................................

Cam atat , deocamdata.. :)) Ar merita sa continui? :) Nu uitati , daca v-a placut , sper sa apasati acel mic buton de vot....Ma ajuta foarte mult... In plus , lasati comentariile voastre in legatura cu cartea....imi place sa citesc parerile voastre! :)

   Sper ca v-a placut acest capitol care este un pic prea scurt pentru gustul meu.. :)

   Imi cer scuze pentru eventualele greseli de tastare pe care le-am omis... :0

PunteaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum