FLΛME | Orice sa fi a mea

Greseala noastra 1

Mă jucam cu furculița în farfurie, împingând de colo-colo un bob mic de mazăre, când vocea doamnei Evans mă trezește din transa în care eram.

— Ai întârziat, ce a durat atât? Nici nu mai contează, așează-te și poartă-te frumos, spune aceasta în șoaptă, mai mult pentru persoana de lângă ea.

— Îmi cer scuze, mama, spune persoana.

Unul dintre scaune este tras, făcând un sunet iritant. Mă strâmb la farfuria mea apoi îmi ridic capul, căutând cu privirea sticla de apă. Mai sa scap furculița din mână. Cu o cămașă neagră suflecată la mâneci și un nasture descheiat, părul răvășit ca de obicei și cu un zâmbet tamp pe față, stătea problema mea de toate zilele. Nu imi observase prezența, așa că îmi cufund capul în farfurie, prefăcându-mă că nici eu nu l-am văzut. Mama începe să povestească cu doamna Evans chestii neinteresante, până când aceasta îmi adresează o întrebare.

— Și deci, Eveline, am auzit de la mama ta că ești la facultate în Los Angeles, spune femeia.

— Da, sunt în al doilea an la medicină, spun ridicând capul din farfurie.

Și brusc, Ryan părea interesat de discuția mamei sale. Își îndreptase ochii spre mine, ca și cum realizase cu cine se afla la masă.

— Urmezi același drum ca și părinții tăi, foarte frumos. Și fiul meu este la facultate, studiază științe economice ca într-o bună zi să moștenească afacerea familiei.

Îmi arcuiesc o sprânceană, auzind-o apoi îmi mut privirea pe Ryan, care mă privea atent.

El? Facultate? De ce nu m-ar mira că s-ar fi culcat cu tot campusul?

— Și cum ți se pare facultatea?

— E ok, fac multă practică la spital decât ore la facultate. E destul de greu, dar îmi place, spun zâmbind.

Am mai schimbat câteva vorbe cu doamna Evans, apoi familia mea, cât și a lui Ryan, au plecat pe ringul de dans, lăsându-mă singură la masă cu diavolul.

— Facultate zicea mama ta, spun luându-l peste picior.

— Ai fi surprinsă să afli că nu m-am lăsat din primul an.

— Mama ta știe cu ce te ocupi?

— Că sunt motociclist? Și tata a fost în tinerețe.

— Și îi convine?

— Ce sunt cu întrebările acestea? Sunt la interogatoriu sau cum? spune acesta ușor iritat.

— Nu doar că, dacă aș fi fost mama ta, te-aș fi închis în camera ta toată viața.

— Ce bine că nu ești, fiindcă ar fi ciudat dacă te-aș ține cu mine închisă în cameră.

Vrăjeala lui ieftină imi provoca greață. Încă nu mă obișnuisem cu felul său de om misogin.

— Crezi că mi-ar plăcea să mă aflu în aceeași încăpere cu tine?

— La cum mă privești, așa spune că îți dorești să fii în aceeași cameră cu mine.

— Mereu ai fost atât de enervant?

— Copii, voi de ce nu dansați? spune mama lui Ryan către noi.

Era ultima persoană cu care voiam să dansez în seara aceasta. Sau pe care voiam să o mai văd vreodată.

— Venim imediat, mama, voiam să ne cunoaștem înainte.