Regula numărul 13

Capitolul 24

    Fără mai multe cuvinte, aprind lumina și plec în baie, iau trusa de prim-ajutor, acceași pe care o foloseam ca să îi tratez rănile lui Black, iar la dracu, parfumul lui încă persistă pe materialul trusei, mă întoc în cameră.

-Dă-ți tricoul jos! îi ordon lui Max, dar când o face sufletul nu mă lasă să mă apropii de el. Simt cum mă prăbușesc. Mă rotesc pe călcâie și fug înapoi în baie și dau afară tot din mine. Mă ridic ușor în picioare, mă șterg la gură cu dosul palmei și revin în cameră.

    Îi întind trusa Aliei care nu stă mult pe gânduri și o ia, apoi îi șoptesc:

-Te rog, fă-o tu, eu o să plec să vorbesc cu tata, roșcata încuviințează din cap și se pune pe treabă, iar eu ies din cameră.

    Coborând scările micile scene din cearta cu tata și Black, mi se proiectează în fața ochilor, dar de data asta nu las toate asta să mă domine.

    Îmi grăbesc pasul pe treptele de lemn ca să ajung mai repede în bucătărie, unde de afară am văzut că este unicul loc iluminat acum din casă. Ajunsă acolo, în sfârșit îl văd pe tata, care stă lângă aragaz, chinuindu-se să gătească.

-Te ajut? îi spun cu un zâmbet timid ce îmi joacă pe buze.

    Tata se întoarce brusc spre mine, cu mâna dreaptă la spate încercând să își scoată pistolul din spatele blugilor, dar când observă că sunt eu se oprește.

-Pandora?! Ce cauți aici?

-Oh, doar niște mici probleme în paradis, glumesc eu.

-Mici? întreabă tata, curiozitatea predominândui în glas.

-Putem vorbi mâine dimineață? Chiar nu am puterea necesară sî îți povestesc.

-Desigur, scumpo, pe mâine dimineață să fie atunci! spune acesta în timp ce se apropie de mine și mă îmbrățișează, sărutându-mi creștetul.

-Noapte bună! îi șoptesc în timp ce rup îmbrățișarea.

    Când îi aud răspunsul, mă îndrept înapoi spre camera mea. Intrând acolo, îl văd pe Max stând pe pat întins pe pat, lângă Alia și vorbesc niște chestii destul de interesante, așa că mă pun lângă blond și mă alătur discuției despre cursele de mașini din LA, iar în scurt timp adorm cu amintirile lui Black rulându-mi în minte.

Black

     Idiotule! Idiotule! Idiotule! Pandora nu mă poate părăsi, nu, e complet greșit. Nu o pot lăsa să plece, nu așa. O pivesc cum urcă în mașina aia nenorocită. Dau să mă apropii, dar următoarele cuvint mă zdruncină cu totul:

-Pleacă acasă și nu încerca să mă contactezi, Black!

    Nu apuc să mai spun ceva că mașina o i-a din loc iar eu stau doar să privesc cum Pandora se îndepărtează de mine. Pandora a plecat! La naiba, chiar acum a făcut-o! Stau în mijlocul drumului până simt o mână care se așează pe umărul meu și o voce se aude din dreapta mea:

-Black, haide, până nu cheamă ăștia poliția, nu răspund ci doar mă pun în mișcare, mergând cu pași grăbiți spre mașina mea.

    Ajuns în mașină nu pot să nu mă gândesc la Pandora, cum am reacționat în halul ăla de față cu ea. Dracu să mă ia, aproape am lovit-o! Nu reușesc mă mă afund în gândurile mele că portiera pasagerului se deschide și în mașină urcă un Casian care cu zece minute în urmă umbla beat prin club, însă acum pare mai treaz ca niciodată.

-Ce naiba crezi că faci? întreb printre dinți.

-Te conduc acasă, nu vreau să mănânc colivă, adică la cât de devastat arăți pare că o să dai cu capu într-un stălp în următoarea secundă cum porneșiti de pe loc, spune toate astea de parcă e cel mai evident lucru de pe lume.

-Și crezi că prezența ta o să mă împiedice să mă opresc în următorul stâlp? întreb sarcastic.

-Așa sper, ridică acesta din umeri, punându-și centura. Încă un moment, spune acesta pe un ton ce vrea să pară vesel și se întinde în urmă și punânduși o a doua centură formând un X pest pieptul lui. Acum putem porni. Îmi dau ochii peste cap, dar decid să o las așa și pornesc motorul mașinei, derapând cu un șcărțîit de pe loc.

...

    Ajung acasă cu urechea dreaptă aproape asurzită și asta mulțumită dobitocului de Casian care țipa de fiecare dată când acul speedometrul-ui depășea 100 km/h. Pe bune de nu am fost tentat de trei ori să-l adorm cu un pumn.

-Mi-am văzut viața trecându-mi prin fața ochilor de minim șapte ori, spune acesta când intrăm pe ușă.

-Stai liniștit, ești ca pisica, ai nouă vieți, spun sarcastic și cu speranța că își v-a închide gura.

-Mhm, probabil am pierdut vreo două în drum spre casa ta.

-Da și ești pe cale să o pierzi și pe a treia dacă nu taci din gură, îl ameninț pe cât de serios se poate.

-Vai, dar ce amenințător puteți fi, domnule Stone, păcat că Pandora nu e aici să te calmeze, Casian realizează ce a spus abia după ce cuvintele îi părăsesc gura.

-Nenorocitul naibii! mă răstesc la el și simt cum nervii și durerea îmi invadează tot corpul.

-Nu am vrut să sune așa! se apără repede brunetul, dar răul e deja făcut.

    Când vreau să îi tăbăcesc fundul însfârșit, telefonul meu scoate un sunet, în semn că am primit o notificare, nu stau pe gânduri și scot mobilul repede din buzunarul din spate a blugilor, sperând că notificarea e de la Pandora, dar mă greșesc amarnic.

    Notificarea este de la un număr necunoscut, o poză, dar conținutul acestei poze mă face să simt un gol în stomac, ca și cum acum în locul său e un vid imens. Inima începe să îmi bată puternic, accelerându-mi ritmul, respirație îmi devine greoie, superficială și neregulată. Privirea mi se fixsează asupra persoanelor ce apar în poză. Pandora. Pandora în brațele lui Max. În accelași pat. Îmbrățișându-se. La naiba!