Reinventing The Fate (+18) - Yaoi - BoyxBoy

Capitolul 5

Nu mai am forță, dar încerc să mă mișc. Sunt din nou în genunchi, iar piciorul stâng se proptește în podeaua betonată și murdară, apoi mă pun pe picioare. Mă clatin, în timp ce cu unul dintre brațe mă țin de trunchi în zona stomacului, iar cu pași mici, mă îndrept spre Da Lae. Nimeni nu mă oprește, bărbatul, dându-se doi pași în spate, vrând să analizeze acțiunile mele, astfel, când ajung în dreptul său, mă prăbușesc între picioarele lui. Îmi bag mâinile pe sub brațele sale, trăgându-l spre mine, lipindu-i chipul de pieptul meu și strângându-l puternic. Corpul îi este moale, greu, lipsit de vitalitate, de căldură, de orice înseamnă el. Am început să mă mișc într-un ritm lent, în față și în spate, strângând mai tare, fără să primesc o reacție înapoi. Lacrimile încep să-mi inunde fața, iar panica mă cuprinde. Nu se poate să moară! Nu... Tot ce iubesc nu are cum să moară, nu aici, nu acum... nu în acest mod cumplit! Nu... ăsta nu are cum să fie sfârșitul! La naiba! NU! Am început să urlu, ritmul legănatului fiind mai rapid acum, până ajung să mă înec cu propriile lacrimi, cu propriul strigăt de disperare. Articulațiile mandibulei încep să mă doară la cât de tare am deschis gura, ca tot ce este înăuntrul meu să iasă la suprafață, dar parcă nu e suficient. Rămân fără aer, dar continui să-mi strig suferința. Sufletul mi se sfărâmă, se face pulbere, se macină într-un praf greu, ca plumbul, care-mi apasă pieptul și-l face să se simtă atât de plin, plin de disperare și ură. Îi urăsc atât de mult, pentru ce i-au făcut! De ce i-au făcut asta?! De ce!? DE CE?!

-Da Lae, șoptesc. Te rog, deschide-ți ochii. Te rog, spun lipindu-mi buzele de fruntea sa, continuând tremurând să mă legăn cu el în brațele mele. Totul o să fie bine, da? O să fie bine... La naiba copile, nu muri! Nu în brațele mele! Nu acum!

Gustul sărat, metalic îmi inundă toate simțurile și chiar nu contează. Trebuie să mi se întipărească în minte, astfel încât oricând îl văd pe Da Lae să vizualizez aceste imagini. Să nu-mi permit să uit ceea ce se întâmplă acum și să fiu conștient că din vina mea, a neputinței mele, a ambiției prostești pe care o am s-a ajuns aici. Să nu uit nicio clipă că Da Lae suferă, că Da Lae poate să moară, că de acum el nu va avea o viață normală, că va rămâne cu sechele, cu traume, iar corpul său, urmele de pe el îl vor bântui mereu, cum de altfel și pe mine ar trebui să mă bântuie.

O mână mare, grea, cu degete groase se înfige în creștetul capului meu, apucând dur firele de păr arămii, de care începe să tragă cu putere. Mă desprind din brațele fratelui meu, lăsându-mă târât departe de el, nefiind în stare să protestez sau să mă zbat. Sunt ca o păpușă pe care poți să o muți unde vrei, când vrei, fără să zică nimic, fără să opună rezistență. Sunt secat de viață, de voință, de orice urmă de rațiune, iar vinovăția ia locul tuturor sentimentelor pe care le simt. Vinovăția este apăsătoare, chiar distrugătoare. Te lasă să te asfixiezi cu fiecare minut în care se face prezentă în adâncul minții, iar când iese la suprafață, te sfâșie, în mii de fragmente care nu vor mai putea fi refăcute vreodată. Capul mi se ridică, odată cu mâna care îl trage deasupra, până la nivelul feței monstrului care mă ține strâns. Îi privesc chipul schimonosit de un rânjet mare și larg, lăsând la iveală dinții strâmbi și galbeni de la fumatul excesiv, iar licărul din ochii săi mă face să mă cutremur. Numai un psihopat poate să se bucure de ceea ce a făcut, ba mai mult să continue să chinuie singurul martor implicat emoțional de aici. Nu pot face altceva decât să privesc și să las lacrimile amare și fierbinți să părăsească lăcașul lor, să se scurgă pe obraji și buze, pe care le ajută să se deschidă pentru a lăsa suspine scurte, repetate să iasă grăbite.

-Tu chiar crezi că se va mai trezi, pufnește dihania, făcând o pauză. Oare ar trebui să te ajut să ajungi mai repede lângă el, iar mâna liberă i se agață de gâtul meu, strângând din ce în ce mai tare. Îmi închid ochii așteptând ca aerul să se rarefieze, iar lipsa de oxigen să mă facă să-mi pierd cunoștința, apoi să mă sting încet, așa cum merit, așa cum trebuie să fie... Doar strânge mai tare, la dracu! Vreau să mor!