Idolul meu

2

-Am ajuns, mersi că m-ai condus.

Dădu din cap zâmbind şi după plecă, fanele lui sorbindu-l din priviri şi urmărindu-l înflăcărate.

Intru în sală, iar cursul începe după câteva minute. Stăteam în bancă cu Aja, iar în spatele nostru era o tipă Christine din Anglia, blondă, palidă, cu ochii albaştri. Părea de treabă.

După 2 ore, am ieşit din încăpere, scoţându-mi din nou harta şi luându-mi la revedere de la cele două. Ambele erau la facultatea de drept şi aveau acum un alt curs faţă de mine. Eu aveam engleză, însă mai aveam o oră liberă. Am ieşit din universitatea, aşezându-mă pe o bancă din curtea principală, unde erau adunaţi mulţi studenţi, pierzând vremea, chiulind sau pregătindu-se să intre la cursuri. După engleză, aveam ziua liberă şi deja mă gândeam unde să merg –la mall, să îmi cumpăr nişte haine.

Mi-am băgat căştile în urechi şi mi-am scos telefonul, încercând să citesc Ana Karenina pdf, dar mă enerva că ecranul era prea mic şi trebuia să mă chiorăsc. Într-un final mă dau bătută şi îmi bag telefonul în poşetă, ascultând muzică în continuare. Admiram cireşii când deodată aud un zgomot infernal în dreapta mea. Văd o turmă de fete, iar în fruntea lor 2 băieţi –unul dintre ei era Taehyung, iar celălalt habar nu aveam cine era. Veneau spre banca din dreapta mea, însă Taehyung se uită înspre direcţia mea, iar ochii ni se întâlniră. Mă recunoscu, iar eu am înjurat în sinea mea întorcând repede capul rugându-mă să nu vină aici...

-Hey!

Rugăciunile mele nu au fost ascultate.

-Bună, spun cu un zâmbet forţat neînţelegând de ce făcea asta.

-Ce faci? Nu ai ore?

-Am o oră liberă, răspund simţind cum celălalt se holbează la mine. Tu cine eşti, întreb eu sperând că nu eram nesimţită.

-Jimin, răspunde el, râzând şi puteam să jur că ochii îi dispăruseră la cât de mult i se închiseseră din cauza obrajilor ce se întindeau în sus.

-Aha, zic eu, vrând să îmi bag o cască în ureche, sperând să se prindă de gestul discret de a spune vreau-sa-fiu-singură.

-Cum te cheamă? Nu am apucat să te întreb data trecută, mă întrebă Taehyung pe un ton vesel şi superficial.

Ce voiau?

-Andreea.

-Wow, nu cred că pot să pronunţ asta, zise Jimin într-o engleză mai bună, răzând de numele meu.

Mi-am dat subtil ochii peste cap.

Fanii lor stătură pentru câteva minute la câţiva metri depărtare de banca noastră, însă se apropiară treptat până când ne încercuiră. M-am foit stânjenită de holbatul lor şi de ura din ochi. Ce dracu.

-Andreea, eşti prietena noastră nu-i aşa? mă întrebă Taehyung pe un ton pe care mama îl folosise de-a lungul anilor pe mine.

Mi-am dat ochii peste cap şi l-am privit rece.

-Ce vrei?

Fu luat peste picior de întrebarea directă, însă se conformă imediat; automat trebuia să ştii să vorbeşti dacă lucrai în industria muzicală.

-Avem nevoie de ajutor pentru temele la engleză. Dacă eşti studentă internaţională, ştii bine engleză nu?

-Nu.

Taehyung mă privi confuz.

-Nu ... ştii...sau..?

-Nu vi le fac.