Teenage Loser

Capitolul 27

Cami POV (ziua următoare)

Telefonul începe să sune în buzunarul meu, rupând tăcerea.

"Alo?" spun eu încet, încercând să nu fac prea multă gălăgie. Sunt la cimitir, în vizită la mormântul tatălui meu.

"Marcel e cu tine?" întreabă mama lui.

"Nu Anne, scuze. De ce?"

"Nu a mai venit acasă de ieri după-masă. E aproape 5:00. Lipsește de ceva vreme." spune ea puțin speriată.

"Unde a plecat ultima oară?"

"La muncă."

Oh da. Am uitat că el se ocupă de... nu știu mai exact ce face.

"Nu a răspuns la telefon?" Am întrebat.

"Nu. Am sunat de 5 ori și am trimis și un mesaj. Nu a răspuns încă."

Am început să îmi mușc buzele. "Nu cred că a plecat departe. E Marcel. Nu ar face așa ceva."

"Da stiu. Dar uneori îmi fac griji pentru el, totuși e copilul meu. Și tu știi cum toți râd de el." Brusc, vocea ei devine mai liniștită, totuși auzind un mic suspin.

"Sunt sigură că e bine, Anne. O să fie acasă curând probabil. O să merg la locul lui de muncă. Poate a adormit sau ceva."

"Îți mulțumesc. O să te sun dacă vine între timp.'

Am închis telefonul și m-am uitat la piatra funerară a tatăl meu.

"Trebuie să plec, tată. O să mă întorc curând, îți promit. Te iubesc." Am șoptit. Lacrimile încep să îmi curgă din ochi.

Încep să conduc către terenul de fotbal. E un drum lung, deoarece cimitirul e aproape de casa mea.

În final am ajuns la terenul de fotbal o oră mai târziu. Să sperăm că Marcel e aici. Am deschis încet ușa. Toate luminile sunt stinse și nu aud nimic. Pornesc încet luminile, poate îl văd pe Marcel.

Nu e Marcel.

Nu e nimic.

Unde poate să fie?

Am mers obosită înapoi la mașină întrebându-mă unde ar putea fi. De ce nu a mers acasă? Poate că e la bibliotecă sau la librărie. Poate s-a pierdut într-o carte și a adormit. A mai făcut asta înainte, dar nu a mai lipsit atât de mult.

Am încercat la librărie.

Nu e aici.

Am încercat la bibliotecă.

Nici acolo nu e.

Sunt sigură că o să fie acasă curând. Nu trebuie să ne îngrijorăm. E în regulă, știu că e. Marcel e inteligent, nu ar face nimic care să îl pună în pericol.

Bine?

Am ajuns acasă două ore mai târziu. Aștept cu nerăbdare ca Anne să mă sune și să îmi spună că Marcel e bine.

Marcel POV

Sunt bine, ok?

Serios, sunt bine.

Lacul e frumos. Am promis că o să zic mereu asta.

E liniște. Nu e nimeni în jur. Doar eu și gândurile mele. Stelele îmi țin o companie plăcută. Sunt mai strălucitoare decat au fost vreodată. M-au ascultat. Mă întreb dacă vreodată Cami a vorbit cu steaua mea când e singură.

Mă îndoiesc.

Nimeni nu vorbește cu stelele, cu excepția mea.

Sunt un ratat.

Sunt un ticălos.

Nici nu merit să fiu aici.

Nu merit nimic.

Aș putea să mă înec chiar acum. Aș putea. M-aș scufunda tot mai adânc până n-aș mai putea respira. Mă pot odihni acolo o eternitate. Aș putea să o urmăresc pe Cami peste tot.

Mă uit în gol, la un loc întunecat din apă, visând cu ochii deschiși la ce aș putea face pentru mine.

Nu Marcel. Încetează. Ieși afară din aceste gânduri. Mi-am scuturat capul și am clipit de câteva ori. Îmi scot cămașa și am pus-o pe iarbă lângă mine. Am început să îmi număr tatuajele.

40 de tatuaje.

40 de lucruri pentru care trăiesc.

Nu pot renunța acum.

Am făcut mult prea multe. Ethan nu o să mă facă să renunț.

Dar, să renunț pare atât de perfect acum.

Sper să vă placă acest capitol.

R.I.P. Johannah Deakin -1973-2016. We love you so much! :(( #staystrongLouis #staystrongfamilyTomlinson