Dragoste Pe Două Roți

Capitolul 15

Mă trântesc în pat obosită şi încerc să adorm dar degeaba. Mă întorc pe toate părințile crezând că o să găsesc o poziție mai comodă si că o să adorm dar în zadar. Mă ridic din pat si mă duc în bucătărie să îmi fac ciocolată caldă şi să fumez o țigară. Mă uit prin casă şi îmi aduc aminte de partidele noastre de sex cu preludiuri lungi, am facut sex peste tot prin casă şi nu regret nimic. Am încercat să îl gasim pe Mark să vedem pe unde e dar nu e de găsit. Masină si tot ce avea la el nu mai exista, zici ca au fost date foc. O lacrimă îmi cade pe obraz şi o sterg repede, sunetul telefonului ma scoate din gândurile mele şi mă face să mă întreb cine dracu ar putea să mă sune la ora asta e 02:12 . Raspund repede fără să mă uit cine e şi aud de pe partea cealaltă vocea sefului meu.

-Da?
-Beth am aflat ceva de Mark.
(Inima mea a luat-o razna şi îmi tremura tot corpul)
-Ce ați aflat?
-După ce a dat armele şi nebuna aia la lăsat în pace el a vrut să plece dar atunci o masină a intrat în el.
(Încep să plang si deabia vorbind îl întreb)
-A murit?
-Da.

Încep să urlu de durere şi nu mă mai pot stăpânii,  dau cu pumnul în perete până mă umplu de sânge. Nu poate fi adevart, nu e adevart încep să urlu şi să strig că nu e adevărat. Nu a murit, îmi repet de 100 de ori în minte dar în zadar. Nu are cum să se sfârșească totul aici, el nu a murit. Eu stiu că nu a murit şi o să fac tot ce imi stă în putere să aflu cât mai multe.

Toată noaptea mi-am petrecut-o plângând, nu pot să cred, nu vreau să cred că el a a murit, că el m-a lasat. Nu vreau să cred că timp de 2 luni nimeni nu a stiut despre moartea lui. Nu poate fi adevarat, stiu sigur că nu a murit şi că ceva e putred la mijloc. Dar dacă a murit? Mă întreb de una singură şi nu găsesc raspuns. Îmi iau telefonul în mână şi îl sun pe şeful meu, îi spun cu o voce stinsă:

-Nu pot să vin azi la muncă.
-Nu e nicio problemă.

Îi închid telefonul şi restul zile vreau să o petrec singură stând în casă şi asteptând un miracol.

***

Perspectivă Mark

Mă trezesc pe patul de spital confuz. Ce dracu s-a întâmplat? De ce sunt aici? Îmi pun singur întrebări fără răspuns. Mă uit prin jur şi văd că sunt singur în salon. Încerc să mă ridic dar nu pot, nu îmi simt picioarele. Încep să îmi aduc aminte de ce s-a întâmplat , acum totul are legătură. Mă intreb de cât timp sunt aici şi gândul îmi zboara la Beth, cred că e distrusă dar imediat ce o să ies de aici o să mă duc la ea şi nu o să mai plec de lângă ea indiferent de misiunea pe care o am si de la cine o am.
O asistentă intră în salon şi îmi spune:

-în sfârsit v-ati trezit, credeam că o să rămâneți în comă tot restul vieții.
-Cât timp am fost în comă?
-Aproape 3 luni dar e bine că v-ati trezit să putem începe recuperarea.
-Ce recuperare?
-V-ați tăiat foarte adânc la picior când ați avut accidentul, dar cât timp ați fost în comă rana s-a mai vindecat dar să vedem dacă puteți merge.

Eu încă nu îmi simt picioarele şi cred că e din cauză că am fost în comă, corpul meu nu s-a mai miscat de aproape 3 luni iar eu am pretenții să mă pot mişca.

După 4 ore încerc şă îmi misc picioarele şi spre surprinderea pot. Chem asistenta iar ea mă felicită şi încearcă să mă ridice, să stau în picioare dar nu pot. Peste cateva zile sigur o să pot. Îi spun asistentei să îmi dea un telefon că vreau să sun pe cineva. Ea îmi dă telefonul ei iar eu stau şi mă uit ca prostul la el. Nu stiu ce să fac, dacă o să îi spun că sunt în spital o să se îngrijoreze si mai rau. Mai bine iau legătura cu seful meu. Îl sun iar el îmi raspunde cu o voce dură:

-Cine este la telefon?
-Sunt Mark
-Doamne Mark, credeam că ai murit. Unde dracu ai fost în tot acest timp? Beth e terminată.
-Sunt în spital şi am fost în comă până acum 4 ore. Trebuie să mă reculerez pentru că am o tăietură la picior de toată frumusețea iar după o să vin acasă.
-La ce spital esti?

Îi spun la ce spital sunt iar el îmi spune ca va ajunge repede. Sper să mă pot recupera repede şi să mă duc la Beth, din câte am înțeles eu e terminată, mai ales dacă i-a spus că am murit, dar până la urmă nici el nu stia ce să creadă.

După o ora ajunge şi el cu 2 pungi în mână cu mâncare. Mă ia în brațe şi aproape că începe să plângă, eu cu seful meu am avut mereu o legătură strânsă. Mi-a fost ca un tată şi m-a ajutat de fiecare dată.

***

A trecut o săptămână de când m-am trezit din comă şi lucrurile parca încep să se îndrepte. Am început să mă ridic şi să stau în picioare, spre surprinderea mea nu îmi va trebui decat cârje, nu mă pot deplasa atat de bine şi o să fiu nevoit să îmi iau carje până când o să pot merge şi nu voi mai avea nevoie de ele.
Gândul îmi zboară la Beth şi sper să fie bine, nu am contactat-o pentru că vreau să îi fac o surpriză. Ea va avea grijă de mine si mă va ajuta să mă recuperez, şi eu voi avea grijă de ea, nu o să mai permit să verse vreo lacrimă, seful meu mi-a povestit multe se ducea devreme la muncă şi pleca tarziu dar să îsi încarce timpul si să nu mai plângă din cauza mea. De multe ori se ducea plânsă la muncă si se vedea că suferă. Îmi pare nespus de rau pentru fiecare lacrimă de a varsat-o.

Femeia asta chiar merită iubită. Nicio femeie nu m-a asteptat timp de 2 luni, nicio femeie nu a vărsat vreo lacrimă pentru mine, în schimb ea a plans nopți în şir de dorul meu şi ma asteaptă şi acum. O să o fac fericită şi nu o să mai plec de lângă ea. Niciodată!