Alin pov
Fratele meu probabil consideră că sunt dezgustat. De intreaga scenă. In inima mea sunt insă trist. Că nu am fost capabil să il tin in sigurantă. Sunt dezgustat. Si as vrea ca eu să fiu acum in locul lui. E o persoana asa fragila la interior, incat probabil că nici el nu realizează asta. Desi sunt poate la fel de vulnerabil ca el, am si o latură mai dură. Cu Adrian insă totul se rezumă la faptele inimii. In mare parte a timpului.
-Trebuie să plecăm. il aud atunci pe Claudiu. Aproape că am uitat că se află și el aici. Inainte să pot comenta sunt aruncat peste umărul său ca un sac de cartofi. In momentul in care am simtit cum vantul imi biciuieste obrajii am inchis ochii care deja imi lacrimau. Aproape ca imi clantane si dintii in gura, simt viteza cu care merge Claudiu. Știu că ne indepărtăm de locul unde se află Adrian. Mai știu că el ne poate găsi intr-o clipă, dacă poate.
-Mai repede de-atat nu poti?
-Nu sunt taxi-ul tău personal. Crede-mă, dacă nu ii era frate demult te-as fi dat de mancare arătărilor din lumea noastră fără remuscari.
-Bine pentru mine atunci. Au! Aia era o creangă!
-Bineinteles. Doar suntem intr-o pădure.,
-Le faci intentionat! spun cand sunt izbit de alte doua crengi de copac.
-Oare?
-Tu chiar nu ai leac. Momentul in care ne apropiem de ieșire e și momentul in care incep să mă simjt mai relaxat. Si in sigurantă. Dată fiind conditia in care mă aflu as deveni fără nicio problemă pranzul fratelui meu.
-Cum vom lupta fără arme? il intreb. Hey! urlu cand sunt aruncat la pămant.
-Nu mai face asa mult zgomot.
-Nu m-as purta asa dacă ai fi mai atent!
-Nu sunt avionul tău personal.
-Parcă erai un taxiu.Stai, ala e un cutit?! ingan stins cand il văd cum scoate un pumnal din argint. Il poti ucide!
-Dar il si pot impiedica să ne facă rău.
-Te va simți.
-Nu putem pleca de aici, Alin. O știm amandoi bine. văd cum aruncă o scurtă privire dincolo de gardul ce imprejmuia pădurea. Uneori, aș fi vrut ca lucrurile sa nu fie așa. Ci diferite.
Oare regretă că e acum aici?
-Dacă e legat de...
-Nu e asta prostule. marai el sec. O relatie ca a noastră mereu va fi complicată. Nu că ti-ar păsa oricum. incepu el să vorbească iar si aleg să il ignor.
Mereu vorbeste asa mult incat mă adoarme.
Un urlet speriat ne făcu pe amandoi să tresarim.
-I s-a subțiat rău de tot vocea nu glumă. Seamănă cu o fată. pufăie scurt Claudiu si vad cum strange mai puternic in mana dreaptă arma.
-Asta fiindca nu este el. mă aud cum ingan cu voce joasă.
-Ce vrei să spui cu asta? Mai e si altcineva aici? aproape că sare el pe mine.
-Dă-te de aici.bomban sec. Dar el ma prinde de gulerul hainei. Vrei să mă sugrumi?!
-Nu intelegi ce inseamnă asta! aproape că mă scuipă el in fata si mă eliberă apoi socat. De unde insă a venit...
Moment in care vad cum tufisurile din spatele nostru incep să tremure. Pret de o clipă am senzatia că ne vom pomeni fără apărare fata in fata cu fratele meu.
Cand silueta ei insă familiară sosi in lumina palidă a lunii am recunoscut-o.
-Valeria? aproape că mă balbai incapabil să ii spun numele cum trebuie.
Firar, cand am ajuns să fiu asa afectat pană si de simpla ei prezenta? Care schimbă aerul din jurul meu insă? Si care...
-Ce cauti aici? se ia de aceasta Claudiu si atunci ma blochez.
Dacă vrea, o poate răni sau chiar omori acum pe loc.
-Să nu faci vreo prostie. ii spun printre dinti. Si ma uit atunci spre ea.
-Ești om. constată si ea șocată adevărul.
-Da, sunt. mă aud cum răspund si il vad pe Claudiu cum se uita spre luna, de parcă ar vorbi deja fata in fata cu el.
-Adriane, de ce mă lasi sa trec prin asta? Si imi permiti să fiu asa umilit de prostul de frate al tau? Cate să mai indur si sa fac pentru acest vierme nerecunoscător?
-Nu sunt vierme!
-Dar voi ce cautati aici? pare că isi recapata controlul pierdut cu o clipă in urma si fuge atunci spre noi.
Mă aștept ca să ii fie sucit gatul de către el din clipă in clipă. Cand mi se aruncă in brate am făcut atunci ochii mari socat.
-Valeria? ingaim stins.
-A fost sfasiat complet! Abia de l-am recunoscut!
-Ce tot spui acolo? marai Claudiu. La ce te...
Un urlet prelung brăzdă liniștea noptii. Cu putină baftă, la cati maidanezi avem in oraș, oamenii vor crede că e doar un biet caine.
Nu că nu ar fi maidanezi care sună ca niste lupi cand umblă prin haite.
Simt cum părul de pe brate mi se ridică brusc in sus. Si ii caut privirea pierdut.
-Ce facem acum?
-Pe cine ai gasit mort? intreabă impacientat Claudiu. Abia acum realizez că e destul de palid si agitat.
Am pus-o pe seama fazei cu Adrian. Să fi fost altceva insă la mijloc?
Mă uit spre Valeria, dar ea doar clatină din cap. Lacrimile ii tasnesc din ochi si realizez că nu poate vorbi din cauza șocului.
-Doar deschide o data gura aia si spune. intonă periculos Claudiu.
-Incetează, o sperii!
Un alt urlet, mai aproape de data asta ne făcu să tresărim iar.
-Firar, trebuie să plecam. E clar că m-a mirosit. Trebuie sa imi pierd urma, altfel, va fi de rău.
-El este, nu? ii simt degetele cum se agață de haina mea. Nu ai fost tu niciodată, nu?
Sub puterea lunii stau acum. Sub luminile sale care imi distrug si preschimbă fratele sunt in același timp si vrajit de fata pe care o tin acum strans in bratele mele.
Pe care doresc să o protejez cu toate forta rămasă in mine după ce blestemul a fost aruncat.
-Da. mă aud cum recunosc atunci gatuit.
-Te-am judecat greșit, atunci? Deci ești vampir, sau nu?
-El vampir? Cred că mă JIGNEȘTI pe mine! izbucni din nou Claudiu destul de iritat. Gata cu joaca. Ma impinse din calea sa si o prinse de barbie. Spune-mi, ce ai vazut.
Vad cum se lupta sa scape din stransoarea lui, dar atunci ochii lui deveniră rosii.
Moment in care Valeria incetă brusc lupta. Se afla acum sub controlul său.
-Nu o răni. ingaim slab.
-L-am vazut pe el.
-Cine?
-Pe Lucrețiu. ingana ea, moment in care am auzit un alt urlet.
Adrian era din ce in ce mai aproape.
Timpul să plecam sosise.
Cat mai repede insă cu putință.
***
Am fost la fel, izbit de șoc. De adevărate realizare. Cand am ingenuncheat in fata trupului sfașiat al lui Lucrețiu mi-am spus că visez.
-Adrian a făcut asta? mă aud cum spun slab. Cand insă? Am fost cu el. Si trupul se află...
-Lucrețiu. Claudiu se aruncă la picioarele cadavrului fostului său prieten. Mă uit spre Valeria cum isi fereste privirea ingrețoșată.
Priveliștea nu e deloc plăcută. Sange, peste tot. Ochii lui sticloși, putin rosii la colturi, degete lipsă...
Mă intorc atunci cu spatele si arunc o privire spre Valeria.
-Trebuie să plecam de aici. De tot din pădure.
-Dar aici e ieșirea.
-Il poate simți pe el. incerc să sun rezonabil. Dar mă simt distrus. Depășit de situatie. De tot. Am crezut mereu că el este invincibil. De neoprit. Că ne va proteja pană la final, cum a si spus.
Nu mi-a trecut VREODATĂ prin gand că și el ar putea fi ucis.
Că poate deveni la fel ca si Claudiu o victimă a sorții.
-Lucrețiu. gemu indurerat Claudiu si pare că va plange din clipă in clipă. E clar răvăsit si afectat de moartea subită, bruscă a prietenului sau.
Imi las mana pe bratul său.
-Dacă nu plecăm acum Adrian va ajunge si la noi.
-Nu a fost el.
-Ce vrei să spui? ingană mirată Valeria. Si mă uit spre el nedumerit.
-Adică?
-Urmele astea de gheare nu sunt de varcolac. Nici de vampir. O altă creatură l-a ucis pe Lucrețiu.
ingana el si se uita atunci spre mine. Si probabil că nu va fi nici prima si nici ultima sa victimă pană la urmă.
Intrebarea era insă ce căuta aici in fata pădurii la ora asta tarzie Lucrețiu?
***
Claudiu a refuzat sa ii lasam trupul fara viata in urma. Nu m-am opus cand a decis in cele din urma sa ii ofere o inmormantare civilizata. Dar nici nu m-am implicat. Poate sunt prea centrat asupra mea, insa moartea lui Lucretiu nu imi trezește vreun sentiment de simpatie fata de el. Cum el a ucis pe altii nevinovati banuiesc insa ca a fost randul sau ca sa primeasca o portie mica din propriul sau medicament. Chiar daca s-a dovedit in final a fi fatală.
Nu că eu aș fi prea departe de el.
-Nu pot să cred că am plecat. De acolo. L-am lasat in voia sorții.
-Va fi mai in sigurantă fără noi acolo, Claudiu. mă aud cum spun si arunc o scurtă privire in jur. Dupa ce am condus-o pe Valeria pană acasă si l-am lasat pe Claudiu să se ocupe de Lucrețiu ne-am reintors exact de unde am pornit. In fata apartamentului meu.
-Nu va fi suparată matusica insa că apari asa tarziu la usa ei?
-Mătusica s-ar putea să te omoare pe tine dacă te vede.
-Ce ii vei zice legat de Adrian?
-Voi scorni eu o minciună bună.
-Nu cred eu că mătușica asta a voastră e atat de proastă cum pare.
-Știu și asta.
-Oare? Mereu l-ai acuzat pe Lucrețiu că ar fi un monstru. Nu văd insă pe fata ta vreo emoție. Ești bucuros, nu? Că el a pierit. marai el si vad o clipă stralucirea a doi colti lungi in intunericul serii sub razele lunii pline ce ne incadrează fetele. Lumina ce pătrunde de la ferestrele blocului ne conferă o aură fantasmagorică. O aură care nu simt insă că mă definește.
-Am rămas fără un protector.
-Gandești practic.
-Mai bine el decat noi, nu?
-Era prietenul meu! ridică el o clipă vocea. Observ cum isi strange pumnii pe langa corp. Ochii lui acum roșii ca sangele, cu pupilele dilatate pana la extrem se fixară dur asupra mea. Nu ești așa bun cum te crezi.
-Nu am spus vreodată că sunt bun. Mă confunzi cu fratele meu.
-Și tu ai omorat oameni, corect? sosi atunci replica lui amuzată. Și simt cum sangele mi se duce o clipă la cap.
-Am fost nevoit. Nu imi plăcea să o fac. La fel ca si Lucrețiu.
-Lucrețiu putea fi salvat. Mereu a vrut să fie. Nu ai idee ce inseamnă să fii un monstru. Tresar izbit de spusele sale.
Pentru prima oară unul ca ei recunoaște acest adevăr.
-Să fii dominat de o sete puternică de sange. De dorința de a răni mortal. Deși nu vrei. Nu vei simți vreodată asta. Si de-asta nu poti intelege.
-Tu insă...
-Sunt acum așa datorită celui pe care il consideri un monstru. Dacă nu ar fi fost el eram demult pierdut.
Ce tot fac și eu?
Tipul și-a pierdut cel mai bun prieten. Cel care l-a si transformat. E normal să sufere.
-Imi pare rău, Claudiu.
-Nu imi pasă de părerile tale stupide de rău. Nimic nu il mai poate aduce acum inapoi.
-Credeam că vampirii nu pot fi uciși decat de varcolaci.
Ochii lui gri se ascuțiră brusc.
-Asta am crezut și eu in urma cu putine ore. S-a dovedit in final că amandoi ne-am inselat. Că nici măcar noi nu cunoaștem toate secretele acestei lumi in care trăim.
-Eu...
-Ajunge. Ne vedem maine la prima oră. inainte să mai pot spune ceva simt cum o umbra, el, trece in viteză pe langă mine si coboară pe scări in jos.
Mă uit minute lungi in urma lui Claudiu.
Poate pană la urmă e mai uman decat am crezut eu la inceput.
***
8 aprilie, joi
Am fost la prima oră a dimineții in pădure cu inima stransă. Deși am vrut să par neafectat in fata lui Claudiu ieri seară, mereu m-am temut pentru viata fratelui meu. In fiecare clipă care trecea. Mi-a fost greu să plec si să il las in urmă. Știind că poate vanatorii il vor prinde. Și ucide.
-Este aici. Il simt. vocea lui Claudiu e la fel de lipsită de viață si emotie ca ieri. Nu mai e furtunos ca ieri. Banuiesc insa ca pentru vampiri emotiile puternice si durerile trec mai ușor. Ori poate aleg ei să le d-ea uitarii fiindcă sunt prea dureroase?
-Mă intrebam cand voi da peste voi. Nu il gasesc pe Adrian dezbrăcat, cu barbia plină de vomă uscată sau cu ochii goi, ca in alte dăti. Ci deja imbrăcat cu cearcăne adanci care ii sapa pe chipul tanar, dar foarte conectat la realitatea din jurul său. Nu e la fel de vioi ca ieri si observ ca se misăc lent, stangaci. Dar in mod cert e fratele meu. Si e in viață.
-Ești bine. ranjesc in directia lui si facem un scurt highfive.
-Mă crezi cand iti spun că sunt la fel de uimit ca tine? Parcă nici nu ar exista vanatorii astia in ecuație. Voi sunteti...bine? parcă simte el că are ceva Claudiu.
-Lucrețiu e mort. o tranti fără menajamente in voce.
-Poftim? Pare el șocat. Oh, Claudiu. Văd imediat cum emoția ii inghite irisurile. Zăresc mila si compasiunea care mi-au lipsit mie aseară in ochii săi.
In unele privinte fratele meu va fi mereu mai bun ca mine.
Inainte sp mai apuc să spun ceva, am crezut că Adrian il va lua in brațe. Cand insă Claudiu se sprijini de trupul lui Adrian cu capul plecat, am inteles că e mai devastat decat credeam.
De moartea lui.
Ma departez atunci de cei doi si le ofer un moment.
Fiindcă mă simt ca de obicei in plus, ori de cate ori suntem impreună.
Și fiindcă acum atarna peste capetele noastre si moartea subită a lui Lucrețiu.
Doar Claudiu mai stă acum intre cei care ne vor răul si noi.