Ayla
Am crezut din totdeauna că sunt o persoană puternică și că pot să merg mai departe de fieacare dată când mă aflu în genunchi. Pentru că viața m-a dat uneori atât de tare cu fundul de pământ, încât acum abia mai simt vreo lovitură din partea sa.
Dar cu toate astea, atunci când am aflat despre boala lui Kyan am simțit acea lovitură ca pe un pumnal direct în inimă. La început n-am gândit coerent, și nici n-am știut ce trebuia să fac sau să spun. Voiam să-l cert, să țip la el, să lovesc cu pumnii în ceva, să-mi vărs nervii până când aveam să mă calmez. Dar apoi mi-am dat seama că nu așa se procedează, că el n-are nevoie de reacțiile mele deplasate. Că eu trebuie să-i fiu alături, nu să țip la el pentru că mi-a ascuns adevărul.
Așa că am făcut ceva ce speram să mai liniștească tensiunea dintre noi: l-am luat în brațe. Aș fi vrut să-i spun mai multe, dar știam că orice cuvânt ar fi fost de prisos. Chiar și încurajările. Pentru că, atunci când ești deznădăjduit la fel ca și Kyan, niciun cuvânt sau vorbă nu e îndeajuns.
Dar în zilele ce au trecut, am încercat să uit de problemele mele, și să mă concentrez pe cele ale lui Kyan. Pentru că nu suportam gândul că-l puteam pierde și pe el. Am mai trăit asta o dată în trecut, dar acum lucrurile stau altfel. Dacă mă pot împotrivi cumva sorții, am s-o fac oricare ar fi prețul pe care trebuie să-l plătesc pentru asta.
Pentru prima dată după câteva zile, ne permitem amândoi câteva clipe de liniște. A fost o săptămână haotică pentru amândoi, și aș da orice să nu mai trecem încă o dată prin așa ceva.
Îmi doresc ca lucrurile să se așeze pentru noi, să putem să fim fericiți și să nu mai stăm în fiecare clipă cu frica în sân că cineva ne-ar putea face rău. Și când spun asta mă refer la James.
Gândul că data procesului se apropie mă sperie. Nu atât pentru că s-ar putea ca cei doi să nu intre în pușcărie, ci pentru că în perioada asta sănătatea lui Kyan nu e tocmai stabilă și i s-ar putea întâmpla orice în orice clipă. Iar James și fratele său nu vor ezita să-l atace dacă asta își doresc și dacă suferința lui Kyan, le provoacă bucurie.
Îi urăsc pe amândoi în egală măsură, și-mi doresc ca justiția să facă dreptate în cazul ăsta. Avem nevoie de liniște în viețile noastre, iar dacă James și Robert sunt prin preajmă, nu vom putea fi vreodată cu adevărat fericiți.
Am o carte deschisă în poală și de câteva minute citesc exact același fragment fără ca măcar să înțeleg ceva din el. Se pare că mintea mea e într-o cu totul altă parte, și oricât aș vrea să mă concentrez pe ceea ce citesc, pur și simplu nu pot. Vreau să-mi relaxez mintea de toate problemele care o apasă măcar până plec spre spital.
— Ce citești? mă întreabă Kyan apropiindu-se de mine depunându-mi un sărut pe frunte. Îmi ridică ochelarii de pe nas iar mai apoi mă sărută și pe buze în timp ce râde.
Râsul lui Kyan e de câteva luni bune melodia mea preferată, cea pe care o pot asculta pe repeat ori de câte ori îmi doresc, pentru că niciodată nu mă pot plictisi de ea. Va rămâne piesa mea preferată așa cum a fost încă din prima zi în care am reușit să-i smulg primul zâmbet de pe chip.
— Încercam și eu s-o citesc pe Austen, dar se pare că nu-mi iese. De zece minute citesc aceeași frază și nu înțeleg nimic din ea.
— Poate că ar trebui s-o închizi, îmi spune în timp ce îmi ia cartea dintre mâini și o așează pe măsuța pentru cafea de lângă el. Vino, aici, completează acesta, trăgându-mă mai mult spre el.
— Ai luat medicamentele azi dimineață? întreb puțin panicată.
— Da, Ayla. De ce să nu le iau?
— Nu-mi amintesc să te fi văzut luându-le.
— Relaxează-te, scumpo. Ești destul de încordată în ultimul timp. Ți-am spus că le-am luat, de ce aș avea motive să te mint? În plus, nu scapi tu de mine atât de repede.
Un zâmbet uriaș îi acoperă fața, în timp ce pe mine mă apucă groaza la auzul tâmpeniilor pe care le scoate pe gură.
— Nici în glumă să nu mai spui asta! Auzi? E o glumă foarte proastă, Kyan.
Drept răspuns el începe să râdă și mai tare, în timp ce mă trage și mai aproape de el.
— Nu-i amuzant! Mă plâng eu.
— Ar fi trebuit să-ți vezi fața. Ai fost așa comică.
— De mine râdeai?
— Bineînțeles. De cine altcineva aș fi putut? Doamne ce față ai avut!
***
Doua ore mai târziu îmbrac din nou uniforma pentru spital, dar de fiecare dată când fac asta, se simte de parcă ar fi prima dată. Pentru că niciodată nu voi înceta să mă gândesc la momentul acela în care am decis să-mi schimb direcția în viața. Si sunt mandra de alegerile mele.
De fiecare dată când încep o noua zi la spital, mă gândesc mereu la câte vieți aș putea salva într-o zi. Sau câți pacienți voi face să zâmbească.
A fi cadru medical nu înseamnă numai să te trezești dimineața și să vii la spital. Nici să îmbraci halatul alb și să te plimbi din salon în salon dând diaconstice fiecărui pacient. A fi cadru medical, înseamnă să zâmbești și să oferi o incurajare celor lipsiți de speranță. Să le fii sprijin celor care au încetat de mult timp sa mai aibă încredere în ei.
Asta încerc sa le arat pacienților mei în fiecare dimineață când le administrez vreo perfuzie sau când îi duc la RMN. Sunt sigură că până și un zâmbet le-ar face ziua mai buna. De aceea vin mereu la spital purtând pe chip o mina pozitiva. Pentru că vreau să le ofer oamenilor șansa de a fi fericiți, chiar dacă eu nu sunt.
Azi nu sunt în cea mai bună forma. De fapt, am în starea asta toată săptămâna, și desi am încercat sa par puternica, aveam momente în care cedam, și momente în care îmi venea sa renunț. Dar singurul motiv pentru care nu am renunțat și încă sunt aici, este Kyan. El a fost mereu aici, chiar dacă a fost și încă este bolnav. Deși are o perioada mult mai grea ca mine, a reușit sa fie sprijin pentru amândoi. Sa ne aducă pe amândoi pe o linie stabila.
A fost echilibrul meu, în zilele în care eram instabila. Și a fost aici să mă tina de mana, când alții mi-au întors spatele și nu mi-au mai oferit o șansa.
Cu câteva zile in urmă, când am aflat de problema pe care o am la ovare, am decis să nu mă panichez prea tare și sa încep sa fac totul cu calm. Asa ca l-am sunat pe doctorul Lucas și i-am explicat și lui totul de la început. Și împreună cu el am decis sa fac câteva analize. Și am emoții pentru rezultate, chiar dacă în doar zece minute urmează sa mi se ia probe de sânge și celelalte proceduri care urmează.
Lui Kyan nu i-am spus nimic. Și poate ca în viitor o sa ma certe pentru asta, dar macar asa vom fi chit la a ne ascunde secrete. Dar acum ma gândesc doar că s-ar putea ca rezultatele sa nu iasă asa cum imi doresc, și că în final n-am să pot să-l fac fericit pe Kyan.
Știu ca el îmi spune ca va fi fericit dacă sunt și eu, dar nu pot să-i răpesc bucuria de a fii părinte. Pentru că merită asta. Și pentru că sunt sigură că va fi cel mai bun tata din lume. Și că prin ochii copilului sau își va vedea mereu copilăria, și va reuși sa treacă peste ceea ce i s-a întâmplat în trecut.
Si vreau sa fiu eu cea care să-i vadă acest vis devenind realitate.
Îl iubesc prea mult ca să-i răpesc și aceasta bucurie, și tocmai de aceea o sa fac tot ce-mi stă în putință ca să fim fericiți amândoi și acum, dar și în viitor.
— Ești gata, Ayla?
— Da, ii spun doctorului Lucas în timp ce începe să-mi ia sânge și să îndeplinească toate procedurile pentru analize.
— S-ar putea sa dureze ceva timp pana vor ieși rezultatele. În perioada asta e cam aglomerat la laborator, dar cred ca ne vom descurca.
— Nu-mi pasă cât o sa dureze. Îmi doresc doar ca analizele sa iasa corecte și să fi fost totul doar o alarma falsa.
— Ce simptome ai, Ayla? Amețeli?
— Rareori, spun gândindu-mă la datile în care am avut aceste simptome.
— Vărsături, stari de voma? Dureri în zona abdomenului?
— N-am avut.
— Ciudat...
— De ce? întreb tot mai confuza.
— Pentru ca pe fisa pe care mi-ai dat-o scrie ca ai avut astfel de simptome. Acum ce sa mai cred?
Ce Doamne iartă-mă se întâmpla de fapt? Dacă nu sunt bolnava, de ce nu corespund rezultatele de pe hârtie cu ce tocmai i-am spus doctorului Lucas?
— Încă sunt decisa sa fac analizele. Și n-am să-mi schimb decizia. Vreau sa aflu ce se întâmplă cu mine și ce masuri sa iau dacă am ceva ce m-ar putea ingrijora.
— Kyan știe?
— Încă nu, spun și încep sa ma agit pe scaun.
— Ayla dacă nu vorbești cu el, o sa ajungeți sa nu va mai înțelegeți. Da, știu ca și el a făcut o greșeală în faptul ca ți-a ascuns ca are cancer, dar tu nu trebuie să repeți aceeași greșeală. Într-o relație sănătoasă, draga mea, comunicarea face totul. Dacă nu comunicați, veți ajunge doi străini care la un moment dat se vor întreba de ce au ales sa rămână împreună. Și nu cred că vrei sa ajungi acolo cu el.
— M-am gândit să-i spun abia în cazul în care analizele vor dovedi altceva, recunosc eu în cele din urmă. Dar, ai dreptate, poate că totuși ar trebui să-i spun despre asta.
— Draga mea, nu e sănătos să ții problemele în tine pana când nu mai știi cum sa le faci fata. Pentru că, la un moment dat se vor aduna una câte una, și vei exploda din cauza epuizării. De ce crezi ca exista Kyan în viața ta? Ca sa împărtășești cu el momentele dificile și frumoase din viața voastră. Și el la fel. Nu va veți putea iubi niciodată, dacă nu învățați încă de pe acum sa comunicați unul cu altul.
Pana acum, n-am avut o discuție atât de personala cu doctorul Lucas. Mereu discutam despre spital, despre viitorul meu și modul în care pot sa îmi îmbunătățesc anumite lucruri legate de viitoarea mea cariera. Dar n-am vorbit niciodată despre relații. Știu că el nu a avut prea multe, iar ultima s-a încheiat foarte prost, așa că mă gândesc că vorbește din experienta.
— Uite ce e, Ayla, continuă doctorul după o mica pauza. Când am cunoscut-o pe Miranda, am crezut ca voi reuși sa fiu împreună cu ea, și în sfârșit sa am o relație care sa ma ajute sa trec peste căsătoria eșuată pe care am avut-o. Dar n-a fost asa, pentru că Miranda a murit înainte ca eu să apuc sa o cer în căsătorie. Aveam inelul la mine, și îmi era totul planificat în minte. Stiam cum aveau sa se desfășoare lucrurile, însă nu m-am așteptat ca o voi găsi moarta în apartament, și că nu mai aveam cui să-i declar iubirea eterna.
— Ai regretat ceva? întreb și simt cum durerea pentru pierderea Mirandei, îmi apasă pieptul.
— În fiecare zi regret ca n-am ajuns la timp la ea și ca nu i-am spus mai devreme cât de mult o iubesc și cât înseamnă ea pentru mine. Dacă aș fi ajuns mai devreme, poate azi era printre noi.
— Ce s-a întâmplat?
— Infarct, spune doctorul și pot să-i simt emoția din glas. Îmi dau seama cât de mult a iubit-o, și cât a însemnat ea pentru el.
— Ayla, nu știm ce ne rezerva viața și ce ne va aduce ziua de mâine, și de aceea e mai bine să spunem tot ce avem de spus, pana nu devine prea târziu. O să-ți dai seama la un moment dat câta însemnătate au avut cuvintele astea.
Doctorul Lucas are dreptate. Nu pot sa fiu egoista și să nu-i spun lui Kyan despre problemele mele, crezând ca astfel le pot rezolva singura. Pentru că e clar ca nu e asa. Ar fi trebuit să fiu sincera cu el, și să-i spun de la bun început ce am de gând sa fac.
Dar nici acum nu e prea târziu.
Ma ridic atât de repede de pe scaun, încât acesta se clatină în urma mea. Doctorul Lucas mă privește speriat, crezând ca mi s-a făcut din nou rău. Îi zâmbesc recunoscătoare pentru sfaturile pe care mi le-a dat, și-l îmbrățișez călduros, după care ies din cabinet.
Îmi scot telefonul din buzunarul halatului și-i tastez un mesaj lui Kyan:
Cina pe faleza, la 20:00.
Câteva minute mai târziu, acesta îmi răspunde cu câteva emoticoane zâmbărețe, care nu fac altceva decât să-mi transforme ziua într-una mai buna.
***
Programul de azi n-a fost prea încărcat, însă orele s-au scurs cu încetinitorul. Simt oboseala zilei de azi în mâini și picioare, însă acesta e riscul meseriei. Și-mi place ceea ce fac. Îmi place ca pot fi aici pentru alții care au nevoie de mine.
Aerul placut de afara ma lovește în față încă de când ies de pe ușile spitalului. Urmăresc din priviri mașina neagra a lui Kyan si zâmbesc recunoscătoare, atunci când acesta se joaca cu farurile pentru a-mi atrage atenția.
Ajung la mașina din doar câțiva pași, și mă prăbușesc extenuata în scaunul de lângă șofer. Kyan mă privește și-mi zâmbește din tot sufletul, și pentru că zâmbetul sau e molipsitor, fac și eu același lucru înainte de a-mi lipi buzele de ale sale într-un sărut de care aveam foarte mare nevoie.
Sărutul nu e nici grăbit, nici prea lent, însă e suficient de intens pentru a crea în mine acea senzație electrizanta pe care numai sărutul său o poate avea asupra mea.
— Mergem? mă întreabă Kyan în cele din urmă. Sunt lihnit.
Incuviintez, fără sa mai spun și altceva, iar în clipa în care acesta pornește motorul și o ia din loc, îmi așez capul pe tetiera scaunului și închid ochii câteva minute.
Știu ca va trebui să-i spun în cele din urmă despre analize. Și mai știu că-mi asum toate vorbele pe care mi le va spune.
Zece minute mai târziu, mașina oprește într-o parcare aflata la malul marii, un loc de altfel de-a dreptul superb în care îmi place sa vin ori de câte ori vreau să-mi limpezesc mințile. Și azi vreau ca marea sa ne fie martora la gândurile sincere pe care avem sa le dezvăluim unul in fata celuilalt.
— Bănuiesc ca n-am venit aici ca să mâncam, nu?
— De unde ți-ai dat seama?
— Pentru ca de ceva timp te porți ciudat și nu ești în apele tale. Deci, Ayla, ce s-a întâmplat.
Îmi ia doua minute pana sa formulez un răspuns potrivit în mintea mea, dar atunci când deschid gura și ii spun și lui Kyan ceea ce mi-am repetat în cap, totul suna mult mai aiurea.
— Deci ai mai făcut o data analizele?
— Da.
— Și care e rezultatul, până la urmă?
— N-a venit încă, dar fii sigur ca vei fii primul care va afla.
— Indiferent de rezultat?
— Indiferent de rezultat, îi spun și-i iau mana într-a mea.
N-a fost atât de rău pe cât as fi crezut ca va fi de fapt.
Dar am mai învățat o lecție pe care o voi lua în considerare și pe viitor. Doctorul Lucas a avut dreptate: comunicarea e baza în relația pe care o am cu Kyan.
Dacă asta nu este, pot să-mi iau gândul de la un viitor împreună cu el.
Dar nu vreau să renunț la el și la ce avem acum, pentru că am trecut prin multe ca să ajungem aici. Nu as putea niciodată sa dau cu piciorul în singurul om de pe lumea asta care mă face să mă simt iubita, frumoasa și nu în ultimul rand, eu însămi.
Voi rămâne alături de tine, Kyan.
Indiferent de rezultat.