__________________
|În acești ani|
°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°
JK POV
Acești ani au trecut ca vântul, nici nu mi-ai dat seama. Copii mei au crescut cu toții mari și frumoși, eu am îmbătrânit, dar am îmbătrânit frumos.
Nu mă plâng, am abea patruzeci de ani împliniți, dar sunt la fel de atrăgător ca înainte. Așa spune mereu soțioara mea!
Băieții și fetele mele au crescut mari, cei trei tripleți au deja treisprezece ani, iar Jung-su șaisprezece.
Legătura lor ca frați este foarte strânsă, nu sunt de loc geloși unii pe alții, nu își ascund nimic unul de celalalt și vorbesc de toate între ei.
Mereu se joacă între ei, și născocesc diferite ,,planuri", de care? Habar n-am, dar am auzit ca (,) chat le merge, cea ce mă face să râd.
Ei mereu împart totul între ei, odată Jung-su a vezi cu propunerea ca ei când vor crește mari să aibă toți patru o trupa doar a lor.
Și această să se numească:
,,2Q2K". Ciudat nume, dar îmi place semnificația lui. Acesta îi semnifică pe ei patru. ,,2Q" vine de la 2 Queens, și anume cele două surori.
Iar,,2K" vine de la 2 Kings, și anume cei doi frați. Ei vor să ajungă departe cu chestia asta, de când tripleți au aflat ca sunt idol k-pop au vrut și ei, la fel cum a vrut și fratele lor.
Eu cred în ei, sunt niște copii cuminți și ascultători, mai fac câteva năzbâtii, dar nu mi-au făcut nicio problema până în prezent, așa că eu îi voi susține, la fel cum face și Evelin.
Au niște voci de înger. Și normal că le au, doar sunt îngerași mei. Nu mai sunt ei mici cum erau odată, dar tot îngerași mei rămân, iar ei știu asta.
Iar legătura nostră cu ei, este una foarte bună, niciodată nu ne-au mințit și niciodată nu au călcat peste cuvântul nostru, dar nici noi nu suntem răi cu ei și încercăm să îi înțelegem de fiecare dată.
Sincer să fiu, sunt un bărbat fericit, sunt fericit pentru că știu, că am o familie de milioane, pe care mulți și-ar dori să o aibe. O soție care merită să îi dau și luna da pe cer.
Iar copii care mă fac mai fericit pe zii ce trece, ador să îi văd cum se joacă prin casă și cât de copilăroși sunt. În domeniul ăsta ne-a moștenit pe amadoi.
Mai ales Jung-su, el a moștenit-o pe Evelin la aces capitol, am văzut-o de multe ori pe mama lui, când avea aceiași vârstă ca el și cât de mult se proastea.
Când eram în timpul orelor de coreeană și le dădeam exerciți grele, ea împreună cu câțiva colegi de ai ei se strâmbău la mine când eu mă întorceam cu spatele la ei.
Ei credeau ca nu bag de seama, pe când eu mi-o dădeam imediat, sincer... Mă amuză chestia asta, nu mă supărăm pe Evelin, doar uneori făceam să pară așa ca să îi văd reacția.
Sau când eram în vacanta la munte, presupun că mai țineți și voi minte. Mi-a plăcut să am grijă de ea! Sau când eram la doc și i-am spus toate sentimentele pe care la aveam fața de ea.
Când ne-am sărutat pentru prima dată, când ne-am spus primul te iubesc, primele plimbări împreună.
Astea sunt amintiri care merită păstrate. Ahhh... Uneori chiar mi-e dor de vremurile alea, dar acum sunt vremuri și mai bune.
Evelin mă iubește la fel ca în prima zi, ba chiar și mai mult, iar eu o ador și o iubesc la fel de mult. Nimeni nu i-ar putea lua locul din inima mea, nimeni!
Nu a-și putea sta nici măcar o zii fără ea, pur și simplu simt că nu mai aer, ea e la fel ca aerul, nu pot exista fără ea!
Ca tot venii vorba de Evelin, oare unde e îngerașu meu?
Cu astea fiind spuse, mă ridic din pat cu o durere îngrozitoare de abdomen. Mda, abdomen. Hihihi... Ce pot să spun, nu mai suntem noi ca acum treisprezece ani, dar încă putem face dragoste.
Nu avem nicio problemă cu asta, e ceva normal, iar noi încă ne simțim în formă, de ce nu am face-o?
Dar partea cea grea e că suntem cu patru copii în casă, iar noi ne chinuim pe către mult se poate să nu geme prea tare,ceea ce ne iese un pic cam prost.
La aceste gânduri mă bufnește rasul, dar nu văd de ce să fie stânjeniți de chestii de genul asta, până la urmă e ceva omenesc, și ei o s-a facă cândva, atunci să îi aud.
Totuși, nu s-au plâns niciodată. In fine, lăsăm astea de-oparte. Mă duc către șifonier, pentru a-mi alege ceva de îmbrăcat, nu pot să ies gol în fața copiilor.
După ce mi-am ales ceva de îmbrăcat cobor jos de unde se aud vocile comorilor mele. Ei pur și simplu îmi dau putere pentru a trăi.
-Neața, appa!
Mă salută cei patru copilași și vin pe rand să mă i-a în brațe, iar fetele îmi dau câte un pupic pe obraz, iar eu lor.
Când erau mici mereu le întrebam dacă o sa mă mai pupe pe obraz când o să crească mai mari, eu unul credeam că n-o s-o mai facă de rușine, pentru că o să crească mari și toate cele, dar ele încă mai o fac, ceea ce mă bucură.
-Neața, iubitule!
Spune Evelin în timp ce gătea, iar eu fac ceea ce obijnuiesc să fac în fiecare dimineață, și anume s-o i-au în brațe pe la spate, începând să îi sărut ușor gâtul.
-Ce ne faci bun iubito?
-Clătite cu ciocolată.
-Hmmm... Sună bine.
Spun eu după care ii dau un pupic pe obraz și mă așez la masă lângă copii.
-Ce fac copilași mei?
Știu că poate sună mai ciudat și bătrânesc să zic așa, dar mie mi se pare perfect normal să vorbesc așa.
-Abea ce ne-am trezit și noi, tu appa?
Spun cei patru în cor.
-La fel ca voi, puiuți.
-Appa? Ce e aia de pe gatul tău?
Mă întreabă Dae, iar eu mă duc în sufragerie și mă uit în oglindă să văd despre ce este vorba, iar acolo se afla un hickey făcut de Evelin.
La acea imagine am surâs și m-am dus înapoi în bucătărie.
-Deci, ce e?
Mă întreb de data asta cele doua fetițe, după care îi văd pe Sang și pe Jung-su că-și împart priviri unul altuia, e clar că ei doi știu ceva.
Dar oare să le spun adevărul? Adică sunt destul de mari, iar ele împreună cu fratele lor, peste cinci luni v-or împlini paisprezece ani.
Hmmm... Presupun că o să-mi i-au bătaie de la Evelin, dar până la urmă trebuie să afle și ei, nu e ceva rușinos, mi se pare că e normal, plus că și ele o să aibă parte de așa ceva.
Dar nu atât de devreme. Dacă aud că a pus cineva mâinile pe ele de la anii ăștia, habar n-am ce le fac ălora, dar și ele o să scape cu o mică cearta dacă au făcut-o cu voia lor.
Evelin a stat deja de vorbă cu cele două surori și le-a spus să nu lase pe nimeni să pună mâna pe ele în sensul ăla, dar asta trebuie explicat de mai multe ori.
-Pai, vezi tu... Ăsta e un hickey, iar un hickey este un semn, care poate fii făcut pe corpul unei persone. Iar mie mama ta mi la făcut.
Spun eu triumfător și un pic peeves, după care mă întorc cu fața către Evelin, și o văd cum stă cu o mână în sold și cu una îmi arată o paletă de lemn.
La acea imagine chicoteală și spun:
-Ce e iubito? E ceva normal, trebuia să afle și ei odată și odată.
-Ai dreptate, oare cum? Dar ai grija ce zici.
-Am înțeles, să trăiți!
Spun eu la fel ca un soldat, după care îi aud pe copii cum încep să râdă, asta umplându-mi sufletul de fericire.
-Pai și hickey-ul ăsta reprezinta ceva sau...
Mă întreabă .
-Da, reprezintă ceva, de exemplu acest semn este făcut din iubire, iar eu sunt însemnat acum ca fiind al mamei voastre. Iar ea e însemnată de mine, ca fiind a mea. Iar lumea dacă văd acest semn își dău sema că sunt luat.
-Asta înseamnă că nimeni nu mai are voie să se atingă de tine?
Mă întreabă Sun-Hee.
-Exact pitic!
-Deci și noi putem să ni le facem între noi?
-Nu, nu, nu, nu, nu. Nici gând! Doar persoanele care sunt împreună pot face asta într-un anumit moment. Nu voi! Voi sunteți frați, nu aveți voie. Ne-am înțeles?
-Da, să trăiți!
Spun cele două surori și se ridica în picioare și se așează la fel ca niște soldați, după se așez înapoi pe scaun la postura de dinainte.
Vad ca Sang și Jung-su nu prea au fost interesați de acestă discuție, dar totuși au ascultat, sper să nu o fii experimentat ceva de genu. Sunt prea mici.
La câteva minute după discuția noastră a venit și clătitele noastre mult așteptate, Evelin s-a așezat lângă mine, începând cu toții să mâncam.
.....
__________________________________
(evitați greșelile gramaticale eventuale)
💜ANNEYONG💜