***Lucas Montefiore***
Aștept ca Melissa sa o ia la goană, însă rămâne nemișcată. Mișcările mâinii sale îmi atrag atenția imediat. Își apasă pe rând vârfurile fiecărui deget de cel mare, abținându-se să revină pe pământ. Este detașată, deși se uită la fața mea cu speranța ca voi schimba adevarul pentru a se simți mai bine. Nu pot să mint încontinuu, mai ales că prefer să afle de la mine ce s-a întâmplat decât de la Nycalos.
Se uita cum îi iau mâinile cu grijă în ale mele și-i acopăr degetele cu palma. De când am început să-i vorbesc, n-am mai fost atât de aerian, deși m-am surprins, gândindu-ma la ea des. Nu am găsit din nou același gust in alcool si nici dorința de a simți durere. Dacă ea îmi aduce pacea, nu vreau sa o spăl cu o substanță nocivă.
—Știu că îți este greu să pricepi ce se petrece, dar e nevoie sa știi. As prefera sa știi de la mine, decât de la Nycalos.
La auzul numelui bărbatului, își întoarce privirea spre mine. Ochii ii strălucesc din cauza lacrimilor străvezii. Buzele ii tremura strânse intr-o linie inexpresivă.
—Știai de sarcină? vocea sa nu are niciun strop din ce avea pana acum.
Abia acum am aflat de ea si încă este un șoc, dar nu din partea ei, ci din a lui Nycalos. Trebuia sa știe că poate avea încredere ca îl ajutam sa o aducă aici. La naiba, nu cred ca l-as fi lăsat să stea vreodata cu Melissa, dat fiind că avea aproape douăzeci de ani.
Mai gravă este moarte pruncului care a afectat-o pe mamă. A avut o fata. Sophia a folosit verbul la trecut ceea ce înseamnă ca bebelușul e mort. Melissa era într-adevăr tânără, neștiutoare, însă nu atât de egoista încât să abandoneze o bucățică rupta din ea.
—De aveam pana si cel mai mic indiciu, te aduceam aici fără sa ezit. Poate ca am fi evitat neplăcerea finala, dar nu pot sa te asigur ca soarta nașterii era alta alături de mine. Nu vreau sa te consideri neghioabă din cauza că nu ai ajuns aici de la început. Niciunul dintre noi nu a știut de situația celuilalt până la urmă.
Îi caut inelarul stâng ca sa ii studiem verigheta. Am ales-o după prima zi in care am fost in camera Charlottei. Am aproximat corect mărimea după care sa fie realizat. Inelul meu este la fel ca cel vechi, dar am ales aceleași culori ca al Melissei. Verighetele celor din familia regală au emblema neamului lor.
—Azi lumea e prea trista pentru un copil. Pana se împlinește momentul, avem timp sa clădim fericire aici. Vreau sa îți văd bucuria ca sa învățam amândoi cum arată. Asta e primul pas.
Ii duc mana calda la buze si i-o sărut, pecetluind cuvintele cu o semnătura. Nu o folosesc decât daca trebuie sa subliniez o declarație pentru Melissa.
—Repeta ce am spus, îi vorbesc in taina, făcându-ne sa uitam unde ne aflăm.
Vorbele sunt semnificative până fapta cere plat. Trebuie sa dovedești ca ceea ce ai semnat in viu grai e onorat cu mana pe inima.
—Vom învăța cum arată fericirea, iar căsătoria e primul pas. Vom învăța cum arată fericirea, iar încrederea e primul pas.
Cu vocea firava, schimbă singură cheia celei de-a doua fraze. Îmi atrage atenția felul in care îl roșește. E ferm-convinsă ca la baza unui mariaj se afla încrederea. Acest sentiment trebuie sa se creeze între noi. Repet ultimele cuvinte cu ea:
—Încrederea e primul pas.
***Melissa Martinez***
Când Vyllain mi-a adus intr-un final hainele, i-am spus de noua dilema cu vestimentația. Mi-a promis ca o va ruga pe croitoreasa regală sa vină în seara aceasta. M-am schimbat de celelalte pijamale și am luat o pereche de colanți negri cu un pulover alb pus deasupra sutienului. Nu e cea mai ingenioasa mișcare sa ma îmbrac astfel, dar nu am ale variante.
Lucas a plecat, spunându-mi ca are ceva de care trebuie sa se ocupe urgent. Au trecut doua ore in care am luat la pas tot etajul, uitându-mă la ploaia de afară. Aseară am făcut o prostie, vrând sa șterg urmele Ezrei cu ceva mai puternic. Se pare ca Lucas a fost cheia încă de la început. Protectia lui e ceea ce am nevoie. Prezent lui ma face sa ma simt protejat, in largul meu, pe când alții ma stânjenesc sau irită. Regele e singurul care îmi curma suferința sau ma tine in brațe când nu mai pot rezista in lupte. Nu vreau sa renunțe la mine, predându-ma ca pe o cutie lui Nycalos.
Îmi iau inima in dinți si plec la biroul lui Lucas ca să văd ce face. Sper sa nu creadă ca sunt cicălitoare când, de fapt, vreau ca cineva ales de mine sa stea. După spusele lui Vyx, camera e in aripa regală, undeva deasupra temniței.
Când sunt in fata încăperii lui Lucas, bat la ușă ca sa ma asigur ca sunt bine-venita. Vocea profunda a lui Lucas se aude din spatele zidului. Păstrează un ton rece, crezând ca este vreun servitor, oricum atât timp cât ma invita sa intru, apăs clanța.
Lucas sta la locul obișnuit, iar in fata sa este un bărbat care se întoarce spre mine. Amândoi ma privesc si ochii negri ai lui Lucas capătă o sclipire ce mi-e cunoscută. Celălat pare sa aibă in jur de treizeci de ani si ochii săi verzi se mișcă pe corpul meu. Nu poposesc pe decolteu, ci ajung direct la privirea mea. Se ridică de pe scaun si Lucas face la fel, însă merge spre un dulap ca sa ia ceva.
—Trebuie sa fiți viitoarea Regina Stacojie daca nu ma înșală memoria. Ma bucur ca am ocazia sa vă cunosc.
Bărbatul pare relaxat si nu e nici pe departe aspru asemenea înfățișării sale. Ma privește cu prietenie si sunt curioasa daca e un apropiat de-al lui Lucas din moment ce pare... relaxat.
—Se pare ca mi-ar face de asemenea plăcere sa știu cine are „onoarea" sa-mi vorbească.
In voce am prima urma de sarcasm, dar nu scapă neobservata de acest om. Un început de zâmbet îi înflorește in colțul gurii si ma privește încântat.
—Unii ar spune ca sunt căpitanul gărzii regale, alții, din sprâncene face un semn subtil către Lucas, mi se adresează cu Russo, deși le spun ca prefer oricând Santiago.
Cu siguranță e in relații bune cu Lucas, dat fiind ca vorbește astfel despre superiorul său. Lui Lucas nu pare sa-i pese de Santiago, dar când se întoarce sa așeze pe masa o carte, ma privește cu subînțeles.
—Si ce se presupune ca trebuie sa faceți? cunosc atribuțiile lor, dar nu vreau sa aibă de bănuit ceva.
—Sunt prea mult ca sa vi le enumăr in clipa aceasta. Probabil ca ar dura prea mult si nu risc sa va încărca memoria cu așa ceva.
—Atunci ar fi mai ușor sa o spui pe cea importantă, astfel încât sa nu îmi încarci memoria-mi fragila cu orice informație nesemnificativa.
Îi răspund, continuând ceea ce a sugerat, folosindu-mă de o tentă de sarcasm.
—Oamenii au mult păreri diferite, așa ca răspunsul meu ar trebui sa fie diferit de majoritatea. Chiar daca ai un rang mai mare in ierarhie, nu sunt si ceilalți obligați sa aibă aceeași părere.
Lucas se apleacă, ascunzându-se după dulap in căutarea unor obiecte. Îl avertizează pe Russo cu un ton sever, deși adresarea nu e una formală.
—Russo, izbăvește odată cu vorbele inutile despre părerea ta deosebită.
—As înceta daca nu mi-ați spune pe numele de familie! si-a răsucit foarte puțin capul spre Lucas, apoi a revenit la mine. Întorcându-ne unde am rămas, garda asigura liniștea familiei regale. Dacă este sa fiu onest pana la capăt, de când a murit Kisax, nu mai apar atentate la adresa regelui.
Îmi studiază din nou postura, apoi chipul. Ma uimește ca Lucas nu face vreo observatie cu privire la tăcere. Parul ondulat, lung pana la gât, are o nuanță de negru. Este dat după urechea dreapta din care atârna câțiva cercei rotunzi din argint.
—Nu ma îndoiesc de spusele tale, Santiago. Îmi pot închipui de domnia sângeroasă care v-a subjugat.
—Nu priviți așa situația, îmi răspunde puțin dezamăgit. Pana sa moara, locuitorii au avut o viața lejera, deși pedepsele erau într-adevăr monstruoase.
Evident ca părinții te-au mințit! Ma cert in gând, conștientizând cât de multe date false știu despre Regatul Stacojiu. Pana si ei îmi cunosc mai bine propria-mi patrie
—Oamenii foloseau violența, dar au învățat ca mai bine bârfesc decât sa înfăptuiască infracțiuni.
Lucas îmi cuprinde talia cu un braț in același timp in care vorbește. Îmi înmânează niște documente scrise la tipograf cu cerneala neagră. Ma uit la Lucas bulversată.
—Ieși pe hol fix trei minute, i se adresează căpitanului in timp ce are ochii pe mine.
Russo ne ocolește ca sa ajungă pe hol si sa-nchidă ușa. Nu am habar ce vrea Lucas sa faca de e atât de necesar să îl dea afara ca pe un câine pe subordonat.
—Ce sunt astea? flutur foile prinse cu o capsă gri. E cumva un contract legat de sex? am văzut ca era scris un ,,sunt de acord ca el".
—Arat de parca cumpăr corpurile femeilor? Melissa, numai la bordeluri sunt convenții ce privesc apărarea angajatelor.
Ma uit la el si clipesc des, apoi privesc iar marea de cuvinte de pe foaie. Încep sa le citesc pe diagonală, mergând cu ochii ascunși in pagini spre pervaz. Sunt patru foi cărora trebuie sa le completez lacunele cu datele personale. Câteva dintre spatii sunt deja scrise de Lucas.
—Ce ții in mana sunt acte care dovedesc căsătoria normala si căsătoria de perechi. Cea din urmă este doar o dovadă că avem conexiunea și vor fi depuse la notar. Avem nevoie de statistici cu privire la rata de oameni ce-și găsesc jumătățile.
Înșfacă un stilou de pe birou si ma întorc spre pervaz ca să notez totul. Îl simt pe Lucas cum se uita din dreapta mea la penița care aluneca pe foi. Când ma uit înspre el, constat ca nu îl interesează certificatul pe atât de mult pe cât o face chipul meu. Nu se străduiești niciun pic din a se opri. Ii înmânez actul, iar el îl așază pe birou, rezumându-se pe margine.
—De ce ai venit neanunțată? se întinde spre talia mea si ma aduce înaintea lui cu mâinile încă pe mine. S-a întâmplat ceva?
Nu știu ce s-a întâmplat mai exact, dar sunt pe jumătate convinsă că ma tulbura vizita lui Nycalos. Am vagă impresie ca va întoarce totul in favoarea lui si va obține ceea ce vrea, orice ar fi asta. Poate ca am venit pentru ca m-am simțit pustiită odată cu plecarea lui.
—N-am vrut sa deranjez. Credeam ca esti singur si ca pot sta cu tine pana termini.
—Atunci rămâi. Termin de discutat cu Santiago, scriu câteva scrisori si mergem sa luam prânzul. E convenabil? aprob ideea ca fiind una rezonabilă.
La sunetul ușii ce se aude, ma dau deoparte ca Lucas sa poată trage scaunul rotativ si sa se așeze. Ceea ce face in continuare este sa ma aducă in poala lui, prinzându-mi talia cu o mana.
—Mai aveai de numărat trei secunde, îl anunță în glumă Lucas.
—Daca așteptăm cine stie ce găseam aici.
Ne privește pe amândoi cu subînțeles. Nu pot sa il iau in serios când stau in brațele soțului meu. E moale si ma simt sprijinită de simplul fapt ca Lucas exista. Chiar ma face sa uit de orice altceva neinteresant.
—Nu pot sa-ți primit nimic pe viitor, ii răspunse Lucas cu seriozitate.
Mana sa îmi mângâie fâșia de piele dezgolită a abdomenului. E un gest mânat de instinct si aparent intuiția ii dictează corect. Îmi place felul in care ma mângâie când am nevoie.
—Dupa câte am zis înainte de întrerupere, îl vei evalua pe Oxidius La Rosa ca sa vezi nivelul de pregătire. Am încredere ca te poți ocupa de el pana va ieși Ezra din temniță.
Cine va ieși din ce? Nu las la vedere ca vestea ma afectează. Știu ca Lucas a menționat-o pentru a cunoaște acest aspect despre viitorul printului.
—Când printul iese de acolo, am nevoie sa îl supravegheați cu atenție sa nu comita alte fărădelegi. Nu îl veți lăsa singur in preajma Melissei daca nu sunt in preajmă. Singura observatie referitoare la supraveghere este sa stați cu ochii doar pe Ezra, fără sa o sufocați. Când ma aflu in castel, soția mea este prioritatea mea, nu a voastră.
Furia îmi este estompata de cuvintele sale care se potrivesc de minune cu declarațiile de aseară. Lucas vrea ca ei sa ma apere, dar sa nu ma vegheze constant, ceea ce înseamnă ca a fost atent la ceea ce i-am explicat pana acum. Îmi las capul la pieptul sau involuntare si nu-mi pasa de Santiago, atâta timp cât Lucas ma apropie de trupul său.
—Nelămuriri? căpitanul clatină din cap. Atunci poți sa pleci.
Acesta se ridica de pe scaun si înainte sa plece capul si-l apleacă intr-un semn de „la revedere". Deschide ușa, pleacă din birou, lăsându-ne singuri in tăcere. Nu ma străduiesc sa acopăr liniștea.
Lucas aduce scaunul mai aproape de birou si încerca sa își ducă la îndeplinire ultima sarcină. Nu se plânge dacă ii este greu scrie cu o singura mana in timp se îmi mângâie abdomenul cu cealaltă. Ma uit constant la mana sa stânga si pe măsura ce se mișcă vreme îndelungată, vreau tot mai mult sa o acopăr cu dreapta mea. Pana la urma o fac.
Câteva secunde se scurg in unități mai mari, acestea se scurg in grupulețe de câte zece. Trec patruzeci de minute, apoi cincizeci si pare ca treaba nu se mai termină. La cât de obosita sunt, ațipesc in timpul care nu îngheață pentru nimeni. Acesta trece pe lângă mine, fără ca măcar sa îl observ.
Cineva ma ridica in brațe si ceea ce fac este sa ma cuibăresc in căldură. Sunt trează, totuși ideea de liniște mă ispitește. Cu aceasta părere Lucas ma poarta către locul se luat masa. Ma așază pe un fotoliu aflat sub platforma de la al doilea nivel al încăperii.
—Îmi pare rău ca sunt obosită. Aseară...
Lucas se odihnește in fotoliul de lângă si-mi caută mâna ca sa mi-o mângâie. Îmi întorc capul in căutarea ochilor săi si acesta procedează la fel. Ma îndeamnă sa continui ce am de spus, însă nu o fac. Amuțesc in stânga lui si-mi iau privirea de pe el, numai ca sa-mu revin.
—Nu ai fost in apele tale, dar am avut noroc sa apar chiar in clipa aceea. Noaptea am intenționat sa vin odată ce ai fi adormit. Știi durerea pe care o înțelegi fără sa o cunoști? clatin din cap. Asta am simțit, numai ca mi-a încolțit inima fără ca măcar sa o atingă. Era vizibila, dar intangibil. Sper sa nu o cunoști vreodată.
Îmi trasează M-ul din palma cu vârful degetelor fierbinți. Nyx mi-a povestit ca acel model este semnul norocului, ca fiecare om care îl avea in ambele maini, are o viața plină de reușite.
—Am venit imediat la etaj sa văd ce ai pățit. Nu am trecut niciodată prin furia ori groaza din clipa in care m-am chinuit sa te recuperez din furtună. Ai crezut ca vreau sa te pedepsesc si am înțeles ce ai simțit in întuneric. Daca se mai întâmpla vreodată ceva asemanator vino la mine.
Îmi mișc capul afirmativ pe măsura ce termina ce are de zis. Ușile de la încăpere se deschid si intra o fata roșcata cu mâncarea. Nu ne arunca nicio privire surprinsă, ci aranjează cina pe masă. Stam nemișcați pana pleacă, apoi ne ridicam muți.
Simt nevoia sa ii recunosc măcar un lucru indiferent ca semnificativ sau lipsit de importantă. Trebuie sa împărtășesc cu cineva momentul in care am ținut încleștat pânza intre degete. Clipele in care am auzit cum mama i-a vorbit micuței Melissa...
—Ieri mi s-a declanșat o amintire cu Nyx. Nu am reușit sa ii creioneze înfățișarea, dar i-am auzit vocea. Lucas îmi trage scaunul ca sa ma așez. Îmi împletea parul in timp ce-i vorbeam despre o pictură pe care am realizat-o atunci. Eram înfățișată o grădina cu liliac si citeam dintr-o carte cu povesti.
Nu îmi zice nimic. Își aduce scaunul mai aproape de al meu, iar genunchii ni se ating pe sub masă. Iau furculița din dreapta mea, iau o îmbucătură din mazărea verde cu piept de pui sau curcan. Înainte ca parul sa ajungă in farfurie, Lucas își trece o mana pe la spatele meu si-mi prinde parul.
—Nu îți mai amintești copilăria? ma întreabă cu seriozitate, așteptând sa înghit mâncarea.
—Viața mi-a fost atât de simpla încât am uitat o mare parte din ea. Multe părți ale acestei etape au fost date uitării, dar le-am păstrat pe cele de la cincisprezece ani. Nu îmi amintesc nici măcar de zilele petrecute împreuna. Ele sunt încețoșate.
Încep sa regret ca am adus in discuție un asemenea subiect. E imposibil sa îl ocolesc daca ma trage de limba sa ii răspund. Efectul prezenței lui e cea care ma obliga sa o fac.
—Știu cât de greu poate fi, îmi răspunde plin de compasiune. Poate ca in timp ți le vei aminti, dar trebuie sa ai răbdare. Vor mai apărea din senin amintiri, trebuie doar sa-ți dai spațiu o perioadă.
Tăcerea e prelunga, fără de sfârșit. Mâncam in liniște, fără ca măcar sa ne gândim la locurile in care ne atingem. Sunt atât de firești gesturile pe care le facem, astfel încât putem lasă impresia ca suntem de ani de zile împreuna.
Lucas se ridică de pe scaun si-l da in spate. Îl privesc cum se duce la scara spiralată. Înghit ultimele resturi din mazăre. Prânzul a fost îndestulător, suficient încât sa nu mai am nevoie de nimic altceva întreaga zi.
—Ce faci acolo? vocea îmi răsună in pereții camerei, dar e acoperită de un micuț zgomot. Lucas? ma ridic pentru a ma apropia de baza treptelor.
Ma aplec intr-o parte ca sa îl văd pe Lucas cum are in mâini materiale de pictura. O trusa pentru acuarele și șevaletul cu doua pânze goale. Nu le-am văzut aseară, așa ca pote se aflau in vreun dulap de la baza bibliotecilor.
—Erau ale Ezrei. Le-a primit in dar cu ocazia zilei de naștere in care a împlinit zece ani. Charlotte știa de pasiunea pe care nu o împărtășea cu nimeni si pe care a fost obligat sa o ascundă.
Ajunge înaintea mea si ma întind sa iau șevaletul care atârna greu in mana lui. In loc sa înmâneze ceea ce voiam sa țin, Lucas îmi da cutia din lemn brun.
—Kisax nu era de acord cu talentele artistice, însă mama ne ajuta sa depășim nedreptatea soțului sau. Cred ca ți-am mai spus despre asta acum câteva zile.
Nu-mi îmi scap ca Lucas nu suporta sa ii spună fostului rege ,,tata". Poate ca a rostit cuvântul de doua ori, dar in rarele ocazii a făcut-o cu dezgust. As reacționa la fel, daca Kisax a lovit-o cu adevărat pe Charlotte.
—Ezra pare o cauza pierdută, rostesc șovăielnică, ieșind alături de el din cameră.
—La început, am crezut ca nu-si amintește ce s-a întâmplat in fostul tău regat. A făcut acel târg cu Devan si l-a respectat pana la urma, așa ca sigur își amintește fiecare zi petrecuta acolo. Am decis ca e mai bine ca Ezra sa fie lăsat in pace, dar s-a răsfățat. Toti anii acești i-am dat libertate, am încercat sa fac tot ce mi-a stat in putința astfel încât sa nu ajungă pe tron.
—Măcar l-a avut pe Oxidius alături, încerc sa schimb puțin perspectiva lui Lucas. Nu ai de unde știi cum își comunicau sentimentele.
Lucas tace puțin.
—Era închis fata de gardian. Am vorbit cu Oxidius după ce l-am prins cu Ezra in temniță.
Ma încrunt la o imagine nepoftita ce se strecoară in mintea mea.
—Vorbele sale mi-au sugerat ca e numai partener de sex cu fratele meu. In clipa aceea, voiam sa vorbesc despre ce ți-a spus când l-am trimis cu rapoartele la tine.
Fulgerător îmi amintesc întâlnirea „întâmplătoare" cu acel bărbat supărat ca printul e in temniță. Am avut atâtea amestecate in cap ca am uitat de el si ca m-au deranjat peste măsura acuzațiile.
—Pot sa înțeleg reacția acestuia, Lucas. Poate ca Oxidius tine într-adevăr la Ezra, dat fiind ca a văzut bunătate in inima lui. Uneori ești atât de orbit de persoana draga, încât uiți de avertismente.
Știu ca îmi arunca o privire cercetătoare, însă continui sa merg drept, având grija sa nu ma împiedic de covoarele întinse pe podelele coridoarelor. Sunt convinsă ca am lăsat multe deoparte ca sa văd partea plină a lui Nycalos, cea care se prefăcea ca ma susține. Nu știu daca purtarea lui a fost din cauza unor probleme avute in copilărie sau a faptului ca nu a experimentat o alta relație. Niciunul din noi nu a știut cum se simte iubirea adevarata.