Dimineața
Deschid brusc ochii si ma uit prin jur. Se pare ca sunt in camera mea, dar nu stiu cum am ajuns aici.
Simt ceva cald lângă mine, iar prin "lângă mine" ma refer ca ma îmbrățișează. După parfum cred ca e Yoongi. Ma ridic usor din pat, încercând să nu-l trezesc pe Yoongi si ma duc in baie, imi fac rutina si ma îmbrac. Ies în liniște din camera imediat ce imi iau telefonul și caietele.
Ies pe hol si vad o usa întredeschisă la o camera de oaspeți. Ma apropii si o deschid si mai mult. Pe pat dormeau Kara si Jungkook îmbrățișati. Erau asa drăguți. Kara dormea cu capul pe pieptul lui Kookie, iar el o ținea în brațe destul de strâns, parca se temea că o să fugă.
Le fac câteva poze, ca sa am cu ce sa fac mișto de ei, apoi ies din cameră și închid ușor usa.
Cobor si strâng dezordinea rămasă de aseară. Ma uit la ceas și observ ca e 7 și ceva.
Având în vedere ca pe la 8 jumatate trebuie sa plec la motocross, apoi la liceu.
Fac compoziția pentru clătite, daca tot m-am trezit atât de devreme de ce sa nu fac..
Aș pune si muzica, dar nu vreau sa ii trezesc băieți și pe Kara.
Oricum, fac clatitele si apoi storc niste portocale, vreau sa fac suc proaspăt. Fac si cafea pentru ca chiar am nevoie de energie pentru ziua de azi.
Umplu clatitele și le aranjez pe o farfurie.
Imi iau o cana de cafea si ma îndrept spre sufragerie. Ma asez pe canapea si incep sa răsfoiesc caietele. Macar sa retin cate ceva daca tot n-am avut si un continuare nu am chef de invatat.
- Neața. Spun Kookie si Kara coborând.
- Neața. Cu ați dormit? Zic eu.
- Sincer bine, dar nu stiu cum am ajuns in camera, sus. Zice Kara.
- Nici eu nu stiu. Spun eu.
- Va spun eu. Zice Kookie ieșind din bucătărie cu o clatita în mână. Apropo sunt geniale.
- Merci. Spune eu.
- Unde e Yoongi? A plecat? Zice el.
- Nu, e in camera mea. Cred ca inca doarme. Acum spune. Zic eu.
- Păi, în primul rând Kara, o să îți tina Tae o predică lungă, atât tie, cât și mie si lui Yoongi.
- De ce? Spune ea.
- Pentru ca ai venit să vezi dacă Iris nu a plecat si nu te-ai mai intors. Asa ca Tae și-a făcut griji, la fel si Nam-joon deoarece nu știa nimic de voi. Si fiindcă era trecut de miezul nopții, iar aici nu se vedea nici o lumină, aproape explodau de griji. M-am oferit eu si Yoongi sa venim in cautarea voastră. Am intrat in casa si v-am căutat pe la etaj, dar nu v-am gasit. Într-un final v-am gasit dormind, una pe canapea si una pe unul dintre fotolii. Asa ca v-am luat si v-am dus în camere, iar eu am adormit. Despre Yoongi, nu stiu ce a făcut. Zice el.
- Am adormit si eu. Spune somnorosul si se pune pe canapea lângă mine.
- Neața și ție, somnorici. Zic eu.
- Hei, nu-i vina mea. Nu eu sunt ala care nu a mai dat nici un semn de viata. Spune el.
- Pardon? Eu am zis ca pot sa stau si singura. Nu e vina mea ca va faceti griji pentru nimic. Zic eu.
- Vrei sa spui ca esti un nimic? Spune el.
- Da, sunt un nimic. Zic eu.
- Sa stii ca nu esti. Spune Kara.
- Nu eu am început. Zic eu.
- Aici erați! Credeam ca ati pățit ceva. Nu ati mai dar nici un semn de viata. Zice Nam-joon intrând în casă, alături de restul.
- Înainte să vă luați de Kara si sa ii țineți predică, vreau sa va spun ca eu i-am spus sa ramana la un film, dar se pare ca am adormit. Zic eu.
- Iar voi? Zice Jin.
- Care voi? Spune Kara.
- Jungkook și Yoongi. Spune J-hope.
- Asta nu mai e problema mea. Zic eu si ma reîntorc la caietele mele, care defapt nu sunt ale mele.
- Păi... Începe Yoongi sa spuna ceea ce mi-a spus si Kookie...
- De ce nu ma puteti lasă să stau singura. Nu am plecat nicăieri. Eram in camera mea si corectam teze, până a venit Kara, apoi ne-am uitat la un film. Nu am făcut nimic rau. Pot să am și singura grija de mine. Spun eu imediat ce Yoongi termină de explicat.
- Ba nu, nu poti. Esti inca minoră. Zice Nam-joon.
- Sunt mai responsabilă decât voi. Sau cel putin decat unii dintre voi. Zic eu.
- Ba nu, nu esti. Zice J-hope..
- Nu vreau sa ma cert cu voi. Oricum trebuie sa plec. Merci pentu caiete. Zic eu.
- Unde pleci asa devreme? E abia 8. Zice Kara.
- La motocross.. Zic eu.
- Am uitat. Asteapta-ma, revin in 5 minute. Zice ea si iese pe usa.
- Ba nu, nu te duci. Zice Nam-joon.
- De ce nu? Zic eu.
- Pentru că e periculos. A nins afara si e foarte periculos. Deci nu va duceți. Zice Yoongi.
- Voi chiar vreți să mă cert din nou cu voi sau ce? Spun eu.
- Nu, nu vrea nimeni sa se certe cu tine. Vrem doar sa nu pătești nimic rau. Spune Jin.
- Nu e prima oară când fac asta. Nu-i mare lucru. Spun eu.
- Oricum nu te duci. Zice Yoongi.
- Trebuie să mă duc. Se apropie o competiție importanta pentru mine si inca nu imi iese aruncarea în aer cu răsucire peste cap. Zic eu.
- Stii ce? Asta suna periculos. Dacă nu-ti iese și cazi? Zice Nam-joon.
- Am mai căzut. De obicei scap ieftin. Cu o luxatie sau ceva de genul. Zic eu.
- Am venit. Mergem? Spune Kara.
- Da. Spun eu si imi pun căștile în urechi.
- Ba nu. Nu mergeți. Spune Tae.
- O haide. E doar o oră. Ma întorc inapoi repede. Zice Kara.
- Are dreptate. Nu va dura mult. Eu oricum la 10 trebuie să fiu la școală. Zic eu.
- Fie. Dar vorbim la telefon mereu, ca sa fim singuri ca nu pățiti ceva. Zice Yoongi.
- Da, fie, daca ziceți voi. Hai, Kara. Sa mergem. Zic eu.
Ma duc in garaj si imi iau motorul. Imi pun casca, pornesc si ies in fata casei unde era și Kara.
- Mergem? Zice ea.
- Da, mergem. Zic eu.
Ambalez motorul si plec cu destul de multă viteza.
La scurt timp, ajung la autostrada principală. Trec printre mașini lejer, dar brusc incepe sa imi sune telefonul.
Il scot repede si raspund la apel, apoi, la fel de repede îl pun la loc în buzunarul jachelei, închizând fermoarul.
Ma uit spre Kara si vad ca si ea a făcut la fel.
- Hei. Zic eu.
- Ce faci? Spune Yoongi.
- Está bien. Usted? (Sunt bine, tu?) Zic eu in spaniola.
- Ce? Zice Nam-joon.
- Dije que estoy bien. (Am spus ca sunt bine). Zic eu.
- Ce tot spui aici? In ce limba vorbești? Spune Yoongi.
- Cel mai probabil în spaniolă. Zice Nam-joon.
- Sí, Nam-Joon tiene razón, y es español. (Da, Nam-joon are dreptate, e spaniola). Spun eu.
- Vorbește în coreeana. Vreau sa inteleg si eu ceva. Spune Yoongi.
- Bine, fie. Ce vreti? Zic eu.
- Ce faci? Zice Nam-joon.
- Conduc. Voi nu aveti ce face? Zic eu.
- Ți-am spus că o sa vorbim mereu. Zice Nam-joon.
- Speram sa faceti mișto de mine. Zic eu.
- Noi nu facem mișto. Spune Yoongi.
Parchez motorul lângă teren unde era antrenorul. La fel făcând și Kara.
- Buna dimineata. Zice Kara.
- Buna dimineata. Zic si imi scot casca.
- Buna dimineata. Ce fac elevele mele preferate? Spune el.
- Suntem bine. Zice Kara.
- Cum de ați venit atât de devreme? Ar trebui să începeți în jumătate de oră. Zice el.
- Eu la ora 10 trebuie să plec, asa ca am venit mai devreme. Zic eu.
- Atunci intrați pe teren. Dar aveti grija. E mai dificil din cauza zăpezii. Zice el.
- Vom avea. Zice Kara..
Imi pun casca si urc pe motor.
- Ce zici Kara? Facem o întrecere? Zic eu.
- Da, dar înainte să plecăm. Zice ea.
- Ok. Ne vedem pe traseu.
Ambalez motorul si pornesc din loc. Intru pe traseu si accelerez, indreptandu-mă cu viteza spre rampă.
- Esti bine? Se aude o voce în căștile mele. Mai exact vocea lui Yoongi..
- Ce naiba? Zic eu.
Fix in momentul cand eram aproape de rampă s-a auzit vocea lui Yoongi. Acum sunt in aer încercând să fac rotirea in aer, dar se pare am cazut jos cu motorul peste piciorul drept.
Având în vedere că am cazut de la vreo 10 metri înălțime. Sper ca sunt bine.
- Iris, esti bine? Spune Kara.
- Auch! Ajuta-ma sa il iau de pe piciorul meu. Zic eu..
- Cum de ai reusit sa cazi? Zice ea.
- Daca ar fi fost din vina mea, dar nu este. Eram liniștita si ma concentram ca sa imi iasa schema, dar fix cand sa sar de pe rampa se aude din căști următoarele cuvinte: "Esti bine?". M-am speriat și am cazut. Zic eu.
- Te doare ceva? Zice Kara.
- Nu cred. Adică sper sa scap doar cu câteva vanatai. Zic eu.
- Măcar esti bine. Mai încerci? Zice ea.
- Normal. O cazatura nu ma oprește pe mine. Zic eu.
Imi pornesc din nou motorul si urc. Ma reîntorc la începutul terenului, pregătită să încep din nou..
- Nu ați închis, nu? Zic eu.
- Nu. Ce ai pățit? Zice Yoongi.
- Nimic grav. Dar cred ca ai auzit ce ai pățit? Spun eu.
- Esti ok? Zice el.
- Da. Sunt super bine. Merci ca m-ai speriat. Credeam ca ai închis. Zic eu.
- Scuze. Nu a fost cu intentie. Zice el.
Nu mai zic nimic si ma concentrez asupra schemei, care imi iese, asta spre bucuria mea.
- Stiti? Acum, as putea asculta muzică în loc va ascult pe voi. Zic eu.
- Iti cânt eu. Zice Yoongi.
- Nu merci. Am nevoie de timpane. Zic eu.
- Am voce, nu sunt afon. Zice el.
- Nu am zis ca esti afon. Zic eu.
- Ai insinuat indirect. Spune el.
- Ba nu. Oricum. Restul unde sunt?
- Am urcat in camera mea. Restul vorbesc cu (,) Kara. Zice el.
- Biata Kara. Stiu cum e sa te sacaie oamenii.
- Pe tine cine te sacaie?
- Păi întrebarea corecta e cine nu ma sacaie.
- Eu unul nu cred ca te sacai.
- Nu am zis ca ma sacai tu. Am zis de oameni in general.
El nu mai zice nimic si incepe sa cânte.
- Vad ca esti ocupat. Te las. Zic eu.
- Nu-s ocupat. Ți-am spus că o sa iti cânt, deci asta o să fac. Spune el.
- Dar nu-i nevoie. Spun eu.
- Eu ma tin de cuvant asa ca asculta. Zice el.
- Ok. O sa te ascult. Zic eu.
- Oricum ma ascultai.
- Sa stii ca ai dreptate. Zic eu.
- Mi-ai dat dreptate. Minune! Spune el.
- Nu te obișnui. Nu cred ca o sa se mai întâmple. Asta prea curând.
- Sigur. Pariu ca o sa se întâmple cat de curând posibil. Imi place sa am dreptate mereu. Zice el.
- Și mie imi place același lucru. Dar viața. Zic eu.
- Eh, si tu acum.
- Dar nu am zis nimic. Cel puțin nimic rau.
- Nu am zis ca ai spus ceva rău.
- Bine domnule Motionless. Sa rămână așa cum zici tu.
- Acum ca o spui, chiar incepe sa imi placa aceasta porecla. Spune el.
- Oricum. Ce cântăm? Zic eu.
- Cum adică cântăm? Tu ar trebui să te concentrezi sa nu mai cazi. Zice el.
- Eu pot face mai multe lucruri în același timp. Zic eu.
- Atunci, ce ai vrea să cântăm?
- Ceva melodii de-ale tale. Ce vrei tu. Zic eu.
- Ok. Spune el si incepe sa cânte, iar eu încep sa il acompaniez.
Peste ceva timp termin antrenamentul si cursă cu Kara.
- Hei Kara. Eu plec trebuie sa ajung la liceu. Zic eu.
- Bine. As veni cu tine, dar trebuie să mă duc acasă. Zice ea si imi face semn cum ca ar turba daca nu se duce.
- Te-am inteles. Du-te, nu de alta dar te închid în casă. Ii cred în stare si chiar vreau sa te vad. Zic râzând.
- Pe tine nu te doare piciorul? Zice ea.
- Nu, sunt absolut perfect. Nu ma doare. Zic eu.
- Daca zici tu. Oricum, ne vedem mai târziu. Succes la ascultari. Sa vi cu 10. Spune ea.
- Merci. Zic si o îmbrățișez. Pe mai tarziu.
Urc pe motor si ii fac cu mana Karei apoi plec din loc.
Ce-i drept ma doare, dar încerc să nu arat asta.
- Auzi Motionless, am putea vorbi mai tarziu? Aproape ajung la liceu. Spun eu.
- Ok. Succes. Zice el.
- Merci. Ciao. Zic eu.
Aud sunetul de sfarsit de apel.
A fost amuzant. Am cântat cu Yoongi si am mai vorbit în timp ce ma antrenam.
Parchez în fața liceului și îmi scot casca. Activez alarma motorului și mă îndrept spre intrarea în liceu, încercând sa merg cat de corect pot.
Imi dau jos jacheta si ma așez în banca așteptând să vină directorul.
Peste câteva ore.
Sunt franta. Ma doare capul și piciorul.
În aceste câteva ore am vorbit mult și am facut multe, dar macar a meritat, m-am facut cu 10, deci o duc destul de bine.
Acum sunt pe autostrada si ma îndrept spre casă.
Abia astept sa ajung acasa. Chiar dacă e aproape 13, imi este somn, dar sunt mai mult ca sigura ca nu o să pot dormi.
Parchez în fața casei și cobor. Intru in casa si imi scot casca.
Închid usa si merg spre camera mea, iar imediat cum întru imi dau ochelarii jos de la ochi si ii arunc undeva pe birou. Intru in baie unde imi fac un duș și mă îmbrac într-o pereche de pantaloni de trening și o bluza neagră.
Cobor in bucătărie și îmi fac un suc și un sandwich. Ma reîntorc în camera mea si ma așez la birou. Imi pun muzica la laptop si incep sau mai bine zis încerc sa corectez tezele.
După un timp renunț. Mă doare puțin cam tare piciorul, care e putin umflat în zona gleznei si vanat.
Fix mie putea sa mi se întâmple și fix cand mai este mai puțin de o săptămână până la bal. Nu ca imi pasa de bal, dar am partener si nu pot renunța pe ultima sută de metri.
Ma duc si imi iau niste gheata pe care o pun pe picior.
Imi iau laptop-ul si citesc e-mail-ul pe care l-am primit.
Scrie ceva despre avansarea bolii si despre faptul că cel mai probabil o să am ambii ochi cu irisul maro cu tente usoare de roșu si sa ma astept la atacuri de panica. Nu ca nu as avea deja ambii ochi cu irisul maro cu tente usoare de roșu.
Închid e-mail-ul și pun laptopul pe noptieră. Ma asez mai comod, iau în brațe plușul pe care l-am primit acum câteva saptamani de la Yoongi, pe Shooky, si ma uit la tavan.
Nu mai am chef de absolut nimic. Nu prea vreau sa ma mișc si nici sa corectez teze. Sunt epuizată atât fizic cat si psihic.
Vremea de afara nu ma prea încântă, de câteva zile nu am mai vazut stelele, chiar imi este dor de ele.
Nici macar nu stiu cand atipesc, dar o fac.
***
Deschid brusc ochii, dau de pe mine pătura, cu care nici macar nu știu cine m-a învelit. Mă frec la ochi, casc si ma uit prin jur. E întuneric afara, asta înseamnă că am dormit ceva.
Pun piciorul în podea si încerc să îmi țin echilibrul. Merg, sau mai bine zis încerc sa merg, spre parter ca sa imi iau gheata.
Într-un final ajung la parter si vad lume pe canapea.
- Ce am pierdut? Zic eu.
- Te-ai trezit? Spune Yoongi.
- Nu, tocmai am adormit. Zic eu.
- Ce iti mai face piciorul? Spune Kara.
- Cine?! Care?! Cum?! Ce?! Ce picior? Al meu e bine. Zic eu.
- Tu încerci să minți? Spune ea.
- Cine minte? Eu? Niciodata. Sunt bine. Chiar perfect. Zic eu.
Chiar nu vreau sa vadă că am piciorul umflat. Dacă află o să facă o criză și nu vreau sa ajung pe la spital pentru un fleac.
- Clar minți. Esti cam vorbareață. Spune Nam-joon.
- Daca sunt vorbareață nu înseamnă că mint. Zic eu.
- La Yoongi asta înseamnă. Spune Jin.
- Nu vad legatura, dar e bine de știut, oricum. Spun eu.
- Stai cu noi? Zice J-hope.
- Brusc Am chef de corectat. Zic si ma întorc spre scări.
Stai, am coborât după gheața. Ma întorc si ma duc spre bucătărie, de unde iau gheata.
- De ce mergi asa de rau? Ce ai pățit? Spune Kara.
- Nu e ca si cand am cazut de la 10 metri cu un motor peste picior. Spun ironică. Sunt bine, nu am nimic. Zic eu.
- Se observa ca ai piciorul umflat. Zice ea.
- Sunt bine.
- Nu pari bine. Zice Jimin.
- Am niste teze de corectat. Pe mai târziu. Zic si ma îndrept spre scări.
- Vino aici. Acum. Spune Nam-joon.
- Eu nu prea am obiceiul sa ascult, deci refuz. Zic eu.
- Chiar nu-i nevoie sa refuzi. Vino aici. Spune Yoongi.
- Nu o sa scap, nu? Zic eu.
- Nu. Spune Kara.
- Fie. Spun și mă îndrept spre canapea.
Ma asez între Kara si Yoongi si ma uit spre ei.
- Bun, am venit. Acum pot să plec? Mi se topeste gheata. Zic eu.
- La ce-ți trebuie gheața? Zice Tae.
- Vreau să fac bulgări de zăpadă. Spun ironică. Ce as putea face cu o pungă de gheață și cu un picior aproape negru.
- Te simți bine? Iar o iei cu ironia. Spune Jungkook.
- Sunt bine, doar prost dispusă din cauza liceului. Spun eu.
- Ce s-a intamplat la liceu? Spune Kara.
- Totul a mers bine, asta daca nu iau în considerare faptul ca m-a sâcâit proful de sport cum ca luni dau nu stiu ce probe. Zic eu.
- Tu, să dai probe luni? Spune Tae.
- Da, eu. De ce nu aș face-o? Zic eu.
- Cu piciorul asta numai probe dai. Spune Nam-joon.
- Chiar o să dau probe. O sa ma fac bine. Zic eu.
- Sigur. Te si cred. Spune Yoongi
- Iris, hai la spital sa te vada un doctor. Spune Nam-joon.
- Parca ma striga tezele, trebuie să plec. Zic eu.
- Nu te striga nimeni. Zice Jungkook.
- Cred că-mi suna telefonul. Spun eu.
- Cum se face ca numai tu auzi? Spune Yoongi.
- Am un auz mai fin? Zic eu.
- Telefonul tau mai poate astepta. Hai sa mergem. Spune Nam-joon.
- Luați-o voi înainte, va ajung eu din urma. Zic eu.
- De ce nu vrei să mergi la spital? Spune Jimin.
- Pentru că nu îmi place spitalul. Zic eu.
- Ce motive mai ai si tu. Spune Jimin.
- Știți că nu-i corect. E 8 contra 1. Zic eu.
- Viata. Zice J-hope .
- Daca ma ajuți sa scap, o să merg cu tine la mall. Ii șoptesc eu, in română, la ureche Karei.
- Promite. Zice ea.
- Promit. Spun eu.
- Ce vorbiti voi? Si de ce șoptiți? Spune Nam-joon.
- Și de ce vorbiti in alta limba? Spune Yoongi
- Nimic si de aia. Zic eu.
- Știți, eu sunt de acord cu Iris, nu ar trebui să o obligăm. Poate o să se simtă mai bine până mâine. Nu ar trebui sa mergem la spital. Spune Kara.
- Votez pro. Zic eu.
- Bine, fie. Zic ei.
- In sfarsit. Spun eu.
- Eu tot nu înțeleg ce ai tu cu spitalul? Zice Jin.
- Ce film interesant. Zic eu.
- Sunt reclame. Spune Jimin.
- Și alea sunt interesante. Zic eu.
- Ce ai de nu spui. Zice Yoongi.
- Nimic, nu am nimic. Doar imi displace spitalul. E demoralizant si prea alb. Spun eu.
- De parca ai fi stat mult prin spital. Zice Tae.
- Chiar am stat. Mai mult decât voi sigur. Zic eu.
- Ai putea si explica? Spune Kara.
- Aș putea, dar nu am sa o fac. Oricum, nu e important. Spun eu.
- Sa nu spui ca ai ajuns in spital din cauza unei raceli. Spune Jin.
- Daca va spun asta, o să mă credeți? Zic eu.
- Nu avem 2 ani. Spune Jimin.
- Și eu de ce am aflat abia acum? Zic eu.
- Lovitura asta iti afectează creierul si gândirea. Spune Nam-joon.
- Serios? Eu nu prea cred. Creierul si gândirea mea sunt bine. Zic eu.
- Esti sigura? Spune el.
- Da, sunt sigura. Încă nu am înnebunit. Oricum, voi ati înnebuni înaintea mea. Ce vorbesc eu aici, deja sunteți putin nebuni. Spun și îmi dau in joaca o palmă peste frunte.
- Nu suntem nebuni. Spune Jungkook.
- Serios? Sa va amintesc ca nu eu am facut din sufragerie ring de resling. Spune je.
- O haide. Ne prosteam. Asta nu inseamna ca suntem nebuni. Spune Tae.
- Aham, cum sa nu. Va si cred. Zic eu.
- Serios acum. Spune Jimin.
- Am zis eu ca nu va cred sau ceva? Va cred cu siguranta. Zic eu.
- Cât valorează cuvintele astea pentru tine? Spune Yoongi.
- Nimic. Sincer nu stiu daca voi ma credeti, dar eu nu o fac. Zic eu.
- Esti imposibilă. Zice Yoongi.
- Stiu. Spun eu afișând un zâmbet inocent de îngeraș.
- Ce fel de om ești? Nu te pot intelege. Zice J-hope.
- Nici nu trebuie să o faci. Zic eu cu același zâmbet.
- Ce-i cu zâmbetul asta? Spune Jin.
- Asta nu știu. Zic eu.
Elimin zâmbetul de pe fața mea si revin la seriozitatea care era așternută pe chipul meu acum câteva minute.
Îmi deschid telefonul si intru pe whatsapp. Citesc conversația cu fetele care vorbesc despre nu stiu ce petreceri din ajunul crăciunului și respectiv sâmbăta viitoare. Pare destul de amuzant.
Imi amintesc când mergeam si eu cu ei, ce-i drept mai mult obligată decât de bună voie, dar ce contează este că mă distram.
" Vreau si euuuuu."
Scriu mesajul respectiv fără să mă mai gândesc.
- Noona, imi dai numărul de telefon al Irinei? Spune Jk.
- Ma așteptam de la Tae sa îl ceara. Zic eu.
- Mi-l dai sau nu? Zice el.
- Ok. Scrie.
Il vad cum ia telefonul lui Tae si notează numărul dictat de mine. După ce termin de dictat ii da inapoi telefonul lui Tae. Bine ca am o atenție distributiva si am văzut faza cu telefonul.
Pe de altă parte, Kara, pare încordată și am o anumită presimțire ca e geloasă. Oricum vreau sa aflu daca chiar il place pe Kookie.
- Kara, ma ajuți cu ceva? Spun eu.
- Cu ce? Spune ea.
- Ma ajuti sa corectez teze. Mai am vreo 60 de lucrări și chiar vreau sa termin. Zic eu.
- Nu ar trebui sa le corectezi singura? Spune Yoongi.
- Nicăieri nu scrie asta. Zic eu.
- Te ajut, daca imi spui nota la teza. Spune ea.
- Ok. O sa ți-o spun, dar doar tie. Oricum sunt deja corectate. Spun eu.
- Super. Spune ea.
- Nu-i corect. De ce te ajuta ea? Spune Nam-joon.
- Pentru ca asa vreau eu. Hai Kara, să mergem.
Ma ridic de pe canapea si ma îndrept spre scări, alături de Kara.
- Esti sigura ca nu te doare? Spune Kara.
- Da, sunt sigura. Zic eu.
Ba nu sunt deloc sigura. Chiar mă mai doare, dar nu e momentul sa ma plâng.
Ajungem in camera mea si ne așezăm la birou.
- Deci, în primul rând, uite teza ta. Spun și îi dau foaia cu teza.
- Am luat 10!!!! Aaaaaaaa. Spune ea bucuroasă.
- Așa se pare. Spun eu.
- Esti sigura ca e lucrarea mea?
- Da, sunt sigura.
- Dar lucrările băieților?
- Nu-ti spun care și cum, dar sunt note de 9 si 10. Spune eu. Ca tot veni vorba de băieți. Esti cumva geloasă ca Kookie mi-a cerut numărul de telefon al Irinei? Continui eu in română.
- Ce? Nu. De ce as fi geloasă? Spune ea tot in română.
- Eu te-am simțit geloasă. Stii ce inseamna asta? Înseamnă că îl placi.
- Ba nu. Nu-l plac.
- Sa nu îndrăznești să mă minți. Se vede ca il simpatizezi.
- Ba nu. Spune fata care acum e roșie în obraji.
- Am dreptate, ai rosit. Il placi si esti geloasă.
- Ba nu-s geloasă.
- Nici macar putin deranjata?
- Poate sunt putin deranjata, dar asta nu înseamnă că-s geloasă.
- Daca spui tu. Dar eu tot cred ca il placi.
- Așa cum îl placi tu pe Yoongi?
În momentul ăla ma înec cu aerul tocmai inspirat.
- Ce treaba are asta cu tine si Jk? Si nu, eu nu-l plac pe Yoongi. Suntem doar prieteni. Zic eu.
- Cum sa nu. Pe tine nu te-ar deranja daca el i-ar cere numărul unei fete?
- Nu, nu cred. Adică nu are de ce. Ma inteleg bine cu el si atat.
- Te si cred.
- Parca eu te sâcâiam pe tine, nu tu pe mine.
- Eh, roata se intoarce.
- Poate ca ai dreptate. O meritam oricum. Dar tu esti conștientă că nu ai de ce sa fi geloasă? Gen, Jk a scris numărul pe telefonul lui Tae, nu pe al lui.
- De unde stii?
- L-am văzut când a luat telefonul lui Tae si cand i la dat inapoi. Gen fratele tău e ala interesant de Irina. Acum sper ca te-ai mai liniștit.
- Ce ai zice sa trecem la corectat?
- Bine. Poftim restul lucrărilor clasei noastre. Te iei dupa teza ta.
- Ok.
- Te deranjează dacă pun muzica?
- Chiar deloc.
Deschid laptop-ul si intru pe YouTube. Dau play playlist-ului meu preferat cu melodii mixte.
Încep să corectez tezele clasei lui Nam-joon. Sunt ultimele pe care le mai am de corectat. Abia astept sa-mi iau gândul de la ele. Sa scap si sa fac orice altceva înafară de asta.
Nu pot spune ca e urât sa fiu profesoară, dar e enervant si obositor. Imi consuma multa energie si mulți nervi. Abia astept sa se încheie semestrul asta si sa pot chiuli in voie, fără să trebuiască să fiu prezentă la atatea ore și să îmi bat capul cu fiecare idiot.
Aș putea jura ca asta e una dintre cele mai proaste decizii luate de mine până acum. Posibil cea mai proastă. Urăsc când actionez fără să gândesc si iau decizii proaste. Chiar dacă mai mereu fac asta, mai am momente cand deciziile luate de mine imi consuma nervii. Iar partea proasta este ca a imi dau seama de prostia făcută doar după ce am luat decizia respectiva. Si oarecum regret, dar am invatat sa trec peste.
Pun si ultima teza în dosar și mă ridic de la birou.
- Sunt epuizată mental. Nu stiu de ce am acceptat să fiu profesoară. Zic eu.
- Lasa, mai ai câteva zile și trece. Spune ea.
- O sa ajung la nebuni.
- Lasa ca nu ajungi. Nu ai spus tu ca băieții o să înnebunească înaintea ta.
- Ba da, dar oricum abia astept sa treaca zilele astea.
- Mergem jos?
- Da, hai. Zic eu.
Imi iau telefonul și închid laptop-ul, apoi părăsim camera.
Ajungem jos si ne ducem spre canapea, unde erau și băieții.
- De ce ati țipat? Spune Tae.
- Ne-a vizitat moartea si a spus că la noapte vine sa va ia. Spun eu.
- Ce glume mai ai si tu. Spune Yoongi.
- Eu ți-am pentru ca Iris mi-a spus nota la teză. Spune Kara.
- Stai sa ghicesc. Ai luat 9? Spune Jungkook.
- Nu. Am luat 10. Spune ea.
- Din întâmplare nu ai aflat și notele noastre? Spune Jimin.
- Păi, nu stiu care și cum, dar Iris mi-a zis ceva de 9 si 10. Spune ea.
- Sigur nu faci mișto? Spune Jin.
- Păi nu. Nu am motive sa fac mișto. Spune ea.
Imi vibrează telefonul, sunt niste mesaje de la whatsapp. Apas pe notificare și încep să citesc răspunsurile care au fost date la mesajul scris de mine.
"Vreau si euuuuu!"
"Briana: E bine să vrei."
" André: Vino, te asteptam."
" Briana esti rea. As veni, dar din pacate nu pot :((("
" Matteo: Păcat. Ar fi amuzant."
" Da, chiar ar fi. Dar cu alta ocazie."
" Irina: Oricum nu va fi la fel fără tine."
" He he. Sunt speciala."
" Sofia: Acum ca nu mai esti tu, pe cine mai obligăm să meargă la party cu noi?"
" Găsiți voi pe cine sa obligați."
" Victor: Tu ce mai faci?"
" Bine, astept sa se încheie semestrul asta si sa scap de obligațiile de profesoară."
" André: Stai sa ghicesc de ce vrei să scapi de obligațiile de profesoară.. Vrei sa chiulesti, dar nu poți din cauza orelor la care trebuie sa fii prezentă."
" Ai dreptate. Abia astept semestrul următor ca sa pot chiuli in voie."
" Alex: Te si vad chiulind."
" Și eu mă văd, dar mai am puțin de suportat."
" David: Lasa ca nu mori."
" Mai știi? Poate chiar mor."
" George: Lasa ca te iubeste Dumnezeu."
" Sa mor eu ca ma iubește. Eu cred ca ma urăște."
" André: Daca nu te iubeste Dumnezeu, te iubeste dracu sigur."
" Iti dau dreptate. Dracu sigur ma iubește. Daca nu el atunci cine."
" Briana: Chiar asa, nu ai iubit?"
" Nup, n-am. Dar voi, adică Irina si Sofia, nu ați primit niciun apel sau vreun mesaj recent?"
" Sofia: Sa stii ca da."
" Irina: Mie încă nu-mi vine să cred de la cine. Încă explodez de fericire."
" De la biasul vostru? Adica Jimin si respectiv Tae?"
" Sofia: Da. Si chiar nu stiu cum de s-a intamplat asta. Căci numerele sigur le au de la tine."
" Păi mi-au cerut numerele si eu, ca un ingeras ce nu sunt i le-am dat."
" Irina: Gen, ei le-au cerut? "
" Dap. Si apropo, Briana, posibil sa primesti si tu cat de curând mesaj. "
" Briana: Serios? Wow."
" Sofia: Iris, ne poti spune si motivul pentru care au cerut numerele."
" Aș putea, dar nu am sa o fac. O sa va spuna ei când vor vrea."
" Irina: Uf. Firar."
" Oricum, vorbim mai tarziu. Sunt cam obosita."
" Briana: Ok. Pa."
" Ciao."
Ies de pe conversatie și îmi las telefonul pe masa de cafea.
Ma ridic si ma îndrept spre bucătărie. Imi iau un pahar de apa si il beau, apoi ma reîntorc în sufragerie.
Vad ca Nam-joon imi umbla în telefon. Nu inteleg ce cauta. Nu de alta, dar poate da peste e-mail-uri.
- Ce faci cu telefonul meu? Zic eu.
- Ummm.... Caut un număr de telefon? Spune el.
- Ma întrebi sau imi spui? Zic eu.
- Iti spun întrebând? Zice el.
- Ce număr cauți si cum mi-ai deschis telefonul? Spun eu.
- Era deja deschis. Si caut numărul Brianei dar nu gasesc nimic pe aici. Ai numerele trecute ciudat si neobișnuit. Zice el.
- Păi asta era si ideea. Oricum puteai sa mi-l ceri, ti l-aș fi dat. Spun eu.
- Sa te cred? Spune el.
- Daca vrei o poti face. Eu nu ma cred. Zic eu.
- Ce-s cu numele astea? Singurul pe care l-am inteles e al doctorului Anderson. Spune el.
- Sunt amuzante. Spune Kara.
- Pot spune ca am o imaginație bogată. Zic eu.
Ce-i drept, toate numerele de telefon sunt trecute nu cu nume ci cu diferite porecle. Spre exemplu pe Nam-joon il am trecut "Distruge tot". Motivul pentru care nu înțelege nimic este ca sunt trecute în română.
- Pai nu stiu cum sa zic, dar sunt trecute în română. De asta nu înțelegi tu. Zic eu.
- Serios?! "Drăcușorul meu"? Ce nume mai e si asta? Spune Kara.
- Mai lucrez la el, dar ti se potriveste. Oricum, Nam-joon, uite numărul. Zic eu.
- Daca tot o zici, cred și eu. Spune ea.
- Sa stiti ca am vorbit cu fetele. Erau destul de bucuroase. Zic eu.
‐ Serios? Spune Jimin.
- Foarte. Zic eu.
Am mai vorbit ceva timp, apoi băieții au plecat, iar eu m-am dus în camera mea.
Ma întind în pat și încerc să adorm, ceea ce se și întâmplă.
Dimineata.
Ma ridic din pat si ma îndrept spre baie, unde imi faca rutina.
Sunt trează de ceva timp, dar imi era prea lene. Piciorul mi sa mai dezumflat datorită gheții. Cobor la parter si imi fac o cafea.
Imi iau cana de cafea si ma asez pe unul dintre fotolii. Deschid televizorul și mă joc cu programele.
Se aude soneria de la usa de intrare.
Ma ridic si ma îndrept spre ieșire. Deschid usa si dau de Kara.
- Neața. Zice ea.
- Neața. Intra. Zic eu.
- Ce faci? Spune ea.
- Bine. Ma plictisesc. Tu?
- Sunt bine.
- Vrei cafea?
- Mbine.
Ma duc si ii pregătesc si ei o cafea, apoi revin in sufragerie.
- Stii ce mi-ai promis aseară? Zice ea.
- Da, tin minte. Din pacate.
- Așa că azi mergem la mall. Si nu mai ai scuza cu tezele pentru ca le-am corectat ieri.
- Chiar trebuie?
- Ai promis, deci da, trebuie.
- Bine, o să mergem. Băieții ce fac?
- Jin era prin bucătărie, Nam-joon, J-hope, Jimin, Tae si Kookie erau la televizor, iar Yoongi cel mai probabil doarme, nu l-am văzut deloc.
- Și te-au lăsat să pleci asa de ușor?
- Ma mira ca da. Au zis ceva de genul: "Bine, dar sa ai grijă."
- Esti sigura ca nu au băut nimic? Serios acum. Ma mira faptul că nu ti-au ținut predică.
- Din cate stiu nu. Chiar erau destul de liniștiți.
- Asta e destul de suspect. Cine știe ce pun ei la cale. Oricum, ma duc sa-mi iau o jacheta si revin.
- Bine.
Urc in camera mea si imi iau o jacheta de blugi neagră, apoi imi pun intr-un ghiozdanel portofelul.
Ies din camera si cobor jos.
- Mergem? Zic eu.
- Da. Zice ea.
Imi iau cheile de la masina si pe cele de la casa.
Încui usa si pun cheile în ghiozdan.
Intrăm în masina si pornesc, plecând din loc.
- Și ce ai vrea tu sa facem la mall? Zic eu.
- Ce am putea face la mall? Shopping... Vreau sa imi caut o rochie pentru bal. Zice ea.
- Și pe mine de ce ma iei dupa tine?
- Din cate stiu si tu mergi la bal.
- Dar e obligatoriu să merg în rochie? As putea sa merg bine mersi si in blugi.
- E un bal, ce naiba. Sunt câteva ore. Reziști tu in ore. Spune ea.
- Chiar trebuie..... Urăsc rochiile.
- Nu inteleg de ce, dar fie.
După ceva timp parchez masina in apropierea intrării în mall.
Coboram si încui masina, apoi intram.
- Încotro? Spun eu.
- Aici. Zice ea si ma trage spre un magazin de rochii de seara.
Peste câteva ore.
- Hai Iris, probează rochia asta. Spune ea.
- E roșie. Nu-mi place. Zic eu.
Sa va explic ce se întâmplă. De câteva ore ne plimbam prin mall în căutarea de rochii. Kara și-a luat o rochie neagră, simpla, până putin mai sus de genunchi cu trena în partea stânga. Si o pereche de tocuri negre.
- Haide Iris, ne plimbăm de atata timp pe aici si nu ai gasit nimic ce să-ți placă.
- Uite asta. Spun și arat spre o rochie neagră cu mâneci lungi din dantelă și care e despicată la piciorul stâng.
- Probeaz-o.
Intru in cabina de proba si îmbrac rochia. Imi vine destul de bine si chiar imi place.
- Ți se potrivește. Zice ea.
- Și îmi si place. Deci asta rămâne.. Zic eu.
Achit si iesim din magazin. Insfarsit am terminat. Ma dor picioarele atât de tare incat nu am cuvinte.
- Mai ai ceva de luat sau mergem? Zic eu.
- Hai sa mergem. Zice ea.
Iesim din mall si ne urcam in masina, apoi pornesc si plec din loc.
- Cum de ai atât de multă energie? Gen eu am doar la antrenamente, în rest nu prea. Spun eu.
- Imi plac cumpărăturile. Chiar nu stiu de ce am energie.
- Abia astept să ajung acasa si sa ma culc. Sunt frântă. De acum nu o să mai merg la mall mult timp.
Mai vorbim despre nimicuri până ajungem acasă. Parchez masina in fata casei, cobor. Ne luăm plasele si încui masina.
- Ne vedem mai tarziu. Spun eu.
- Bine. Pa. Zice ea.
Intru in casa si ma duc direct in camera mea. Imi pun ce am cumparat in dulap si ma duc sa imi fac un duș.
Ies din baie si ma așez, sau mai bine zis, ma arunc in pat.
Ma simt ca si moartă. Picioarele ma dor, la fel si capul.
Chiar dacă e abia 18 mie foarte somn.
Ma ridic si merg spre bucătărie, unde imi fac un sandwich si imi iau o doza de suc.
Ma reîntorc în camera mea si imi iau laptop-ul. Imi pun un film random si ma uit plictisită. Astept sa treaca timpul mai repede.
Chiar ma plictisesc si nu am chef de absolut nimic, nici macar sa respir.
Chiar dacă filmul e plictisitor e mai bine decat deloc.
Mâine chiar am de gând să chiulesc. Nu-mi pasa de la ce oră, dar o să plec.
Mi s-a acrit cu scoala si cu tot ce tine de ea..
Închid enervata laptop-ul si mă ridic din pat. Deschid usa de la balcon si ies. Ma asez pe fotoliu în stil turcesc si scot bricheta cea roșie pe care scrie "Suga" și respectiv "Yoongi". Ma joc cu ea si aprind flacăra. Afara e bezna, se văd doar cateva dintre miliardele de stele, care cu câteva zile în urmă completau tabloul naturii.
Stau si ma uit spre.....spre nicăieri.
Abia acum imi dau seama cât de multe s-au intamplat de când sunt aici. Am un frate, si asta e ciudat, sunt dirigintă și profesoară, am renuntat la orele de dans modern pentru a ma alatura unei companii, am un bff, am cunoscut idoli K-pop, am mai mulți prieteni, am renuntat la fumat si merg din ce in ce mai rar la curse, sa nu uit ca am mai încetat să folosesc ironia si sarcasmul în comunicare... Si astea sunt câteva dintre lucrurile care mi s-au intamplat.
Chiar dacă mă mai cert cu lumea, pot zice ca am început să mă schimb în bine, sa revin la vechea eu, ceea ce mi se pare oarecum ciudat...
Niciodată nu mi-a pasat de trecerea timpului, dar acum parca imi pasa.
Sunt scoasă din gândurile mele de telefonul care sună, dar aleg să ignor apelul și să mă concentrez asupra nimicului la care ma uitam.
- Stii ca nu-i frumos să ignori lumea. Se aude vocea blondului de vizavi.
- Nu am auzit telefonul. Spun eu.
- Eu cred ca l-ai auzit, dar ai ales să-l ignori. Zice el.
- Și asta e o varianta destul de corecta.
- Daca era ceva urgent?
- Spre exemplu?
- Poate a pățit Kara sau altcineva ceva...
- Mda, ce motiv stabil mai ai si tu.
- Pai chiar e un motiv stabil.
- Daca zici tu.... Apropo, de ce m-ai sunat?
- De unde stii ca te-am sunat eu?
- Pai nu stiu, dar zic si eu asa ca fapt divers...
- Spune-mi si mie la ce te gândesti. Te-ai uitat vreo 10 minute, daca nu mai mult, în gol, spre nicăieri.
- Nu ma gândeam la nimic. Mi sa parut prea interesant nimicul pe care-l vedeam.
- Te si cred..
- Ma si bucur ca ma crezi.
- Tu sigur esti bine? Pari pe alta planetă.
- Sunt bine, doar obosită.
- Se pare ca nu ți-a picat bine sesiunea de shopping cu (,) Kara.
- Mda, ne-am plimbat prin tot mall-ul. Sau mai bine zis ma târât. Dar o să mă revanșez eu.
- Plănuiești ceva malefic?
- Încă nu, dar o să găsesc eu ceva...
- Suga!!!!! Tipa Nam-joon.
- Ma duc sa vad ce a pățit. Cel mai probabil nu-si gaseste AirPod-ul Spune el.
- Bine. Ne vedem maine.
- Noapte bună.
- Noapte bună. Zic si eu..
După un timp mă ridic si intru in camera.
Ma trântesc în pat și îmi închid ochii, la scurt timp și adormind.
A doua zi.
Sunt de ceva timp pe la liceu și pot spune ca mai am o ora si scap. Azi am dat probele la sport, chiar daca am piciorul puțin umflat. Si pe deasupra le-am si luat cu brio, asta doar ca sa le arat băieților caci chiar daca sunt lovită, pot sa fac ce imi propun.
Acum sunt pe hol si ma îndrept spre ieșirea din liceu deoarece am de gand sa plec de la ora.
- Plecai undeva? Se aude vocea directorului.
- Ummm, la ora.. Zic eu.
- Clasa ta e in directia opusă.
- M-am rătăcit...
- Oricum, să știi că mâine e un cerc profesoral unde fiecare diriginte prezintă situația încheiată a claselor lor. Asa ca si tu trebuie sa fii prezentă și tu.
- Am inteles. Zic eu.
- Acum poti pleca la ora.
- La revedere.
Pfff, nu mai am cale de scăpare, asa ca ma îndrept spre clasa mea, chiar dacă s-a sunat de vreo cinci minute.
Bat usor la usa si intru.
- Buna ziua. Zic eu.
- Buna Iris. Imi poti spune si mie motivul pentru care ai întârziat? Zice diriga..
- Chiar trebuie?
- Da, chiar trebuie.
- Am avut de discutat ceva important cu directorul...
- Sigur nu ai vrut sa chiulesti?
- Cine? Eu? Sa chiulesc? Niciodata, nici nu mi-a trecut prin minte asa ceva.
- Acum ca ai venit, ai putea încheia mediile. Esti singura care nu le-ai încheiat și chiar imi trebuie.
- Nu pot sa fac asta alta data, spre exemplu niciodată.
- Nu, nu poti.
- Fie, dar oricum nu o să dureze mai mult de 10 minute.
Ma îndrept spre catedra și îmi deschid telefonul. Intru la notițe și încep să trec notele si sa închei mediile.
Nu durează mult și termin, cum am si spus.
- Gata, am terminat. Acum mă pot duce în banca?
- Desigur.
Ma duc si ma așez în banca lângă Yoongi.
- Ti-a eșuat intenția de a chiuli? Zice el.
- Și încă cum... M-a prins fix cand eram pe punctul de a ieși din liceu.
- Urât. Si ce i-ai zis cand te-a prins.
- Ca m-am rătăcit. Oricum sigur nu m-a crezut. Dar mi-a zis sa vin in clasa.
- Ai scapat destul de ieftin...
- Daca zici tu. Spun eu mai plictisită ca oricând.
- De cand esti tu asa de plictisită și nepăsătoare?
- Pai nepăsătoare sunt din totdeauna, iar plictisită nu stiu.
- Sigur esti bine?
- Sunt ok.
Trece si ora asta într-un final. Intru in masina si plec spre companie. Azi incercam sa facem reclamele alea. Pff, o să mă plictisesc de moarte.
Peste câteva ore.
Afara s-a întunecat de ceva timp, dar eu tot ma plimb. Nu prea imi pasă de timp si de vreme.
Faza cu reclamele a ieșit destul de bine, adică dubla finala o să o facem miercuri deoarece o să mai facă niște schimbări.
În fine, revenind..... Ma îndrept agale spre casă deoarece m-am plictisit si imi e somn. Chiar imi lipsesc antrenamentele, dar viața.
Intru in casa si ma duc in camera mea. Imi fac un duș și mă îmbrac într-o pereche de pantaloni de trening și un tricou negru larg. Ma arunc in pat si imi închid ochii....
Nu conștientizez când, dar adorm...