Max:
Ma ridic cu grija din pat atunci cand respiratia ii devine egala si ies pe terasa dormitorului fara sa fac vreun zgomot. Pasesc desculț pe marmura rece și imi sprijin coatele de balustrada cand ma opresc in fata ei. Privesc in bezna nopții si scrasnesc cu putere din dinti pentru ca au trecut doua săptămâni de când ne-am întors din Grecia,iar de atunci și pana acum nici o amintire n-a mai ieșit din ceata,iar răbdarea imi este pusa grav la incetare din cauza frustrarii ce mai ca nu ma face s-o iau razna. Insa,tot timpul cand am impresia ca ajung la limita suportabilitatii,ma gândesc la toți ai mei si reușesc sa mai duc inca puțin greul. Datorita lor nu explodez. Se pare ca atunci cand nu mai pot,tot mai pot puțin pentru ca ii am pe ei.
Situația din casa inca e delicata,iar faptul ca inca sunt amnezic si vad lucrul asta cum atarna greu pe umerii lor,ma împiedică sa ma pierd in nebunie. Sunt constient ca nu i-ar ajuta cu absolut nimic dacă as incepe sa fac ca toți dracii pentru ca nu reușesc sa deslușesc misterul ce se tot invarte in jurul meu. Oricat mi-as stoarce creierii,tot nu imi dau seama cum sa rup blestemul și e de-a dreptul frustrant.
-Respira,Max...soptesc ca pentru mine cand nervii incep sa-mi dea în clocot sangele atunci cand din nou incerc sa găsesc un răspuns,dar mintea mea in loc sa-mi dea o soluție,incepe sa creeze tot felul de scenarii in care memoria mea nu isi mai revine niciodata.
„Sa fiu al naibii...cat de sucita poate sa fie mintea mea? In loc sa ma ajute,ea imi pune piedici."
Scutur din cap încercând astfel sa alung toate imaginile in care ma vad pe mine pierdut pentru eternitate printre frânturi de amintiri si imi trec o mana prin par intr-un gest mai mult scârbit fiindca nici nu vreau sa concep un asemenea lucru. Oricat ar incerca mintea sa-mi joace feste cu imagini care mai de care mai nesuferite pentru sufletul meu,încerc sa nu dau deloc putere gândurilor si sa continui sa fiu increzator.
„Intr-o zi totul o sa revină la normal. Pana la urma am sa reușesc sa o scot la capăt. E imposibil sa raman amnezic pentru eternitate. Trebuie sa existe o cale pentru a-mi recupera amintirile si pentru a simți din nou absolutul."
Inspir adanc si dau drumul aerului incet printre buze cand ii impun creierului meu sa gândească exact asa cum imi cere sufletul sau cel puțin o fac pana la jumătate,pentru ca ma opresc din gândit atunci cand haosul se stârnește in jurul meu si sunt inghitit la propriu de o energie ce imediat o recunosc ca fiind a lui Oceanus.
In vreme ce puterea ma smulge de pe terasa si ma poarta prin spațiu și timp spre titanul apelor,o scanteie de speranța se aprinde in mine cand ma gândesc ca poate...doar poate exista sansa ca el sa fi gasit soluția ce elucideaza misterul din jurul meu.
Sprancenele mi se ridica in semn de surprindere atunci cand decorul devine clar si ma uit uimit in jur. Din câte îmi dau seama suntem intr-o bula ce se afla pe fundul unei mări sau a unui ocean.
-Unde naiba m-ai adus?intreb in timp ce inspectez zona.
Deși suntem sub apa,exista oxigen,iar nisipul in care mi se afunda picioarele,e foarte uscat. Si chiar daca dincolo de bariera magica ce pe alocuri sclipește in nuante de albastru,este intuneric,inauntru exista arcuri de lumina ce plutesc deasupra noastră și sclipesc atat de tare incat imi lasa impresia ca e plina zi.
-Suntem in zona batiala a marii Egee,raspunde si isi trece un brat pe dupa gatul meu,apoi pocneste din degete si decorul din nou se schimba.
Cand devine clar,raman si mai surprins de data asta cand vad imaginea din fata ochilor.
Un întreg oras exista in bula asta,iar un templu maiestuos ce nu-l pot cuprinde cu o singura privire de jos pana sus,se afla la cativa zeci de metrii in fata mea. Are de-a lungul lui coloane masive pe fiecare tronează cate o statuie,iar pe centrul ușilor din titaniu ce se deschid si se inchid de fiecare data cand cineva intra si iese, vad simbolul lui,Oceanus. Trident lui cu trei capete se afla fix in mijlocul celor doua usi si sclipește intr-una intr-o nuanta de albastru marin. Imi mut privirea de pe templu si ma uit la căsuțele ce se afla in jurul lui,iar gandul imi fuge la Grecia pentru ca toate sunt vopsite intr-un alb rece,iar nuanta acoperișurilor este aceeași cu cea a simbolul ce se afla pe ușile templului. Acelasi albastru marin straluceste in lumina arcurilor ce plutesc deasupra noastră.
Imaginea per ansamblu ma duce cu gândul la Santorini,doar ca pe acea insula nu exista un astfel de templu.
-Am mai fost vreodată aici?intreb privind cum mișună pe langa noi o mulțime de nimfe ce ba intra si ies din templu,ba trec dincolo de protecție și dispar in mare.
-Nu,raspunde scurt si ma trage dupa el.
-De ce ma aflu aici?
-Pentru ca vreau sa vorbim,raspunde in timp ce urcam treptele lungi și late ale templului,apoi invoca aerului si ușile masive se deschid usor.
Intram inauntru si ridic sceptic dintr-o sprânceană cand vad altarul si lumânarea ce arde pe masa din fata lui.
-Atat de credincios esti?pun întrebarea pe un ton neincrezator si rade usor in barba.
-Lumanarea are legătură cu vraja de protecție,Max. Atat timp cât e aprinsa,bariera e ridicata.
-Hmmm...iar daca nu esti pe faza si se stinge,o sa fiți inundati?
-Nu ca ar fi o problema,pana la urma nimefele sunt ființe ce apartin mărilor,dar ca sa iti raspund la intrebare. Nu,nu trebuie sa verific flacara,pentru ca arde neincetat de pe la începutul timpului.
Imi iau privirea de pe flacara si o intorc spre chipul lui.
-Ai spus ca m-ai chemat aici sa vorbim,schimb subiectul si incuviinteaza pe tăcute din cap. Atunci...ai găsit răspunsul la problema mea?intreb pe un ton ce nu transmite nici speranța,dar nici durere.
E un ton plat ce nu-mi trădează stările interioare.
-Intr-un fel,dar nu știu dacă o sa si funcționeze,raspunde si din nou ma trage dupa el.
Travesam templul si trecem de altar,apoi ma baga pe o usa ce da intr-un hol foarte slab luminat. Cateva făclii pâlpâie ici colo pe pereții din piatra,iar aerul răcoros ce trece printre noi,in mod normal cred ca ar trebui sa îmi ridice putin parul pe ceafa,insa puterea ce zace inauntrul meu e atat de fierbinte,incat nu-mi da voie nici sa ma infior,d-apoi sa ma sperii.
In mod normal cred ca ar trebui sa-mi pun dracu niște semne de întrebare,fiindca sunt la dracu in praznic pe fundul marii Egee,intr-un templu ce e inchis intr-o bula,cu un titan ce stiu ca e tatal meu,dar cu care nu am nici o amintire si coboram spre naiba știe unde,doar ca sa vorbim.
„Absolut normal,nu? Pentru viata nebuna ce am dus-o înainte sa uit cine dracu sunt...probabil ca toate lucrurile astea sunt firești. Pana la urma,sunt fiul unui titan ce s-a nascut la începutul timpului. N-ar trebui sa ma surprinda sau sa imi dea cu virgula absolut nimic,nu?"
Dupa cateva minute de coborât în adancuri,se deschide în fata noastră o caverna mare si rotunda in care plutește un miros puternic de sarat.
-Atat de secret e ceea ce trebuie sa vorbim incat m-ai adus intr-o camera ce se afla sub fundul marii?intreb si il privesc putin sceptic.
-Da,raspunde scurt si ma impinge usor spre un perete ce are prins in el doua lanturi exagerat de groase.
-Ce dracu se intampla aici de fapt?pun întrebarea putin maraind si un chicot răutăcios se desprinde de pe buzele lui.
-Max...stiu ca ti-ai închis amintirile intr-un colt al mintii și emoțiile intr-un al inimii,iar ca sa le facem sa iasa la suprafata m-am gândit sa iti dau niște socuri electrice.
-I-auzi!pufnesc sec. Si eu n-am nimic de comentat în cazul asta?intreb privindu-l cu ironie.
-Nu,mi-o tranteste fara nici cea mai mica problema. Haide,lipeste-ti spatele de zid. Trebuie sa te leg.
-Dumnezeule!exclam si imi dau ochii peste cap. Suna atat de...ma opresc fiindca nu găsesc cuvântul care sa insumeze toate trăirile si Oceanus chicoteste.
-Haide Max...poate sunt eu un pervers ce s-a nascut la începutul timpului,dar sa leg bărbați nu face parte din lista mea cu fantezii,asa ca hai! Miscate-te o data!ma repede si imi face semn din cap ma lipesc cu spatele de perete.
-Fereasca Dumnezeu...oftez. Chiar suntem nebuni,nu gluma,continui in timp ce ma lipesc de zid si ridic bratele in aer.
Imi face cu ochiul,apoi imi prinde încheieturile in niște brățări groase din titaniu ce au desenate pe ele niște simboluri ce sclipesc intr-o lumina alba străbătută de cateva fâșii subțiri și albastre.
-Si crezi ca bratarile o sa ma impiedice sa nu fac ca toți dracii?intreb si un ranjet monstruos ii ridica un colt al gurii.
-Nu o sa te împiedice pentru mult timp,dar sunt suficient de puternice incat sa te tina cateva clipe pe loc,iar mie îmi sunt deajuns cateva secunde ca sa-ti dau creierul peste cap.
-Grozav!pufnesc ironic. Creierul meu si asa e praf,Oceanus...nu prea vad rostul in a-l prăji de tot.
Rade in barba,apoi deschide larg degetele si in jurul lor se formează sfere de lumina pura.
-Ce dracu?intreb maraind.
-Stai liniștit,Max...puterea absoluta pe tine nu te poate omorî.
-Oh...mersi pentru informație,i-o trantesc ironic.
Ma priveste amuzat,apoi se repede spre mine si imi prinde capul in maini.
Intru in soc cand lasa puterea sa iasa din el. Incep sa tremur si timp de cateva secunde nu sunt in stare sa gandesc. Toate funcțiile imi sunt blocate si nu fac altceva decât sa tremur incontrolabil,in timp ce-l simt cum sapa adanc in mintea mea,dar indiferent de cata energie ar lasa sa ma scurtcircuiteze,tot nu poate îndepărta ceata densa ce se găsește la mine-n cap.
Un urlet monstruos imi iese din adancul gatului cand toate simțurile isi reiau functiile si tot ce simt e o durere ascuțită ce imi face creierii praf.
-In mortii ma-sii!!!!!zbier si incep sa trag violent de lanturi ca sa ma eliberez,in timp ce Oceanus continua sa imi prăjească creierii.
Scrasnesc din dinti ca sa indur agonia si prind strans lanțurile intre degete.
-Opreste-te!ii cer maraind,iar vocea mea joasa face aerul sa trosneasca in jurul nostru.
Ochii lui de un albastru electrizant se îngustează de ciuda ca nu reușește sa-mi scoată nici macar o amintire din ceata si imi elibereaza imediat capul.
-Cum rahat?maraie supărat. Nu inteleg cum de n-am reușit sa dau de nici o imaginie...continua sa bombane,iar eu rasuflu usurat pentru ca a încetat sa ma mai tortureze mental.
Ma las pe vine cand imi descatuseaza încheieturile,apoi imi sprijin coatele pe genunchi si imi prind capul in maini.
-Am stiu ca nu o sa funcționeze,marai iritat. De ce dracu te-am lăsat sa-mi prăjești creierii?intreb si il omor din priviri cand se lasa la randul lui pe vine in fata mea.
-Pentru ca ești dispus sa încerci orice ca sa-ti aduci aminte cine ești,raspunde cu o nonșalanță ce imi ridica tensiunea si mijesc ochii in timp ce-l transez din priviri.
-Crede-ma...sa îmi futi creierii chiar nu se afla în capul listei mele cu „ce sunt dispus sa fac ca sa-mi recuperez amintirile",raspund pe un ton ironic.
Pufneste.
-Hai nu te mai vaita,plescaie din buze si ma uit la el stramb.
-Oceanus...mintea mea era si asa vraiște...acum datorita ție,e un haos total.
-Din haos multe lucruri frumoase se nasc,raspunde si se bate o data pe genunchi inainte se ridica in picioare,apoi întinde o mana spre mine si il prind strans de ea. Esti bine?vrea sa știe dupa ce ma trage dupa el si incep sa ma clatin putin pe picioare.
-Da...raspund scuturand o data din cap. Mai ai vreo idee geniala in a incerca sa-mi recuperez amintirile sau pot sa ma duc acasă?intreb,privindu-l in ochii electrizanti.
-Nu mai am idei,dar tot nu pleci acasă.
-De ce?intreb curios.
-Fiindca trebuie sa te invat cum sa-ti folosești din nou puterile,baiete.
„Baiete..."
Cuvântul rasuna in mintea mea cu putere,iar in urma ecoului,o amintire iese de sub ceata densa ce se afla in capul meu.
Ma vad pe mine si Oceanus in Olimp cum ma invata sa folosesc toate elementele si din cand in cand imi mai arunca cuvântul,baiete doar ca sa ma scoată din sărite.
Asimilez repede toate informațiile din amintire si un ranjet diabolic imi curbeaza buzele.
„Hmmm...se pare ca nu mai e nevoie sa ma învețe nimic,dar cu toate astea am sa reproduc o parte din secventa ce a ieșit la lumina. Si pentru ca nu am un bolovan ca sa-l izbesc de el,am sa dau putin cu Oceanus de toti pereti pentru ca mi-a zis din nou baiete,apoi am sa-l strang in brate fiindca a reușit sa trezească in mine încă o amintire."