-Saito-san?
Îi privesc uimită ceva timp, apoi realizez că începusem mai mult să mă holbez.
Deci e spadasin. Interesant.
Se lasă un moment de tăcere, dar el sparge tăcerea.
-Deci...De ce naiba nu ai plecat când ţi-am zis?! *tună nervos spre mine*
-Gomene. *spun intimidată* Am vrut doar să văd şcoala. Apropo. Poţi să nu mai fluturi sabia aia spre mine? *spun zâmbind*
-De ce? *spune amuzat* Oricum o să te refaci imediat dacă te tai. Doar eşti un vampir, nu-i aşa?
Mă priveşte superior. Mă încrunt la el şi dintr-o mişcare mă apropii de el şi îi iau sabia. Mă zgârii uşor pe mână, ce spun uşor?! Am făcut o rană imensă chiar dacă nu asta era intenţia mea, apoi spun:
-Priveşte! Rana asta se va vindeca foarte greu.
-De ce?
-Eu nu beau sânge. Nu îl accept şi nici nu sunt prea tentată de el.
Începe să râdă diabolic şi spune:
-Interesant! Deci dacă mă voi rănii voi fii în siguranţă în preajma ta! *spune amuzat* Dar să ştii că sângele meu e special.
-Cu ce e mai special decât al unui om? *spun deja plictisită*
-Deoarece e sânge de vrăjitor. *spune superior*
-Ah, da? Ei, mie nu-mi pasă!
Îi întorc spatele şi încerc să plec, dar sunt oprită.
Saito nu mă lasă să plec. "La naiba!" strig în sinea mea.
-Îmi placi! *spune surprinzându-mă* Eşti un vampir interesant şi amuzant. Îmi pare bine că te-am angajat! *spune zâmbind*
Auci...Deja îmi dă fiori ce spune. Nu-i stă bine când zâmbeşte deoarece ochii aceia reci strică tot.
-Bine. Acum pot să plec? Am o treabă de făcut. *spun arătând spre mâna care picura ca un robinet*
-Sigur! Dar să revii peste o oră deoarece vei începe lucrul, domnişoară Yuki.
Îmi acopăr mâna rănită şi fug imediat. Pe cât de ciudaţi sunt elevii pe atât de ciudat e directorul. S-a făcut seară. Trebuie să mă grăbesc, însă norocul nu ţine cu mine deoarece mă împiedic de o bordură şi pic în nas. Încep să înjur bordura şi pe cel care a făcut-o până mă calmez. Observ că am avut şi spectatori. Nişte elevi care se îndreptau spre liceu. Să vedem. Un lup, o vulpe şi un demon. Interesant. Asta e trupa de şoc. Demonul era o roşcată frumoasă cu nişte forme ce o fac pe Yui să pară o scândură. Vulpea era un tip destul de înalt cu părul argintiu şi scurt. Se pare că şi-a ascuns urechile, dar tot sunt puţin evidente. Şi în sfârşit lupul care e un băiat cu părul albastru-mov. Se uita atent la mine. Mă ridic de jos şi mă scutur.
-Ce e amuzant? *spun foarte rece*
-Faptul că ai căzut. *spune roşcata râzând* Eu sunt Rias. Încântată de cunoştinşă! *spune privindu-mă*
-Eu sunt Yuki. *spun fără expresie*
-Yuuki-kun! Se pare că tu şi ea vă numiţi la fel. *spune amuzată*
Deci pe lup îl cheamă Yuuki.
După un moment de tăcere toţi se uită la mâna mea, apoi la mine.
-Ar trebuii să-ţi bandajezi mâna... Şi eu sunt Tomoe.
-Încântată de cunoştinţă! *spun eu*
-Tomoe, ea nu are nevoie de bandaj. Se va vindeca imediat, doar e un vampir. *spune Rias*
Pe faţa lui Yuuki apare o umbră care mă anunţă că trebuie să fug.
-Nu se va vindeca. *spun plictisită*
-De ce nu? *spune Tomoe*
-Pentru că eu-
Nu apuc să termin că Yuu mă prinde de gât.
*Notă. Deoarece mai există un personaj cu numele Yuuki, o să îi prescurtez numele în Yuu, chiar dacă numele lui e cu doi de "u".
-Atunci dacă nu o să te vindeci vei fii fără apărare, vampirule! *spune sadic*
Începe să mă strângă din ce în ce mai tare. Nu aştept prea mult şi ripostez şi eu violent. Îi dau un picior în gură apoi îi apuc de gulerul cămăşii spunând foarte nervoasă:
-Copile. Nu mă enerva.
-Că de nu ce? *spune arogant*
Mă scoate din sărite şi mă pregătesc să îl iau la bătaie cânt aud o voce cunoscută.
-Yuki, pe cine baţi acolo?
Fuck! E Reiji. Zâmbesc nervoasă spre el şi spun:
-Reiji...! *spun terifiată de zâmbetul lui care mă anunţă că o s-o încurc*
Ştiu că e cam scurt capitolul, dar sper să vă placă! :3