~Iubita mea, mireasa mea, te-am iubit aşa cum m-ai iubit şi tu... Vreau să-ţi mărturisesc că nu te-am iubit decât pe tine. Nu ţi-am arătat-o, poate, niciodată, dar nu te-am iubit decât pe tine. Şi în după-amiaza asta am înţeles de ce. Uitasem ceva şi fusesem nebun, fusesem orb, n-ar fi trebuit să uit. Şi-acum trebuie să-ţi spun. Nu te-am iubit decât pe tine, dar trebuie să-ţi spun. Nu te-am iubit decât pe tine.~ Mircea Eliade
Anastasia's point of view
A fost odata ca in povesti, a fost ca niciodata...
Toate povestile incep in acest fel.
Sau in acelasi mod caracteristic.
A fost odata o fata.
O fata a carei inima si esenta era consumata de durere.
Aceasta fata iubea, dar si ura in acelasi timp durerea.
Goliciunea sufletului cu care aceasta fiinta a crescut, a invatat sa convietuiasca in decursul a multor ani.
Dar, in viata acestei fete, va interveni insusi diavolul, ingerul cazut.
Care, desi era vazut ca fiind intruchiparea raului, de fapt, el era vulnerabil.
Singuratic.
Doritor de iubire, de afectiune.
Cei doi erau predestinati sa fie impreuna.
Asa a fost scris.
Sa-si aline suferinta unul celuilalt.
Sa se mangaie, sa se iubeasca.
Sa se protejeze unul de celalalt de durere.
Bineinteles, diavolul fiind singur, nefiind cunoscator al bunatatii, al delicatetei, a luat-o cu forta de printesa lui.
Si cum s-au cunoscut cei doi?
Cum stiau ei ca sunt sufletele pereche?
Ei bine, lasati-ma sa va spun un secret...
Diavolul putea simti durerea.
Putea distinge tipurile de durere.
Iar la ea...
El a simtit adevarata durere.
A simtit singuratate si tristeste.
Exact cum era si el.
Atunci a realizat ca ea este printesa lui.
Amandoi au suferit unul din cauza celuilalt, diavolul gresind din nestiinta.
Si vazand ca ii absoarbe esenta vietii, ca o omoara pe printesa, facand opusul a ceea ce voia si trebuia sa faca, s-a decis sa o lase in pace.
A inteles ca este o fiinta oribila, care iti provoaca sila.
Care merita sa sfarseasca singura.
Sau, asta este ceea ce credea el, cel putin...
Fiind despartiti, printesa a simtit ca inima i s-a frant.
A inteles ca, desi, diavolul nu stie cum sa-si exprime sentimentele, nu stie cum sa o trateze, el o iubea in felul lui unic.
Iar asta, asta a facut-o pe printesa sa se indragosteasca.
A inteles ca cei doi sunt sufletele perfecte.
A inteles ca iubirea are multe sensuri si multe cai.
A inteles ca distanta va demonstra mereu sentimentele.
Ca aceasta ii va fi dusman, dar si prieten in acelasi timp.
Acaparata de amaraciunea separarii, printesa dorea cu ardoare sa fie unita cu diavolul ei.
Voia sa se sinucida.
Stiind ca il va revedea, undeva in intuneric.
Dar, bineinteles, datorita legaturii celor doi, diavolul stia ce voia sa faca. Si stia ca ea, la randul ei, s-a indragostit ce el. Se simtea, pentru prima data in sute de ani, fericit.
Asa ca a recuperat-o.
Fix inainte ca moartea sa-si infasoare aripile in jurul ei.
In schimb, si le-a infasurat el, aripile lui mari si negre, in jurul ei, protejand-o.
Si regasindu-se reciproc.
Regasindu-si pacea.
Ei nu stiau ce le va rezerva viitorul.
Dar stiau ca impreuna vor reusi sa faca fata greutatilor.
Legatura si iubirea lor era imposibila de distrus.
Ingerul, creatura inocenta era inconjurata de aripile negre ale hainului demon.
Natura s-ar fi impotrivit unei asemenea abominatii, unui asemenea dezechilibru.
Dar, ceea ce conta era ca in ciuda a ceea ce ei erau fizic, esenta celor doi, sufletele lor erau pure, erau frumoase.
Formau un intreg.
"Wow, iubito..." Harry zambea cu lacrimile curgandu-i pe obraji.
Ochii lui verzi ascundeau admiratie si iubire in spatele lor.
I-am zambit dulce, ridicandu-ma cu grija si atentie in sezut, asezandu-ma cu grija pe marginea patului.
El inca statea in genunchi in fata mea, asteptandu-mi confirmarea.
Stia raspunsul, dar avea nevoie sa auda confirmarea.
I-am luat fata intre palme si i-am mangaiat traiaturile.
Ii trasasem ridurile din colturile ochilor cu varfurile degetelor mele.
Apoi, i-am atins cuta dintre sprancene, incruntatura disparandu-i atunci cand imi simti atingerea.
I-am trasat cu aratatorul conturul buzelor, cealalta mana infasurandu-se pentru a-i sustine obrazul.
In tot acest timp, privirea lui imi urmarea miscarile, sclipirea si culoarea verdelui din ochi accentuandu-se.
"Da."
Buzele lui au format un zambet micut, care incet, incet se marea, gropitele aparandu-i in obraji.
El imi aseza cu grija inelul pe degetul inelar, si ne conecta din nou privirile.
M-am aplecat sa-i sarut o gropita, apoi pe cealalta.
"Stiu ca te consideri o fiinta marsava, oribila, demna de dispret." I-am sarutat fruntea, luandu-i mainile in ale mele. "Dar eu reusesc sa te vad pe adevaratul tu. Reusesc sa vad dincolo de suferinta si dispretul pe care le ai fata de tine." I-am sarutat mainile, si mi-am intors din nou privirea asupra ochilor lui.
Lacrimile ii curgeau siroaie, iar ochii lui straluceau puternic, o avalansa de emotii precum iubirea, admiratia sau implinirea se aflau ascunse in ei.
"Mereu ma uimesti, ingerule. Mereu stii ce sa spui. Ce sa arati sau sa faci. Nu stii cat de recunoscator sau cat de norocos sunt fiindca te am."
Buzele lui s-au unit cu ale mele, sarutul fiind incarcat de vorbe nespuse.
Care nici nu erau necesare sa fie rostite.
Se intelegeau de la sine.
Prin gesturi.
"Te iubesc, iubita mea."
"Pana la sfarsit."
Atat eu, cat si el, stiam ca vom putea izbuti impreuna.
Un suflet pentru celalalt.
Un inger pentru un demon.
Lumina pentru intuneric.
Viata pentru moarte.
Iubirea ne-a salvat.
Printesa statea cuprinsa in bratele demonului, amandoi fiind invaluiti si feriti de ceilalti datorita aripilor lui, care ii ascundeau pe cei doi logodnici.