— Ce-a fost asta?
Niciun sărut și nicio îmbrățișare nu par să o calmeze pe Kelsey, care aproape că tremură acum de furie.
Aud ca prin vis explicațiile lui Brad, dar nu mă pot concentra pe cuvintele lui.
— Brittany, explică-i tu! apelează Brad la mine și abia acum îmi întorc atenţia spre ei.
Să-i explic? Ce? Cui?
Nici nu realizasem că am rămas cu privirea pe porţile mari, de fier ale liceului, chiar și după ce motociclistul a dispărut pe ele.
— Ce să-i explic? întreb încă surprinsă de modul în care cei doi ochi negrii m-au răvășit.
Brad mă privește curios de faptul că sunt aeriană și, după o scurtă privire fugitivă spre ieșirea liceului, o sprânceană i se ridică întrebătoare.
Fir-ar să fie, sper că nu sunt atât de transparentă încât să își dea seama ce impact a avut motociclistul asupra mea!
— Spune-i prietenei tale că nu trebuie să își facă griji pentru mine! ridică Brad din umeri.
Să nu-și facă griji?! Din contră! Încă nu a dispărut senzația de pericol pe care mi-a transmis-o necunoscutul și chiar și el a prevenit-o pe Kelsey să păstreze distanța. Sau pe mine, dacă mă iau după privirea lui.
Acum, după această întâlnire ciudată, presimt că toate bănuielile lui Kelsey sunt chiar întemeiate.
— Ești implicat în curse și pariuri? dau drumul întrebării fără să mă gândesc, lucru total necaracteristic mie.
Ochii i se măresc și mă privește aproape șocat, apoi îi mijește când se întoarce spre Kelsey.
— Asta tu i-ai băgat-o în cap! îi reproșează el.
Mă simt în plus atunci când cei doi se privesc încruntați mai mult decât câteva secunde și chiar regret că am pus întrebarea. De fapt, regret doar faptul că din cauza ei par supărați unul pe celălalt, căci este normal să mă îngrijorez că prietenul meu ar putea fi implicat în lucruri nu prea curate.
Abia când vede că amândouă îl țintuim cu privirea, Brad inspiră adânc și îmi răspunde.
— Bineînțeles că nu! Nu sunt atât de prost!
Aproape că respir ușurată, dar nu-mi ies din minte doi ochi negrii ca tăciunele și nici avertizările pe care posesorul lor ni le-a transmis.
— Atunci cine a fost ăla? nu se lasă nici Kelsey, încercând să afle adevărul. Și cum de a intrat aici? Nimeni nu are voie să intre nici măcar în curtea liceului fără legitimație!
Ransom Everglades este cel mai bun liceu privat din Miami și poți ajunge elev aici doar în două moduri: ori părinții tăi sunt extrem de bogați, ori cu o bursă, dacă ești un fel de geniu nedescoperit.
Aflat pe țărmul Atlanticului, liceul este unul dintre cele mai dotate școli din țară, iar profesorii sunt aleși pe sprânceană, totul asigurând condițiile perfecte pentru o pregătire temeinică a tinerilor care au norocul să ajungă aici. Totodată, liceul pare să fie întruchiparea proverbului „o minte sănătoasă, în corp sănătos", punând preț și pe pregătirea fizică a elevilor, punându-le la dispoziție o întreagă paletă de sporturi din care elevii pot alege: volei, baschet, fotbal. Însă mândria lui este centrul acvatic. În bazinele de înot olimpice, două exterioare și două acoperite, se poate practica înotul, polo sau sărituri în apă, iar pe canalul care leagă liceul de ocean, canotajul.
Însă tocmai din toate aceste cauze, accesul este restricționat și chiar și eu mă întreb cum de a putut necunoscutul să intre aici.
— Nu l-ați recunoscut pe Maddox?
De data aceasta, noi suntem cele uimite.
Să-l recunosc? Nu cunosc pe nimeni cu numele acesta și, cu siguranță, aș fi ținut minte dacă aș mai fi întâlnit vreodată ochii aceia!
Văzând că nu reacționăm în fața numelui, Brad începe să râdă.
— Amândouă sunteți în echipa de sărituri în apă, trebuie să fi auzit de Maddox Wright, chiar dacă a terminat liceul înainte ca noi să apărem pe-aici!
Maddox Wright... Dintr-o dată, numele îmi este extrem de cunoscut și îmi amintesc de toate dățile în care antrenorul nostru l-a pomenit, de fiecare dată referindu-se la el ca la un fel de zeu.
— Acel Maddox Wright? Înotătorul? întreabă Kelsey neîncrezătoare.
— Chiar el! confirmă Brad, strâmbându-se ușor la încântarea ce se aude în tonul iubitei lui. A terminat cu un an înainte să venim noi, dar este o legendă în acest liceu. Nu are nevoie de legitimație ca să intre, mă mir că nu i se așterne un covor roșu atunci când vine pe aici! De fapt, adaugă el încruntându-se ușor, cred că este prima dată când a trecut pe-aici de când a terminat!
Amintirea celor doi ochi negrii revine brusc și îmi țin respirația în fața golului pe care îl simt în stomac. Nu am mai simțit așa ceva niciodată, indiferent de culoarea ochilor sau cât de fermecător ar fi fost posesorul lor. Fir-ar să fie, și nu i-am zărit decât ochii!
Fără să vreau, îmi amintesc tot felul de povești legate de Maddox și de faptul că toată lumea spune despre el că este cu adevărat misterios. Se pare că nici pe vremea când era în liceu nu se știau prea multe despre el, iar asta mă face să mă întreb oare cum arată cu adevărat, cu totul, nu doar ceea ce am reușit eu să văd, și doar gândul la asta îmi face inima să pompeze într-un ritm nebunesc, în timp ce simt că obrajii îmi iau foc.
— Brittany, te simți bine? o aud pe Kelsey întrebând și îmi cobor privirea pierdută spre mâna pe care a pus-o pe brațul meu.
Nu, simt că plutesc în același timp în care picioarele parcă au prins rădăcini în asfaltul de sub ele. Tot interiorul meu pare să fie format dintr-un lichid fierbinte, iar pielea mă furnică.
Ăsta ar fi răspunsul meu sincer.
Însă sunt conștientă că, dacă l-aș spune cu voce tare, cei doi ar crede că am înnebunit probabil, așa că mă rezum doar să ridic din umeri.
— Sunt doar obosită, rostesc cu greutate și îmi dreg vocea ce pare răgușită. A fost o zi grea și căldura de azi m-a moleșit cu totul.
Niciunul nu pare să mă creadă, amândoi privindu-mă bănuitori.
— Te-ai încins de la privirea lui Maddox! începe să râdă Kelsey de mine, făcându-mă să mă strâmb la ea. În fața lui Wade nu te pierzi niciodată așa!
Trebuia să îmi dau seama că nu o să mă pot ascunde de ea! Însă nu-mi place nici faptul că are dreptate și un sentiment de vinovăție își face loc în sufletul meu.
Wade Buchannan... Elev în ultimul an ca și noi, este vedeta incontestabilă a liceului și căpitanul echipei de fotbal. Cel mai sexi băiat din liceu și iubitul meu de câteva luni.
Înghit în sec când îmi amintesc ochii lui verzi și zâmbetul minunat pe care mi l-a aruncat azi dimineață, când l-am condus la autocarul cu care echipa de fotbal pleca la un meci din alt oraș și parcă îl văd din nou în fața ochilor, făcându-mi cu mâna după ce și-a trecut-o de câteva ori prin părul blond și ciufulit.
Însă peste imaginea lui se suprapune imaginea a doi ochi negrii ca tăciunele și aproape că uit să mai respir.
Niciodată Wade nu m-a făcut să mă simt... așa!
— Ce știi despre el? îl întreb ezitând pe Brad.
Se încruntă brusc când îmi aude întrebarea și, câteva clipe, pare nehotărât dacă să îmi răspundă sau nu, în timp ce agitația din interiorul meu crește.
— Foarte puține lucruri! recunoaște într-un târziu Brad, lăsând să îi scape un oftat. Nu suntem prieteni, Maddox nu cred că este cu adevărat prieten cu cineva și, chiar dacă am fi, nu este genul care să vorbească prea multe despre el. Știu doar ceea ce știe toată lumea: a ajuns la acest liceu cu ajutorul unei burse și a terminat ca șef de promoție. Este extrem de deștept și i-a uluit atât de mult pe toți profesorii pe care i-a avut, încât și acum aceștia îl pomenesc și îl dau drept exemplu. Am auzit că toți profesorii de sport l-au vrut în echipa lor fiind extrem de bun la orice sport, dar a dorit să se concentreze doar pe școală. În cele din urmă a cedat și a intrat în echipa de înot, fiind sportul care îi „fura" cel mai puțin timp. A participat la concursuri, mai mult obligat, și le-a câștigat pe toate, însă a refuzat să continue să practice înotul după ce a terminat liceul, chiar dacă i s-a propus să intre în lotul olimpic. Am auzit că a terminat și facultatea, în doar doi ani, dar nu știu dacă nu sunt doar povești. Nu știe nimeni nimic despre familia lui sau unde locuiește. Bănuiesc că lucrează, dar nici asta nu știu sigur.
Cred că în viața mea nu am ascultat mai atentă cuvintele cuiva și, totuși, nimic din ce mi-a spus Brad nu m-a lămurit prea mult. Am aflat doar că a fost un sportiv de excepție și că este foarte deștept, Maddox continuând să rămână la fel de misterios.
Amintirea celor doi ochi revine și nu îmi pot opri fiorul care îmi traversează întregul corp. Deși sunt conștientă că nu este bine ce fac, nu-mi pot opri curiozitatea care parcă mă macină pe interior. Nu sunt mulțumită doar cu ceea ce am aflat și vreau să știu mai multe. Mult mai multe.
— Cum v-ați cunoscut? Și ce treabă aveți împreună?
Întrebările mele îl fac pe Brad să se încrunte și mai mult, mai ales că și Kelsey pare extrem de curioasă să le afle răspunsul.
— Nu contează! Dar stați liniștite, nu sunt implicat în nimic ilegal! adaugă imediat pe un ton ferm, dându-ne de înțeles că a încheiat subiectul. Și acum, dacă tot am terminat de povestit despre Maddox, putem pleca acasă?
Conștientă că nu o să mai scot nimic de la el, fac doar un schimb scurt de priviri cu Kelsey și ne îndreptăm înspre parcare. Ei doi, spre mașina lui Brad cu care vin zilnic împreună la școală, iar eu spre mașina mea.
Nu sunt mulțumită doar cu atât și știu că, odată ce mi-a fost stârnită curiozitatea, nu o să mă opresc până nu aflu mai multe. Încăpățânarea este una din trăsăturile mele, la fel ca și tenacitatea. O știu și eu, o știu și prietenii mei, așa că nu sunt mirată când, după ce Kelsey a intrat în mașină, Brad se oprește nehotărât cu mâna pe portiera șoferului și mă strigă.
— Hei, Britt! îmi spune extrem de serios și îi pot zări îngrijorarea din privire atunci când îmi ridic ochii spre el. Dacă vreodată, printr-o minune, te mai întâlnești cu Maddox..., se oprește câteva secunde, parcă dorind să fie sigur că sunt atentă la el și la ce îmi va spune, iar roșeața bruscă pe care o simt invadându-mi obrajii îl face să se încrunte din nou, ascultă-i sfatul. Are dreptate, nu vrei să îl cunoști! Trăiește într-o altă lume, complet diferită de a ta, are cu totul alte principii despre viață. O lume și o viață care nu ți-ar aduce decât neplăceri. Nu sunt orb, am observat interesul cu care te-a privit și știu ce impact a avut asupra ta. Nu te-am văzut roșind așa niciodată și nici nu te-ai pierdut vreodată în fața nimănui cum te-ai pierdut în fața unui simple priviri de-a lui. Maddox este..., se oprește din nou, încruntându-se și părând că încearcă să își aleagă cuvintele potrivite, ... complicat.
Complicat?! E ultimul cuvânt pe care l-aș alege ca să-l descriu pe Maddox!
Întunecat. Și misterios. Furios. Periculos. Astea sunt cuvintele care îmi vin în gând atunci când mă gândesc la el.
Aș nega impactul pe care l-a avut asupra mea, dar Brad mă cunoaște de când eram copii, și-ar da seama imediat că mint și, totodată, m-aș minți pe mine însămi.
— Stai liniștit, Brad! Nu ne învârtim în aceleași cercuri și nu ne-am întâlnit niciodată până acum, deci șansele să ne reîntâlnim vreodată sunt ca și inexistente. În plus, mai sunt doar câteva săptămâni până terminăm liceul și plec în Europa. Ce s-ar putea întâmpla până atunci? întreb ridicând ușor din umeri și încercând să par indiferentă.
Privirea neîncrezătoare pe care o primesc drept răspuns mă face să îmi țin respirația și înghit în sec în fața primului gând care îmi trece prin minte: câteva săptămâni este un timp suficient de lung uneori și se pot întâmpla multe!
Mă strecor cu rapiditate în mașină, înainte ca Brad să poată ghici la ce mă gândesc și, după ce îl salut cu un mic semn făcut cu mâna, demarez cât pot de repede.
********************************************************
Am pus și capitolul doi și sper să reușesc să pot posta de acum încolo măcar la două - trei zile, dar mai ales sper să vă placă.