Chiar dacă Laoteng făcuse deja declarația de război, cele două tabere rămăseseră în expectativă, luptătorii aruncându-și priviri încruntate unul altuia, dar nimic mai mult. Cei din tabăra lui Jezebel păreau surprinși de apariția neașteptată a inamicului într-o zonă care, pentru ei, trebuia să fie una sigură, pe când cei din tabăra lui Laoteng așteptau încordați ordinele conducătorului lor.
— Marc, ai văzut? întrebă Erika înfiorată.
— Da. Angel ne-a avertizat, dar nu mă așteptam ca asemănarea dintre voi două să fie chiar atât de mare.
Existau câteva mici diferențe, iar pentru cineva care o cunoștea pe Alicia bine, așa cum era cazul lui Marc, astfel de lucruri săreau imediat în ochi, dar inteligența artificială din fața lui părea sosia fetei. Jezebel era puțin mai înaltă decât Alicia, iar chipul ei avea o mină ceva mai serioasă, de profesor, ceva necaracteristic Aliciei, dar toate astea puteau fi trecute atât de ușor cu vederea, că nu era deloc amuzant. Axel se întrebă dacă nu cumva exista un mesaj ascuns în toate astea. O clipă mai târziu își dădu seama că acest gând nici măcar nu-i aparținea, ceea ce îi provocă și mai multă confuzie.
Închise ochii și încercă să-și alunge ideile nebunești. I se mai întâmplase și cu alte ocazii să se trezească cu astfel de gânduri ciudate, apărute parcă din neant. Se întrebase la început dacă nu cumva aparțineau lui Quezzal, dacă nu cumva monstrul încerca să se strecoare în mintea lui, pentru a-i zdruncina încrederea sau sănătatea mintală, dar descoperise pe parcurs că el nu avea legătură cu toate astea.
Gândurile proveneau din altă parte... aveau o sursă îndepărtată. Din păcate, oricât de mult încercase să descopere această sursă, nu reușise. Abandonase subiectul după câteva tentative nereușite. Învățase că lucrurile aveau obiceiul să se dezvăluie la timpul lor, așa că era mai bine să aștepte cuminte informațiile și să le pună cap la cap.
Atunci când deschise ochii, privirea lui stărui asupra unui avatar cunoscut.
— Chloe... rosti numele ca un suspin.
— Ea este, aprobă Erika. Cum de se află cu ei? Parcă spuneai că nu-și dorește să aibă nimic de-a face cu războiul?
Axel nu putea să-i răspundă. Știa că lucrurile se schimbaseră atunci când o atacase pe fată — atunci când Quezzal o atacase —, dar nu se așteptase ca ea să treacă de partea unchiului ei. Oare Chloe își dorea acum ca el să moară, să dispară odată cu Quezzal, entitatea de care îi spusese că se temea atât de mult? Atât de mare să-i fie ura în acest moment, încât să fie în stare să ofere chiar ea lovitura decisivă?
— Chloe! strigă Axel, iar fata tresări atunci când își auzi numele. Ce se întâmplă? Ce cauți aici? Nu mai înțeleg nimic...
Privirile li se întâlniră pentru un moment. Chipul ei exprima o durere adâncă și o teamă prea puțin disimulată. Însă nu ură. Nu, Axel nu găsi niciun pic de ură în privirea ei. Chloe nu făcea asta pentru că îl voia mort. Trebuia să fie altceva. Dar ce? Ce putea s-o îndemne la un asemenea curs de acțiune?
Ishtar întoarse capul, ascunzându-și chipul. Simțea privirea lui Axel precum o flacără mistuitoare care încerca să-i pătrundă în suflet. Nu avea să-i permită așa ceva. Decizia de a se alătura inamicului îi aparținea; nu avea nevoie de mila lui și nici nu trebuia să-și explice acțiunile față de el.
Fiecare om își duce propria cruce, își zise ea
Jezebel o urmări pe fată cu atenție, deslușind lupta care să dădea în interiorul ei. În mod normal, ar fi fost mai înțelegătoare și ar fi lăsat-o să ajungă singură la o decizie, însă acesta nu era momentul potrivit pentru așa ceva. Situația era deja prea complicată.
Atinse cu palma umărul fetei și îi făcu semn s-o ajute. Ishtar o privi absentă preț de câteva secunde, apoi încuviință abătută. O lăsă pe Jezebel să-și treacă brațul după ceafa ei, oferindu-i suport. Avea o misiune de îndeplinit. Dădu să plece, dar femeia cu care se certase înainte de a părăsi Societatea Virtuală se postă în calea ei ca un paznic sictirit.
— Asigură-te că Jezebel ajunge cu bine la Centrul nostru. De nătângii ăștia ne ocupăm noi. Nu știu cum au ajuns aici, dar vor regreta amarnic că nu au rămas în lumea lor de zahăr și miere.
Ishtar trecu pe lângă ea și îi răspunse cu răceală:
— Știu ce am de făcut.
Rán mârâi nervoasă, dar nu o opri. Puștoaica avea ceva tupeu s-o trateze astfel. Dar, într-un mod pervers, îi plăcea atitudinea ei. De-asta o și întărâtase acum, ca să afle dacă părerea pe care și-o crease din mica lor dispută era una validă.
— Chloe! strigă Axel. Ce se întâmplă? De ce nu spui nimic? De ce faci asta? căută aproape disperat un răspuns.
Fata se opri. Jezebel o privi cu simpatie, dar, din nou, nu zise nimic.
— Nu ai cum să înțelegi, articulă într-un final Ishtar. Nu veni după noi, Marc. Nu vreau să lupt cu tine, dar... dacă nu-mi dai de ales, o voi face.
Ishtar porni din loc, iuțind pasul. Axel dădu să o strige din nou, dar Erika îl opri, clătinând din cap. Ishtar folosi o abilitate, iar o clipă mai târziu deveni o siluetă nedeslușită în depărtare. Axel înțelese că fata nu avea să asculte de vocea rațiunii. Dacă-și dorea răspunsuri, trebuia să folosească altă metodă pentru a le obține.
— Nu trebuie să ne scape, spuse precipitat.
Agni îl privi suspicios.
— Calmează-te, piciule, nu vor scăpa. Nu am venit aici în vacanță.
Axel trase adânc aer în piept, apoi încuviință tacit. Dădu să vorbească, însă Erika i-o luă înainte.
— Ne trebuie un plan. Forțele noastre sunt relativ egale, așa că lupta se anunță una grea și de durată. Nu ne permitem așa ceva.
— De acord, spuse Laoteng, întorcându-se către Agni. Propun ca Axel să meargă după Jezebel cât timp ne ocupăm noi de ăștia. Jezebel este un Centru, adică o amenințare serioasă, așa că Axel pare alegerea corectă pentru o asemenea misiune...
— Sunt de acord, aprobă Agni relaxat, ceea ce îl surprinse puțin pe liderul Gardienilor. O să fie o plăcere să mătur pe jos cu amărâții ăștia.
Cunoscându-l pe fratele lui Caitlin, Laoteng se așteptase la proteste serioase din partea lui.
— Cineva suferă de un complex de superioritate, chițăi Enlil.
— Am mai văzut indivizi ca ei, spuse Zhurong. Vorbesc mult, dar când vine vremea faptelor se dau loviți și își lasă prietenii să încaseze loviturile în locul lor.
O parte din luptătorii inamici începură să râdă. Agni strânse pumnii și se încruntă, dar nu se lăsă pradă furiei. Individul avea să primească ceea ce merita cât de curând.
Axel inspectă rapid armata inamică. Dintre toți luptătorii, patru păreau să fie de departe cei mai puternici. Nivelul lor de putere rivaliza cu cel al primilor zece luptători de top ai jocului Last of the Heroes. Asta îi dădea ceva emoții, pentru că, la urma urmei, era vorba de o luptă pe viață și pe moarte. Iar el nu dorea să-și părăsească prietenii într-un asemenea moment. Dar, în același timp, înțelegea că era necesar.
— Foarte bine, spuse hotărât. Am să merg după Jezebel. Dar va trebui să-mi păziți spatele pentru câteva clipe și să-mi asigurați cale liberă.
— Știi bine că trebuie doar să ceri, îi zâmbi Sayuri, care se desprinse de lângă fratele ei și luă poziția de luptă. Eu și Miyuki o să creăm un culoar, dar va trebui să profiți de momentul oportun. E posibil să nu primești o a doua șansă.
Laoteng dădu ordinul de atac, iar mica armată a Gardienilor se sparse ca un bulgăre de zăpadă de parbrizul unei mașini. Axel strânse pumnii pe lângă corp și se concentră asupra aurei sale, aceasta devenind vizibilă, amenințătoare. Închise ochii, pentru a se putea detașa de luptele care se duceau în jurul său. Nu reuși. O voce tăioase, virulentă, îi distruse concentrarea.
— Acesta-ți e sfârșitul!
Era femeia aceea enervantă care se luase de Ishtar. Îi simțea prezența cu ajutorul aurei. Deschise ochii și duse fulgerător mâna la spate, acolo unde avea sabia. O siluetă se strecură rapid între el și acea femeie. Erika își folosise energia pentru a crea un scut protector, care blocase cu succes vraja aruncată de Rán.
— Mă ocup eu de ea.
Erika era puternică, Axel știa asta mai bine decât oricine, însă mai știa și că, dintre toți, ea crescuse cel mai puțin pe parcursul anului care trecuse. Iar Rán nu era un adversar oarecare. Dacă ar fi fost după el, Erika nici nu ar fi participat la această misiune. Însă fata era foarte încăpățânată. Într-un fel, îi semăna destul de mult în privința asta.
— Ai grijă. E foarte puternică.
— Și tu să ai grijă, îi răspunse ea, apoi își scoase sabia scurtă de la centură și porni spre Rán.
Axel privi culoarul din fața lui. Încă puțin și era gata. Sayuri și Miyuki îndepliniseră cu succes misiunea primită. Acum era rândul lui să acționeze. Aura îi explodă ca o bombă de energie, aruncând ca pe popice luptătorii mai slabi aflați în apropiere. Se aplecă ușor în față, cu piciorul stâng înainte. Se concentră pe punctul întunecat din depărtare, iar privirea i se îngustă, creând parcă un traseu imaginar.
— Vina poate fi un lucru atât de copleșitor, îi ciripi Quezzal în ureche.
Nu-și dorea să mai discute cu el după ceea ce încercase să-i facă lui Chloe. Dar nu se putea altfel. Avea nevoie de puterea lui, iar asta venea la pachet cu prezența enervantă și de neînlocuit a demonului.
— Despre ce vorbești?
— În momentul de față ești măcinat de vină, iar asta te-a orbit, băiete. Nechibzuința te va costa, chicoti monstrul. Dar nu mă lua în seamă. Fă așa cum te taie capul, eșecul tău va fi cu atât mai savuros.
Axel decise să-l ignore. Quezzal încerca să-i distrugă concentrarea. Nu putea să-i permită asta. Se detașă cu totul de ceea ce se întâmpla în jurul său și, atunci când culoarul promis se arătă în fața lui, porni ca un glonț. Trecu într-o clipită pe lângă prieteni și dușmani, aceștia fiind parcă încremeniți în timp. Abilitatea pe care o folosea se trăgea din puterea lui Quezzal. Aceasta îi permitea să se deplaseze cu o viteză inimaginabilă, însă consuma multă energie și îl obosea foarte repede.
Trecu pe lângă Ishtar și Jezebel ca un fulger negru. Se opri brusc în fața lor, provocând reacții diferite; Jezebel tresări surprinsă, apoi abordă o poziție defensivă, pe când Ishtar dădu să țipe, reușind totuși să-și controleze reacția în ultima clipă. Axel știa că, învăluit în energie întunecată, arăta aproape ca atunci când purta costumul de nano-roboți. Așa că își încătușă puterea, iar aura întunecată se retrase încet în interiorul său.
— Îmi pare rău, spuse, dar nu vă pot lăsa să mergeți mai departe.
Pe măsură ce aura întunecată se retrăgea în interiorul băiatului, Ishtar reuși să-și alunge imaginile cu Marc transformat în monstru. Chiar dacă acele evenimente se întâmplaseră cu foarte puțin timp în urmă, deja i se părea că totul fusese doar un coșmar pe care nu reușea să-l dea uitării, un carusel fără început sau sfârșit.
— De ce ai venit după noi? răbufni ea. Ți-am zis să nu o faci! Acum... Acum nu am de ales...
Degetele fetei se încleștară pe mânerele pumnalelor, iar lamele acestora părăsiră încet tecile bătute cu pietre prețioase. Ishtar se desprinse de lângă Jezebel și luă poziția de luptă, încordată la maximum.
— De ce faci asta? întrebă Axel.
Putea să citească în privirea ei că nu-și dorea să lupte. Era speriată, pupilele îi tremurau și păreau gata să verse lacrimi în orice moment. Cu toate astea, nimic nu ar fi convins-o să renunțe, iar Axel nu reușea să descopere lucrul care o mâna de la spate, motivul pentru care era pornită să meargă până în pânzele albe pentru a o apăra pe Jezebel.
— Tu îți urmezi calea, Marc, iar eu o urmez pe a mea. Este simplu.
— Credeam că suntem prieteni, Chloe. Mi-ai spus că nu vrei să ai de-a face cu acest război. M-ai mințit! De ce?
— Nu te-am mințit! se enervă ea. Nu te-am mințit... Chiar nu vreau să iau parte la toate astea. Crezi că-mi face plăcere să distrug ceea ce alții s-au chinuit să creeze? Crezi că-mi face plăcere să lupt cu tine? Asta crezi? Nu mă cunoști...
— Atunci de ce îmi stai în cale? ridică Axel vocea. De ce nu renunți la toate astea și te predai? Nu e nevoie să continui, adăugă ceva mai domol. Poți să te întorci cu noi în Societatea Virtuală. Este vina mea că te-ai alăturat lor. Sunt sigur că pot convinge autoritățile să nu te sancționeze prea drastic pentru ce ai făcut.
— Este vina ta că fac asta? se revoltă fata. Cât de plin de tine poți fi! Nu totul se învârte în jurul tău.
— N-am vrut să spun asta...
— Știu prea bine ce ai vrut să spui! îl repezi Ishtar. Discuția asta s-a încheiat. Ai venit aici s-o recuperezi pe Angel, dar eu nu-ți voi permite. Ai de ales: faci cale-ntoarsă sau mă omori.
Axel oftă. Ishtar nu lăsase loc pentru negocieri. Din păcate, fata nu-și dădea seama cât de depășită de situație era. Nu ar fi rezistat mai mult de câteva secunde în fața lui. Să treacă de ea ar fi fost o joacă de copii, dar această joacă ar fi putut foarte bine să degenereze într-o tragedie. Nu putea să lase ca asta să se întâmple.
— N-am să lupt cu tine. Dar nici n-am să mă întorc înapoi fără Angel.
— Cele două se exclud reciproc, îi replică Ishtar. Dacă nu pleci, atunci vom lupta.
Își pregăti pumnalul și execută mișcările pentru activarea unei abilități. Imediat, își simți brațul blocat de o strânsoare puternică. Întoarse privirea furioasă, pregătită să răspundă pe măsura agresiunii, însă își temperă elanul atunci când observă că Jezebel era cea care-o oprise.
De ce intervenea din nou? De ce nu avea încredere în ea? Nu-i demonstrase că-și lua atribuțiile mai în serios decât orice altceva? De ce o tratau cu toții de parcă le era inferioară?
— Îmi pare rău, spuse inteligența artificială fără s-o privească, dar nu te pot lăsa să lupți cu el.
— Nu este prima noastră luptă, comentă Ishtar înțepată. Este puternic, dar am șanse să-l înving.
— Mi-e teamă că lucrurile nu stau deloc așa, îi replică Jezebel. Angel mi-a arătat confruntarea voastră. Axel nu și-a folosit nici măcar o zecime din putere atunci când a luptat cu tine.
Ishtar bătu în retragere, trupul ei relaxându-se brusc sub greutatea cuvintelor auzite.
— Poftim? se revoltă ea și începu să tremure de furie. Nu pot să cred asta. Am luptat de la egal la egal... Ba chiar am fost foarte aproape de victorie.
Jezebel o privi cu coada ochiului.
— Ai luptat de la egal la egal cu un Axel care-și sigilase propria putere pentru a nu-i răni în vreun fel pe cei din jurul său. Crezi că acum, în plin război, își va tempera pornirile distructive?
Ishtar nu răspunse. Își plecă privirea, strângând cu putere mânerele pumnalelor. Știa, adânc în sufletul ei, că ceea ce spusese inteligența artificială era adevărat. O știuse încă de pe atunci, la momentul confruntării lor, dar nu-și permisese să accepte că era atât de slabă.
— Și atunci? întrebă pierdută. Ce facem?
Jezebel se desprinse din loc cu pas domol. Privirea ei nu-l slăbise nicio clipă pe băiat. El nu avea s-o rănească, nu cât timp Angel se afla în interiorul ei. Se putea folosi de asta pentru a câștiga ceva timp. La urma urmei, ea avea o abilitate care-i permitea să doboare pe oricine, indiferent de puterea sa.
Dar era riscant! Putea să-l omoare în acest proces. Poate că ar fi fost mai bine astfel, atunci Adrian nu ar mai fi putut să-și pună planul în aplicare, dar o răzvrătire de acest gen ar fi dus cu siguranță la distrugerea lui Angel... ori asta trebuia să evite cu orice preț.
Axel își împreună mâinile la piept și o urmări cu privirea, întorcând capul în ritmul în care Jezebel îi dădea ocol. Inteligența artificială era slăbită, nu avea nicio șansă în fața lui. Totuși, simțea răzvrătirea în ea, îi simțea spiritul războinic arzând ca cea mai mistuitoare flacără; Jezebel nu era pregătită să se accepte învinsă. Avea un plan.
— Nu m-am așteptat să vii după noi, vorbi într-un final inteligența artificială. Am crezut că vei rămâne alături de prietenii tăi. Se pare că te-am judecat greșit.
Axel își încleștă maxilarul nemulțumit.
— Prietenii mei se pot descurca și singuri.
— Ai foarte multă încredere în abilitățile lor, zâmbi Jezebel. Poate prea multă.
— Nu am venit aici să discut despre ei, îi replică Axel nervos. Într-un fel sau altul, vii cu mine înapoi în Societatea Virtuală. Îți ofer șansa să faci asta de bună voie.
— Renunță, zise categoric inteligența artificială. Știi foarte bine că programarea nu-mi permite să fac așa ceva, chiar dacă ar fi ceea ce-mi doresc. Însă eu nici măcar nu-mi doresc asta, mai ales după discuția pe care am avut-o cu Angel.
— Ce vrei să spui?
— Sunt convinsă că nu vei crede asta, dar s-a lăsat capturată de bună voie. Și nu pentru că acesta era planul vostru, ci pentru că își dorea să părăsească Centrul și să vină cu mine.
— Prostii!
— Oare? Crezi că știi totul despre ea, dar să fie chiar așa? Te-ai ascuns de ea, iar ea s-a ascuns de tine.
Axel o privi încruntat, dar nu spuse nimic. Ceva nu era în regulă. Simțea asta. Inteligența artificială era prea stăpână pe ea. Ce-i scăpa?
— Dacă refuzi să vii cu mine de bună voie, atunci mi-e teamă că va trebui să insist... zise după o vreme și își lăsă brațele să atârne libere pe lângă corp, gata oricând să treacă la acțiune.
— Nu ți-a spus Nameless să nu-ți subestimezi niciodată adversarul? întrebă Jezebel cu zâmbetul pe buze.
Inteligența artificială observă cu satisfacție cum, rostirea numelui sub care acționase fostul prieten al lui Axel, Kyle, cât timp acesta se aflase în slujba lui Bael, produsese o reacție neașteptată în interiorul băiatului.
— Am datele și amintirile surorii mele, te surprinde chiar atât de tare că știu totul despre antrenamentele tale secrete? Îți cunosc puterea, iar acum înțeleg de ce mi-a spus Adrian să nu te înfrunt. Ai câștigat respectul zeilor, puterea lor sălășluiește în tine. Ai învins-o pe Angel, l-ai biruit pe Bael și ai îmblânzit, într-o mică măsură, demonul care ți-a invadat trupul. Foarte impresionant. Ești de departe cea mai mare amenințare a planului său.
— Dacă știi toate astea, cum de ești atât de relaxată? întrebă Axel tot mai neliniștit.
— Pentru că, în ciuda puterii tale, există foarte multe lucruri pe care nu le cunoști. Tu și banda ta de neciopliți ați pierdut războiul în momentul în care ați pătruns în realitatea mea.
Axel se relaxă și începu să râdă.
— Îmi dau seama că regulile realității tale sunt diferite față de cele ale Societății Virtuale, dar nu te poți considera învingătoare doar din acest motiv. Ne subestimezi foarte mult dacă îți închipui că am venit aici nepregătiți.
Jezebel zâmbi sardonic.
— Nu ați venit pregătiți pentru asta, spuse și întinse brațul drept înainte. Shīru! strigă.
Axel simți o vibrație ciudată în interiorul său, ca un fior în fața pericolului iminent. Apoi... nimic. Totul era la fel. De fapt, singura schimbare o observă la Ishtar. Fata își cerceta brațul, pe acesta observându-se scrijelit un J apăsat, ca o literă de foc.
— Asta ar trebui să mă sperie? întrebă Axel oarecum dezamăgit. Se așteptase la ceva mult mai groaznic
— Ești orbit de propria-ți putere și aroganță, îi răspunse Jezebel.
— Cred că am pierdut deja prea mult timp cu prostiile astea, veni răspunsul său.
Se repezi în direcția inteligenței artificiale cu mâinile goale. Jezebel execută o retragere rapidă și activă Câmpul de Dislocare Virtuală. Sfera de energie care crescu din interiorul ei îi prinse pe amândoi într-o închisoare-balon. Axel rămase în expectativă, simțurile sale reacționând la pericolul iminent. Observă palma sub formă de săgeata a lui Jezebel pornind către pieptul său. Dădu să se ferească, dar nu reuși să se miște nici măcar un milimetru.
Aceasta era capcana pe care mizase inteligența artificială! Iar el căzuse în ea ca un mare dobitoc ce era, chiar dacă fusese atenționat că aroganța avea să-i vină de hac. Și-ar fi dat câteva palme dacă ar fi putut.
— Nu-mi vine să cred că te-a prins atât de ușor, spuse Quezzal. Mă dezamăgești, puștiule. Te credeam mai deștept.
Axel nu-i răspunse. Nu avea timp de ironiile sale. Trebuia să găsească o modalitate prin care să iasă cu bine din situația disperată în care se afla. Simțindu-i teama, demonul îi sări în ajutor:
— Te afli în spațiul lui Jezebel. Tot ce se găsește în interiorul acestei bule de energie urmează regulile inteligenței artificiale. Dacă vrea să te ucidă, o poate face cu o singură lovitură. Este o abilitate puternică, dar are și o slăbiciune foarte mare. Cei cu un simț al realității dezvoltat pot înlătura ușor deformarea propriei realități. Sper că ai înțeles ce ai de făcut, pentru că ar fi păcat să mori aici. Încă mai am nevoie de tine în viață.
Axel înțelesese. Abilitatea inteligenței artificiale urma, mai mult sau mai puțin, aceleași reguli pe care le întâlnise în lupta cu Bael din Centru. Puterea mintală a unei persoane modifica realitatea alteia, preluând controlul și modelând-o după bunul plac. Într-adevăr, era o abilitate foarte puternică, dar, așa cum spusese și Quezzal, nu funcționa pe cei care aveau un simț al realității dezvoltat. Era o sabie cu două tăișuri.
Se concentră asupra aurei sale, eliberând energia întunecată în jurul său în ritm rapid și modificând realitatea din interiorul sferei după bunul plac. În momentul în care degetele inteligenței artificiale întâlniră armura lui, sfera de energie se sparse ca un glob de sticlă, iar modificările aduse realității deveniră nule.
Cu o mișcare rapidă, Axel îi prinse încheietura mâinii. Inteligența artificială rămase ca o statuie, chipul ei dezvăluind o surprindere profundă. Nu se așteptase la așa ceva. Probabil că nimeni nu-i mai oprise abilitate, iar Adrian îi ascunsese faptul că aceasta avea și slăbiciuni. Acum era prea târziu ca să mai poată schimba ceva.
— Se pare că nu am fost singurul orbit de aroganță, spuse Axel și își retrase palma liberă, degetele sale încleștându-se.
Lovitura lui avea ca țintă stomacul inteligenței artificiale. Nu voia s-o rănească, dar era necesar să-i distrugă voința de luptă, s-o aducă în genunchi. Așa cum spusese chiar Jezebel, programarea nu i-ar fi permis să se întoarcă de bună voie în Societatea Virtuală.
Pumnul său nu-și găsi totuși ținta. O lovitură neașteptată îl lăsă fără auz în urechea dreaptă, apoi se trezi rostogolindu-se la pământ. Reveni în picioare aproape instantaneu. Nu se așteptase ca Ishtar să intervină, nu după ce Jezebel îi spusese clar să nu se bage. Dar, la urma urmei, fata avea o atracție ciudată către pericol și autodistrugere.
— La naiba, Chloe! rosti nervos. Ce te-a apucat? Ți s-a spus să stai deoparte!
— Ține-ți gura! îl repezi fata. Ți-am zis că nu mă cunoști. Misiunea mea este s-o protejez pe Jezebel. Doar nu credeai că voi sta deoparte și te voi lăsa să strici totul?
— Să stric totul? Ai idee ce ai făcut? Aș fi putut să pun capăt acestui război chiar acum. Tu ești cea care a stricat totul!
Ishtar îl privi impasibilă. Când avea să înțeleagă că ei doi vedeau lucrurile diferit?
Jezebel prinse brațul fetei. O clipă mai târziu, privirile li se întâlniră. Inteligența artificială nu era prea fericită.
— N-ar fi trebuit să te bagi. Ishtar dădu să-i răspundă, dar Jezebel i-o luă înainte: Mulțumesc.
Acest cuvânt, această apreciere atât de mică, dar totuși atât de importantă, stăvili torentul de insulte care amenințase să se reverse asupra inteligenței artificiale. Ishtar se relaxă și îi oferi un surâs trist.
— Suntem în asta împreună.
— Așa este, aprobă Jezebel. Îmi pare rău că te-am dat la o parte ca pe o nevolnică. Am vrut să te protejez, dar se pare că nu am făcut o treabă prea bună.
— Intenția contează, spuse fata și își pregăti pumnalele.
— Ai grijă, o sfătui Jezebel. Este mult mai puternic decât am anticipat.
— S-a notat, încuviință Ishtar și folosi o abilitate.
Într-o fracțiune de secundă, fata ajunse în dreptul lui Axel, executând un atac rapid. Băiatul, fără să se impacienteze vreun pic, îi prinse încheietura și i-o răsuci fără milă, obligând-o să-i întoarcă spatele.
— Îmi stai în cale, spuse nervos și își pregăti pumnul. Nu am timp de jocurile astea prostești.
În aceeași clipă, Ishtar aruncă pumnalul din mâna liberă. Acesta se răsuci de câteva ori în fața băiatului, apoi se despărți în trei și îl luă cu asalt. Axel se găsi pentru a doua oară în defensivă, fiind obligat s-o elibereze pe Ishtar pentru a se apăra de cele trei pumnale, care îi răniră rând pe rând brațele strânse ca un scut.
Din dreapta lui Axel, Jezebel atacă cu o suliță care emana o energie ciudată. Băiatul reuși să se ferească la timp, apoi puse distanță între el și fete cu un salt în spate.
— De ce nu îți scoți sabia? întrebă Ishtar.
— Pentru protecția voastră, îi răspunse Axel.
— Nu-mi vine să cred cât de arogant poți fi!
— Cred că de data asta nu e vorba de aroganța, o temperă Jezebel. Ți-am zis deja că e foarte puternic. Totuși, încăpățânarea lui ne vine în ajutor.
Axel ridică palma stângă în dreptul figurii, degetele sale fiind pierdute în energie întunecată, și îi oferi un zâmbet complice.
— Ai zis că știi totul despre antrenamentele mele. Dacă e adevărat, atunci știi ce pot face și fără armă.
Băiatul despică aerul din fața lui și rosti numele unei abilități:
— Shadow Wave!
— Cunosc abilitatea asta, spuse Ishtar. Ferește-te!
Fetele se despărțiră, ieșind din raza de acțiune a turnului întunecat, care erupse ca un vulcan la picioarele lor. Axel execută un semn cu mâna și rosti numele unei abilități condiționate:
— Shadow Chains!
Lanțuri întunecate se arătară din interiorul turnului, încolăcindu-se ca viermii în jurul fetelor. Odată capturate, lanțurile se retraseră ca o morișcă în abisul care le dăduse naștere. Pe când turnul întunecat le purta pe fete către înaltul cerului, Axel își permise o secundă de relaxare.
Și doar de atât avu parte. Turnul întunecat fu despărțit pe din două de o rază de lumină, iar din interiorul său, plutind în interiorul unei sfere de energie, fetele se arătară pregătite de ofensivă.
Ishtar își aduse mâinile la piept, apoi deschise brațele larg, eliberând trei rânduri a câte șapte pumnale, care porniră imediat în direcția lui Axel. Băiatul zâmbi și își săltă mâna cu palma deschisă. Din abisul apărut la picioarele sale ieșiră numeroase lanțuri întunecate, încolăcindu-se unul în jurul celuilalt, dar păstrându-și totuși independența. Respinseră în drumul lor toate pumnalele, apoi o prinseră pe Ishtar de braț.
Axel își retrase pumnul drept, moment în care lanțurile făcură cale întoarsă către abisul care le dăduse viață, spre disperarea fetei. Băiatul își concentră energia și se pregăti pentru lovitura finală. Jezebel apăru ca o săgeată la dreapta lui, gata să-i aplice o lovitură cu sulița. Axel contase pe intervenția inteligenței artificiale. Întregul său plan se baza pe asta. De îndată ce îi simți energia, întoarse capul, privind-o insistent în ochi. Când Jezebel își dădu seama care era planul băiatului, era deja prea târziu. În mai puțin de-o bătaie de inimă, schimbară locul.
Băiatul chemă încă un lanț, cu ajutorul căruia opri lovitura inteligenței artificiale, apoi așteptă deznodământul planului său, urmărind cu detașare scena. Căpățâna fetei lovi cu precizie spatele inteligenței artificiale, iar cele două se rostogoliră la pământ într-o cacofonie de sunete onomatopeice. Băiatul execută un semn cu mâna stângă, apoi rosti numele unei abilități:
— Shadow Chain Prison!
Fetele se găsiră rapid înfășurate de lanțuri fantomatice și închise într-o cușcă sferică, parcă din altă lume. Ishtar începu să se zbată ca un pește în plasă, pe când Jezebel abordă un aer calm. Axel ajunse din doi pași în dreptul închisorii și își trecu privirea de la una la alta.
— S-a terminat. Lanțurile acestea se trag din puterea lui Nefarius. Sunteți prea slăbite ca să le distrugeți, așa că tot ce puteți face este să așteptați ca ele să vă absoarbă și ultima fărâmă de energie. Este doar o chestiune de timp până ce veți cădea inconștiente.
Ishtar îi aruncă vreo două vorbe mai neortodoxe, pe când Jezebel îi zâmbi amuzată.
— Ești sigur că ai timp să stai aici cu noi până ce abilitatea ta ne va lăsa fără energie?
— De ce nu aș avea?
— Credeam că o să-ți dai seama până acum, dar văd că nu ai idee ce se întâmplă. Ar trebui să-ți verifici prietenii. Îmi imaginez că le-ar prinde bine o mână de ajutor.
Axel o privi bănuitor. Simțise și el că ceva nu era în regulă, dar nu reușise să descopere sursa pericolului. Era mai bine să facă așa cum îi spusese inteligența artificială. O mai subestimase o dată, iar asta aproape că îl costase viața.
Închise ochii și deveni una cu lumea virtuală din jurul său. Prezența i se extinse dincolo de granițele avatarului, până la prietenii săi. Putea să le simtă durerea, să-i vadă îngenunchiați în fața inamicilor, chinuindu-se să supraviețuiască în fața puterii extraordinare de care aceștia dădeau dovadă. Cum de era așa ceva posibil? Ce se întâmplase?
Râsul flegmatic al demonului veni ca un răspuns neașteptat la întrebarea lui. Bestia știa mai multe despre situația actuală decât lăsase să se creadă.
— În sfârșit, ai deschis și tu ochii.
— Ce se întâmplă? Spune-mi!
— Nu e nevoie să te impacientezi așa. Nu mă fac vinovat de nimic. De fapt, am încercat să te avertizez, chiar dacă am știut de la bun început că nu-mi vei da ascultare.
— Vorbește odată, îl amenință băiatul.
— Mă surprinde faptul că nu ți-ai dat seama de asta încă de prima dată când ai pășit în această realitate. Dar poate că puterea ta nu a ajuns la un asemenea nivel. Ați intrat de bună voie într-o capcană cât se poate de evidentă. Știi care-i partea cea mai amuzantă? Îngerașul a orchestrat totul!
Quezzal începu să râdă apăsat, ceea ce alimentă și mai mult furia băiatului.
— Termină cu prostiile!
— Nu sunt deloc prostii, îi replică demonul. Nu este prima dată când face un lucru de genul acesta. Cu ceva timp în urmă a încercat să pună stăpânire pe tine, să te forțeze să-i devii avatar. Îngerașul e plin de surprize, băiete, chicoti Quezzal. Nici nu ai idee ce-i poate pielea.
Axel îi strică buna dispoziție.
— Știam asta deja. A încercat să preia controlul asupra mea ca să te distrugă pe tine. M-a deranjat faptul că a făcut asta fără să se consulte cu mine, dar nu i-am reproșat niciodată acest lucru și nici nu am abordat subiectul. A vrut să mă ajute. Așa că nu încerca să distrugi legătura dintre noi cu asemenea prostii, că nu o să-ți reușească.
Quezzal pufni nervos.
— Deci, știai de mica răzvrătire a îngerașului. Nu contează. Să te văd cum mai găsești și de data asta o scuză pentru acțiunile ei. Atunci când treci din realitatea unui Centru în realitatea altuia, trebuie să te adaptezi regulilor noului stăpân. În cazul în care nu ai băgat de seamă, în realitatea lui Jezebel doar cei marcați de ea își pot folosi puterea. Cu alte cuvinte, prietenii tăi sunt la fel de inofensivi ca o muscă oarbă și fără aripi.
— Imposibil! Tata s-a asigurat că ne vom putea folosi puterile indiferent de regulile realității în care vom ajunge.
— Desigur, chițăi demonul, tatăl tău a făcut exact cum ai zis, dar nici măcar el nu a luat în calcul trădarea îngerașului. Cu ajutorul lui Angel, Jezebel a reușit să ajusteze regulile acestei realități și a neutralizat puterea prietenilor tăi.
— Nu pot să cred așa ceva! îi replică Axel nervos. Și eu? De ce pot să-mi folosesc puterea? De ce nu sunt afectat de schimbarea de realitate? Nu are sens ce spui.
— Ar avea dacă ți-ai folosi ceva mai mult creierul, mârâi Quezzal iritat. Răspunsul ți l-a oferit chiar Jezebel. Ai învins zeii, iar acum puterea lor sălășluiește în tine. Oriunde te vei duce, orice reguli ar avea realitatea în care pășești, nimic nu poate sigila puterea care-ți aparține. L-ai învins prima dată pe Nefarius, atunci când i-ai câștigat încrederea. Apoi l-ai învins pe Bael în trupul lui Angel, sursa tuturor puterilor. Iar în timpul antrenamentelor ai doborât fiecare zeu în parte. Pe lângă asta, mai ai și puterea mea.
— Știai toate astea și nu ne-ai avertizat. Ești un monstru!
— Nu da vina pe mine pentru ignoranța voastră. Aveți prea multă încredere în propriile creații. Cât despre situația actuală... Pot să spun că îmi face deosebită plăcere să te văd în genunchi, la mila sorții. Ce vei face acum? O să rămâi alături de Jezebel până când lanțurile o vor seca și de ultimul dram de energie, sau vei fugi în ajutorul prietenilor tăi? Orice ai alege, tot vei pierde ceva.
Quezzal începu să râdă energic, spre disperarea lui Axel.
— La dracu' cu tine, monstrule!
Axel știa că trebuia să se calmeze, pentru că înfuriindu-se nu făcea altceva decât să-l ajute pe Quezzal, dar nu putea. Angel îl trădase! Îi pusese pe toți în pericol de moarte. Cum de făcuse așa ceva? Tocmai ea... De fapt, un asemenea curs de acțiune nici nu trebuia să fie posibil, căci programarea nu-i permitea să rănească un om, în mod direct sau indirect. Atunci...
Ideea aceasta îl mai calmă puțin. Ceva nu era în ordine cu toată povestea asta. De ce ar vrea Angel să-i trădeze. Și de ce și-ar dori să meargă cu Jezebel? Nu avea sens. Nu se arătase niciodată dezamăgită de felul în care se purtau cu ea. De fapt, o trataseră întotdeauna ca pe una de-a lor.
Ba nu, nu întotdeauna, își dădu el seama.
Nu o întrebaseră ce părere avea despre planul lor. Nu o întrebaseră niciodată ce credea despre faptul că trebuia să asimileze datele lui Jezebel, s-o distrugă... să-și distrugă, mai mult sau mai puțin, propria soră. Cum putuseră să fie atât de ignoranți? Loialitatea lui Angel era de partea oamenilor, desigur, dar nu putea să schimbe apariția neașteptată a unei entități similare ei balanța lucrurilor? Oare asta să se fi întâmplat cu Angel? Loialitatea față de Jezebel să o fi întrecut pe cea pe care ea o avea față de oameni?
Nu, trebuia să fie mai mult de atât. Angel acceptase planul lor fără să se împotrivească. Probabil că planul dezvoltat de ea plecase tot de la asta. Atunci? Ce se aștepta Angel de la el? De fapt, nici nu trebuia să-și pună o asemenea întrebare. Angel știa, desigur, că va pleca în ajutorul prietenilor săi. Îi cunoștea puterea. Crezuse probabil că el își va da seama mai devreme de capcană, dar nici acum nu era târziu. Încă îi mai putea salva pe toți. Mai rămânea o singură întrebare. Să aibă sau nu încredere în ea? Să se supună planului ei, despre care nu cunoștea nimic?
Ce întrebare idioată!
— Nu Angel ne-a trădat pe noi, îi spuse lui Quezzal, ci noi am trădat-o pe ea.
— Ai un mod tare ciudat de a interpreta lucrurile, îi reproșă demonul.
Axel deschise ochii. Ridică mâna, iar lanțurile întunecate se retraseră în abisul care le dăduse viață. Imediat, lumea virtuală se cutremură, iar avatarul său dispăru în interiorul flăcărilor întunecate. Fetele se dădură câțiva pași înapoi, Ishtar înghițind în sec, aproape de a ceda sub presiunea imensă a aurei băiatului, iar Jezebel temătoare, convinsă că a mâniat diavolul. Axel, însă, îi trimise o privire blândă.
— Jezebel, ai grijă de Angel pentru mine. Am să mă întorc după ea. Îți promit!
Cât ai clipi, băiatul le părăsi. Își dorise să facă asta înainte ca transformarea lui să fie completă. Se folosea prea mult de puterea demonului. Dar nu avea de ales. Situația cerea măsuri disperate. Iar el era singurul care-i putea trimite pe toți acasă.
Ajunse în mijlocul prietenilor săi în mai puțin de o clipă. Înregistră poziția fiecăruia pe câmpul de luptă, apoi formulă planul de atac. Abilitatea demonului îi permitea să se deplaseze cu o viteză extraordinară, dar venea la pachet cu un preț foarte ridicat: îl seca de energie mai rapid decât orice altceva. Avea să reziste destul cât să-i trimită pe toți acasă?
Într-un singur fel putea să afle. Își începu cursa nebună printre prieteni și dușmani deopotrivă. Totul părea încremenit în nemișcare, atât de rapid se strecura printre ei. Atunci când ajungea în dreptul unui aliat, îl atingea ușor cu palma, transferându-i o mică parte din energia lui. Aceasta avea să se transforme într-un vortex întunecat care urma să îl trimită înapoi în Societatea Virtuală.
Când ajunse la jumătate, deja picioarele începură să-l lase. Își simțea trupul zdrobit de o greutate invizibilă, monstruoasă, care-i apăsa pieptul și nu-l lăsa să respire. Era mai rezistent decât oricare alt om în lumea virtuală, dar presiunea uriașă pe care o exercita folosirea unei asemenea puteri, asupra creierului și trupului său, era dincolo de ceea ce-și imaginase vreodată că ar fi posibil.
— O să mori, declară Quezzal.
— Amândoi știm că asta nu ar fi în interesul tău. Așa că nu mi-ar strica puțin ajutor.
— Te folosești deja de puterea mea, mai mult de atât nu pot face. Doar dacă... Oferă-mi mie controlul trupului tău.
— Mă crezi prost? veni răspunsul băiatului. Dacă nu vrei să mă ajuți, taci!
— Ești mai încăpățânat decât moartea, mârâi Quezzal. Prea bine. Am să văd ce pot face ca să-ți mai ofer un pic de vitalitate.
Axel simți cum greutatea aceea uriașă i se ridică de pe piept, puțin, dar destul cât să respire din nou. Se simți revitalizat, gata să continue, pregătit să-și salveze prietenii. Era o iluzie, desigur. Monstrul probabil că îi păcălise creierul, îl forțase să treacă dincolo de limite, dar asta conta prea puțin. Era recunoscător pentru șansa oferită.
Cu voința restaurată, reuși să-și însemneze toți camarazii. Se opri apoi în mijlocul lor și rosti un singur cuvânt:
— Shatter!
Imediat, Gardienii se făcură nevăzuți, atrași înăuntrul vortex-urilor întunecate apărute ca din neant, spre confuzia inamicilor. Axel mai aruncă o privirea pe câmpul de luptă, simțind din plin gustul amar al înfrângerii, apoi se lăsă mistuit de flăcările întunecate, părăsind realitatea lui Jezebel.
O clipă mai târziu se trezi aruncat într-o încăpere spațioasă, undeva în replica virtuală a clădirii Center Tower. Nu avu puterea să se ridice în picioare, așa că rămase rășchirat pe podea, răsuflând ca după un marș de sute de kilometri.
— Axel!
Erika apăru lângă el îngrijorată. Îi luă capul în poala ei și îl privi cu duioșie. El încercă să-i zâmbească, să-i arate că era bine. Nu-i reuși. Trupul nu dorea să-l asculte.
— Ce s-a întâmplat?
Băiatul recunoscu vocea tatălui său. Întoarse capul și găsi, printre Gardienii dezamăgiți, avatarul tatălui său și pe cel al inspectorului Mavrone.
— Ne-am luat bătaie, asta s-a întâmplat! răbufni Agni și aruncă una dintre săbii către peretele din spatele său. Dacă nu ar fi apărut Axel...
Nu era nevoie s-o spună. Cu toții erau de acord cu afirmația lui. Axel nu-l mai văzuse niciodată atât de nervos pe Agni. Știa că asta avea de-a face cu faptul că și-o luaseră pe coajă, dar mai era și altceva la mijloc. Dacă ar fi fost să ghicească, avea legătură cu Angel. Îl înțelegea, doar el trecuse deja prin asta atunci când Dagon o răpise pe Erika.
— Cum e posibil așa ceva? întrebă Mavrone. Chiar atât de puternici sunt oamenii lui Malone?
— Nu, îi răspunse Laoteng, care-și târa abătut toiagul după el. Nu au fost mai puternici decât noi, ci mai bine pregătiți. Jezebel ne-a neutralizat puterea, iar de acolo lupta s-a transformat într-un măcel.
— Imposibil! se arătă Antoine contrariat. Însemnul Gardienilor vă permite să vă folosiți puterea oriunde.
— Tocmai asta... e problema... silabisi Axel.
Toate privirile se întoarseră în direcția lui. Axel îi făcu semn Erikăi să-l ajute, iar câteva momente mai târziu se găsea în picioare, printre prietenii săi. Ceilalți erau răniți, obosiți, dar măcar se aflau pe picioarele lor. Nu știa dacă existau victime, dar nici nu avea nevoie de asemenea vești acum. Trebuia să se asigure că toată lumea afla ceea ce se întâmplase. Versiunea lui, nu cea adevărată. Mai avea încă nevoie de timp ca să pună totul cap la cap.
Așteptă ca respirația accelerată să-i revină cât de cât la normal, apoi spuse:
— Eu am fost singurul care mi-am putut folosi puterea după ce Jezebel a activat programul de suprimare. Și, cu ajutorul lui Quezzal, am aflat și de ce. Am câștigat respectul zeilor, puterea lor se află acum în interiorul meu, pe când puterea voastră provine din programul Gardienilor, din însemnul acesta, arătă spre propria emblemă, pe care tatăl meu l-a creat pentru ca noi să putem folosi în cadrul Societății Virtuale abilitățile căpătate în joc sau în simulatorul de luptă.
— Dar... făcu Antoine fără vlagă. Dar cum a reușit Jezebel să anuleze însemnul Gardienilor atât de repede? Nu are sens.
— Nu știu, îi răspunse Axel și își feri privirea. Important e că a reușit.
Îl căută cu privirea pe Agni. Tânărul abia își stăpânea furia.
— A trebuit s-o abandonez. N-am avut de ales.
— Știu, spuse sec Agni. Dar ne vom întoarce după ea.
— Categoric, afirmă Axel. Privirea lui se plimbă pe la fiecare Gardian în parte. Am nevoie de odihnă, iar tatăl meu trebuie să găsească o modalitate prin care să ne trimită înapoi în lumea lui Jezebel, ceea ce nu cred va fi ușor de data asta, cum semnalul de la Angel a fost oprit, dar sunt sigur că se va descurca el cumva. Între timp, dacă vreți să veniți cu mine, trebuie să câștigați puterea zeilor, orice ar însemna asta.
Gardienii începură să discute între ei. Cu toții doreau să-și spele onoarea.
— O să găsesc eu o modalitate să vă trimit înapoi, le promise Antoine. Voi concentrați-vă pe noua voastră misiune. Sunteți liberi!
Gardienii se împrăștiară. Antoine așteptă ca ceilalți să se îndepărteze, apoi îi trase pe Agni și Sayuri deoparte.
— Tatăl vostru a fost rănit în timpul unui atac terorist și se află la spital acum.
Vestea o lăsă fără aer pe Sayuri. Blonda se prelinse pe lângă fratele ei, ajungând în genunchi. Agni se lăsă pe vine și o strânse la pieptul său.
— O să fie bine. Du-te la el.
Sayuri se desprinse din îmbrățișarea fratelui ei și își șterse lacrimile. Apoi accesă meniul și părăsi imediat lumea virtuală.
— Cât de grav este? întrebă Agni.
— Doctorii au făcut tot ce se poate, dar... Trebuie să înțelegi că nu se știe încă nimic.
Agni se ridică în picioare mai mult mecanic.
— Înțeleg. Vă rog să mă anunțați dacă se schimbă cu ceva situația.
— Așa voi face.
Agni îi întoarse spatele și păși către ieșire. Axel îl prinse din urmă și se postă în fața lui.
— O să le-o plătim ticăloșilor.
— Poți să fii sigur de asta!
Axel încuviință, apoi îi puse mâna pe umăr. Cu o singură atingere, împărți cu Agni o parte din cele întâmplate cu Jezebel.
— Este ceva ce vreau să faci pentru mine.
Chipul tânărului să înăspri. Înțelegea acum ce se întâmplase.
— Voi avea un răspuns cu mult înainte să te trezești. Iar până atunci voi obține și puterea zeilor.
Axel încuviință și îl lăsă să-și vadă de drum. Dacă lucrurile erau așa cum presupunea el... Nu, era mai bine să primească și o a doua opinie înainte de a vorbi cu tatăl său.