Mi-am ridicat privirea din pământ când Zayn și-a făcut apariția din nou. Buzele lui au ajuns pe ceafa mea, lăsându-mi mici sărutări pe piele. Am chicotit ușor la gestul lui, dându-i curajul necesar să meargă mai departe. Mâinile sale urcau pe coapsele mele, iar capul meu a fost lăsat pe umărul lui, continuând să gem de plăcere.
- Vino cu mine, frumoaso.
Mi-am adunat sprâncenele într-o linie la mijlocul frunții la auzul cuvintelor lui, însă, înainte să îi pot pune vreo întrebare, am fost trasă după el afară din bar. M-am împiedicat de două ori încercând să țin pasul cu el. Inima mea bătea frenetic, era ceva ce îmi ascundea, și puteam să o simt în privirea lui și prin cuvintele lui. Erau diferite în seara asta, el era diferit.
- Zayn, unde mergem? l-am întrebat eu.
Nu mi-a răspuns, dar nici privirile noastre nu s-au mai întâlnit ca până acum, se vedea că era concentrat pe ceva anume. Mi-am strâns buzele într-o linie când am văzut mașina parcată în fața clubului. Mi-a lăsat mâna liberă, îndreptându-se spre portiera din spate. Ochii lui de un castaniu întunecat i-a întâlnit din nou pe ai mei. O șuviță i-a căzut pe față, dar a îndepărtat-o imediat cu un deget. A deschis portiera, obligând o persoană să iasă de-acolo și a lovit-o de încă două ori în încercarea de a o scoate de acolo. Am suferit un șoc când am văzut figura-i cunoscută. Fața îi era zdrobită, membrele lovite și pline de sânge. Zayn îl ținea de gât ca pe o javră, arătându-mi-l.
- Dean?
Bărbatul și-a ridicat privirea din pământ întâlnind-o pe a mea. Ochii săi verzi erau atât de triști. De-abia îi putea ține deschiși din cauza loviturilor primite. A schițat un zâmbet la vederea mea.
- Îmi pare rău, a murmurat încet.
Mâna mi s-a dus instantaneu la gură la vederea lui. Orice s-ar fi întâmplat în trecut, nu aș fi vrut să îl văd așa. Mi-am ridicat privirea undeva mai sus de el țintind băiatul înalt ce îl ținea. Ochii lui erau întunecații și pumnul ușor lovit, dar, spre deosebire de celălalt, el nu părea să aibă nicio zgârietură.
- A-ai fost tu? mă bâlbâiam eu.
Și-a ridicat privirea fixând-o pe a mea. Din tăcerea lui mi-am dat imediat seama de răspuns. Am simțit cum o lacrimă mi-a căzut ușor pe obraz. M-am repezit imediat la el plesnindu-l. Obrazul lui s-a făcut roșu la contactul cu pielea mea. Am observat cum mâna lui a strâns puternic gâtul lui Dean ridicându-l în sus.
- Zayn, te rog, oprește-te, îi faci rău, am spus printre lacrimi.
- Nu merită să trăiască, nu după ce ți-a făcut.
- Nu ești nimeni pentru a face dreptate! Nu ai dreptul să judeci! Nu ești Dumnezeu! Ești o bestie, la naiba!
Urletele mele au făcut multe persoane să se oprească, însă nu îndrăzneau să se apropie. Ochii lui m-au fixat. L-a lăsat, Dean prăbușindu-se la pământ. Pașii lui se îndreptau spre mine. Odată ajuns în fața mea, mi-a prins umerii puternic ridicându-mă sus. M-a izbit de un perete, punându-și mâinile pe de-o parte și de alta a acestuia.
- Repetă ce ai spus, a mârâit în urechea mea.
Am înghițit în sec. Corpul meu firav tremura din toate încheieturile, dar el mărea strânsoarea văzând asta. Respirația lui era greoaie peste gâtul meu. Mi-a strâns puternic șoldul încercând să scoată acele cuvinte din gura mea, dar a fost vizibil dezamăgit când a observat că nu va reuși. Și-a apropiat apoi fața de a mea, spațiul dintre noi devenind inexistent. Buzele lui le atingeau pe ale mele, dar nu era un sărut. Nu în totalitate. Limba lui căuta disperată să intre și, în ciuda eforturilor mele de a mă opune, forța lui îmi era superioară. Mi-a prins cu o mână încheieturile și le-a dus deasupra capului, continuând să mă sărute.
- Zayn, lasă-mă.
Buzele lui s-au mutat pe maxilarul meu sărutându-l sălbatic, apoi gura lui mi-a atacat gâtul. Sărutările lui erau atât de sălbatice încât mi-a însemnat tot gâtul. Sunetele de plăcere, dar și de durere ieșeau înfundat din gâtul meu. Gura lui a coborât în zona sânilor sărutând pielea fierbinte. Mi-a lins gâtul, apoi urcând din nou la buze. Mi-a prins buza inferioară între dinți trăgând puternic de ea, apoi și-a infiltrat limba obraznic în gura mea.
Tot momentul a fost întrerupt de sirena unei ambulanțe. Știam că vine aici, așa că l-am împins pe Zayn de pe mine, luând-o la fugă. Dean arăta îngrozitor, știam că voi avea probleme dacă rămâneam acolo deși îmi doream mult să stau cu el acum.
Am deschis ușa salonului cu grijă, crezând că doarme, însă nu era așa. Mi-am vârât capul înăuntru, ochii lui fixându-mă când m-au zărit.
- Pot să întru? am spus timidă.
A zâmbit aprobator. Am intrat în salon, apoi am închis ușa în urma mea. M-am apropiat mai mult de el. Nu îmi plăcea ce a pățit, ce i-a făcut Zayn. Nimeni nu merită așa ceva, nici măcar el. Corpul lui era plin de bandaje, iar mâna dreaptă și piciorul stâng erau în ghips, atârnate. Am închis ochii analizând situația și vrând să spun ceva, dar nu era nimic de spus. Zayn e mult prea periculos și toată această întâmplare îmi inspiră frică. Am inspirat adânc înainte să încep să spun ceva, dar am fost oprită de Dean, care a început să vorbească.
- Eve, nu trebuie să spui nimic.
- Îmi pare rău, nu vroiam să se întâmple asta, e doar vina mea.
- Oarecum am meritat-o, a spus fixându-mi ochii.
Mâna lui a prins-o pe a mea. A schițat un zâmbet, poate în încercarea de a mă face să mă simt mai bine. Mi-am tras nasul, privindu-i din nou fața. Nu îmi venea să cred că Zayn i-a făcut asta, mă durea să îl știu atât de violent. Pur și simplu nu era treaba lui. Dacă eu am îngropat trecutul, de ce a trebuit să vină el și să îl dezgroape?
- Cine e tipul de aseară? Prietenul tău? întreabă el curios.
Fața lui era fixată pe peretele salonului. Am înghițit în sec, făcând o pauză.
- Nu, doar un amic, l-am asigurat eu în timp ce privirea mea fixa pantofii.
- După felul în care m-a lovit nu aș zice că este doar un amic.
- Te asigur că așa e, am spus încet.
A zâmbit, privirile noastre intersectându-se din nou. În ciuda celor întâmplate, îmi pare rău pentru el. De-abia acum, când îl văd pe Dean mutilat acolo, pe patul de spital, realizez cât de agresiv este Zayn într-adevăr. Am inspirat adânc, mutându-mi privirea prin împrejurimi. Era o cameră ponosită, vopsită în alb, având parte din plin de razele strălucitoare ale soarelui. El era singur în salon, probabil părinții lui plătiseră o sumă frumușică pentru a avea parte de această intimitate. Mâna lui s-a întins în încercarea de a apuca paharul cu apă, gemând când a văzut că nu reușește. M-am ridicat rapid de pe scaunul unde stăteam, ajutându-l.
- Mulțumesc.
I-am zâmbit, punând la loc paharul pe noptieră, apoi l-am ajutat să își tragă pătura peste corpul lui lovit. A încercat să îmi zâmbească și el, dar durerea era încă vizibilă în ochii-i senini. Îmi părea rău, știam că, într-un fel sau altul, era vina mea. Știam cum e Zayn, nu ar fi trebuit să îi zic nimic.
- Dean? am încercat eu să zic.
Și-a ridicat privirea, așteptând să continui, dar eram amândoi conștienți de faptul că nu puteam.
- Eve, începe el... îmi pare rău. Îmi pare rău pentru ce ți-am făcut în liceu, nu meritai asta. Știam perfect că te-am rănit, însă orgoliul meu nu îmi permitea nici să îți vorbesc, dar să îți mai și cer scuze. Am fost un dobitoc și nu mi-e frică să recunosc. Prietenii mei mi-au spus că ai rămas cu un fel de sechele de-atunci, dar tot nu mi-a păsat. În schimb, acum mă doare.
Ochii mei s-au umplut de lacrimi la auzirea cuvintelor lui. Am încercat să uit acea noapte, să o las în spate, să rămână doar o amintire urâtă, undeva într-un colț, uitată. Dar... oarecum aveam nevoie de aceste cuvinte, aveam nevoie să știu că lui îi pare rău și să recunoască că și-a bătut joc de mine. Am schițat un zâmbet, apoi i-am prins mâna și l-am privit în ochi.
- E ok, a trecut, am spus încet.
- Știi? începe el gânditor. Mi-am dat seama că nu ești singură, Eve, și că nu vei fi niciodată. El va fi mereu umbra ta. Nu am reușit să îmi dau seama cum de m-a găsit, eu am rupt orice legătură cu cei de-aici. Nu m-au găsit ei, care îmi erau prieteni vechi, și m-a găsit el. Îți dai seama de forța lui din moment ce a doborât zece persoane care erau cu mine când m-a găsit. Îți zic doar să ai grijă cu el, e periculos și nu aș vrea să aflu că te-a rănit în vreun fel.
Am suferit un șoc atunci când am auzit ce a zis Dean. Îmi tot repetam în minte ce a zis: "a doborât zece persoane". Știam că e puternic, însă nu atât de puternic. În acest moment nu îl mai voiam în preajmă, nici nu vreau să îmi închipui cum ar fii dacă s-ar atinge de mine sau de familia mea. Am lăsat un suspin să iasă din gâtul meu când m-am ridicat de pe scaun. Ochii lui îmi urmăreau silueta în momentul în care m-am îndreptat către ușă. Am șoptit un "scuze", iar el a zâmbit, lăsându-și capul pe spate.