Viaţa după asta a fost dură.Am abandonat şcoala câteva zile din cauza depresiei pe care am avut-o timp de câteva săptămâni.Cum m-am gândit să mă întorc,l-am văzut pe noul profesor de engleză şi m-am pierdut,m-am destrămat în mijlocul orei,iar asta l-a făcut pe tata să ia decizie de a mă scoate din şcoală şi să angajeze un tutor.
Dinah era în jur prin viaţa mea cotidiană,în fiecare zi mă umplea cu poveşti cu ce făcea la şcoală,ultimele ei îndrăgosteli şi alte lucruri fără importanţă.Eu mă dedicam să o ascult,deşi nu ziceam nimic productiv.Oricum,întotdeauna terminam la fel.Ea încerca să mă facă să râd sau chiar să zâmbesc,dar era imposibil.
Dinah a plecat un timp,dar nu înainte să-mi spună că mă iubeşte,dar eu nu puteam să îi răspund.Cum aş putea zice măcar cuvântul 'iubire',indiferent dacă e iubire între prietene.
Nu am mai râs din ziua în care m-am jucat cu ea în clasă,când totul s-a întâmplat.Aceea a fost ultima dată...
Tatăl meu s-a dat bătut cu mine.M-a dus la medici ce îmi recomandau antidepresive şi tot felul de medicamente ca să dorm,dar eu nu le luam.Inclusiv a ajuns în punctul de a suna la un spital mental,dar i-au spus că aş fi fost închisă într-o cameră şi hrănită cu forţa.El nu voia asta,aşa că am ajuns la un acord,iar acesta era să mănânc din nou.Era foarte dificil pentru că stomacul meu nu mai suporta nimic,dar dacă aş fi continuat în acel mod aş fi moartă de mult.
Voiam să cred că a fost arestată....şi că o să fie acolo doar câteva luni,o să se întoarcă şi totul o să revină la normal...Dar nu!
După ce mi-a trimis mesajul,am leşinat.Tatăl meu m-a dus înapoi acasă şi am dormit timp de 3 zile.Când am dormit suficient pentru a funcţiona din nou,i-am cerut lui Dinah să mă ducă la Lauren acasă.
Când am ajuns acolo.....
Nu ers nimic.Nici o urmă de ea,de parcă nu a locuit niciodată acolo,singurul lucru pe care l-am văzut a fost o pancardă cu 'De vânzare' în grădină.Orice urmă din ea a dispărut.Eu nici măcar nu-l aveam pe Prinţ,se pare că a fost dus cu Tiguer undeva.Nimeni nu îmi spunea nimic de ea,iar eu nu aveam nici măcar vreo idee de ce s-a întâmplat.
E ca şi cum ar fi dispărut de pe faţa pământului...şi mi-a luat inima cu ea.
Când mi-am aruncat telefonul în perete,odată ce am fost luată din biroul domnişoarei Frey...totul a dispărut...mesajele,apelurile,pozele...totul.Singurul lucru ce mi-a rămas e colierul de la gâtul meu pe care doar ea îl poate da jos.
Am sunat la toate închisorile din zonă şi niciuna nu voia să mă ajute.Întrebam de numele ei,dar nimeni nu făcea niciun comentariu.Nu ştiu ce s-a întâmplat cu Austin,probabil că încă mai are copia jurnalului meu şi îl mai priveşte din când în când.Bucurându-se de mizeria pe care a cauzat-o.
Niciodată nu i-am cerut lui Dinah să îmi dea înapoi jurnalul.Motivul?Aş fi căzut într-un cerc continuu şi aş cădea şi mai profund în depresie citind amintirile noastre.
O sunam în fiecare zi,dar răspunsul era acelaşi.
'Acest număr nu e disponibil.'
Nu ştiu de ce o făceam,poate pentru că aveam speranţa ca într-o zi să răspundă şi să zică 'Hey iubire' cum obişnuia să-mi spună.Dar pe cine păcălesc,totul s-a terminat.Ea nu o să se întoarcă.
Au trecut 6 luni de când nu am văzut-o,era iunie.Încă o lună şi am fi avut libertatea de a ne trăia vieţile,dar acum...nimic.
Nici măcar nu ieşeam din casă,am pierdut din greutate,cred că aveam sub 45 de kilograme acum,nu de parcă mi-ar păsa.De ce ar trebui să-mi pese?Defapt nimic nu mă mai interesa acum.Obrajii mei s-au lăsat,coastele şi coloana vertebrală îmi erau proeminente,eu întotdeauna aveam haine largi pe mine ca tata să nu-şi dea seama.Dar el mă privea cu atâta milă,încât presupun că ştia.Din păcate asta e viaţa mea.
Tatăl meu obişnuia să vină în fiecare seară la mine în cameră pentru a mă vedea plângând şi rugându-mă ca ea să apară din nou în visele mele,dar după un timp s-a dat bătut şi şi-a dat seama că eu nu puteam fi ajutată.
Probabil că el punea nişte pastile pentru dormit în băuturile mele,deoarece în ultimele nopţi am dormit mai bine,dar nu mă interesa,încă se întâmpla în visele mele.
*****************************************************
Azi m-am îmbrăcat cu un enorm hanoroc cu capişon şi nişte pantaloni de fugit...Da,azi am decis să ies..m-am dus la maşină şi am condus până la un pod unde îmi plăcea să merg din când în când.
Am mers aproape un kilometru ca să mă aşez pe o bancă singuratică pentru a vedea podul,era luminat şi chiar foarte drăguţ,dar nu mă interesa,eu doar voiam să găsesc ceva de făcut.Am stat un timp privind podul,mă uitam la maşinile ce treceau peste marea construcţie.
Dintr-o dată un căţel a venit şi s-a aşezat în faţa băncii pe care stăteam eu.M-am congelat,gura mi s-a uscat şi viziunea mi s-a înceţoşat.Am strâns din dinţi în timp ce îl priveam,era un poodle negru.
-"Ah îmi pare rău!" o voce a strigat...era o fată venind spre câine.Eu nu puteam vedea clar,lacrimile încă îmi blocau viziunea.Inima mea a început să bată foarte tare în piept,adrelina fugea prin venele mele în timp ce ea se apropia.
S-a aşezat lângă mine şi şi-a băut joc de câinele din faţa noastră.
-"E un monstru." a zâmbit.Am clipit şi lacrimile au căzut,aclarându-mi viziunea.Inima mea a căzut când mi-am dat seama că nu e ea.Nu era Lauren.
-"De unde îl ai?" am întrebat în timp ce încercam să-mi ascund faţa,în realitate nu voiam să aud răspunsul.
-"Îl am nu de mult timp de la un adăpost de câini.Era foarte trist,era aşezat cu un alt câine alb ce speria pe toată lumea,era agresiv când îl atingeau.Nici ăsta nu e mai breaz,uneori mi-ar plăcea să îl înapoiez adăpostului,dar mă doare inima pentru el." a oftat.
Inima mea bătea tot mai repede. -"Unde e adăpostul?" am întrebat,încercând să-mi controlez vocea.
-"Nu este foarte departe de aici,pot să-ţi scriu adresa dacă vrei.Adevărul este că e chiar genial,e deschis 24/7 mulţumită donaţiilor care se fac seara." ea a scris adresa pe o bucată de hârtie şi mi-a dat-o.Am luat-o şi mi-am pus-o în buzunar,nu înainte să îi fac o întrebare.
-"Ai spus că vrei să scapi de el?" am întrebat în timp ce priveam acei ochi profunzi ai câinelui care am crezut că îl ştiu,dar nu puteam fi sigură.
-"Nu vreau să mă scap de el.Doar că el nu e fericit cu mine." a oftat.
-"Pot încerca ceva?" m-a privit confuză,dar a acceptat.
M-am pus în genunchi pe jos în faţa câinelui acum mai mare,am închis ochii şi am aşteptat pentru o minune.
-"Tiguer-gatah!"
-------------------------------
Îmi pare rău că nu am mai pus ieri,dar am avut nişte probleme cu wattpad.