Paharul de cafea ce stătea liniștit în suportul său începu să se cutremure imediat ce intrasem pe drumul de tară spre sediu. Nu îmi vine să cred că fac asta, dar tocmai mă îndrept spre prima lecție cu primul (și ultimul) meu invătăcel.
Am luat paharul și am luat o gură din cafeaua tare. Gustul puternic îmi trimise un val de energie prin tot corpul. În fața mea soarele își făcea timid loc pe cer, albastrul întunecat fiind înlocuit încet, încet de portocaliu șters. Câteva stele încă mai stăteau pierdute pe cer, însă lumina lor devenea din ce în ce mai slabă. Fără să îmi dau seama, deja ajunsesem la sediu, răsăritul furându-mi toată atenția.
Am coborât din masină și m-am dus cu pași mari spre sediu. Am mers liniștit pană în sala de antrenament și m-am oprit în fața ușii, închizând-o după mine. Micul meu ucenic se întindea în mijlocul sălii. Fără să fac vreun zgomot m-am ascuns după unul dintre stâlpii de susținere ai camerei și am așteptat câteva secunde pentru a-i vedea reacția.
Când eram sigur că nu îmi simțise prezentă, am scos micul cuțit din buzunar și l-am aruncat înspre el. Lamă cuțitului a trecut periculos de aproape de capul său, lansând în urmă doar o mică zgarietură pe obrazul său. Deja a picat primul test, sper să nu le pice și pe restul.
—Ce dracu a fost aia?! De ce ai aruncat cu un cuțit în mine? strigă speriat puștiul, ce acum se uita nervos la mine.
Fără să îi răspund, am trecut pe langă el și m-am dus spre greutăti. Le-am luat pe cele pentru încheieturi și cele pentru glezne. Le-am cantărit rapid în mană, pentru a vedea dacă sunt cele potrivite, și i le-am aruncat în brațe puștiului. S-a dat câțiva păși în spate când a prins greutătile și apoi s-a uitat la mine întrebător.
—Ce ar trebui să fac cu astea?
Întrebarea lui stupidă aproape că mă scoase din sărite. E chiar atât de greu de cap? Ce ai putea să faci cu greutătile de alergare?
—Să ți le pui că și cercei și să începi să dansezi, ce altceva ai putea face cu ele?
Fața mea inexpresivă îl induse și mai tare în eroare. Este fiul unui mare lunetist și are un corp destul de lucrat, ai crede că știe cum arată și cum se folosesc niște greutăti pentru alergat. Corpul foarte dezvoltat pentru vârstă lui îmi dădu de bănuit că face sport, dar se pare că m-am înșelat. Tăcerea se așternuse între noi, iar micul ucenic nu părea să se simtă în largul său. Înainte să îi răspund, un oftat îmi scapă printre buze.
—Puneți-le în jurul încheieturilor și al gleznelor și dăi drumul la alergat, ai de făcut 30 de ture.
Se încruntă și își ingustă ochii după ce îmi auzi răspunsul, o mică cută formându-se între sprâncenele sale. Și-a pus în tăcere greutătile și a început să alerge. După primele cinci ture deja transpira și gâfâia. Am răspunsul și pentru testul ăsta. I-am strigăt să se oprească și să vină la mine. În drum spre mine și-a dat jos greutătile pentru alergat și le-a aruncat neglijent langă celelalte greutăti. Privirea mea serioasă și nervoasă îl făcu să se oprească în loc.
—Du-te și aranjează greutătile în ordine! Chiar acum!
Ezită câteva secunde, căutand în mintea lui un mic șiretlic ascuns în vorbele mele. Din nefericire pentru el, nu exista nicio șmecherie la mijloc, doar obsesia mea legată de ordine.
—Acum! Am țipat la el când văzusem că nu se miscă.
A sărit în spate speriat de tipătul meu și a alergat grăbit spre standul cu greutăti. Le-a așezat înapoi în ordine și s-a întors spre mine. Mersul său încet mă enerva la culme, parcă fiecare gest mărunt al său era menit să mă enerveze, de la modul leneș de a merge pană la privirea sfidătoare ce îi părăsea arareori chipul.
Se aseză în poziție de drepți în față mea, așteptând următoarea comandă. Măcar știa cât de cât să respecte persoana din fața lui.
—Ce s-a întâmplat cu celelalte douăzeci și cinci de ture? Spuse cu un mic zâmbet adolescentul din fața mea.
Și iată cum tot ce gândeam bun despre el este șters într-o secundă cu buretele. Ultima făramă de potențial dispăruse ca prin minune.
—Care este numele tău?
Chipul adolescentului se schimbă radical după ce îmi auzi întrebarea. Zâmbetul încrezător și privirea sfidătoare fură inlocuită de o privire plină de ură și un maxilar încordat.
—Vorbești serios?! Nici măcar afurisitul meu de nume nu-l știi?! țipă la mine adolescentul din fața mea.
Se dăduse un pas spre mine, încercând să mă lovească, dar se opri în loc. Probabil că își aminti de mică noastră luptă de ieri, măcar știe că nu are nicio sansă în fața mea.
—Chiar crezi că numele tău este ceva atât de important pentru mine? Existența ta, pană ieri, nici măcar nu mă interesa și dacă oferta de a te antrena, nu ar fi venit de la un prieten foarte bun de-al meu, nici măcar nu m-aș fi gândit să te antrenez.
Băiatul se albi la fată și își lasă privirea în jos, conștientizând adevărata lui poziție în acea relație.
—Rhydian...Dar toți îmi spun Ray...șoptise, parcă pentru el.
Brusca lui purtare umilă mă luă prin surprindere. Nu credeam că un mic discurs despre importanța lui pentru mine îl va face să fie atât de ascultător. Dacă știam, începeam cu asta.
—Ei bine, Ray, deja ai picat două din testele pe care ți le-am pregătit.
*************************************************
Vârful cuțitului lovise punctul din mijloc al țintei. Ray se întoarse spre mine, cu un zâmbet îngâmfat pe față, probabil căuta vreun semn de uimire. Ținta lui era destul de bună, dar având în vedere că este o bază de antrenament pentru tineri lunetiști, nu este nimic atât de special.
—Ei bine, ce părere ai? Sunt destul de bun ca să fiu antrenat de marele Max Maddox?
I-am aruncat o privire încruntată și m-am uitat pe foaia cu rezultatele obținute la țeste. Era destul de mediocru, în unele țeste se descurcase excelent, iar în altele era pur și simplu execrabil. Zâmbetul îi pieri ușor, ușor de pe buze când văzu că ezitam să îi răspund. Chiar credea că dacă are o tintă bună o să mă impresioneze? Am văzut tineri mult mai buni decât el.
—Mâine la aceeași oră.
I-am răspuns când mă îndreptam spre ușă. Nu m-am mai uitat la el, știind deja că este uimit, asta era cam singura reacție care o primeam de la el, asta și ura.
—Deci să înțeleg că o să mă antrenezi de acum înainte? strigă la mine din mijlocul camerei.
Fără să mă întorc spre el, i-am strigăt înapoi.
—Asta depinde de ce o să faci la testele de mâine.
Cu aceste cuvinte am părăsit cameră și am plecat din sediu, îndreptându-mă spre cafeneaua mea preferată. După o dimineată grea, un mic dejun gustos era tot ce aveam nevoie.
Am ieșit din masină și am intrat în cafenea. Helen îmi zâmbi din spatele tejghelei și veni spre masa la care mă așez mereu. Purta același haine ca și în fiecare zi, tricoul alb ce avea pete de cafea pe alocuri și un mic ecuson cu numele ei în piept, pantaloni negri și un sorț ce îi acoperea doar o parte din pantaloni. Cu tenul său creol, Helen este una dintre cel mai frumoase fete pe care le-am văzut în viață mea. Dacă nu ar fi fost prieten mea din copilărie, probabil că mi-aș fi încercat șansele cu ea. Cu corpul său voluptos, ochi verzi și părul creț rebel, era un magnet pentru bărbati.
—Ca de obicei, Max? mă intrebă Helen, scoțând micul carnețel din buzunarul șortului.
—Mă cunoști atât de bine!
Aceasta râse la remarcă mea și plecă înapoi la bar pentru a îmi aduce comanda. În drum spre tejghea, un tip mai indrăznet și cam prost îi dădu o palmă peste fund, ce o făcu pe aceasta să își iasă din minți. Temperamentul vulcanic al prietenei mele ieși la suprafață și se năpusti fără ezitare spre dobitoc. Dacă nu aș fi intervenit și nu aș fi calmat-o, prostul probabil că ar fi ajuns în spital. Helen făcuse patru ani de box și arte marțiale, deci putea să își poarte destul de bine grijă de ea. Cuceritorul fugi din cafenea, iar Helen se pregăti să se ducă după el, dar i-am pus o mană pe umăr și am oprit-o.
—Max, dă-mi drumul, m-am calmat, îmi spuse Helen după câteva secunde în care își calmă respirația.
Fără să mai adaug vreun cuvânt, mă dusesem înapoi la masa mea. Eram deja obișnui cu micile accese de furie ale prietenei mele, nu mai erau atât de enervante ca și înainte.
După 10 minute, Helen se întoarse la masă cu comanda mea. Acum era îmbrăcată într-o pereche de blugi negri mulați și un maiou alb, probabil își terminase tura. Se aseză pe scaunul din fața mea și își bău cafeaua, uitându-se pe geam.
—Mulțumesc că m-ai oprit, Max. Aproape că am fost concediată pentru mica escapadă de mai devreme.
Glasul scăzut al lui Helen îmi dădu de înțeles că nu îi convenea ce avea de spus.
—Pentru ce sunt prietenii dacă nu pentru a se ajuta reciproc?
Un mic zâmbet i se puse pe față când îmi auzi micul indiciu din replica mea. Helen avea două slujbe, cea de chelneriță și cea de traficant de arme. Mereu când aveam nevoie de o armă sau de muniție, veneam la ea.
—Discutăm despre asta într-un loc mai retras. Mă atentionă Helen serioasă. O să am nevoie să mă duci și pe mine acasă.
—După ce îmi termin clătitele mergem în apartamentul meu să discutăm toate detaliile.
Helen începu să radă la ultima mea replică.
—Știam că mă placi, Max, dar nu credeam că o să treci la atac așa de brusc.
Un mic zâmbet îmi scapă, dar nu îi mai răspundem la mica glumă, ci îmi văzusem în continuare de mâncarea din fața mea.
***
După un an
—Bună treabă, Ray! i-am strigat băiatului ce stătea în vârful zidului de cătărat. A avut nevoie de o săptămană de încercări, dar într-un final a reușit.
Îmi iau o secundă și mă gândesc la tot ce s-a întâmplat de când am început să îl antrenez pe Ray. A evoluat atât de mult încât mi-a întrecut asteptările. Încă mai pică, din când în când, un test de vigilentă, dar pentru timpul atât de scurt în care l-am avut sub tutela mea, a evoluat minunat. Atât trupul cât și mintea lui au trecut deja la un alt nivel. Corpul pe care îl avea în urmă cu un an, pare al unui adolescent leneș față de cel de luptător pe care îl are în ziua de azi. Mintea lui nu este mai prejos, a ajuns să fie capabil să își conceapă singur planurile pentru misiuni și nu știu dacă să mă simt ofensat sau mulțumit de faptul că a preluat un detaliu destul de major de la mine, cercetare în amănunt a vieții victimei și căutarea strașnică a momentului și timpului potrivit în care să lovească. Planul său poate semăna cu al meu din acest punct de vedere, dar modul în care își termină misiunile mă uimește chiar și pe mine. Pentru un puști, are un mod puțin abordat, printre cei de vârstă lui, de a își ucide victima. Preferă o luptă cu victima sau, dacă este nevoit să folosească o armă, alege mereu una de apropiere. Nici măcar eu nu îmi asum asemenea riscuri, dar eficiența de care a dat dovadă mi-a dat de multe ori peste nas și m-a făcut să mă încred complet în abilitătile lui.
În scurtul timp pe care îl petrecem împreună, am reușit chiar să legăm o prietenie destul de solidă. Am fost sceptic în legătură cu el, dar, cu timpul, mi-a arătat ce fel de persoană este și mi-am dat seama că merită să leg măcar o relație cordială cu el. În ciuda vârstei lui fragede, are o viată destul de grea. Tatăl său este plecat ,, pe termen nedeterminat", iar mama lui a murit în timp ce îl năștea pe el. A avut câteva probleme în trecut cu vina adusă de moartea mamei sale, dar cu un ajutor specializat, a reușit să treacă cu bine peste acea fază a vieții lui și să văd că trebuie să își reînceapă viața. I-a cerut tatălui său o sută de mii de dolari și un apartament, pe care tatăl său i le-a dat cu cea mai mare plăcere, și a plecat de acasă. Nu mai legătură cu tatăl său, rudă cu care vorbește este lui ce trăieste Anglia. Se vizitează constant unul pe celălalt și au o relație destul de stransă. Nu am văzut-o niciodată pe sora lui , dar după cum mi-a descris-o, este o Afrodita ce aterizat pe Pămant.
—Ce spui? întrebarea lui Ray mă scoase din gândurile mele.
—Scuze, ce ai spus? l-am întrebat jenat.
Este prima oară când mă prinde neatent, ciudat că nu l-am simțit apropiindu-se.
—Te-am întrebat dacă nu vrei să vii vedem meciul, zâmbetul încrezut nu îi părăsi fața în timp ce vorbiea cu mine. Avea să profite de faptul că m-a prins cu garda jos.
—O să vorbesc cu Helen și o să văd ce pot face.
Relația dintre mine și Helen a evoluat destul de ciudat. Pentru mine nu este decât o relație între doi prieteni cu beneficii, însă pentru ea, totul pare să fie destul de serios. Am încercat de nenumărate ori să îi explic cum văd eu relația noastră, însă mereu mă întrerupea și nu mă lăsa să vorbesc. Parcă era constientă de sentimentele mele de ea, doar că nu era, și nu este, pregătită să accepte cum stă situația de fapt.
— Încă nu ai reușit să scapi de ea? îmi răspunse Ray surprins.
Era la curent cu tot ce se petrecea între mine și Helen, se credea doctor Love și încearca să îmi facă ,,lipeala" cu cineva de ceva timp, însă nu a găsit nimic potrivit pentru mine până acum.
—Mda... tot nu mă lasă să vorbesc.... i-am răspuns înfrânt prietenului meu.
—Ți-am spus, dacă vrei să scapi rapid de ea, lasă-mă pe mine să vorbesc cu ea !
Am auzit asta de o mie de ori de la el și aș fi fost de acord oferta lui dacă nu aș fi știut modul subtil ca un coican de a spune lucrurile cu subînțeles.
—Mă descurc, azi nu o să o mai las să mă întrerupă. Ne vedem diseară. La cât să vin?
—Pe la opt, e bine așa?
—Perfect!
Cu asta, Ray părăsi sala de antrenament și se duse la vestiare.
**************************************************
Drumul pană acasă a fost liniștit, am ascultat muzică și m-am pierdut în gânduri. Mâine va fi o zi mare pentru Ray, deabea aștept să văd ce față va face când va afla căo să primească misiuni principale de acum colo. De mâine, va fi oficial un membru al firmei. Sunt mândru că avut nevoie doar de un an de antrenamente cu mine pentru a fi apt să lucreze la firmă. Calitătile mele de antrenor sunt mai bune decât credeam, dar nu o să mai iau ucenici, am avut destule probleme cu unul, nu mai am nevoie de așa ceva.
Când am ajuns în fața apartamentului meu, am oprit motorul și am început să mă uit într-un punct fără să fac nimic. Trebuia să termin totul cu Helen, dar cum fac să nu o rănesc în timpul procesului, este totuși prietena mea din copilărie. Am avut nevoie de încă zece minute pentru a-mi face curaj să ies din masină. Am hotărat să spun totul pe fată, nu merită să fie mințită de unul ca mine, merită ceva mult bun.
Am urcat la apartament și am intrat. Helen mă aștepta în sufragerie. I-am trimis un mesaj pe drum, spunându- trebuie să vorbim urgent fost de acord să ne întâlnim la apartamentul meu din moment ce avea ea o cheie.
Am intrat hotărat în sufragerie și am găsit-o pe Helen linistită pe canapea, însă ceva nu se potrivea. După lateralul canapelei se vedeau două valize.
—Max, am ceva să îți spun... glasul său aproape că se frânse. Plec... și nu mă mai întorc.
Confesiunea ei mă luă prin surprindere, dar mi-am ținut emoțiile în frâu și nu am lăsat să îmi scape decât un oftat lung. Chiar dacă am vrut să termin ,,relația" noastră, aveam de gând să răman prieten cu ea.
—Ce s-a întâmplat? am întrebat când am văzut că îmi asteaptă reacția.
—Mama
Un singur cuvânt fost de ajuns. Știam situația mamei sale, iar plecare ei nu îmi dă de înțeles decât totul ajuns la final pentru ea. Se luptă de ani de zile cu cancerul și se pare că, pană la urmă, el a câștigat.
Ochii lui Helen s-au umplut de lacrimi și s-a așezat iar pe canapea. Am mers lângă ea și am luat-o brațe, să o consolez. Mamă ei fost o persoană minunată, fost ca o mamă pentru mine.
Am vorbit o oră cu Helen, oră în care am clarificat totul, apoi am dus-o la aeroport. Despărtirea fost mai grea decât mă așteptam. A trecut ceva timp de când nu am mai simțit o așa durere. Chiar dacă nu am fost chiar așa de apropiați, tot m-am simțit distrus când am văzut avionul decolând. Încă o persoană care mă părăseste. Mi-am reprimat toate sentimentele și mi-am oprit toate gândurile ,,negre", apoi am plecat înapoi spre apartamentul meu.
În timpul drumului meu spre apartament, telefonul îmi sună în buzunar. L-am scos rapid și am răspuns, fără să mă uit la apelant.
—Da.
—Ce-i cu tonul ăsta serios? Despărtirea de Helen nu mers așa cum ai vrut? îmi răspunse Ray .
—Din păcate, mers atât de bine că îmi pare rău, i-am răspuns auzind cum râsul său se stinse treptat.
—Ce s-a întâmplat? Nu te-am auzit așa de trist pană acum.
Un mic oftat îmi scapă printre buze apoi îi povestisem tot ce se întâmplase în decursul ultimelor două ore. M-a ascultat fără să mă intrerupă chiar mi-a dat câteva minute să îmi ,, vărs" toate emoțiile nerostite. Când mi-am terminat confesiunea, își prezentă părerile de rău și încercă să mă consoleze. După câteva încercări ce au avut succes, mă satur de acea conversație ce devenii inutil de lungă.
—De ce m-ai sunat?
—Să întreb dacă te deranjează dacă ne acompaniază cineva. Ce zici?
Sper că nu vorbește de vreun prieten de la sediu, știe că nu îi suport pe toți încrezuții ăia. Încă nu și-au învătat lecția și încă incearcă să mă facă să clachez.
—Cine?
—Sora mea. A venit din Anglia și vrea să petrecem ceva timp împreună.
Eram surprins să aud că sora lui s-a întors. De obicei își planifică o excursie departe de oraș pentru a petrece ceva timp împreună. Se simt mai liberi și surori lui nu-i place aglomerația orașului, cu toate că stă în Londra .
—Putem să anulăm dacă este nevoie. Înregistrăm meciul și ne uităm în altă seară. Nu vreau să vă irosiți timpul împreună, și așa e destul de limitat.
Ray își luă o secundă până să îmi răspundă, părea să aibă dubii.
—Nu, e timpul să vă cunoașteți. Fie că îți place sau nu, vii și vedem meciul cu sora mea.
Fără alt cuvânt, îmi închise . Se pare că eu nu am nimic de spus toată .
*******************************************************
Am oprit motorul mașinii și am coborât din ea. Am mers pană la intrarea blocului lui Ray. Când să deschid ușa, îmi aud numele. Mă uit în spate și îl văd pe Ray venind spre mine cu două plase pline.
—Ce faci, moșule! Mai sunt cincisprezece minute până să înceapă meciul! Mergi mai repede!
Am început să alergăm până la lift, fiind înghiontit de Ray la fiecare pas. Până să intrăm în apartament, nu am putut să mă opresc din râs.
Însă râsul îmi rămăsese în gât când ușă apartamentului lui Ray se deschise și o fată ce purta doar o cămasă bărbătească ne întampină. M-am oprit în loc și am început să o studiez. Părul brunet cădea în onduleuri pe umeri punând în evidentă decolteul periculos de adânc al cămăsii ce era deschisă la primi nasturi. Cămașa venea pană la jumătatea coapselor, dar lasă destul de mult din piciorul subțire feminin încât să creeze câteva fantezii oricărui bărbat. Din păcate pentru mine, cămasa era destul de stransă pe corp, evidenția corpul suplu și avuțiile părtii din fată.
Am fost scos din reverie de cotul primit în burtă de la Ray.
—Hei, te holbezi la cine vrei, dar nu sora la mea! Ray se uită la mine foarte serios de parcă încera să mă atenționez din priviri că nu îi place ce fac și că ar fi mai bine să mă opresc.
—Scuză-l pe Ray, este prea protectiv cu mine, cu toate că eu cea mai mare .
Zâmbetul ei mă lăsă mut pentru oară mea în viața mea, nu știam ce să zic sau ce să fac. Nu puteam să îmi iau privirea de la fata din fața mea. Mi-am scuturat rapid capul pentru a-mi revenii și i-am spus:
—Max Maddox, încântat de cunostintă!
—Văd și eu asta! îmi strigă Ray în ureche. Clar nu se simțea în apele lui când era în preajma surorii lui.
—Nina, de asemenea!
Seara asta va fii mult mai interesantă decât credeam.