După două săptămâni...
Alexandre pov*
Mă uit distras pe fereastra de la pervazul nostru. Lumea trece pe lângă mine indiferentă și eu trag ușor din țigară. Unde ești, Katyline? Ești bine? Dă-ne un mesaj, ceva, sună-ne! Nu mai suntem aceeași fără tine! Raven este tristă și speriată, Sara este .... nu mai este Sara... iar eu sunt incolor. Mi-am pierdut orice sens. Avem nevoie de tine. Katyline, tu ești nodul ce ne leagă pe toți împreună. Fără tine nu suntem noi! Detest noaptea aia blestemată! De acolo a început tot calvarul.
Îmi încleștez pumnul când numele ăluia îmi apare în minte. Jake... Îți jur că dacă te-ai atins de vreun fir de păr de-al ei, nu te vei preface că ai murit. Chiar se va întâmpla. Am încercat tot ce mi-a stat în putință. TOT! Am căutat-o în toate locurile din oraș, i-am verificat telefonul pe care l-a lăsat în urmă și nimic. Am dat-o și dispărută la poliție, dar nu mă bazez pe asta. La cum știu eu incompetenții de acolo...ei nu vor face mai nimic.
Sunt pierdut în gânduri. Îmi fac mii de scenarii, din cele mai negre. Am nevoie să știu că e bine și că se va întoarce la noi și la părinții ei. Și la sora ei nou-născută. Betty este o făptură așa de mică și de delicată. Nu vă vine să credeți, no? Nici mie... dar m-am emoționat tot când am văzut-o! Un copil așa de mic și firav... Betty l-a făcut pe Alexander să lăcrimeze. Da! Îmi este dor de Katyline! Ne este foarte dor de ea. Mi-e dor să o enervez, să o scot din minți, să mă ciondănesc cu ea, să ne plimbăm prin parc, să ne bem cappocchino-ul la cafenea, să ne uităm la filme și să ne bătem.
Raven este fără pic de viață. Ea și Sara sunte așa de abătute. Mi se pare și normal. Deci nu încerc să le fac ceva special ca să simtă mai bine, căci nu mai ai chef de nimic dacă ți-a dispărut prietena. Băieții se străduiesc, dar și ei sunt într-o situație a naibii de tristă. Fără Katyline nu există mai nimic. Un singur om din gașcă dacă nu este ... se strică tot mecanismul. Mi-e teamă pentru ea, pentru viața ei. Recitesc zilnic de când a dispărut acel mesaj și nu-mi vine să cred. Ea a plecat de bună voie cu un maniac nebun ce a încercat să o abuzeze. Ca să ce? Să-și vadă tatăl! Mi se pare o prostie mare cât casa. Cum? Cum să faci așa ceva? Să-ți lași o mamă îndurerată în spate , un tată, fie el vitreg ce ține la tine, să-ți lași prietenii și să.... pleci de capul tău! Fără să lași .... AH!
Scutur scrumul țigării. Știu, știu! M-am apucat de fumat, dar încerc să nu fac un obicei din asta. Și chiar și când îmi aprind țigara mi-o închipui cum mi-o smulge din mână și-mi spune : „Alexander, mai bine împăturește banii și dă-le foc, dacă tot vrei să fumezi!" și asta pe tonul ei răstit ce mă făcea să mă simt prost mereu. Îmi aduc aminte de asta și decid să o arunc.
Chiar dacă nu e aici, nici să fumez nu mă lasă!
-Ești ok? vine la mine Erika și-mi mângâie ușor spatele.
Închid fereastra și mă sprijin de calorifer.
-Ăhăm! murmur eu.
-Știu că nu ești. mărturisește ea.
-Atunci de ce mai întrebi? întreb eu dur.
-Pentru că sunt colega și amica ta. Și prietenii tăi sunt așa de distrași, încât nici ei u mai știu la ce să se gândească ... Este bine!
-DE UNDE ȘTI? răbufnesc ușor.
-Poate a ales să stea cu tatăl ei cu un motiv.
-Erika, știu că ești amica mea și ți-am povestit tot... ce am pe suflet, dar eu chiar nu mai pot. Cum să ..dispari așa? Ea nu face așa!
-Nu făcea*. corectează blonda.
-O avea ea 18 ani, dar asta nu-i dă dreptul să ne amăgească pe noi! Sunt nedormit, obosit, stresat, și îmi fac mii de gânduri!
-Să sperăm ca este bine! Eu mă duc spre clasă. Nu mai chiuli, te rog! Nu mai pot să te acopr mult. Și ai tăi , la ședință, vor fi uimiți să afle că ai absențe.
-Lasă că mă descurc eu. Du-te!
Am lipsit de la unele ore. Ba îmi era prea rău, ba îmi exploda capul, ba am ieșit să văd dacă pot afla ceva despre ea. Am încercat să investighez din aproape-n aproape. Îmi iau în spate ghiozdanul în spate și merg leneș pe coridor. Le văd pe fete.
-Sal! șoptesc eu.
-Bună! spune încet Sara.
-Idiotul ăla a mai scris ceva? întreb agasat.
-Da! E a cincea oară și ...
-Dă-l naibii! Hă! Un prost! Am văzut eu ce ține la ea!
-Alex! Nu fi..
-Nu mă lua cu din astea , Sara! Nu am dispoziția.
-Dar, frate, îi pasă de ea.
-I-o păsa ăluia de ea când mă voi întoarce eu în timp să o împiedic să plece.
-Ăla are un nume! Este :„Raul!" mă completează Sara. Și să ști că îi pasă! A și sunat de câteva ori. Mă durea să nu-i răspund și să-i zic.
-Sara! Tu nu faci nimic!
-Merită să știe! Se amăgește singur. Sigur crede că este evitat de ea. Nici seen nu i-am dat! Nici la telefon nu i-am răspuns. O să intre la bănuieli. Mai bine să îi zic eu ceva ..și să ..
-Sara! Lasă-l! reușește să intervină Raven. Dă-l dreacu! Fix de el îmi ardea acum! Ăla se distrează pe unde mama naibii e, și Katy este cu un nebun împreună! O să mor din cauza ei. Am coșmaruri zilnic. Nici nu mai dorm ! Doar ca să nu-mi apară în cap expresia ăluia. AH! Cine știe în ce stare este biata de ea. Simt că nu e bine! Simt asta! Nu știu cum și de ce, dar...
-Haideți să ne calmăm! apare Derek și o ia de braț pe Raven. Scumpo, Kate e o tipă puternică. Ok? Știm asta! Este bine!
-Ce i-am făcut noi de ne-a lăsat așa? devine ea emoțională.
-Nu din nou , Raven!
-Lasă-mă, Alex!
-Dacă începi să plângi nu o vom găsi! Eu chiulesc și mă chinui să aflu câte ceva și încerc să dau pe la secție să aflu dacă au dat de vreo pistă, dar ei....nimic!
-Știm, Alex, că te străduiești!
-Sara, Katy este o nebună! S-a molipsit de la ăla! Nu o voi ierta prea curând pentru ce ne face! Ea, poate este bine -mersi cu taică-su și cu ăla și noi ne măcinăm aici ! Dacă este așa , îi jur că nu-i voi mai vorbi vreodată! îmi închei replica și mă îndrept spre clasă.
Jane pov*
-Gata, Betty! Gata! Șșh! Te rog! Gata! Mami e aici! Nu mai plânge!
Mă chinui să o fac să înceteze, dar nu pot, căci și eu pplâng odată cu ea! Abia mă țin pe picioare. Nu mai dorm de atâtea zile. Câte două ore pe zi... îmi sunt de ajuns. Lacrimile îi curg pe obraji. Nu mai pot să le țin. Sunt obosită, stresată, îngrijorată, sunt.... secată de orice putere. Katy... Katy este expusă unui pericol de care eu, ca mamă, nu am putut s-o apăr. Propriul ei tată. Știu ce se întâmplă cu ea.... dar tac! Nu am voie să spun cuiva.
*Flashback*
Fără stare, mă sucesc și mă frământ prin living. Tocmai venim de la secția de poliție. Au trecut două zile în are eu nu am dormit. Nu este de găsit! Am dat-o dispărută! Mi-am dat fiica dispărută, Nu am fost în stare să am grijă de ea. Mi-a fost teamă să nu o pierd dacă îi voi spune despre tatăl ei și uite că de ce mi-a fost frică nu am scăpat... Am fost o proastă. Am fost influențată de gândirea mea idioată și uite că am pierdut-o! Știam că mai devreme sau mai târziu trebuie să-i zic... dar nu am știut cum! Nu am știut cum va reacționa și modul în care a aflat despre tată ei ... sigur mă urăște și de aceea a decis să stea cu el. Dar... ea habar nu are ce poate face! Arian este periculos și ea nu este pregătită pentru lumea lui. Nici eu nu am fost. MI-e teamă pentru ea. Am nevoie de ceva! ORICE! Să știu că fiica mea este bine! Sper ca poliția să ne ajute și să o găsim mai repede. Sunt așa obosită, iar curând se apropie termenul. Va trebui să nasc.
Mă las pe marginea patului și-mi mângâi pântecul.
-Scumpo... surioara ta! Sper că este bine!
-Jane, nu mai plânge! apare Kan în cameră.
-Lasă-mă! E numai vina mea! Sunt... o proastă și o idioată și in vina mea... Katy este ... este... cu un .....ahhh! Doamne! Cum de nu am putut să-i zic? Nu ...aș mai fi apucat zilele astea dacă i-aș fi spus ce nemernic este tatăl ei. Sigur este păcălită deja. Are farmecul ăla... La dracu!
-O să vedem noi ce facem! Calmează-te! Îi face rău lui Betty! Mai gândește-te și la ea! Este o ființă nevinovată.
-Ai dreptate!
Mă ia în brațe și-mi zice că merge să-mi aducă ceva de mâncare. Stau puțin întinsă în pat și încerc să -mi calmez plânsul. Îmi aud telefonul sunând. Nici nu mă obosesc să mă uit la el. Doar îl iau și răspund cu juma de gură.
-Alo?
-Aceeași voce după 18 ani, Jane!
Tresar și inima începe să-mi bată cu putere.
-Arian? Zi-mi în clipa asta unde este fiica mea! mă răstesc eu la el.
-Cu mine, bineînțeles. răspunde ironic.
-Lasă jocul, Arian! Știu ce-ți poate pielea! Este bine?
- Doar bine? Este minunat! Aseară a avut o petrecere de bun-venit genială. A fost așa de frumos îmbrăcată! S-a distrat de minune. A socializat și ea puțin, ba chiar am dansat cu ea. Mi-am adus aminte de tine când am făcut asta, dar ...mi-a trecut! spune el cu vocea sa rece.
-Dă-mi fiica înapoi , Arian!
-A ta? Doar a ta!? Iartă-mă,Jane, dar este și a mea, și nu ai cum să negi asta! M-ai ținut departe de ea atâția ani, dar ... uite că am reușit eu într-un final să o aduc la mine. Pardon! A venit singură, chiar! Nu ai știut cum să o păstrezi lângă tine și așteptarea mea mi-a adus-o!
-Să nu te atingi de ea! îl ameninț eu speriată.
-Glumești, no? Este fiica mea și dacă tu nu ai vrut să rămâi lângă mine, ea va vrea!
-Nici o șansă! Când va afla cum ești...
-Eh... Hai să nu aruncăm cu noroi acum...
-Ești un nemernic, Arian!
-Știu! spune și parcă pot să jur că a zâmbit când a spus-o. Dar chiar și așa...eu o am pe Katy și tu nu! Ți-a ajuns cât timp ai stat cu ea... căci nu o vei mai vedea prea curând. Bine, poate doar în poze. O să am grijă să ți le trimit!
-NU ARE CUM! Tu să mi-o aduci înapoi!
-Stai să mă gândesc.
.
.
.
.
-Nu! Nu ți-o dau! O voi păstra pentru mine! DOAR pentru mine!
-Te va urâ curând, Arian! Ascultă-mă bine!
-Neh, neh, neh! Oi fi eu un nesimțit ce omoară și înșeală lumea, dar măcar îmi iubesc fiica..așa cum te-am iubit pe tine! Și încă o fac!
-MAI TACI! Mincinos jegos! M-ai iubit pe naibi! Ai fost bun doar să zici : „Nu pot să cresc un copil acum!" !
-Dar acum pot! Katyline este o tânără încântătoare.
-Pe care EU am crescut-o fără tine! Așa că mie îmi revine dreptul de a o numi fiică!
-Bla, bla, bla! Nu-mi pasă, Jane! Eu am ales drumul ușor... tu pe cel greu. Eu am ales să am tot ce vreau și tu să fi o toantă și să te chinui! Puteai veni cu mine!
-Și să te văd zilnic aducând bani murdari de sânge și înșelăciune acasă? Nu , mersi! Acum încetează și trimite-o pe Katy înapoi unde-i e locul! Acasă la ea! Cu mine și prietenii ei!
-Eh! De prieteni se va debarasa... și de tine la fel. Așa că eu voi putea să am singura mea moștenitoare cu mine!
-Ea nu va primi nimic din averea ta murdară! LAS-O!
-Nup! Trebuie să-i las cuiva ce-am agonisit! Și cum fiica mea este aici... și va rămâne aici...
-NU! Ea nu va sta acolo!
-O, ba da! Îi place mult locul!
-UNDE E?
-Așa prost mă ți minte? De ce âi-aș spune unde suntem? Nu contează locul, contează că fiica mea mă numește „tată"!
-Arian, las-o! cobor eu tonul vocii, deja obosită.
-Jane, nu!
-Nu pot sta fără ea! Nu-mi face asta!
-Am stat 14 ani fără ea!
-Nu te-am pus eu să pleci!
-Dar am făcut-o pentru că a trebuit! Ești o idioată, Jane! Niciodată nu ai putut vedea partea bună din mine după ce ai aflat cu ce mă ocupam.
-A, păi, iartă-mă că nu suport criminalii sau mincinoșii. Ăia patru ani cu tine au fost un calvar!
-Și pentru mine la fel! Dar u pentru că eu făceam ce făceam....
-Hă?
-Așa oarbă ai fost! Și încă ești! Se vede clar că nu ai înțeles încăce și cum, dar asta e!
-Ce să înțeleg?
-Lasă! Te-am sunat doar ca să te anunț că fata e cu mine, din politețe, căci altfel puteam să e las așa, fără să ști de ea, dar ..hai să nu fiu un nemernic complet. Katy este foarte bine și FĂRĂ tine. Și dacă anunți cumva poliția....va ieși urât...pentru ea! Eu pot foarte ușor să scap de ei.. că doar asta fac de ani buni....dar ea? Ea încă nu e antrenată! Dar voi avea grijă să fie! Adios, Jane!
-NU! Arian! Stai! Stai! Nu! ...
- ....
Trântesc nervoasă telefonul pe pat. Ce dracu vrea și Arian de la Katy, acum? Ah! Arian, te urăsc! Trebuia să apari tu din nou înviața mea și să-mi strici familia. Ești un nemernic și asta vei rămâne!
End Flashback*
Katy pov*
Mă uit cu lacrimile scurse pe obraji pe ferestrele mari din camera mea. Sunt pe podea, rezemată de perete și singura întrebare care-mi trece prin minte este : „ De ce?" ! Totul era bine. Totul ... părea ok. „Părea.." Acum sunt ținută aici cu forța de către cel ce mi-e tată. Nu am nici un fel de mijloc prin care pot face ceva! Am încercat să o sun pe mama și nu am reușit. M-a văzut , m-a certat și m-a închis la nervi în cameră. Sunt o idioată și o proastă. Am crezut că mă voi revedea cu tata și că totul va fi bine. Că voi fi fericită dacă îl voi vedea și voi petrece timpul cu el. Dar se pare că am ajuns să-i fiu... doar o marionetă. Acum înțeleg ce a vrut să-mi zică mama. Tata este periculos. El și Harold Rayles se ocupă de afaceri ilegale și încă sunt într-un șoc de când l-am văzut pe tata cum împușcă pe cineva.
Pielea mi se zbârlșete și încep să plâng din nou. Mâneca bluzei mele este umedă și simt cum pereții se apropie. Mai mult ca sigur am făcut atacuri de panică. Nu am mai mâncat de o zi întreagă și nici apă nu am băut. A câștigat... Jake a câștigat!
Flashback*
-Vai, ce fată frumoasă am! spune tata în timp ce mă învârte.
Rochia mea vișinie de catifea și mătase se acordă cu forma trupului meu. Pantofii sunt așa de lejeri și emoțiile îmi cresc.
-Ești bine, îngeraș? întreabă el, luându-mă de mână.
-Doar emoții, tată! Nu am mai fost la o petrecere așa de mare până acum și nu cunosc pe nimeni.
-Păi asta este și ideea. Va trebui să-mi prezint fiica prietenilor mei. Sunt nerăbdători, scumpo! Am și eu cu cine să mă laud.
-Dap...
-Mai e ceva?
-Mi-e dor de prietenii mei.
-Poftim?
-Adică... dacă ar fi fost lângă mine acum... Raven m-ar lua în brațe într-una, Sara mi-ar fi spus că sunt foarte frumoasă și Alexander m-ar fi luat la mișto. zic eu nostalgică.
-Ei sunt prietenii tăi, nu?
-Cei mai buni!
-Și Alexander, ăsta...
-Da! Mai ales el. Ne știm de cinci ani. Este cel mai tare.
-Sunteți împreună!?
-Tată! NU! El este ca și fratele meu mai mare, deși eu îl întrec cu două luni. Dar ..ideea în sine...
-A, am înțeles! Și ți-e dor de ei.
-Dap. Și de mama... Mă întrb cum mai este?
-De ce? întreabă el și se sprijină de biroul din camera mea.
-Păi... este însărcinată.
-Măi, măi, măi! Câte am...ratat.
-A, scuze.
-Nu-i nimic. Ea sigur m-a uitat și are toate drepturile să facă ce dorește. Mie îmi pasă de tine, Katy! Acum că te am în fața mea... am tot ce-mi trebuie. Și...Kan cum se descurcă?
-Kan... este de treabă!
-Știu! Mereu a fost așa de calm... Dar cam prostuț. Nu a știut ce vrea cu adevărat.
-Îl ști , am înțels....
-Hm... Mda. Se uita la Jane încă din liceu...și după terminarea lui. Dar eram relaxat. Știam că ea mă place pe mine.
-Ce s-a întâmplat cu adevărat, tată? De ce?
-Of! Ai 18 ani, deci bănuiesc că-ți revine dreptul de a ști.
-Zi-mi! Vreau să știu! În toți ăștia 14 ani m-am întrebat ce este cu tine și de ce nu mai stai cu noi!
-Pentru că, scumpa mea Katy, dacă stăteam cu voi, toată viața voastră ar fi fost compromisă.
-Adică?
-Adică... în ziua în care am plecat , am făcut-o doar ca să vă protejez pe voi de ceea ce urma. Fugeam, Katy! Și nu de voi! De poliție.
-Poftim?
-Da! Poliția aflase cine sunt și ce fac așa că m-au găsit și... ca să nu vă facă și vouă ceva... am ales să fug și să îi conduc departe de voi. Reușim, dar prețul a fost unul scump. Pe voi vă pierdusem, dar știam că veți fi însiguranță. Știu că am rănit-o pe mama ta, care ținea foarte mult la mine și eu la ea, dar... vezi tu, Katy? Când alegi un drum , mai ales cel pe care sunt eu acum, îți este imposibil să te descotorosești de el. Așa că, înghiți și continuui. Dacă te oprești la mijloc, vei vedea că nu mai ai nici o cale de întoacere.
-Adică? Tată? Ești bine? Ce poate fi așa de grav?
-Nu asta e important!
-Mai ți la mama?
-Normal! Dacă nu țineam puteam să am până acum nu știu câte femei. Katy, eu pot.. dar nu vreau. Asta e viața! În afaceri sunt primul, dar cu iubirea o duc cel mai prost. Dar nu asta contează. Nu mă mai interesează să am pe cineva. Te am pe tine! Mi-e suficient.
Vine și mă pupă pe frunte.
-De ce te urmărea poliția? întreb îngrijorată, iar el râde subtil.
-Ai aflat destule pentru seara asta! Restul... altă dată. Acum, vino! zice și-și întinde brațul. Ah! Amintirea mă-si!
-Ce-i?
-Nimic, nimic! Mi-am adus aminte de ceva...
-Sigur?
-Da! Nimini...Ăăă..Nimic important.
-Ok. Hai că va fi bine.
-Sunt vreo 100 de persoane acolo jos. zic îngrozită.
-Nu mușcă nimeni. râde el amuzat.
-Dar dacă fac vreo boacănă?
-Am să mă asigur că nu va fi așa!
Cobor scările și ajungem sub privirile tuturor invitațiilor în livingul mare, spțios, aranjat de gală. Nici nu știu unde să mă uit mai repede. Respiră, Katy! Nu moare nimeni! Zâmbește! Stai la braț cu tatăl tău! Nu mai ești a nimănui.
Jake pov*
Văd că lumea se întoarce spre scări. Mă conformez și îmi strâng paharul în mână când o văd. Mă încrunt și încerc să o evit, dar nu pot! Mă enervează lucrul ăsta.
-Ești bine, Jake? mă întreabă Harold distras.
-Ăhăm!
-Puștilule, văd că uiți cu cine vorbești! Sunt un om cu experiență.
-Nu uit nimic.
-Atunci de ce nu-ți iei ochii de pe ea.
Îmi îndrept privirea spre el.
-Poftim!
-Nu vreau să-ți uiți scopul, Jake!
-Nu! Ea.. va plăti! Și foarte curând. Sunt cu 10 pași în fața ei.
-Așa te vreau! Acum poți să te distrezi cât vrei dar grijă ce faci!
-Ok!
Revin , din păcate, la privitul către ea. Rochia aia îi vine mult prea bine și buclele acelea care îi cad peste umeri ... Acum că se apropie pot să îi observ și macheajul.
-Bună seara, dragi prieteni! înceoe Arian să vorbească. Mă bucur enorm că ați putut veni la această petrecere dată în cinstea fiicei mele, Katyline! Am reîntâlnit-o după mult timp și acum pot spune că sunt complet.
Un ropot de aplauze se aude și îmi zgârie urechile. De când naibii e așa de siropos Arian? Ar face bine să-și arate fața mai repde ca să pot să-mi execut restul planului, Cât despre ea, face cunoștință cu „invitații". Dacă ar ști că dă mâna cu unii dintre cei mai periculoși oameni de prin zonă, dar și din afară... eh!
-Harold!
-Arian!
-Mă bucur că ai venit!
-Cum puteam să nu? Am vrut să o revăd pe această fată încântătoare. Și dacă e și alcool pe aici, sunt al tău!
-A, da! Tu ai mai văzut-o pe Katy!
-Dap! Și acum văd asemănarea dintre voi! Bună, Katyline!
Nici nu se obosește să se întoarcă spre el. Dă doar din cap.
-Hei, hei! mă bag și eu.
-Jake, băiete.
-Arian! Locul arată marfă!
-S-au ocupat cei mai buni!
-Și nu e singur lucru care arată marfă.
Sigur s-a prins că vorbeam despre ea.
-Katy? Nu-ți saluți prietenul?
„Prieten?!" Ar vrea ea. Mai mult „dușman!"... Dar ador să văd cum se umilește în halul ăsta.
-Noo! Sigur e supărată pe mine! încep eu „joaca".
-De ce, scumpo?
-Sigur s-a supărat pentru că nu am luat-o în brațe când a coborât! Așa-i....... Katy? zic și ochii ei mă ațintesc. Zici că mai are puțin și mă strânge de gât. Ador sentimentul ăsta de învingător.
-A, păi se poate rezolva. O poți lua acum în brațe.
-E, na! Nu sunt supă...începe ea să vorbească, dar o întrerupe îmbrățișarea mea plină de ură.
„-Bună, scumpo! Arăți....trăăăznet! Rochia e ok, dar aș prefera să te văd fără! " îi șoptesc eu rapid.
„-I-ați dracu o dată mâinile de pe mine!" îmi răspunde la fel de nervoasă.
„-Ce-am zis eu? "
„-Hă?"
„-Fetele nervoase mă excită!"
Încep să rânjesc și îi dau drumul.
-Acum e mult mai bine! Deja zâmbește! adaugă taică-su.
Dacă ar ști el ce actiță bună e fii-sa nu ar mai comenta atâta. O fi ea actriță bună, da tot o credulă va rămâne.
-Tată... mă duc să iau puțin aer.
-Sigur. Să-l trimit pe Parker cu tine?
-Nu e nevoie....aș vrea să merg singu...
-Pot să merg eu cu ea! adaug înainte ca ea să termine.
-Super! Aveți grijă!
-Desigur. răspund cu subînțeles pentru ea.
Katy deja este în fața mea și merge rapid.
-Mai ușor, „prințeso"! strig după ea când ajungem afară.
-EȘTI UN NESIMȚIT! țipă ea într-un final.
-Woo! Chill!
-Taci, dracu odată! Ascultă bine, Jake Rayles! Ai făcut ce ai vrut din mine o dată, dar a doua nu te mai las!
-Ohoo! Dar cine a zis că eu vreau să fac ceva? încep su să mă plimb în jurul el. Scumpo....se vede că nu ai învățat nimic, Nu eu merg la fete! Ele vin la mine! Eu nu trebuie decât să apar și ele deja sunt pe spate.
-Pe dracu! Ești un misogin psihopat!
-Nervoasooo!
-Ahhhh!!
-Dacă mai continui mult așa,..nu garantez că mă mai abțin!
-ADICĂ? își pune ea mâna în șold.
Mă apropii extrem de mult de ea și o lipesc de mine în timp ce ea se zbate.
-Adică dacă nu încetezi ... jur că renunț la a ajuca frumos și trec direct la fapte.
Katy pov*
-Ah! Jake! Mă doare! Lasă-mă!
-NU! Acum tu ascultă-mă! Crezi că-mi convine să par bun de față cu toți! Mă doare undeva de tot ce cred alții, dar continui să mă prefac! Ai face bine să cobori unde ți-e locul și să fi atentă la cum te comporți cu mine în fața altora.
-Mă lași? Eu și cu tine nu avem ce discuta!
-E, no? Hai să ne întoarcem în timp și să refacem sărutul ăla!
-DĂ-TE DE PE MINE!
-Cu plăcere! Nu fac o pasiune din a te atinge, dar ce-ți face ție rău, mie-mi face bine!
-Du-te dracu!
-Vei veni cu mine! Sunt mult mai deștept decât tine, Katy! Așa că aș avea grijă în locul tău!
-Iar eu nu mai sunt singură! Te pot spune oricând tatălui meu!
-A, da? Pe bune? Nu mai zice! Ești patetică! O să mă „pârăști"? Ca un copil de cinci ani?
-Dacă aude tata ce mi-ai făcut....
-Ce-o să-mi facă?
-O să te bată grav!
-Really? Pfoai! Mi-e o fricăăăă!
-Ce ai?
-Ce ai tu!? Katy...taică-tu este ...bine..... a fost ...exact ca mine! Și ... el mai mult ca sigur și-a dat seama că „mă placi"...așa că...din partea lui eu îți pot face ce vreau! Are încredere în mine și știe că „te vreau în siguranță". De aceea mi-a dat sarcina de a te adue la el. Așa că, scutește-mă de idioțeniile tale. Tatăl tău nu este nici 1% din ce crezii tu că e!
-BA NU!
-O, BA DA! Câte ști despre el?
-Destule!
-Mai vedem noi! ...
Spune și pleacă. Ce a vrut să spună?
-STAI! zic și-l trag de braț.
-Haha! Am zis că fetele vin la mine....
-Lasă teatrul ăsta ieftin și zi ce vrei să spui!
-Că tac-tu te ține departe de partea lui mai puțin bună! O vei vedea curând... nu avea tu grijă.
-....
-Cine știe ce crede el că facem dacă tot stăm atât afară. În locul tău aș intra.
Bulversată, intru înapoi, cu el pe urmele mele.
-Sunteți bine? apare tata.
-Mhm! zâmbesc eu.
-Super! zice și-mi dă un pahar de șampanie.
-Ăăm...
-Ce? Vrei alt fel de aromă?
-Eu...
-Ea nu bea! spun eu amuzat.
-Fiica lui Arian Thomas nu bea? încep ei să râdă.
-Nu ... suport alcoolul. zic eu seriosă.
-Eh....puțin nu strică. Poftim.
-Dar...
-Scumpo... ești la o petrecere și toți asociații și prietenii mei sunt aici. Trebuie să ...
Nu apucă tata să termine că mă și trezesc în mână cu un pahar, dat de Jake.
-Calm, domnule Thomas. Va bea și ea puțin. Nu strică!
S-o creadă el că beau din ce mi-a dat. Dar măcar să stau cu el în mână, ca să dau impresie bună. Dau ochii peste cap și merg cu tata să fac cunoștință cu restul oaspeților. Pe aici sunt și persoane trecute de 30 de ani , dar și fete și băieți ce par de vârsta mea. Măcar atât.
-Scumpo, ei sunt copii prietenilor mei. James, fiiul domnului Orsino, Harry...
-Styles? șușotesc eu amuzată.
-Aș vrea eu. îmi răspunde frumușelul cu părul negru strălucitor, apoi îmi sărută mâna, gest la care nu mă așteptam. Ah, ce fiică amuzantă aveți, domnule Thomas!
-Mulțumesc, Harry. Katy, ea este Chaterine. Vă asemănați puțin la nume!
-Încântată, Katyline! spune șatena cu ochii albaștrii de lângă Harry, sigur sunt împreună.
-La fel!
-Bună, bună! mai apare un băiat lângă ea. Un brunet, cu ochii negrii ce întinde mâna.
-Bună! salut eu înapoi.
-Filip.
-Katyline!
-Araăți superb!
-Merci!
-Hei!
Din spatele meu apare o tipă destul de minionă, dar expesia ei dură și confidentă mă sperie puțin. Are părul foarte creț, o salopetă albastră din satin și niște tocuri destul de frumose.
-Hei! Katy! Încântată!
-Julia. Și, nu! Nu Julia Michaels. Pe aproape. Michel.
-Woo! Uite o tipă pe placul meu! zic și bătem palma. Cum poți sta pe alea?
-A, dar sunt foarte comode. Măcar așa mă mai înalț și eu. glumește ea.
-Dar ești așa drăguță.
-Tu ești o pălugă!
-Hei! Am doar 1, 70.
-Eu și 58, așa că....taci!
Încep să râdem.
-Văd că deja v-ați împrietenit. intervina tata. Vă las să vă distrați.
-Distracție? Pe muzica asta de te ia somnul? completează ironică Emilya.
-Bine zis! aprob eu.
-Eu nu le am cu muzica, copii.
-Lasă că ne ocupăm noi, nu, Katyline?
-Sigur!
-Sigur. Orice ca fiica mea să se simtă bine.
-Ști, Emilya, îmi aduci aminte de prietena me cea mai bună, Raven!
-Da? De ce?
-Păi și ea are cam aceeași înălțime, la fel de dură și ironică...
-Super! Acum hai să destindem puțin „petrecerea" asta. Am venit pentru că m-a obligat tata, dar acum că am cu cine sta...Bine...de mică mă cară cu el la astfel de evenimente ca să mă învăț cu ele.
-De ce?
-Păi ... așa! Dacă ai un tată care este infractor... te conformezi.
-Poftim? sar eu.
-Da! Nu știai? Katyline , ești înconjurată fie de deal-ări, ca cei de la masa aia, de mercenari, ca tipii de lângă scări, de afaceriști murdari, ca cei cu care vorbește tatăl tău acum.
-Poftim?
-Arian Thomas. Unul dintre cei mai bine puși afaceriști. După el vine tatăl meu. Gerald Michel. Ei doi se ocupă de toate lucrurile ilegale cum ar fi importuri, exporturi, treceri ilegale de graniță, comenzi secrete de pachete, și de „turnători"....
Înlemnesc când aud ce-mi zice tipa in dreapta mea. Tata.... un infractor? POFTIM? Încep să tremur și să respir greu. Doar nu la asta se referea Jake. AH!
-Ești ok?
-Ăhă!
-Nu pari! Ești așa palidă și ăsta nu e sigur fondul de ten.
-Sunt ok! Mulțimea asta mă ..agită. Sunt mai singuratică de fel. invetez o scuză ca să scap.
-A, și eu! Calmă!
„-Puțină atenție, vă rog!" se aue vocea asta în întreaga încăpere. Mă întorc și dau de...eh...Jake. Ce dracu mai vrea și ăsta? Nu a obosit să fie în centru atenției?
Jake pov*
Te-ai plictisit, Katy....Bine atunci!
-Puțină atenție, vă rog! Mersi! Deci....cum domnul Thomas a organizat această petrecere pentru fiica lui minunată, Katyline Thomas... trebuie să mai destindem puțin atmosfera, nope?
-Genială idee, Jake! completează Arian.
-Mulțumesc! Deci hai să facem ceva.
Cum am pronunțat cuvintele astea, fața ei s-a crispat toată. Sigur nu e în apele ei. Exact ceea ce vreau.
-O să facem perechi, desigur băiat-fată și vom dansa. Am auzit că atracția principală a petrecerii se plictisește, deci... trebuie să ne conformăm. Și m-am gândit la un dans.
-Minunat!
-Băieți, găsiți-vă repede partenerele! Eu deja am pus ochii pe una! zic și-mi ațintesc privirea spre ea. Se uită la mine de parcă este pregătită să mă împuște. Deci o enervez. Super.
Invitații încep să râdă , iar eu mă apropii de Katyline și sunt mai vesel ca niciodată.
-Gata de distracție, „păpușă"!?
-Nu știu ce dracu vrei să faci, dar eu nu particip. șoptește ea răstit.
-S-o crezi tu! Vei face ce-ți zic eu! Nu ai vrea să-l superi pe „tati", no? Ești motivul pentru care toți oameniii s-au adunat aici, așa că...ai face bine să taci odată din gură, să lași harfele astea și să faci ce ți se cere. zic cu un zâmbet forțat pe chip.
-Te urăsc! Știai asta, deja, no? spune ea cu un zâmbet dezgustat.
-Și eu te iubesc!
-Hm! Tipic pentru un maniac! Ahhhh!!!
-O dată să te mai aud așa și o să te strâng mai tare.
-I-ați mâna de pe mine! Acum!
-Și cum vom putea dansa, iubire!?
-„Iubire " să-i spui unei pițipoance, nu mie și cine a zis că eu dansez cu tine?
-Ce-am zis eu? Să te conform....meeezi...
-Ahhhhh!!
-Că altfel te alegi cu o încheietură vânătă și ar fi păcat. Dar te-ai asorta cu rochia, măcar.
-Eș...AH! BĂ! Mă doare! Ești nebun!
-Ceva ce nu știu?
-Ahh! Lasă-mă! Se uită lumea!
-Și? Tot ce văd ei sunt doi tineri care se „plac".
-Mai bine mor!
-Se poate aranja dacă nu taci naibii odată, că mi-ai împuiat capul și dacă nu faci ca mine. Acum mișcă-te lângă restul.
Reușesc, nervos, să o aduc în mijlocul livingului, unde toți ne privesc. Ochii ei mă sorb și exprimă ură. Pot zice același lucru și despre mine. Ne urâm reciproc. Asta e clar. Dar din afară se observă altceva. Sigur taică-su și restul cred că ne placem și asta chiar mă ajută în planul meu. Katy, o seară ai avut și tu bună, restul...le vei petrece urându-ți existența.
Râd satisfăcu de situație și un ritm de tango se aude. Ridic din sprânceană și În secunda următoare, sub privirile tuturor, o lipesc de mine. Simt cum inima îi bate speriată și privirea ei o ignoră pe a mea. Fruntea ei mai că începe să transpire și mâinile îi tremură. Am un efect asupra ei. Deci încă simte ceva pentru mine. Fie ea și ură... dar tot o pot controla.
Palmea mea îi cuprinde talia. Respirația mea îi face pielea de gâină sub râjetul meu caracteristic. Picioarele încep să mi se miște pe ritmul ăsta perfect. Ea habar nu are să danseze, dar bine că mereu, într-un dans, doar băiatul conduce. Șocată de faptul că eu știu să dansez tango, își riică privirea spre mine.
-Ce? Un nebun nu poate dansa? zic și o bruschez mai aproape de mine.
-....
-Degeaba îmi eviți privirea, Katy!
-Mă lași? Nu e suficient că dansez cu un animal dezgustător ca tine?
-Haha! Nu! Normal că nu! Ăsta nu e nici 2% din ce îți voi face!
Se uită speriată la mine. Iar îi sclipesc ochii ca în ziua aia în care m-a oprit din a-l rupe în bătaie pe Derek. M-am enervat așa de tare! A reușit să mă oprească atunci, dar acum.... eu dețin controlul asupra situației...asupra ei.
Încep să-mi mișc corpul într-un tempou acordat cu melodia și , deși în silă, respect cerința unei asemenea dans: Senzualitatea. Dintr-o piruetă ajunge cu spatele lipit de pietul meu și mâna mea o mângâie pe a ei. Învingător... capul meu trece pe umărul ei.
-Mă urăști, hă? îi șoptesc
-Nici. Nu. Ai. Idee.
-Dacă o făceai....nu mă mai lăsai să fac asta. zic și o pup rapid pe spate, apoi o întorc cu fața la mine.
-EȘTI UN....
-Știu! Nu trebuie să mă mai lauzi atât.
-Ține-ți mâinile, împreună cu tot corpul tău departe de mine.
-O, vai,....ce să vezi? NU POT! îmi lipesc fruntea de a ei în timp ce o conduc. Eu mereu câștig, Katyline și vreau să o fac și acum. Uite-te la restul. Sunt varză. zic și încep să râd.
-Da tu de unde dracu ști să dansezi?
-Eh... a avut și Ella o mică contribuție. Ea știa să danseze și m-a învățat și pe mine. Bine că reușisese că mă învețe înainte să moară. Mă călca oricum pe nervi când îmi zicea să mă cumințesc.
-Și bine făcea!
-Ha! Uite o altă proastă! Ți Ella gândea ca tine și uite cum a ajuns. .... Moartă!
-Ew! Ești dezgustător. E sora ta!
-A fost! Și mă doare pe mine în cot că a fost sor-mea. Nu știa decât să critice.
-A vrut să te ajute!
-Și nu a reușit, așa că....
-Nu ai lăsat-o!
-Nu a putut ea! Sunt cine sunt....dar sunt doar din cauza LOR!
End Flashback*
Katy pov*
Seara aia a fost oribilă. Dar și cele de după. Am intrat în locul interzis. Acea „ debara" , de fapt era biroul lui din subsol, unde tata își ducea oamenii. Veise seara și l-am auzit pe Parker pe hol, și l-am urmărit până acolo și...și tremuram toată când l-am văzut ieșind ......ștergându-se pe mâin de sânge. Mă apucase plânsul și am fugit la mine în cameră. Trebuia să o sun pe mama ca să -i zic unde sunt....dar nu am avut acces la telefon. A doua zi după seara aia... am fost... speriată și tremuram toată de fiecare dată când Parker și tata se apropiau de mine. A fost un calvar. Și cum nu îmi era de ajuns mediul în care mă aflat... a apărut și Jake la mine în cameră pe seară să-mi aducă cele mai urâte vești. M-au uitat... Prietenii și familia mea m-au lăsat de izbeliște. Sunt pe cont propriu.
Flashback*
-Ah...ce bine mă simt ...Katy! Deci sunt așa de fericit.
-Ieși dracu din camera mea! zic cu mâinile în sân, uitându-mă pe geam.
-Ohh! Uite cine e nervoasă!
-Dacă-ți dau una acum, îți șterg zâmbetul ăla de pe față.
-Oooopa! Trecem la amenințări! zice și-mi sucește mâna la spate.
-Aaaaaaa!!!
-Șșș!! Faci pe curajoasa, hă? Tu mori aici de frică și tot tu te dai mare? Tipic unui Thomas. Ce? Nu-ți mai place de ce face tăticul tău? Eh! Asta-i viața! Sper că acum ai înțeles că noi doi suntem la fel.
-GLUMEȘTI! spun și mă eliberez din strânsoarea lui. Noi doi nu vom fi în veci la fel.
-A, da? Hai să ne gândim puțin! Mamă care să țină la tine ai? Tată care ți-e alături ani? Prieteni care să te ajute ai? NU!
-BA DA! Tu ești un schizofrenic care nu știe de el!
-Ești tu sigură?
-Foarte!
-A, iartă-mă, scumpo! Dar prin venele tale curge un sânge de criminal! Deci suntem cam la fel.
-Asta nu înseamnă nimic!
-Ba da! Deschide-ți ochii ăia odată! Tu de aici nu vei mai pleca!
-BA DA!
-BA NU! L-am auzit pe Arian vorbind cu marioneta lui, ăla...cum dracu-l cheamă.....ăăă...Parker! Da! I-am auzit vorbind! Taică-tu ți-a dat bilet de avion ca să ajungi aici, dar a fost doar cu „dus" nu și „întors"! Nu mai ai voie....să te întorci!
-Ce prosti zici? Se vede că ești dus.
-Și tu că ești oarbă! Dar....în fine! Mai vedem noi ce și cum, dacă nu mă crezi! Ești așa proastă câteodată! Toate sunt sub nasul tău...și tu....nimic!
-Ce..ce tot vorbești acolo?
-Ești prinsă ca un șoarece într-o lumea a pisicilor, scumpi! Ești prizoniera propriului tată, ești un trofeu! Taică-tu a vrut doar să te țină departe de maică-ta doar ca să te bage în lumea lui! Te-a mințit!
-NU! Ăla care minte ești tu!
-A, DA!? BIne! FIE! Dar sper să-mi dai dreptate când vei vrea să pleci și nu te vor lăsa gărzile lui.
-....
-Ți-ai înghițit limba? Bun! Da nu de asta venisem!
-IEȘI!
-NU!
-JAKE, IEȘI! Nu vreau să văd pe nimeni! Mai puțin pe tine!
-O...stai să ghicesc! Vrei să-ți vezi mama? Nu...? Bine...Pe Kan? Nu...? Bine...Pe scumpa mea „soră"? Nu? ...Pe Sara aia? ....Sauuu...pe Alexander? Nici pe el??? Atunci pe cine? Pe tâmpitul ăla din excursie?
-DE UNDE NAIBII ȘTI TU CE FACE RAUL? mă răstesc eu furioasă și tristă.
-Contează? Oricum el te-a uitaaat...ca și restul ...
-Hă? ...
-A, nu știai? Da nici nu aveai cum!
-CE?
-A, nimic!
-JAKE! Nu face pe prostu!
-Vezi tu, Katyline? Câteodată...oamenii în care ne punem cea mai mare încredere... sfârșesc prin a ne dezamăgi! Pe verificate! Mi s-a întâmplat! Ai mei s-au dus și bine au făcut! Și uite încă un punct comnu la noi doi! Și TU ai fost părăsită și lăsată baltă de ai tăi!
-EȘT UN TÂMPIT! Asta nu are cum să se întâmple! Sigur mama răscolește tot orașul și a anunțat deja poliția, deci mă vor găsi! Și....Alexander și fetele....sigur vor găsi ei ceva ce-i vor conduce la mine!
-Hhahahahaha!!!
-NU MAI RÂDE!
-Râd de prostia ta! Ei se distrează prea bine....fără tine...Și sunt super.
-NU! Nu e posibil! MINȚI!
-A, da? Bine atunci! POFTIM! țipă la mine și-mi aruncă un plic.
-Ce-i cu ăsta?
-Deschide-l și taci!
Fac rapid ce-mi cere și mă transform în stană de piatră, în timp ce el se hrănește cu suferința mea. Scot din plic niște poze, iar mâna mi-a înghețat pe ele.
-Vezi? Ce-am zis? Hai să-i luăm pe rând!
Mama ta .... Oricum va naște în câteva zile... și te va înlocui cu alt copil. Nu vezi ce bine se simte în poza asta? Zâmbetul ăla spune: „Las-o pe Katyline...se descurcă...eu trebuie să am grijă de noua mea fiică!".
Dă mai departe!
Raven și Sara ies cu iubiții lor de doi lei în parc și se distrează. Nu vezi ce bine le este? Frumos, pe bancă, îmbrățișați....
Dă mai departe!
A, da! Alexander ăla....cică...cel mai bun prieten al tău... iese afară cu o tipă. Uite-i la cafenea!
Și....cireașa de pe tort. Dă mai departe!
Uite o poză...postată pe facebook-ul ăluia..Raul...parcă! Se distrează de minune. Este prin...Australia... cu prietenii... și a și uitat de faptul că „te plăcea" cică.... Dacă te plăcea... nu mai făcea poza aia în care o pupă pe obraz pe roșcata din gașca lui.
........................
OK! OK! Cu fiecare poză pe care o dau... simt cum mă prăbușesc. Simt podeaua rece și încep să plâng. Poza mamei... cele cu fetele... cu Alexander.... dar și Raul? Asta m-a făcut să mi se prăbușească cerul în cap. Am avut încredere că măcar el....măcar el... să ....Da pe cine păcălesc? Alexander care mă știe de cinci ani ...pe el îl doare undeva că eu am dispărut din peisaj.... Și pe fete... ele ies în parc ca și cum eu nu aș fi existat... DOAMNE! Așa de repede le-a trecut de mine? Eu dispar fără să zic nimic și ei își văd de viața lor...ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic?
-Ah!! Ce îmi place sunetul ăsta! Ador să te văd cum plângi! spune el și se coboară la nivelul meu, amuzat. Ști? Mai că mi s-ar face milă de tine...dacă aș ști ce e aia!
-...
-Altă dată să mă crezi când îți zic că toți te-au uitat și că le e bine fără tine!
-...D..D..De unde ...ai astea? reușesc să întreb.
-Ce? A! Pozele? Simplu! L-am trimis pe Lance să -și facă treaba la care se pricepe. Să spioneze. Și-a luat camera și ți-a urmărit „prietenii". Ba chiar i-a și auzit! Nici nu te pomeneau ... Plus că stă și lângă ai tăi. Tristuț...foarte! Ți la ei, te dedici lor, îi ajuți, îi iubești....apoi când tu dispari...ei uită! Mereu va fi așa! Mereu! Și ce ziceai tu mai de mult? Că Raven și Sara îți sunt ca niște surori? Ai văzut și singură! Ziceai că Alexander cu ai tăi te vor căuta! Și Lance te-a văzut cu Raul ăla...cât timp voi ieșeați. Ai fost o mare proastă să crezi că el te poate place. Și tu chiar l-ai crezut! Mă faci să râd!
Sper că ți-am ruinat seara mai rău cu aceste poze. Te las să le .... savurezi.
Zice și iese, lăsându-mă plângând cu pozele împrăștiate lângă mine. Mă uit printre lacrimi la ele și îmi vine să le ard, să le arunc...să nu le mai văd vreodată în viața mea! Să... .... .... .... ....
De ce? ... Așa de mult am însemnat eu pentru ei?
End flashback*
Am vrut să ies de aici, dar Parker m-a prins seara în timp ce mă înndreptam spre poartă. Tata m-a ceratat și tras de păr...așa că... am rămas închisă în cameră. Speranțe nu mai am... s-au dracu toate...
________________________
Nu am mai postat...
Știu că nu mai am vreo șansă ca cineva să citească....dar încă câteva capitole și termin ...
.....