— Cum să-i spui nu, Raluca? Omul avea de gând să... știi tu ce! ridicase sugestiv spâncenele Alina în timp ce terminase sosul pentru pastele ei absolut delicioase. Trecuse aproape jumătate de an de când nu mai mâncasem împreună, îmi era dor într-un fel de momentele în care luam cina în familie, acum nici nu puteam să mai visez la așa ceva.
— Te rog să încetezi, am murmurat abosită în timp ce luasem pastele de pe foc.
— Ce să încetez? mă întrebase ea revoltată. Cameron îți spune în față că te iubește și tu îi spui că nu vrei să mai ai nicio treabă cu el. Ce-i asta? Cum să dai cu piciorul unei șanse atât de mari? Nu te înțeleg, mă certase fără să ezite măcar în timp ce adăuga ceva condimente în sosul pe care tocmai îl pregătea.
— Încă e cu Eva, de ce l-aș crede? am întrebat-o la rândul meu încercând să îi arăt că decizia mea era cât se poate de corectă. În interiorul meu eram convinsă că făcusem cea mai mare prostie și că ar fi trebuit să-l iert. Însă nu era totul pierdut încă, aveam un sentiment că avea să mă viziteze în seara asta. Și de data asta trebuia să îi arăt că îmi pasă de el.
Alina nu mai adăugase nimic, însă își dăduse ochii peste cap. Probabil ea ar fi luptat pentru el dacă ar fi fost în locul meu, eu nu mă asemănuiam deloc cu ea în această privință. Așteptam totul de el, iar în cazul de față, Cameron nu era tipul care să ofere prea multe lucruri. Poate doar gelozie pe tavă, la orice oră și în orice secundă, gratuită.
— E abia zece, trebuie să mănânc și să plec cât mai repede, probabil mama are nevoie de mine! murmurase aproape imperceptibil în timp ce eu mă chinuiam să așez pastele în farfurii.
— Să o saluți din partea mea, i-am cerut gândindu-mă la cât de singuratică se simțea acum. Și totuși, bănuiam că relația bună pe care o aveam acum urma să se ducă naibii dacă afla că eu și Cameron eram din nou împreună. Mă întrebam cum ar fi reacționat întreaga familie a lui Cameron dacă ar fi aflată. Ah, va fi mult prea complicat!
— James ăla nu te mai vizitează? întrebarea ei mă luase prin surprindere arunci când se așezase la masă. Am înghițit în sec, preferând să mă comport de parcă nu aș fi auzit-o.
— Am primit un mesaj dubios în legătură cu el, i-am răspuns sceptică, deschizând mesajul și arătându-i-l. Culoarea din obrajii ei s-a scurs într-o clipită, expresiile calde de pe chip fiindu-i acoperite de uimire și poate și puțină frică. Și eu eram speriată, dar preferam să nu arăt asta, cine știe ce prihopat mă mai urmărea.
— Cameron știe? vocea ei prinsese putere în timp ce revenise la a-și plimba furculița prin pastele lungi și roșiatice.
— Cameron, Cameron! Nu înțeleg de ce trebuie să îl aduci pe el în discuție la fiecare cinci minute, am reacționat enervată, luându-mi telefonul din fața ei.
— Pe cine păcălești, Raluca? Tu depinzi de el chiar dacă vrei sau nu vrei. Încep să cred că îți place numai să te joci cu el, vorbele ei mă lăsaseră mască. De când devenise Alina atât de critică în legătură cu toată tâmpenia dintre mine și Ambrose?
Nici nu apucasem să o contrazic pentru că cineva s-a gândit să ne deranjeze sunând ca un nebun.
— El e! exclamase bucuroasă, apucând cheile de pe blatul de la bucătărie și fugind pe hol. Am continuat să mă prefac că nu îmi pasă dacă era el sau nu așa că am rămas în bucătărie. Ceva din interiorul meu îmi dădea de înțeles că el era.
— Bună, vocea lui joasă părea ușor surprinsă. Probabil se aștepta să fiu eu, bine că nu a tăbărât peste ea așa cum o făcuse cu mine acum câteva zile. Raluca este? felul în care îmi pronunțase numele mă făcuse să zâmbesc involuntar. Pe cine mințeam? Eram îndrăgostită ca o puștoaică de el.
— Da, vocea entuziasmată a Alinei mă făcuse să-mi dau o palmă peste față. Mă trăda mereu ori mă făcea să mă simt prost, avea un talent incredibil în a-i nu păsa de mine. Apăruse ca o albinuță în bucătărie, ridicându-mă cu forța de pe scaun.
— Te duci și-l săruți, nu-mi pasă! mă amenințase silențios după care mă împinsese la propriu în hol. Ochii mei au căzut imediat asupra lui, aveam noroc că nu aprinsesem lumina pe hol altfel aș fi arătat ca o idioată.
— Ce cauți aici? Nu ți-am spus să mă lași în pace? am țipat în șoaptă la el în timp ce m-am apropiat și mai tare. Părea obosit, deși era îmbrăcat destul de bine. Sacoul și-l ținea pe un braț șitrebuia să recunosc că purta o cămașă albă care se așeza frumos pe trupul lui.
Nu îmi răspunsese nimic, deși în ochii lui puteam vedea o mulțime de lucruri ce îl deranjau. Presupun că noaptea asta urma să fie una foarte lungă. Mă trezisem sărutată, lent și grijuliu, întrerupt într-un oarecare fel. Respirația nu îi permitea să prelungească momentele pe care el probabil le adora la nebunie.
— Încetează, l-am întrerupt după ce mi-am venit cât de cât în fire, apucându-i încheieturile în așa fel încât să se oprească din a se mai juca cu mine.
— Cameron, hai și tu să iei cina cu noi! sugestia Alinei se dovedise a fi mai proastă decât mă așteptam. Urma să avem parte de o atmosferă cât se poate de penibilă.
I-am făcut semn către bucătărie unde o găsisem pe Alina pregătindu-se să plece. Se părea că mama avea nevoie de ea mai repede decât crezusem. Cameron o îmbrățișase prietenos, iar Alina îmi aruncase nu de puține ori câteva priviri cu subînțeles. Plecase în grabă și asta mă făcuse să oftez, nici măcar nu apucase să mănânce.
— Ia loc, m-am prefăcut amabilă în timp ce îl servisem cu pastele pregătite de Alina, erau foarte delicioase și nu aveam emoții cu ele în fața figurantului de Ambrose.
— Tu le-ai făcut? Sunt bune, adăugase serios după câteva zeci de secunde. Eram mulțumită că îi plăceau, probabil nu apucase să mănânce la birou și acum îi prindeau bine.
— Din păcate nu, i-am răspuns cu un zâmbet fals pe buze. Eram stresată ca naiba, nici nu știam despre ce ar fi trebuit să vorbim.
— Din păcate? își ridicase sprâncenele mirat în timp ce luase o altă înghițitură din pastele Alinei. Dădeam de naiba deja! De ce trebuise să îi răspund așa. Poartă-te rece, Raluca! Nu te lăsa în fața lui, e doar un jucător cu bani care te vrea pentru câteva zile.
— În fine, de ce ai venit aici? Parcă ți-am spus aseară că noi doi nu mai avem nicio legătură. De ce nu-mi dai voie să-mi trăiesc viața liniștită? Hm? l-am tratat cu răceală în timp ce îl priveam cum mânca liniștit. Eu nu mai aveam chef să mănânc deși mi-era destul de foame. Simpla prezență a bărbatului din fața mea mă făcea să mă simt ciudat, adevăratul motiv era acela că eram îndrăgostită de el și mă uram pentru că nu-mi puteam ține sentimentele sub control.
— Ești supărată? curiozitatea din vocea lui păruse atât de inocentă. Fără niciun fel de conotație ascunsă sau interes, doar grijă. Așteptam să spună ceva sau să facă un gest pentru a aduce situația în favoarea mea.
— Nu, de ce mă întrebi? l-am privit curioasă, așteptând un răspuns de la el. Mă privise pentru prima dată în ochi în seara asta și realizasem în acel moment că el era, de fapt, cel supărat dintre noi. Zâmbetul jucăuș și atingerile îndrăznețe nu-l mai caracterizau în seara asta, ceva se schimbase la el și eram mai mult decât sigură că știam ce îi acuzase această stare.
Îl respinsesem, în cel mai dur și hotărât mod. Tocmai în momentul în care îl făcusem să creadă că l-am iertat și că ne-am împăcat. Avusesem remușcări în privința asta toată seara trecută, nu mai văzusem niciodată un bărbat dezamăgit în toată splendoarea și ideea cum că problema era de fapt la mine îmi încolțise în minte.
— Ești prea tăcută, își recăpătase siguranța pe care o avea în ochi, împingând farfuria în stânga lui. Se lăsase pe spate ușor în timp ce genunchii lui mi-au atins picioarele involuntar.
— Sunt obosită, am răspuns sec privind oriunde numai la el nu. Ai aflat ceva despre James? am găsit imediat un alt subiect de vorbă fiind curioasă dacă fusese într-adevăr o capcană așa cum susținea el sau mesajul pe care îl primisem fusese adevărat. Ultima variantă mă speria.
— Tot la el am ajuns, zâmbise larg, expunându-și involuntar dinții albi și frumoși în contrast cu buzele lui trandafirii. Nu-i convenea deloc, ura când îi aduceam prietenul în discuție. E bine, adăugase relaxat în timp ce mă privea pierdut pe gânduri. Am răsuflat ușurată când am aflat vestea mai mult decât bună și gândul că voi pune capăt paranoiei ce mă acaparase în ultimele zile mă făcea să mă simt mult mai bine. E pe un pat de spital, zace pe acolo cu câteva coaste rupte, adăugase serios și fără nicio emoție în glas în timp ce ochii lui sclipicioși mă analizau continuu.
— Ți-am spus eu, Cameron! Și cum naiba poți să vorbești așa relaxat despre prietenul tău? Stai, stai, nu cumva ai pus toate astea la cale pentru a mă avea înapoi? mă ridicasem de pe scaun înfuriată, privindu-l stupefiată.
— Ce naiba, Raluca? Tu chiar mă vezi atât de josnic? se ridicase și el de pe scaun ajungând la nivelul meu. Făcusem contact vizual după atâta vreme și interiorul meu deja ardea de la intensitatea cu care își plină ochii pe fața mea. La naiba cu tine, Ambrose!
— La cât de gelos ești, nici nu mai știu ce să cred! am replicat încurcată, gândindu-mă la vorbele lui Cameron. Dacă, într-adevăr, nu se atinsese de el, atunci cine naiba o făcuse și cine îmi trimisese acel mesaj. De unde aveau numărul meu și cu ce scop mă urmăreau?
— Dacă nu mi-ai da motive, nu aș fi așa! se justificase calm, reducând spațiul dintre noi. Părul îi era un dezastru, dar îl făcea să arate și mai șarmant, ochii îi erau ușor încercănați și vizibil obosiți, doar buzele îi erau mai pline ca niciodată.
— Și ce motive ți-am dat? îl întrebasem curajoasă în timp ce îmi plasasem mâinile pe pieptul lui pentru a păstra distanța. Proastă mișcare, îmi cuprinse încheieturile, ducându-mi mâinile după gâtul lui. Mă simțeam de parcă eram aproape să leșin, îi simțeam trupul fierbinte prin cămașa subțire și nu puteam face nimic să mă împotrivesc. Eram sortită eșecului.
— De unde știu eu că între tine și James nu s-a întâmplat nimic? mă întrebase jucăuș și imediat ce își terminase de exprimat curiozitatea, mă lovise de primul perete găsit în cale. În bucătărie, nici nu se putea mai romantic!
— Crezi că o să-ți spun ție? l-am tachinat puțin, făcându-l să mă strângă nemulțumit în brațe. Cameron, Cameron! Nu așa te joci!
— Ai de ales? rânjise mulțumit, fiind conștient de răspunsul pe care urma să i-l dau.
— Nu, nu s-a întâmplat nimic între mine și James! i-am răspuns imediat, provocându-i un rânjet tipic lui. Era mulțumit, nu-l văzusem niciodată așa. Aș putea să te întreb același lucru despre tine și...
— Șșș, își așezase degetul arătător peste buzele mele în timp ce îmi aranjase o șuviță de păr cu cealaltă mână. Îi putusem simți buzele trecând milimetric pe lângă ale mele și oprindu-se în colțul gurii. Lasă-mă să te sărut și promit că voi dispărea definitiv din viața ta, murmurase greoi și cu respirația întretăiată.
Nu știu ce simțea el, dar stomacul meu se făcuse ghem numai la gândul că nu-l voi mai revedea vreodată. Cred că era timpul să îi spun ce simțeam cu adevărat până nu-l pierdeam cu totul. Jocurile cu lasă-mă, dar nu mă lăsa trebuiau să ia sfârșit aici și acum.
Am dat din cap în semn că nu, dezamăgindu-l pentru a nu știu câta oară. S-a retras imediat, neoferindu-mi șansa de a acționa după planul meu. Trebuia să improvizez ceva numai să nu-l las să plece.
— Ți-am dus sacoul în dormitor, poți să ți-l iei și să pleci! i-am vorbit dur, urmându-l în tot drumul până în cameră. După cum îl știam, primul lucru pe care l-ar fi făcut când ar fi ajuns acasă, ar fi fost să se apuce de băut. Îl știam prea bine.
Mă sprijinisem de tocul ușii în așa fel încât să nu poată trece de mine, fusese o idee oarecum proastă pentru că privirea lui plină de furie nu era prea ușor de îndurat.
— Nu-ți iei bun rămas de la mine? am îndrăznit să-l întreb cu zâmbetul pe buze fapt ce îl cam scotea din sărite. Își trecuse mâinile prin păr, încercând să-l facă să rămână peste cap, dar eșuase lamentabil. Șuvițele de păr îi căzuseră toate în zona tâmplelor ca mai apoi să expire aerul zgomotos.
— Nu ți-ai bătut joc destul de mine, femeie? Ce rămas bun mai vrei? întrebările lui m-ar fi durut dacă nu ar fi fost doar un joc de-al meu. Termin-o, Raluca! vorbise dur, încercând să mă ferească din calea lui. Nț, Nț, Cameron!
— Mă amuzi, reușisem să îi spun înainte de-a-l săruta pentru prima dată pentru că simțeam că trebuie s-o fac. Nu mi-a răspuns în primele secunde și nici nu a dat semne că vrea să mă respingă, am continuat să-l sărut stângaci și într-un mod disperat, pentru că, să fim serioși, eram mai mult decât disperată.
Mă respinsese în cele din urmă, spărgându-mi inima în mii de ciobulețe. De ce nu luasem în calcul varianta asta? Ah, Raluca! Tu și planurile tale îndrăznețe.
— Nu prea știi să te joci cu mine, Raluca! vorbise amuzat în timp ce își trecuse limba peste buze, făcuse referire la sărutul de mai devreme. Cred că mă înroșisem destul de tare pentru că mă simțeam arzând, ce naiba se întâmpla cu mine?
Mă ferisem pentru a-i face loc din moment ce planul meu eșuase. Nici nu realizam cât de grave erau consecințele unui joc stupid, dacă nu aveam să-l mai văd vreodată? Ah, la naiba!
— Să te duci naibii cu joculețele tale, iubire! îmi șoptise la ureche în timp ce îmi cuprinse maxilarul cu degetele lui lungi și subțiri.
— Nu te suport, idiotule! am simțit nevoia să-l insult la rândul meu. Îmi mușcase buza dureros după care coborâse cu o serie de săruturi scurte și apăsate pe maxilar.
— Mhm, aprobase în timp ce revenise la a mă privi leneș în ochi. Mai vreau să aud, iubire! îmi ceruse ironic în timp ce își presase buzele peste ale mele fără să aibă intenția de a mă săruta. Voia să mă facă să-l sărut din nou sau ce?
— Te urăsc, am murmurat peste buzele, înghițind în sec imediat. Trebuia să rezist tentației de a-l săruta.
— Știu că mă iubești, de ce mă minți? zâmbetul lui fusese unul ușor nostalgic. Pentru a câta oară vrei să-ți mai spun că te iubesc, Raluca? Știi cât tânjesc să-mi spui asta, murmurase cu vocea ușor instabilă.
— Cameron, îi pronunțasem numele fără să am vreun motiv. Eram foarte emoționată și habar nu aveam cum și când să-i spun. Ah, nu puteam fi mai dezastru decât acum.
— Las-o baltă! Se desprinse de mine, pregătindu-se să plece. Cameron era pierdut oficial dacă nu făceam nimic în următoarele secunde.
— Te iert pentru tot ce ai făcut, murmurasem ușor deznădăjduită, neștiind dacă făcusem bine să ai spun asta. Și te iubesc, idiotule!
Hei, oameni faini! Îmi pare rău pentru întârziere și pentru greșeli, dar m-am chinuit să scriu foarte mult acest capitol. Sper sa va placa și aștept mai multe păreri de la voi, data trecută nu au fost chiar atât de multe. Sper sa va placa și țin sa va anunt ca in următoarele zile nu voi mai putea scrie pentru ca încep cursurile și seminariile de la opt și termin pe la patru după masă, și asta implica oboseala și plus ca trebuie sa mă pregătesc pentru ele. Voi reveni la sfârșitul săptămânii cu un alt capitol. Va pup și va aștept cu cât mai multe păreri! 😘