Anthony se uită cum omul misterios oprea focul și se apropie chiar cum acel misterios îl stinse.
- Anthony, retrage-te de pe traiectorie!
Anthony făcu câțiva pași în lateral, iar domnul misterios opri legătura. Acele flăcări care mai rămăseseră, săriră în lung și în lat, explodând.
- Cine a fost? zise Meghan vizibil șocată.
- Vezi pe cineva aici? a zis Andrew zâmbind.
- Tu! Ce ai făcut și cum ai reușit?
Andrew pocni din deget, iar bruneta fusese închisă într-un glob uriaș de gheață subțire, însă pe care nu îl putea sparge oricât se strădui, nici măcar o tentativă de topire.
- Tu ești... Puterea Apei?!
- Ți-am mai zis că nu știi cu cine te pui.
Andrew își dădu jos gluga și se uită la brunetă.
- Nu... ești în viață?
- Cam proastă ești să nu îți dai seama cu cine te-ai pus.
Însă, chiar în clipa următoare, cineva apăru. Când se întoarse Andrew pentru a vedea cine e, avu marea surpriză de a-l vedea exact pe cel de care avea nevoie.
- Fă-o să uite pe această îngâmfată.
- Cum îndrăznești...
Însă, bruneta nu apucă să își termine propoziția, căci Peter tocmai o făcu să uite totul.
- Domnule..
- Anthony, vorbim mai târziu!
Adolescentul își închise ochii și se teleporta, dar Andrew nu era deloc uimit.
- Îi vei spune?
- Nu.
- Cum?! Oricum știe.
- Trebuie să aibă el curajul să mă întrebe.
- Andrew!
- Peter, liniștește-te! Ai grijă de fata asta!
Andrew se teleportă și el, chiar în clipa în care Meghan își deschise ochii în urma impactului cu uitarea întâmplării. Ajunseră în casă, iar Anthony îl aștepta pe canapea.
- Domnule, dețineți puterea apei?
Andrew se întoarse înspre el.
- Crezi exact ceea ce vrei.
La acest răspuns nu se aștepta băiatul. Cel care era de fapt tatăl lui își dăduse jos gluga, iar ochii de un verde strălucitor răspândeau raze pretutindeni, ceea ce îl făcu pe Anthony să clipească repetat.
- Ce se petrece?
- Asta se întâmplă când una din stările mele e diferită de cele pe care le am de obicei.
- Ce vă deranjează?
Era mult prea ciudat să spună prostia, deznădejdea și neinteligența ta. Așa că, hotărâse să nu răspundă, însă Anthony insistă:
- Vreau un răspuns.
Ca de obicei, Anthony era scurt si la obiect, fără pic de respect, ceea ce îl irită pe Andrew.
- Cum îndrăznești să vorbești așa?
- Foarte bine! zise Anthony ridicându-se în picioare. Doar pentru că m-ați salvat de foarte multe ori în care nu aveam nevoie, nu înseamnă că însemnați ceva pentru mine!
Însă, în clipa următoare, simți o palmă peste față. Închise ochii, dar era absolut sigur că mirosul celui de fața lui nu era al misteriosului. Când deschise ochii, văzu o pereche de ochi albaștri absolut nervoși. Era Demetrius, care avea chiar și respirația accelerată din cauza nervilor.
- Demetrius, nu trebuia să faci asta...
- Ba da, chiar era nevoie! Cum poți să fi atât de nerespectuos?
Anthony își închise ochii, nevoind să mai riposteze.
- Nu mă ignora.
Băiatul încercă să își adune toate forțele pe care le mai avea. Simți o mână care îi atinse delicat umărul, astfel că, deschise ochii pentru a vedea ce se petrecuse. Dădu cu privirea de niște ochi calmi, care emanau multă blândețe și curios, admirație. Erau ochii celui care tocmai se uita astfel la el, ochii aceia incredibil de pătrunzători.
- Crede-mă, Anthony, te înțeleg mult mai bine decât pare!
Anthony era atât de șocat de replica bărbatului, încât își mări pupilele.
- Cu... cum?!
- Anthony, știu ce simți și ce vrei să spui. Știu totul despre tine, chiar dacă nu am vrut să îți spun asta.
- Domnule, mă macină o întrebare.
Ambii se uitară la Demetrius care nu făcea nimic decât să privească cum cei doi se holbau la el.
- Poftim?
- Demetrius, nu trebuie să îl asculți pe răzgâiatul ăsta, dar pe mine nu cred că îndrăznești să nu mă asculți.
Andrew își ridică privirea impunător, iar Demetrius renunță, plecându-și capul ușor, conștientizând cine e persoana din fața lui de fapt, întorcându-se pe călcâie și plecând. Cei doi rămăseseră singuri așa cum speraseră. Anthony se așeză pe canapea, iar Andrew îi urmă exemplul.
- Ce ai vrut să mă întrebi?
Anthony evită privirea de smarald a bărbatului.
- Domnule, vreau neapărat să știu cine sunteți. Dețineți puterea apei.
- Cine crezi ca sunt? a întrebat tatăl băiatului.
Anthony însă, era oarecum surprins de replica bărbatului. Își ridică privirea, uitându-se la el ciudat.
- Sunteți... sunteți, dar nu e posibil!
- Cine să fiu? spuse Andrew încurajator, știind concret ce era în mintea băiatului.
- Domnule, sunteți tatăl meu?
Atunci, întreaga cameră se întunecă deodată, iar ambii se prăbușiră înspre pământ.
- Ce se petrece? spuse Anthony puțin șocat, simțind cum tot corpul îi tremură.
- Te rog, fi pregătit pentru ce va urma!
În următoarea clipă, Anthony se simți ca și cum s-ar fi izbit de un zid puternic, efectiv nu își mai simțea nicio parte a corpului la locul ei. Însă, în următoarea clipă, întunericul dispăru, iar cei doi își reveniră.
- Ce a fost asta?
- Am suferit eu transformarea în locul tău și am legat transferul ei către tine prin întrebarea asta.
- Care întrebare?
- M-ai întrebat ceva adineaori.
Anthony înghiți în sec, dându-și seama de ceea ce spusese cu câteva secunde în urmă.
- Deci e adevărat!
Anthony era atât de șocat când văzu zâmbetul larg de pe fața tatălui său. Tocmai aflase că cel din fața lui e de fapt tatăl lui, aflase motivul pentru care îl privea așa, aflase totul. Andrew îi pusese ambele mâini pe umerii băiatului său.
- Îmi pare rău, Anthony, îmi pare rău pentru tot!
- Nu aveți de ce să vă cereți scuze... Eu sunt în totalitate vinovat. Am spus că nu însemnați nimic pentru mine. Am spus că sunteți un om prea protector, v-am judecat toate activitățile... Nu sunt demn să fiu fiul dumneavoastră...
- Ar trebui să te simți demn. Te-ai ridicat deasupra tuturor așteptărilor mele.
- Nici măcar nu ați știut că sunt în viață când v-am întâlnit, iar de când ne cunoaștem, v-am considerat drept persoana pe care pot să îmi descarc întregul meu comportament adevărat, nu cel pe care vreau să îl afișez. O să spuneți că asta trebuia să fac, dar îmi pare rău că aveți o impresie așa de rea despre mine...
- Vrei să renunți la pronumele de politețe și să îți iei rolul de fiu al meu în serios? spuse Andrew ironic.
Anthony începu să zâmbească și se uită la Andrew, sesizând că el de fapt nu era interesat de ceea ce îi spusese el, ci doar de faptul că folosise incă pronumele de politețe.
- Domnule, ce mi s-a predat?
- Ești inițiat ca putere a Apei. De aici începe greul. Ești conectat la natură, la tot ce înseamnă viață, fiindcă apa este esența vieții.
- Și ce e atât de rău în asta?
- Vei descoperi de unul singur. Acum însă, nu trebuie decât să ai încredere în mine.
- Am...
Anthony se așeză pe canapea, iar domnul misterios deveni un șarpe, însă nu se teleportă, ci din contră, tocmai s-a incolăcit și a adormit. Anthony zări asta și se sperie puțin, fiindcă el nu știa despre acest aspect, faptul că dacă îți doreai, puteai rămâne șarpe. Se uită la tatăl lui, încă nevenindu-i să creadă că acel șarpe e chiar acesta. Își închise ochii și simți cum caninii îi creșteau exagerat. Însă, deodată, simți o mână pe spatele său. Când se întoarse cu acea privire de vampir, zări ochii fostului profesor de fizică, care se sperie puțin de înfățișarea acestuia, dar se redresă repede.
- Anthony, trebuie să plecăm de aici! Urgent!
Băiatul își reveni la fizionomia umană, privind cu atenție ochii îngrijorați ai Bătrânelului Visător, așa cum era acesta poreclit.
- Ce s-a întâmplat?
- Vine armata regală dupa tine, în frunte cu regele! Nu mai ai nicio șansă de scăpare.
Îndată ce auzi asta, Andrew redeveni om, punând mâna pe umărul lui Anthony.
- Fiule, să plecăm de aici!
Băiatul nu înțelegea graba celor doi, dar încercă să se conformeze. Însă, înainte ca cei trei să apuce să își folosească puterile de vampir pentru a evacua zona, ușa fusese spartă de însuși regele.
- Luați-i! zise acesta tare și clar.
Andrew se repezise în fața lui Anthony, apucând să își pună gluga, înainte ca cineva să îi vadă fața.
- De el nu vă atingeți!
- Ai idee cu cine vorbesti? spuse regele aproape râzând.
- Da, Majestatea Voastră! Știu că vorbesc cu regele! zise Andrew sarcastic, dându-și ochii peste cap, însă asta fusese observat doar de Anthony și de regele care îi vedea ochii verzi, strălucitori de sub glugă. Am tot dreptul să îmi protejez oamenii dragi, oamenii la care țin!
- Cu atât mai rău dacă ești conștient cu cine vorbești!
Atunci, regele îl ridică pe Andrew în aer, datorită unor plante pe care le-a adus din podea. Andrew era în totalitate încolțit de acele plante, știa cum ar putea scăpa dar, momentan, stătea imun.
- Cât despre tine, tinere, am auzit doar lucruri oribile.
- Serios?
- De pildă, ai curajul să vorbești urât unui Element!
- Ah, asta era problema? De ce nu ați spus așa de la început?
- Damian, încetează! zise Andrew, însă chiar în acel moment, un lăstar îi intrase între buze.
Anthony închise gura, nemaizicând nimic. Avea un respect imens și multe lucruri de recuperat pentru omul cu glugă. Acum, teoretic, era rândul lui să îl salveze, însă nu știa nici măcar cum să se salveze pe el însuși fără a-și folosi puterea apei. Din spatele regelui, apăru Meghan, privindu-l cu multă superioritate.
- Deșteptule și arogantule, ți-am spus că faci o mare greșeală punându-te cu mine.
Anthony nu mai zicea nimic, plecându-și privirea înspre pământ. Însă, auzise un mormăit dinspre tatăl său. Își ridică privirea înspre acesta, și înțelesese din priviri ceea ce voia să îi transmită: trebuia să tacă, nu să se predea.
- Mai ai de spus ceva sau te pot ucide? Ah, am uitat să te anunț, amândoi ați fost condamnați la moarte.
Anthony își mări ochii, uitându-se înspre Andrew care îl privea mai liniștit ca niciodată. Atunci, Anthony sesizase de ce tatăl lui era atât de calm. Închise ochii, simțind cum devine un vampir. Când îi deschise înapoi, avu grijă să nu aibă ochii mov, ci doar roșii, fața plină de crestături și caninii exagerat de măriți.
- Wow, un vampiruț! Asta nu va fi chiar așa de complicat!
Regele se avântă înspre el, împingându-l direct în coaste cu un cuțit de lemn de fag mov. Băiatul simți durerea, dar era atât de mică, încât îi fusese chiar greu să se prefacă că moare. Andrew însă, se sperie puțin când îl văzu pe fiul lui prefăcându-se atât de bine, iar, în cele din urmă, prăbușindu-se fără suflare. Meghan era în sfârșit satisfăcută, iar acum, regele se îndreptă înspre Andrew.
- Ce fel de creatură ai zis că e?
- Nu prea știm, Majestate!
Andrew își lasă caninii să se mărească, însă avuse grijă să nu vadă nimeni că el devenise vampir. Mușcă lăstarul pentru a-și elibera gura, iar imediat după, reveni rapid la fizionomia umană. Când văzu regele asta, rămăsese șocat.
- Nici măcar un vampir nu poate mușca lăstarii mei...
În acel moment, regele își dusese mâna la gâtul lui Andrew.
- Ce ești?
Andrew zâmbi.
- Chiar crezi că am de gand să îți spun? L-ați ucis pe unul dintre oamenii dragi mie.
- Cine e el pentru tine?
- Poți să îți dai cu presupusul. Promit să fiu sincer și să îți răspund doar cu da sau nu.
- E cumva un camarad de-al tău?
- Nu.
- E cumva un orfan găsit pe stradă?
- Nu.
- E cumva fiul lui Demetrius?
- Nici așa.
- Atunci cine poate fi?
- Ți-am spus că îți răspund doar cu da sau nu.
- Cum îndrăznești o asemenea imprudență în fața regelui? ieșiră cele trei Elemente deodată.
- Îndrăznesc ce vreau eu, copilași!
Elementele porniră deodată furia lor înspre el. Meghan îi dădu foc, Betty făcu ca totul să fie mai intens, iar Earth ajuta de asemenea la acel foc, datorită căldurii pe care o putea crea, făcând focul să fie asemeni magmei dintr-un vulcan, o chestie vâscoasă în jurul lui Andrew. Însă, fără ca cineva din acea încăpere să știe ceva, Andrew nu simțea absolut nimic. Își creă o platoșă invizibilă de gheață, însă, o gheață atât de specială, încât nici măcar nu se sesiza aburul care ieșea la contactul acesteia cu magma. Elementele îl ținură blocat acolo pentru cel puțin cinci minute, însă, după ce acest timp s-a scurs, Elementele au obosit, renunțând. Andrew își dădu jos platoșa de gheață doar gândindu-se la asta, iar regele era efectiv șocat când a vazut că Andrew era întreg.
- Cum e posibil? zise regele șocat ridicându-se. Trebuia să.. mori...
- Îmi plac gândurile tale! zise Andrew pocnind din degetele ambelor mâini. Vrei să mă omori, doar că nu ai habar cum. Ești demn de admirat, Mark!
Când își auzise numele, Mark strânse din nou alte liane în jurul lui.
- Cum îndrăznești să îmi spui pe nume mie, regele acestui ținut?
- Mai ai și tupeul să mă întrebi și să îmi zici cum de am tupeul, bravo, ce să zic!
Regele se înroși până în varful urechilor fiindcă nu avea nici cea mai mică idee cum l-ar putea ucide pe acest îndrăzneț. Elementele își dădură toată silința, erau pe cât de extenuate, pe atât de șocate de înfrângere.
- Luați-l!
Peter apăruse din mulțimea care se adunase la acea casă, ajungând direct lângă rege.
- Ce se petrece, Majestate?
- Nu știm cum îl putem ucide pe acest om imprudent.
Peter era atât de uimit când îl văzu pe Andrew, adevăratul rege al ținutului, înfășurat în liane. Însă, acesta nu făcea decât să inspire o liniște de necrezut și mult sarcasm.
- Majestatea Voastră, faceți o mare greșeală!
Atunci, Andrew deveni vampir asemeni fiului său, însă avuse grijă să fie atât de înfricoșător, încât să o sperie chiar și pe domnișoara vârcolac.
- Un vampir?
- Eh, nu chiar!
Acum că Peter era aici, totul devenea mult prea simplu pentru Andrew. Îl închise pe Peter într-o sferă de gheață, iar acesta înțelesese gestul. Se teleportă până lângă trupul lui Anthony, simțind cum acesta respira. De îndată ce se ridică, își aținti privirea asupra regelui.
- Habar n-ai cine sunt eu, rege presupus și incompetent!
Înainte ca regele să poată riposta, Andrew își transformă ochii într-un albastru mai intens ca cel al furtunii și extrem de strălucitor care făcu sângele din corpul lor să înghețe. Cea mai afectată era în mod evident Meghan, fiind cea care se prăbușise din cauza efortului de a rezista. Dintr-o simplă privire a lui Andrew, toți cei prezenți se prăbușiseră. Însă, deodată, simți o mână în spatele lui. Era Anthony, care nu era deloc afectat de ceea ce făcea tatăl său.
- Vă rog!
Atunci, Andrew lăsă deodată toată ura la o parte, globul de gheață în care fusese ascuns Peter spărgându-se, iar cei prezenți erau gata de ripost. Însă, când Meghan se apropie de Andrew pentru a se răzbuna, neștiind ce s-a întâmplat de fapt, Peter își răspândi puterea pretutindeni în sală, făcându-i pe toți să uite toată întâmplarea. Mulțimile se împrăștiau, însă, un copil de cel mult zece ani venea înspre cei doi.
- Eu... nu pot uita ce am văzut. Am puterea domnului acesta.
Peter era speriat, însă Andrew zâmbea.
- Ai rămas fără părinți?
- Sunt orfan de mic, domnule!
- Peter, știi ce ai de făcut cu el.
- Dar... domnule!
Andrew se așeză pe genunchiul stâng, punându-și mâna dreaptă pe umărul băiatului mic de statură.
- Nu te teme. Ai facut cunoștiință cu cine trebuia.
- Cine sunteți voi?
- Eu, unul, sunt o persoană destul de importantă dacă aș putea spune așa.
- Lucrezi la Curtea Regală? Am auzit că doar acei oameni sunt importanți.
- Astea sunt zvonurile care circulă?
- Sunt la curent cu absolut toate zvonurile, domnule!
Peter se uită la Andrew, iar acesta era absolut încântat.
- Ai apărut exact când aveam nevoie de tine. Vrei să rămâi cu noi?
- Domnule, sunt atât de fericit că am pe cineva care să mă accepte!
- Bine atunci. Poți lucra pentru mine.
- Tot nu mi-ați spus cine sunteți.
Andrew înghiți în sec, iar apoi zâmbi.
- Îmi pare rău dacă te dezamăgesc, dar sunt un fost rege al acestui regat.
Băiatul auzind asta, îngenunchie rapid, speriat, începând să tremure.
- Îmi pare rău, Majestatea Voastră, nu am știut! zise băiatul extrem de rapid, încât abia se înțelegea ce spunea.
- Dragul meu, am fost rege, asta nu înseamnă că voi mai fi.
- La...la ce va referiți?
- Am fost rege acum 1000 de ani, mi-a fost înscenată moartea.
Anthony se întoarse înspre tatăl său care din reflex se întoarse înspre fiul său, făcând între ei un schimb lung de priviri.
- Vreau să vă ajut, Majestatea Voastră!
- Cum te numești?
- Sunt Albert. Albert Forgotten.
Peter se uită ciudat.
- Tatăl tău a fost cumva Remus Forgotten?
- Îl știți pe tata?
- A fost unul din frații mei.
Anthony se uită ciudat.
- Asta înseamnă că eu și acest copil suntem rude de sânge?
- Așa se pare.
Andrew zâmbi.
- Cred că voi vă veți înțelege bine. Peter, tu ar trebui să mergi la palat și să te comporți ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Tu, dragul meu, vei rămâne aici cu metamorfozorul Demetrius, sunt absolut sigur că ai auzit de el.
- Desigur.
- Iar eu?
Andrew se întoarse înspre fiul lui, apropiindu-se de acesta și făcând un gest neașteptat de băiat: îl îmbrățișă.
- Dacă vrei, de fapt, nu e pe vrute, vei veni cu mine.
- Unde mergem?
- Curiosule! Poți să întrebi întruna, tot nu îți răspund.
Băiatul plecase înspre metamorfozor, iar cei doi rămăseseră singuri în încăpere.
- Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat mai devreme.
- Nu ești tu de vină.
- Chiar mi-am dorit să vă salvez.
- Nu aveai cum să mă salvezi fără să îți folosești puterea ascunsă, ai văzut, nici măcar eu nu am fost în stare. Însă, am fost nevoit să trag de timp până când a apărut Peter. Era prea periculos să îți folosești puterea proaspăt ajunsă la tine fără a te antrena.
- Domnule...
- Îmi mai spui mult așa?
- Chiar vreți să ne dăm de gol?
- Mda... ne dăm de gol la acești pereti goi de pe care au lipsit dintotdeauna niște tablouri cu un om minunat așa ca mine!
Andrew își pusese mâna dreaptă pe piept și începu să gesticuleze cu cealaltă mână, ridicându-și privirea impunător și bărbia mândru.
- Nu vi se pare că sunteți cam lăudăros?
- Tocmai asta era și ideea! spuse Andrew pierzându-și chiar si zâmbetul, ceea ce pe Anthony îl sperie puțin. Si pereții au urechi. Anthony, un singur cuvânt vreau să aud de la tine...
Însă, nici nu apucă să termine propoziția, căci ochii lui Anthony se dădură peste cap, iar de pe geam deschis veniră o adiere de vânt autumnal...