ULTIMA CLIPĂ
Ochii-s cuprinși de-un somn neomenesc,
Văzând ultima noapte cu coaja mărunțită...
De pașii negrii amprentați în nefiresc,
Scârțâind a jale pe-o piatră dăltuită.
Blestemul cade ca un ștreang pe sorți ,
Și-ordonă zilelor în chin să se desfacă.
Să opreşti timpul, nicicând n-ai să poţi,
Când sună gongul, omul din lume pleacă.
Și-atunci cerșim din clipa ce-a rămas,
Cu-a vieții pâlpâire stăm la târguială.
Strigătul se-neacă cu suspinu-n glas,
Deznodământul, parcă-ar fi greșeală.