http://blackpearl.ucoz.ro/blog/
“Descoperirea adevarului este impiedicata efectiv nu de falsa aparenta a lucrurilor, care ne conduce spre eroare, nici de slabiciunea puterii noastre de a rationa, ci de opiniile preconcepute, de prejudecati.”
Arthur Schopenhauer
Yelina privea panoul din faţa ei înţesat de fotografiile de la locul ambelor crime. Îi privea cu tristeţe şi dezolare atât pe Todd cât şi pe Brian, care din fotografiile afişate o priveau, parcă, cu un zâmbet înţelegător. Ea ,însă, se privea pe sine critic şi se judeca deosebit de aspru. Nu reuşise! „Poate dacă aş fi insistat, poate dacă aş fi fost mai hotărâtă... viaţa lor a fost în mâinile mele”.
-Yelina, o să-l prindem, dar nu astăzi!
- Căpitane ?!
- O să-l prindem, ştii bine că da, dar nu azi. Mulţi dintre oamenii mei lucrează la asta. Tu, însă, ai un alt caz şi ştii prea bine că nu trebuie lăsat să aştepte.
Yelina îşi desprinse privirea îndurerată de pe fotografiile celor doi şi se îndreptă spre celălalt panou pe care aveau , deocamdată, prea puţine elemente.
- Aveţi dreptate, căpitane, dar uneori nu mă pot abţine. A trecut atâta timp şi nu avem nicio informaţie nouă.
- Vom face tot ce putem. Îţi promit, dar acum concentrează-te asupra cazului tău.
- Căpitane, întrebă ea, de ce nu-mi dai înapoi cazurile lor? Lasă-mă să mă ocup, din nou, de ele.
- Yelina, eşti mult prea implicată pentru a avea mintea limpede şi pentru a judeca raţional. Am cei mai buni oameni care se ocupă de caz. Crede-mă, îl vom prinde. Ai încredere în mine. Bun... acum spune-mi ce ai în cazul Jack Cooper.
Yelina se desprinse de trecut, lăsă amintirile să stea unde le era locul, într-un colţ al inimii ei unde nimeni nu le putea atinge şi unde nimeni şi nimic nu avea acces şi nu le putea interzice să iasă la suprafaţă, ori de câte ori, Yelina îşi dorea.
- Din păcate, nu avem prea multe. Criminaliştii au găsit cuţitul cu care a fost omorât, dar nu sunt amprente, a fost curăţat şi lăsat printre celelalte tacâmuri, este un cuţit obişnuit de bucătărie cu lamă lată, iar faptul că a fost bine curăţat sugerează că criminalul sau criminala ştia exact ce face, ştia de unde să ia acel cuţit, prin urmare, cel mai probabil, acesta se afla printre invitaţi şi, mai avem mărturia soţiei, care spune că nu şi-a văzut soţul aproape 2 ore.
- Din tonul tău îmi dau seama că nu prea o crezi.
- Este cam greu de crezut, dar...
-Ceea ce spune ea este adevărat, interveni Alexander. Tocmai m-am întors de la Carla Mendez. Confirmă faptul că au stat de vorbă mult timp după miezul nopţii, doar că Valery a lipsit câteva minute, spunând că merge „să se împrospăteze”şi, am mai aflat că doamna Mendez căuta un apartament pentru Shanna, insă trebuia să rămână confidenţial, trebuia să rămână între ele.
- Serios?! Asta a uitat să ne spună doamna Cooper, spuse sarcastic Yelina. Va trebui să vorbim cu ea din nou şi, este foarte interesant, de ce şi-ar fi căutat Shanna Taylor o altă casă?
- O vom face, vom discuta iarăşi cu doamna Cooper, dar acum trebuie să vorbim cu soţii Taylor. Cred că este timpul să mergem.
Ajunseră la casa familiei Taylor şi se pregăteau să bată la uşă, însă înainte de a apuca s-o facă , uşa se deschise şi Shanna Taylor îşi făcu apariţia.
- Este aproape incredibil, de nedescris, înfiorător, se lamentă doamna Taylor imediat ce Yelina şi Alexander intrară pe uşă.
Sunteţi detectivii cu care ne-am întâlnit astă noapte, nu?
- Da, doamnă Taylor. Eu mă numesc Alexander Dorn , iar ea este Yelina Broocks. Am avea nevoie de câteva răspunsuri, de câteva clarificări.
- Desigur, fireşte! Intraţi, luaţi loc. Soţul meu va veni în câteva momente.
- Spuneţi-ne doamnă Taylor, îl cunoşte-ţi de mult timp pe domnul Cooper?
- De suficient de mult timp. Cred, că de vreo 6 ani. Aproape imediat ce l-am cunoscut pe Nicolas. Erau fost colegi şi prieteni foarte buni încă din facultate.
- Ce fel de om era, aşa cum îl cunoaşteaţi d-voastră?
Shanna avu o uşoară urmă de reţinere, ochii îi sclipiră răutăcios, iar privirea i se ascuţii, dar aproape imediat fizionomia îi reveni la normal şi continuă. Yelina , însă, prinse toată această atitudine şi mintea îi lucra febril.”Hm...cu siguranţă această femeie nu-l are la suflet”.
- Ce pot spune? Eram colegi, asociaţi, ne vizitam, dar legătura o ţinea mai mult cu soţul meu, răspunse Shanna.
- Buna ziua, domnilor detectivi. Da, aşa este, spuse din capul scărilor pe care tocmai le cobora, Nicolas Taylor. Jack era un bun prieten, doar că nu era tocmai pe gustul Shannei. Ea este puţin mai conservatoare, iar Jack era un glumeţ şi trebuie să recunosc că pentru cine nu-l cunoştea la fel de bine ca mine, putea trece drept un neserios. Însă Jack era un om cumsecade, de nădejde, un prieten adevărat, de aceea am şi devenit parteneri.
Valery privea undeva în altă parte, părând a nu-i da dreptate soţului ei, însă nu spuse nimic.
- Spuneţi-ne, domnule Taylor ce a-ţi făcut în acea seară?
- Ce face toată lumea la petreceri. Nimic ieşit din comun.
- Când l-aţi văzut ultima oară pe Cooper?
- După miezul nopţii, după ce a felicitat-o pe Shanna, nu cred că l-am mai văzut. Dar tu, îşi întrebă acesta soţia?
- Cred că tot atunci a fost ultima oară. Au fost mulţi invitaţi, m-am întreţinut cu multă lume, dar cred că nu l-am mai întâlnit pe Jack, aşa cum spune Nicolas, după ce m-a felicitat, până când am auzit ţipetele de afară şi am ieşit să vedem ce este. O doamne, a fost îngrozitor!
Pe chipul acesteia apăru aceiaşi încruntare pe care Yelina o văzu şi în noaptea când vorbise prima data cu ea.
- Aţi lipsit din living în acea seară, reveni Alexander, continuând întrebările?
-Da, spuse Nicolas. Am ieşit să duc gunoiul pentru că era de necrezut cât se adunase şi cu tot personalul pe care îl avem, se pare că nu puteam face faţă. Am urcat apoi în dormitor să-mi schimb hainele, deoarece la întoarcere una dintre invitate, întorcându-se brusc, şi-a vărsat vinul pe cămaşa mea. Am coborât , am făcut conversaţie şi cam atât.
- Iar eu, continuă Shanna, am urcat după miezul nopţii să mă aranjez puţin, dar cred că nu am lipsit mai mult de 5 min. M-am întânit la toaleta de la etaj cu soţia lui, în schimb, cu Valery. Am fost surprinsă, pentru că avem toaletă la parter, iar invitaţii pe aceia o foloseau, însă mi-a spus că era ocupată, aşa că...
Yelina şi Alexander îşi aruncau priviri expresive. Cu siguranţă doamna Cooper nu le spusese tot.
- Cunoaşte-ţi pe cineva care ar fi vrut ca el să moară?
- În meseria noastră îţi faci mai mulţi duşmani decât prieteni, însă nu ştiu de cineva anume. Încercăm să mulţumin clienţii cât putem mai bine. Oricum eu aveam clienţii mei, iar el pe ai lui. Cine ştie...?
Deocamdată asta este tot. Dacă vom mai avea nevoie de d-voastra, vă vom contacta.
- Vă stam la dispoziţie, domnilor detectivi.
În drum spre ieşire, Yelina se întoarse către Shanna şi o întrebă:
- Apropo, de când o cunoaşteţi pe Carla Mendez?
Shanna făcu ochii mari, faţa i se înroşii şi aproape se înecă încercâd să dea un răspuns.
- Este o veche cunoştiinţă, atât.
Aceştea îi zâmbiră cu înţelegere, dând din cap aprobator apoi se îndreptară spre ieşire.
În drum spre maşină, Yelina admiră grădina minunată, plină de verdeaţă şi flori, de o mărime considerabilă şi pe care acum o putea vedea la lumina zilei. Dunga galbenă cu indicaţia de restricţie în acea zonă o întristă aducându-i aminte de tragedia care tocmai avusese loc.”Păcat că se întâmplă astfel de lucruri, locul este superb, te poţi pierde în toată această varietate de frumuseţe”.
- Hmm...evident Shanna nu vrea ca Nicolas să ştie ceea ce face ea, spuse Yelina, în timp ce se îndepărtau de casa pe care o admiraseră, iar acum la lumina zilei era şi mai frumoasă şi mai impunătoare, era splendidă.
- Evident, dar nu văd ce legătură au toate astea cu cazul, spuse Alexander. Poate vrea să-l părăsească, poate nu-l mai suportă, poate gelozia lui este sufocantă, cum spune Valery. Cine ştie?
- Dar dacă, spuse Yelina, Jack a aflat ceea ce urmăreşte Shanna şi a ameninţat că o va spune. Poate fi un motiv.
- Poate fi, dar este prea subţire şi nu avem nimic care să ne confirme că Shanna vrea să plece, este doar o speculaţie bazată doar pe reacţia ei, continuă Alexander.
-Aşa-i, este prea subţire, ai dreptate. Cred că este destul pentru astăzi. Mă simt obosită. Ne vedem mâine la birou şi vedem ce au descoperit Ryan şi James.
- Nu vrei să ieşim la un pahar? Ne mai destindem puţin.
- Mersi, dar chiar mă simt obosită. Poate într-o altă seară. Ne vedem mâine.
- Cum zici, spuse Alexander urmârind-o cu privirea până când aceasta ajunse la maşină, apoi plecă şi el.
Yelina se îndrepta obosită şi îngândurată spre apartamentul ei, pe holul semi iluminat, când fără să realizeze ce se întâmplă, un individ se ciocni de ea cu putere. Yelina îşi reveni destul de repede, dar până să se dezmeticească, individul dispăruse. „Doamne, a înebunit lumea, îşi spuse, continuându-şi drumul spre apartament”. Ajunsă în faţa lui, dădu să introducă cheia în yală, dar în momentul în care atinse uşa aceasta se deschide descoperind, spre uimirea ei, că nu era închisă. Nu-şi lăsase uşa niciodată deschisă şi-şi aducea aminte cu precizie momentul când întorsese cheia în yală, la plecare. Prin urmare îşi duse iute mâna la armă, scoţând-o din tocul de la brâu, lovi cu putere uşa cu piciorul şi intră grăbită în apartament. Căută cu ochii mijiţi în interiorul casei, ţinând arma cu amândouă mâinile întinse în faţa ei, dar realiză destul de repede că nu era nimeni acolo. Duse mâna la comutatorul de pe perete, aprinse lumina şi se îngrozi. Casa îi era răvăşită, totul era întors cu susul în jos. Sertarele smulse şi aruncate împrăştiaseră întreg conţinutul lor pe covoare. Canapeaua era răvăşită , iar salteaua patului din dormitor era răsturnată. Cineva fusese în casa ei. Cineva căutase ceva. Scoase telefonul, formă 911 şi raportă incidentul.
În scurt timp colegii ei ajunseră acolo, fiind profund îngrijoraţi.
Ryan şi James se uitau cu stupefacţie la lucrurile aruncate pe podea şi la casa complet întoarsă pe dos.
- Yelina, eşti bine? Ryan se uita vizibil îngrijiorat. Ai nevoie de ceva?
-Sunt bine. Nu am nevoie de nimic , decât de cel care a făcut asta! Nu înţeleg, ce putea căuta la mine în casă? Nu pare să fie nimic luat.
- Yelina, se repezi căpitanul Hollander, nu eşti rănită?
- Nu domnule, sunt bine,
- Ce crezi că s-a întâmplat?
- Cineva cu siguranţă căuta ceva, la cum arată totul.
- Ai ideea ce anume?
- Nu, habar nu am.
- Nici nu-ţi lipseste nimic?
- La prima vedere, nu pare să lipsească ceva, dar îmi voi da seama mai bine după ce aranjez lucrurile.
- Şi totuşi, poate deţi ceva valoros, ceva ce merită riscul ca cineva să intre în apartamentul unui ofiţer de poliţie.
- Nu, nu deţin nimic deosebit, dar cel care a fost pare să creadă că , da.
- Cum era individul de care te-ai ciocnit?
- Tot ce pot spune este că era înalt, bine făcut, musculos, cred, pentru că m-a izbit destul de tare, în rest nu pot descrie nimic. Avea pe cap o glugă, care îi acoperea bine chipul şi ochelari negri care îi acoperea bine trăsăturile. Venise pregătit pentru ce avea să facă. Dacă m-ai întârzia puţin îl surprindeam în încăpere şi aflam răspunsurile la întrebari!
- Nici nu ştiu dacă să-mi pară rău sau bine, spuse Cassie năpustindu-se în încăpere, strângând-o strâns pe Yelina în braţe. Ai fi putut fi rănită, sau chiar mai rău.
- Yelina, spuse căp. Hollander, eşti sigură că nu lucrezi la nimic în timpul liber?
- Nu, nu am de lucru acasă. De ce? Crezi că ar putea avea vreo legătură cu vreun caz?
- Nu ştiu , dar dacă da, atunci individul crede că merită riscul de a intra în casa ta. Ar trebui să fie un caz extrem de important pentru tine!
- Un caz extrem de important pentru mine, murmura Yelina. Un caz... Credeţi că... nu , nu se poate. Să fie posibil? Sugeraţi că individul ar căuta ceva legat de morţile celor două persoane importante din viaţa mea?! Chiar credeţi asta?!
- Altceva nu ar avea nici un sens, spuse căpitanul.
- Poate că aveţi dreptate, însă nu am nimic acasă care să aibă vreo legătură cu cazurile şi apoi nici nu mă ocup eu de ele.
- Stiu, dar dată fiind conjunctura, este posibil ca individul să gândească altfel.
- Doamne, realiză stupefiată Yelina. Este posibil să fi dat azi tocmai peste criminal. A fost la un pas distanţă de mine, la naiba! Ori este extrem de curajos, ticălosul, ori este disperat. Crede că am ceva cu care îl pot prinde! Ce poate fi?! Ce poate fi, spuse apăsat Yelina?!
- Şi mai surprinzător este faptul că ştia când te întorci acasă, remarcă James, care până atunci stătu tăcut, gânditor.
- Da, asta este şi mai ciudat. Posibil să nu lucreze singur. Poate are un partener.
- Oricum ar fi, Yelina, viaţa ta poate fi în pericol, spuse Alexander. Nu ar trebui să rămâi singură.
- Nu cred. Dacă ar fi vrut să mă omoare, ar fi făcut-o demult. Nu pe mine mă vrea, ci pe cei la care ţin, ceea ce este mult mai teribil. Mă simt răspunzătoare pentru toţi cei care încearcă să se apropie de mine. Nu , nu plec nicăieri. Rămân aici, la mine acasă!
- Cum vrei, dar am să las afară o patrulă, în caz că...
- Mulţumesc domnule, mulţumesc tuturor. Ne vedem dimineaţă.
- Să ai grijă de tine, i se adresă Alexander privind-o în ochi, atingându-i cu delicateţe încheietura mâinii. Indiferent de ce ai nevoie, nu ezita să mă suni. Ok?! Promiţi?
- Promit, spuse Yelina, coborând privirea oarecum încurcată de privirea stăruitoare a lui Alexander.