Yoongi se plimba tăcut pe străzile pustii ale orașului, simțindu-se ciudat. Nu știa ce era cu acest mixaj de sentimente.
Fragmente cu Jungkook peste el ii invadau mintea. Se simțea atat de rușinat. Obrajii lui prinzând o ușoară tenta de roz.
Nu se putea gândi la alt ceva, doar la corpul brunetul-ui peste al sau, sărutările dulci si atingeri gentile.
Încă ii putea simți parfumul. Încă ii simțea gustul buzelor. Respirația sa calda ce ii copleșească trupul. Parul moale si negru, si cel mai important ochii sai, ce semănau a calea lactee, ce il priveau cu atât iubire si grija.
Un oftat ii părăsește buzele, grăbind pasul. Ajuns într-un parculeț, se așează la baza unui copac, rezemandu si spatele de trunchiul acestuia.
Era frig. Dar satenul se simțea bine. Ii placea frigul. Isi lasa capul pe spate, privind cerul printre frunze.
Cerul era negru, cu nori grei si plini de apa ce prevedeau o furtuna urata.
Nu după mult timp, fata palida a satenului începe sa fie uda. Începuse ploaia.
Nu vroia sa plece din parc, nu putea da ochii cu Jungkook. Ii era rușine.
Acum era ud leoarca, începe sa simta o senzație de disconfort din cauza frigului,dar nu se ridica. Statea cu capul pe spate si ochii închiși, încercând sa își stingă gândurile despre seara trecuta.
Jungkook se schimbase mult. Din copilul acela firav sa schimbat, într-un bărbat puternic si grijuliu.
Stropii de ploaie au început sa mai se ivească de fata satenului. Acesta și-a deschis ochii încet, dând de ochii inconfundabil ai brunetul-ui.
—Ce faci Hyung...
Spuse pe o voce atât de trista. Lacrimi fierbinți au inceput sa cada pe fata satenului. Jungkook plangea.
Brusc il îmbrățișează, ascunzându-si fata in scobitura dintre grup si umărul acestuia.
Yoongi statea tăcut, simțindu-se micuț un bratele brunetul-ui,ascultându-i suspine le.
—De ce ai plecat asa, de ce stai aici,
Izbucnește, strângând ul mai tare in brate. Dacă ți e scarba de mine, dacă nu vrei sa ma mai vezi, spune-mi. Ai perfecta dreptate dar te rog stai la apartament. Plec eu.
—Unde sa pleci...
—Nu știu, Jimin, Taehyung gasesc eu.
—Ce prostii vorbești acolo, a fost o prostie, ok. Toti oameni greșesc, ne prefacem ca nimic nu sa întâmplat ok?
Brunetul rupe îmbrățișarea, ridicându-se. Ochii ii erau șterși.
—Bun, haide.
Spuse ridicand ul de brat. Cei doi pornesc spre casa, Jungkook stand într-o liniște completa.
Ajunși acasă, merge direct in camera sa, închizând usa. Yoongi rămâne cu cățelul în sufragerie.
După mult timp, Yoongi bate încet la usa brunetul-ui, deschizând o. Perdelele erau trase si becul instins. Jungkook statea întins pe pat, ascultând muzica.
—Koo, e gata mâncarea.
Brunetul se ridica lenes, tarandu se pana in sufragerie. Se așează la masa începând sa manance. Yoongi se așează si el, privindu-l pe Jungkook. Era atât de lipsit de viata.
Yoongi învârtea furculița in mâncare, simțind liniștea mult prea inconfortabila.
—Jungkook, esti ok?
—Da, de ce.
Întreabă pe un ton rece, privind in farfurie
—Ești prea tăcut pentru felul tău normal de a fii.
—Probabil prind o răceala, in fine. Mersi de masa.
Se ridica de la masa, lăsând mai mult de jumătate de mâncare in farfurie, inchizandu se din nou in dormitorul sau.
Yoongi rămâne tăcut in sufragerie, privind cățelul ce dormea pe canapea.
Un oftat ii scăpa printre buze, lăsându-se pe spătarul scaunului. Știți durerea de cap de după beție? Peste tot acel chin mai și îl testa o răceala zdravana. Începea sa aibă febra.