refulări în ocean

patetic, poetic, persiflând nemurirea. infinit. în care poezia iese din urâțenia umană fără să vrea.

Fluturi în cerneală

De când am schimbat cerneala, Cuvintele-au prins culoare; Peniţa nu mai înţeapă Şi nici rima nu mai doare. Cea de ieri era cam neagră; Am ascuns-o într-o floare. Ea astăzi se ofileşte, Dar sufletu-mi e-n cântare. De când am schimbat cerneala, Am schimbat şi cauzale. Dacă spun c-am versuri triste E fiindcă nu-s final...

îmi zboară capul,

într-o zi de iunie, pe camp. aberațiile unei căpățâni obosite. 13-14-15

Dincolo de pustiu

. Poeziile nu sunt nimic mai mult decât valuri aleatoare de energie artistică, alimentate de eliberarea pe care o resimte autorul transmițându-și sentimentele. Dincolo de pustiu, la marginea galaxiei de trăsături ce definesc fiecare om, se află un ocean format doar din astfel de valuri. Mulțumesc mult, @conste...

Unghiile roase ale Opheliei

Un cimitir de speranțe e-ntr-o inimă de om; când visătorul moare, visul ajunge deasupra existenței. Dar, când ți-e frică de tine, nici măcar zborul nu te mai poate salva. ,,Dragul meu Flint, astăzi simt că mă prăbușesc. - A ta pentru totdeauna, Ophelia." *copertă realizată de @EchipaBlue*

Recunoașterea petalelor

Trandafirul are ceva de spus, ceva ce până acum era ascuns în abisul întunecat. Petalele își arată acum farmecul, pentru prima oară. Unele te vor face să surâzi, iar altele să îți cadă șiroaie întregi de lacrimi, dar până la urmă, așa este și în viața: nimic nu este roșu sau alb, uneori există și roz. Cea mai înaltă p...

Căzând

În sufletul meu fragil ca de sticlă se pogoară, întortocheată, o disperare a lacrimilor de sidef. Demonii urlă în vânturi sânge, sinapsele neuronilor mei se ard în menuet sălbatic și se desprind de dendrite, spălându-mi cu brutalitate culorile, iar doctorii neființei îmi dezlipesc carnea de pe oase. O sfâșie și o dezi...

Fărâme de ventrilocitate

Cuvintele îmi strigau cu ecou în minte, cauzându-mi surzirea sinelui interior; îmi băteau la ferestrele irișilor, cicatrizându-mi sticla sufletului și spărgându-mi în bucățele viziunea asupra lumii; îmi curgeau în cascade prin sinusuri și prin gură, lăsându-mă vulnerabilă și sufocându-mă, ca, mai apoi, să mă recuperez...

Disc cu flori presate

,,și încă lipesc flori presate pe discul de muzică clasică al nesperanțelor noastre uitate în absurd..." Când stelele cad în și din mine, învelișurile lor de vise și speranțe îmi zdruncină, puțin câte puțin, esența. Îmi găuresc sufletul, îmi vlăguiesc trupul, îmi încoronează mintea cu absurdul și se ciobesc pentru min...

tot ceea ce nu i-am spus mării

cred că cerul s-a săturat să-i tot plângem pe sub lacrimi. june - july 2019.