Prieteni cu singurătatea

Gelozie până la moarte

„ Doamne...
Mi-am dat seama că nu-mi mai e prieten. De fapt, că nu-l mai consider eu așa...
Îl iubesc! Habar nu are cât mă face să sufăr... Când îl văd cu aia încep să plâng, mă închid în mine, încep să mă consider un nimic pe Pământ și să vreau să mă sinucid... Dar frica nu-mi dă voie.
Sunt geloasă. Chiar și atunci când stă cu ea și doar atât: nu vorbește, nu o ține de mână, nimic; doar stă în preajma ei, îmi simt inima, puțin spus 'călcată în picioare'.
Plâng de zile întregi. Nu vreau ca el să o iubească pe ea. Nu vreau să stea cu ea nici dacă nu ar fi împreună!
'Crăp de ciudă': cred că sunt cuvintele prin care-mi pot descrie starea perfect.
Cum de nu își dă seama?!... Regret că nu o face. Dacă și el simte la fel ca mine...
De fapt, el mă consideră rece, vrea să se apropie de mine - chiar el a spus-o... și nu numai odată.
Dar dacă nu simte la fel, o să rupă prietenia noastră, o să fugă de mine. Și dacă ar face așa jur că m-aș sinucide. Atât de mult îl iubesc. Mă gândesc zi și noapte la el, îmi e imposibil să-l scot din minte.
Sufăr groaznic de tare când îl văd cu aia - le doresc cea mai chinuitoare moarte și nici atunci să nu moară împreună - dar nu i-o pot spune... El mă crede 'ființa rece cu suflet impenetrabil, smălțuit cu gheață', dar de ar ști ce simt eu... În inima mea... Mi-ar plânge de milă.
Când vedeam că peste tot pe unde mergea, stătea cu Amy, numai lângă ea... De fapt, nici nu pot descrie perfect acea stare... Nu există cuvintele care s-o poată face.
Dar simțeam cum sunt înjunghiată în inimă și aveam să mor acolo, în pustietate.
Mă vedeam pe un munte uriaș, mergând cu ei doi. Eu singură, ei unul lângă celălalt vorbind. Îmi imaginam cum mă arunc în prăpastia imensă - care îmi garanta o moarte în chinuri - și că lor - mai mult lui - nu le păsa, și mergeau bine mersi în continuare - vorbind, răzând. Cam așa mă simțeam...
Nu știu ce s-a întâmplat cu mine. Nu am mai iubit niciodată. Dar rău e să și iubești... E groaznic. Sunt depresivă când îl văd cu ea... Am luat-o razna, iar când îmi spuneau alții, - că dragostea este chinuitoare - eu nu îi credeam. "E doar un băiat ca toți băieții. Care-i farmecul?! N-are sens."
Dar abia acum îmi dau seama... Că iubesc cu adevărat! Îl iubesc! Nu mi-am imaginat niciodată că pot simți așa ceva pentru el; îmi era doar un bun prieten. Dar... Îl iubesc! Îl iubesc și pur și simplu acesta-i adevărul... Ce pot face?! Să nu-l mai iubesc?
Nu pot; îl iubesc și nu am să renunț cu nimic în lume la el! "