Ne aflăm „Într‑o seară de la începutul lui iulie 1909", pe strada Antim din Bucureşti, „răcoroasă şi foşnitoare ca o pădure", întrucât „toate curţile şi mai ales ograda bisericii erau pline de copaci bătrâni, ca de altfel îndeobşte curţile marelui sat ce era atunci Capitala.". Unde soseşte Felix Sima („un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean [...] Uniforma neagră îi era strânsă pe talie, ca un veşmânt militar, iar gulerul tare şi foarte înalt şi şapca umflată îi dădeau un aer bărbătesc şi elegant. Faţa îi era însă juvenilă şi prelungă, aproape feminină din pricina şuviţelor mari de păr ce‑i cădeau de sub şapcă, dar culoarea măslinie a obrazului şi tăietura elinică a nasului corectau printr‑o notă voluntară întâia impresie."), originar din Iaşi, orfan de ambii părinţi, pentru a locui, în perioada studiilor de medicină, la unchiul şi tutorele său, Costache Giurgiuveanu, cel care îi administrează averea moştenită, până la majorat.
Casa pe care o căuta Felix avea o înfăţişare ciudată, asemenea tuturor clădirilor de pe Antim, datorită amestecului de stiluri şi folosirii de materiale improprii, de mică valoare şi puţin durabile: „Partea de sus privea spre stradă cu patru ferestre de o înălţime absurdă, formând în vârful lor câte o rozetă gotică, deşi deasupra lor zidăria scotea tot atâtea mici frontoane clasice, sprijinite pe câte două console [...] totul în cel mai antic stil, dar console, frontoane şi casetoane erau vopsite în ulei cafeniu. Zidăria era crăpată şi scorojită în foarte multe locuri, şi din crăpăturile dintre faţada casei şi trotuar ieşeau îndrăzneţ buruienile.".
După intrarea lui Felix în clădire, alertat de sonerie se iveşte un bătrân despre care adolescentul crede a fi unchiul său, cunoscut dintr‑o veche fotografie, dar bătrânul, întrebat de către Felix dacă acolo locuieşte domnul Costache Giurgiuveanu, răspunde confuz şi bâlbâit prin „Nu‑nu‑nu ştiu.. nu‑nu stă nimeni aici, nu cunosc...". Felix va fi recuperat însă din situaţia delicată de către verişoara sa, Otilia, care îl conduce în interior şi îl prezintă lui Pascalopol („un om ca de cincizeci de ani, oarecum voluminos, totuşi evitând impresia de exces, cărnos la faţă şi rumen ca un negustor, însă elegant prin fineţea pielii şi tăietura englezească a mustăţii cărunte."), Aglaei Tulea, sora lui Costache Giurgiuveanu - „o doamnă cam de aceeaşi vârstă cu Pascalopol, cu părul negru pieptănat bine într‑o coafură japoneză. Faţa îi era gălbicioasă, gura cu buzele subţiri, acre, nasul încovoiat şi acut, obrajii brăzdaţi de câteva cute mari" - şi fiicei acesteia, Aurelia Tulea, „o fată cam de treizeci de ani, cu ochii proeminenţi ca ai Aglaei, cu faţa prelungă, sfârşind într‑o bărbie ca un ac, cu tâmple mari încercuite de două şiruri de cozi împletite.".
Ignorat de musafiri şi gazde, care se preocupau de jocul lor de table, în jurul unei mese luminate de lampa cu petrol, Felix simte că poate avea încredere doar în Otilia; „Fata părea să aibă optsprezece‑nouăsprezece ani. Faţa măslinie, cu nasul mic şi ochii foarte albaştri, arăta şi mai copilăroasă între multele bucle şi gulerul de dantelă. Însă în trupul subţiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect, fără acea slăbiciune suptă şi pătată a Aureliei, era o mare libertate de mişcări, o stăpânire desăvârşită de femeie.". În plus, ea „îi dădu un sentiment inedit, de mult presimţit." tânărului crescut la internat, fără a fi cunoscut intimitatea femeilor.
Intuiţia lui, în ceea ce priveşte relaţia cu restul familiei, va fi confirmată de către o remarcă datorată Aglaei Tulea, care se opune studiilor universitare intenţionate de către Felix („Un orfan trebuie să‑şi facă acolo repede o carieră, să nu cadă pe capul altuia."), ignorând voit faptul că acesta beneficia de veniturile proprii, pe care le gestiona Costache Giurgiuveanu în calitate de tutore.
