Undeva , peste Marea Regilor , in ruinele vechii cetati , o Umbra cade peste tinut , inghetand inimile raselor , invrajbind familii , distrugand totul in calea sa. O armata de creaturi nemaivazute in aceasta lume se aduna in fosta cetate , cerand sangele celor nevinovati , cerand razbunare.
In lumina slaba a camerei sale , Arov se invartea nelinistit. Luna se ridicase de mult pe cer , ca o secera rece de argint. In mintea elfului se invalmaseau siroaie de ganduri negre. Invartea incet ciobul negru intre degete, gandind intens. Mai erau trei zile. Trei zile pana cand va trebui sa plece. Moag , singurul om din Ultimul Taram il sfatuise sa plece cat de curand din Regatul elfilor si sa se refugieze in munti , departe de flacarile razboiului , care amenintau sa treaca Marea. Toate aceste zvonuri erau intarite de soliile care veneau si plecau din regat , aducand cu ele povesti groaznice despre corabii negre invaluite in ceturi , traversand valurile furioase ale Marii. Arov nici nu mai stia ce sa zica. Toate gandurile si instinctele ii spuneau sa fuga din Regat , dar inima spunea altceva. Tatal sau era pe moarte. Nu putea sa il paraseasca. Pana la urma , Arov era unicul sau fiu. Conform Vechilor Legi , Arov trebuia sa urce pe tron imediat ce tatal sau isi va da duhul. Si , cum razboiul se apropia , Arov trebuia sa isi conduca poporul in lupta. Poporul pe care il iubea cel mai mult. Poporul in care crescuse.
Un ciocanit scurt il smulse pe Arov inapoi in camera sa luminata doar de o lumanare.
-Intra! striga printul.
Usa se deschise incet , cu un scartait rece. In cadrul ei , un om inalt , cu ochi verzi si un par lung , castaniu , aparu. Se apropie de biroul micut , din lemn sculptat , apoi se rezema de muchia de lemn.
-Deci? intreba acesta , privindu-l pe printul nelinistit.
-Nu stiu , Moag. Nu cred ca pot sa imi parasesc tatal acum. Mai ales ca aproape a murit acum doua ceasuri. Am o responsabilitate pe care trebuie sa o duc la bun sfarsit. Acum ori niciodata. Poporul meu se bizuie pe mine , asa ca nu ii pot amagi cu minciuni tesute cu ata alba.
Pe buzele crapate ale omului aparu un zambet multumit , dar amar.
-Esti exact ca tatal tau. Nobil. Mandru. Devotat. Gata sa mori pentru ce iubesti. Dar trebuie sa ma intelegi. Elfii au fost mereu priceputi sa se ascunda de ochii neprietenosi chiar si atunci cand a Cincea Legiune a patruns in Muntii Sarpelui. Atunci , rasa ta era in pericol de a fi exterminata. Si totusi , ati supravietuit. In ciuda Dusmanului , ati reusit sa traiti...
-Dar cu ce pret , Moag? intrerupse Arov. Mama mea a pierit. A fost rapita de Umbrele de la Miazanoapte. Cine stie ce a patit atunci...Regina Elfilor a murit. Tatal meu a fost in doliu de atunci...Poate ca de-asta a fost atat de macinat de boala in ultimii 10 ani...
-Arov. Poporul tau trebuie sa inteleaga. Inafara de tine , nu mai exista alt descendent pur. Tu esti singurul care poate sa conduca. Problema este ca elfii inca nu stiu ca sunt in pericol. Multi neaga izbucnirea razboiului. Chiar si unele solii. Trebuie sa fugi ca sa poti conduce. Eu iti voi fi alaturi indiferent de alegerea pe care o vei face, dar trebuie sa te avertizez ca pe Malurile de Aur au calcat fiinte mai negre decat noaptea , mai rele decat Diavolul insusi. Dusmanul este mai aproape de noi cu fiecare zi e trece. Trebuie sa iei o decizie acum. Altfel , nu va mai exista o cale de intoarcere. Raul ne va inghiti in vartejul sau negru , devorandu-ne sufletele. Intunericul pe tine te vrea. Daca poporul nu va avea un rege , nu va fi capabil sa lupte , deci va fi usor de controlat.
O tacere grea se asternu in camera printului , amutindu-i pe cei doi.
-Moag....trebuie sa anuntam poporul. Maine , in zori , vom pleca.
-Voi anunta poporul. Dar trebuie sa ne gandim cum ii ascundem...Nu putem sa refugiem cateva sute de elfi in padure si sa ne asteptam ca Umbra sa nu ne vada. Trebuie sa gasim un loc unde cei din semintia Neagra nu ne vor gasi....
