- Foc! Peste tot! Toţi oamenii aleargă cât mai departe. Unii se ascund după ziduri, în timp ce casele lor ard din tembelii... ăă, temelii pardon!
Un hohot de râs a izbucnit pe câmpul liniştit pe care ne aflam. Alin mişca camera de filmat în timp ce încerca să se abţină din râs, dar nu-i reuşea. Lisa încerca să se abţină ca să dea bine la cameră, dar nici ea nu reuşea. În schimb încerca să râdă şi să arate bine în acelaşi timp. Ceea ce i-ar fi ieşit, dacă Alin n-ar fi mişcat camera.
Eu, în schimb, m-am aşezat pe iarbă ca să pot râde mai bine. Ţinându-mă cu mâinile de burta care mă durea deja, îmi dădeam seama că aveam cel mai zgomotos râs de acolo. Şi aveam vaga senzaţie că se auzea până în satul ce nu era mai departe de un kilometru de unde ne aflam noi. Dar pur şi simplu nu mă puteam opri. Nici măcar după ce prietenii mei au încetat şi voiau să reia filmarea.
- Aylin! Strici tot cu râsul tău! S-a zburlit Lisa către mine.
- Nu... nu mă... pot...
Încercam să mă potolesc, dar mi-a venit şi mai tare să râd. Alin mă privea cu camera video în mână, pe care o zguduia uşor în timp ce râdea. Probabil de râsul meu ce la un moment dar nu se mai auzea, când am rămas fără aer. Apoi m-am calmat, recăpătându-mi respiraţia.
- Gata? Încercăm din nou? Ne-a întrebat prietena mea, în timp ce-şi aranja părul.
- Cum vrei. Eu oricum stau aici şi vă privesc de aproape o oră. M-am prefăcut plictisită. Aş putea foarte bine să mă apuc de culesc flori. Aş ajunge acasă cu un braţ de flori până terminaţi.
- Nu fi copil! Dându-şi ochii peste cap, şi-a îndreptat atenţia către camera de filmat.
- Oo! Nu-mi spune că te-ai maturizat brusc, de când eşti studentă şi că ai uitat cum culegeam flori şi le duceam acasă, când eram mici.
- Da, când eram mici. Maturizează-te, nu mai ai cinci ani.
- Cine vorbeşte de maturizat... am pufnit eu.
- Sunt mai matură decât tine!
- Asta aşa e... ai şi tu momente scurte şi rare de maturitate.
- Fetelor! Nu vă mai certaţi. A intervenit Alin, care probabil s-a plictisit.
- Dar nu ne certam. I-am răspus amândouă.
- Nici nu mai ştiu cum să interpretez zâmbetele largi pe pe feţele voastre, în timp ce vă faceţi în toate felurile.
Ridicând din umeri, şi-a îndreptat atenţia către camera de filmat, în timp ce eu, sătulă de cât am aşteptat după ei, m-am ridicat de pe iarbă, ştergându-mi pantalonii şi m-am dus lângă el.
- Are dreptate. I-am zâmbit cu jumătate de gură. Uneori am senzaţia că nici noi nu ne mai înţelegem.
- Probabil...
Lisa şi-a aranjat încă o dată părul castaniu, lung şi drept, ce în bătaia soarelui părea aproape blond, apoi şi-a luat poziţia cu spatele drept şi privirea către cameră, în timp ce Alin se pregătea să o filmeze.
- Filmează!
Auzind cuvântul, Lisa a început iar să turuie aşazisa ei ştire „incredibilă" despre un sat în flăcări. Eu priveam în jur şi îmi aduceam aminte momentele plăcute petrecute în acest sat. Muntele de foc se numeşte şi niciodată nu mi-am dat seama de ce. Când eram mică îmi imaginam că muntele este, de fapt, un vulcan ce stă să erupă. Sau că în munte era ascuns un dragon ce dormea de sute de ani acolo şi că în orice moment se poate trezi şi va sufla foc peste sat. Iar eu il alungam şi deveneam eroină. Doar că, de fiecare dată când salvam satul de dragonul cel mare şi fioros, o făceam în alt fel.
