O iubire ca-n poveşti
George Hardink era moştenitorul unei averi imense. Luase pământuri de la bunicul său răposat – Arthur Woodsprind. Primise câteva proprietăţi înconjurate de acre de pământ din partea mătuşii. Aceasta era bătrână şi singură, copii ei murind în urma unei epidemii, el fiind singura ei rudă în viaţă. Iar când propriul tată se stinse, tot ce acumulase acesta şi bărbaţii dinaintea lui rămase pe mâinile lui George.
Însă asta nu l-a speriat pe bărbatul de 28 de ani. În ciuda faptului că om mai răsfăţat ca el nu exista, încăpăţânarea era ceva genetic, iar el, cu siguranţă, nu ducea lipsă. Aşa că, cu un car de răbdare şi multă iscusinţă, a reuşit să aducă prosperitate pe toate cele zece proprietăţi avute. Şi chiar a reuşit să-şi extindă averea. În mai puţin de trei ani, contul din bancă a acestuia s-a dublat.
Se putea mândri cu ceea ce avea; şi o făcea. Era fericit că putea ajuta oamenii neajunşi să-şi susţină familiile, oferindu-le slujbe. Era bucuros să doneze consistent orfelinatelor nevoiaşe, pe care le vizita regulat. Cu dare de inimă întindea mâna în ajutorul instituţiilor spitaliceşti, sponsorizând câte un tratament nou, sau donând bani pentru cercetări şi modernizări.
Avea o mână largă, în ciuda tuturor celor strânse. Pentru că, dacă îl învăţase mama ceva, vreodată, atunci fusese să aibă bunătate. Femeia ce-i dăduse viaţă fusese una blândă şi darnică. Nu exista dată când să plece de acasă fără câţiva săculeţi de bănuţi după ea, fără saci de mâncare sau cufere pline cu îmbrăcăminte. Iar în drumul ei trecea pe la unul pe care-l ştia din nu ştiu ce parte. Ori pe la altul, care-l văzuse ea cu câteva zile înainte.
Dar, totuşi, în ciuda avuţiei şi a mulţumirii de sine, nu era pe deplin fericit. Uneori, serile i se păreau prea pustiite. Dacă nu era cu prietenii la un joc de bridge, la un pocker, ori dacă nu era la vreun bal organizat cu oricare ocazie, atunci stătea în biroul său şi bea în linişte un pahar de brandy.
Iar aceste seri erau prea singure.
Şi le mai umplea el cu câte vreo domniţă, curtând sau doar socializând, dar nu-i mai ajungea doar atât. Iar vizitele la bordel se dublau, triplau chiar, dar nu-l mai mulţumeau cum o făceau odinioară.
-Domnule George, făcuse Gladis o plecăciune din trunchi, politicoasă ca-ntotdeauna. Şi cum ar fi putut ea fi altfel, când acest domn îi punea mâncare pe masă şi-i hrănea, de asemenea, copiii şi nepoţii? Lucrase pentru această familie cu mult înainte de a se fi născut George, iar pentru că l-a văzut crescând, a ajuns să ţină la el ca la proprii ei băieţi. Şi chiar mai mult, de când a rămas singur pe acest pământ!
-George, Gladis, nu mă mai domni. Mai ales când suntem doar noi, îşi duse paharul la gură şi savură tăria băuturii ce-i pişca limba. Femeia aprobase din cap, dar bărbatul putea citi încăpăţânarea din privire. Oftase, pentru că nu fusese prima oară când primise o astfel de privire. De fapt, o primea de fiecare dată când George insista asupra vreunui lucru ce putea fi numit improriu de alţii. Cu ce pot fi de ajutor? se ridicase şi se îndreptase spre mica bibliotecă amenajată în biroul său.
-Poate pare impropriu, domnule – George i-a aruncat o privire sternă, dar femeia a ignorat-o cu politeţe – sau chiar nelalocul ei această întrebare, dar v-aţi gândit la căsătorie? întrebase femeia cu îngrijorare în voce. Îl văzuse aceasta frământându-se în ultima vreme, îi citise tristeţea de pe trăsături, şi se simţea obligată să intervină.
Bărbatul se oprise cu mâna pe cotorul unei cărţi de politică. Îşi întoarse capul spre femeia ce se menţinea dreaptă şi impunătoare în mijlocul camerei şi-o studie.
