Capitolul 1

3.3K 160 96
                                    

     I-- PĂPUȘARUL

   ,,Toţi ne dorim o viaţă perfectă... chiar magică. Dar de câte ori soarta, acel păpuşar nedemn de propriul rol, încâlceşte atât de mult iţele, încât, în  final este nevoit să le taie, iar tu eşti aruncată ca şi cum nu ai fi existat. Da ...tu eşti păpuşa, cea manipulată, cea cu care doar soarta se poate juca. Îi aparti. Ea îţi este stăpânul, şi tu nu te poţi împotrivi şi te supui. Pentru ce? Pentru a nu te distruge. Şi...de parcă nu ar fi de ajuns, în ultimul moment ea îţi arată semne, dar tu...atât de orb, le ignori. ,,

   Între mine cea de acum, cea de atunci şi voi sunt ani, vise, râuri de lacrimi. Şi poate când voi termina totul de scris, va fi fost propria mea moarte sau poate Gus s-ar fi întors şi doar aş tremura în braţele sale, plângând. Nu voi face nimic altceva în această scrisoare cu destinatar prea bine cunoscut- tu, dragule- decât să mă descarc. Îţi spun de pe acum că nu-s perfectă, nu-s o eroină clasică, ba, mai mult, mereu m-am considerat personajul negativ şi te las pe tine să mă judeci. Te las să intri în lumea, casa, corpul si sufletul meu. Dar te avertizez, va durea. Sau poate eu am fost prea slaba ori nepricepută încât să-mi exprim trairile încât să simţi şi tu. Dar nu mă voi opri.

   Nici nu ştiu de ce am numit astfel cartea, deşi sunt sigura ca nimeni n-ar citi o carte intitulată EU. Şi totuşi,, Păpuşarul " sună mai bine. Da... eu, Rătăcitoarea,, sunt Păpuşarul, eu ma joc, salvez, sunt o lume, lumi, călătoresc, sunt atat de multe.

   Sper că eşti pregătit, tu, străinule, căci eu voi începe.

   Rupsesem şi ultimele foi din jurnal, arzându-le, mărind flacăra, aruncând granule din parfumul lui ...de colonie. Mirosul lui , puternic ,ademenitor, încărcat de amintiri . Amintiri de care...nu puteam şi nici nu doream să scap. Solzi de cenuşă rămăseseră în urmă , chiar şi lacrimile mele secând în timp. El a plecat ca să mă apere , dar chiar el mă condamnase. La ce, te întrebi? La amintiri ce nu pot dispărea din cauza lor, că mereu sunt învinuită pentru ceea ce nu făcusem, fiindcă îl iubisem atât încât să îl ascult şi urmez într-o lume ce nu îmi aparţinea. Dar tot vina mea rămăsese. Îngeraşul ce brusc îşi pierduse puritatea, făcând un ,, păcat,, atât de mare.

   Soneria se auzea încontinuu, făcându-mă doar să privesc uşa încurcată căci nu-mi aminteam s-o fi închis. Oricum, dacă cineva s-ar fi împins în ea, ar fi dărâmat-o la cât de veche era.

  Nu ştiam cât e ceasul, de cât timp stăteam pe jos, pierdută, cât a trecut de atunci. Cam astfel de desfasurase de un an viaţa mea. Pierdută în timp şi spaţiu,  fără scăpare.  Dumnezeula, cât de grele sunt nopţile în care tot ce simţi este durere!

  —Aimee !bubuiturile se auzeau din ce în ce mai puternic, în sincron cu soneria, punându-mi toarta forţa în palme și tălpile picioarelor, încercând să mă ridic, clatinându-mă uşor

   Cât de enervant era!

   —Aimeer, deschide!

   Îmi uram numele . De fapt îl iubisem până acum un an, până când plecase El şi mă lăsase singură . Până când numele meu era pe toate buzele , urmat de jigniri şi priviri pline de venin, până când numele meu a fost asociat cu un monstru ce trebuia să moară .

  —Aimeer ....!

   Scosesem o ţigară din care am tras doar două fumuri, sprijinindu-mă cu spatele de peretele rece şi scorojit care fusese odată alb, sperând ca astfel să acoper mirosul insuportabil din camera, aruncând-o apoi în scrumieră-acelaşi truc  folosit atatea luni. Ţigările erau ieftine si iuţi, cu un gus oribil, deşi mirosul lor îmi făceau treaba mai uşoară.

Lumea OrbilorTahanan ng mga kuwento. Tumuklas ngayon