Clubul Mortilor:Excursie prin Intuneric(Pauza)

☾Capitolul VIII

Capitolul VIII: Abisul

Din capitolul anterior: Satula de atitudinea secretoasa a lui Jasper si inca socata de recentele descoperiri, Ashlyn se duce la Rachel, care, cu ajutorul grupului de tineri vrajitori o transporta in masina lui Jasper. Desi in stilul sau caracterisc Jasper nu scoate mult din casa, o parte din lucruri vor fi scoase la iveala in cele ce urmeaza.

P.S.:Melodia am ales-o mai mult pentru evenimentele care se intampla dupa ***. Mie inceputul imi place foarte tare.

P.P.S: Nu-mi place Gagnam-Style :|...:))

mel:So long sentimental-celldweller

Sa o luam din nou.

Un gard aparent normal.

O oaie sare gardul.

A doua oaie sare gardul.

Vine si a treia. Surpriza: gardul era de fapt unul electric. Rezultatul? Pastrama de oaie.

Jasper trase de volan inspre dreapta, urmarind curba drumului si am clipit rapid de trei ori, in incercarea de a scapa de imaginea oilor.

Cred ca e destul de evident ceea ce mi se intampla. Organismul meu incepea sa faca fente, din cauza ca incepeau sa se simta efectele bolii primejdioase cu care intrasem in contact: plictiotita acuta grava, cu accent pe ,,grava'', pentru ca intotdeauna cuvantul asta ii face pe oameni sa se ingrijoreze.

Jasper nu spunea nimic, de parca se astepta ca aceeasi forta magica(in cazul meu Rachel si grupul ei de tineri nelinistiti) sa ma faca sa dispar de langa el si totul sa revina la situatia de dinainte de mon aparition. Nu ca ar fi contat, parerea mea; ca doar nu vorbise de nebun pana sa vin eu. Tacerea dintre noi o simteam materializandu-se la un nivel fizic intr-o tensiune stresanta care ameninta sa ma sufoce. Pe el nu parea sa il deranjeze atat de tare aceasta tensiune. Inafara de faptul ca era evident ceea ce facea el, si anume sa ma ignore pe mine, parea decis sa nu renunte la atitudinea lui, lucru imatur, care ma facea-fara sa vreau- sa ma comport matur(alias hoasca fara activitate).

Si ma comportasem ca un om matur, suportand totul cu dintii inclestati, cum fac parintii cand copii li se agata ca lipitorile de picioare lor urland ca vor nu stiu ce tampenie de jucarie si depasind numarul de decibeli acceptati, pana in momentul cand iti vine sa le tragi un sut de sa ii trimiti pana in Congo.

Astfel de momente ma fac sa ma simt bipolara. Incepusem sa ma ingrijorez, dar m-am linistit atunci cand au aparut oitele. Erau un semn clar ca nu paseam pragul usii scorojite pe care scria: "Normalitate mediocra".

Am inceput sa ma balansez usor, de parca faceam pipi pe mine, muscandu-mi buza ca sa nu imi scape vreun cuvintel. 

Un elefant se legana, pe o panza electrica de paianjen...si pentru ca, nu mai murea, a mai chemat un elefant...gata, nu mai pot! Am tacut prea mult- ar trebui sa fie consemnat undeva. Poate in Cartea Recordurilor.

- Jasper? am inceput nesigura, pe genul de ton inocent pe care il folosesc persoanele care stiu ca au dat-o oarecum in bara si nu prea au ce face.

Fara sa isi dezlipeasca ochii de la drum, mormai ceva ce se putea traduce fie prin "da, scumpa mea", fie prin "mda, ce vrei". Probabil ca era a doua varianta.

- Asa ai de gand sa o tii toata seara? Ai sa ma ignori pana am sa simt ca pana si conversatia cu un copac ar fi mai suportabila? Macar zi-mi unde mergem, m-am vaicarit.

Pe bune ca am tresarit cand am auzit cum trosneste materialul manusilor sale cand a strans volanul si mai tare.

-Eu merg undeva unde am treaba si unde tu nu ar trebui sa fii, pentru ca acolo nu esti in siguranta.