𝐹𝑜𝑐𝑢𝑙 𝐶𝑒 𝐴 𝑆𝑡𝑖𝑛𝑠 𝐼𝑛𝑖𝑚𝑖 (𝑉𝑜𝑙𝑢𝑚𝑢𝑙 𝐼)

De ce am ajuns aici?

        - Bună!
         Nu doream sa comunic cu el, ma enerva prezența lui și întrebările disperate, adresate pentru a ma face sa vorbesc.
       - Ești nouă? Nu te-am prea văzut pe aici. Face o mica pauză așteptând sa vorbesc dar observă ca nu o fac și continua.
         - Eu sunt Natan, locuiesc de  un an aici. Îmi poți răspunde? De ce nici măcar nu ma privești? Să înțeleg că nu vorbești cu nimeni? Nu suporți prezența oamenilor, așa-i? Am dat din cap,dar nu ma uitam la el.
           - De ce ești aici? Ți-aș spune eu de ce sunt aici dar stai, nu suporți oamenii! Probabil nici pe mine...
           Plecase, simțeam ca nu mai e nimeni lângă mine, acum eram în siguranță. Mereu am simțit ca lumea nu e pentru mine, doar natura. Îmi era așa dor de ea. Ma gândeam ca poate as putea vorbi cu directoarea sa ma  lase puțin afara.
         Ies pe coridor și ma uit la toate ușile în speranța că voi găsi camera directoarei. Se aude ceva dintr-o cameră alăturată, ma pun ușor lângă ușa și încep sa ascult nemișcata.
         "- Ți-am zis nu am nevoie de ajutorul tău! De fapt al nimănui!"
         "-Dar sunt fostul director aici, te-am ajutat sa gaștigi acest post.. Am crezut ca o sa facem o echipă bună... Ăă.... Dar m-ai trădat.."
         "-Dragul meu, nu te-am trădat, dar ști bine ca îmi doresc sa stăpânesc eu totul! Nu e vina mea ca și șeful cel mare consideră ca merit asta. "
       " - Da, asta sau te-a cam.. " pune o pauză.
      " - Adică la ce te referi? Nesuferitule!! Pleca pana nu ma enervez mai rău! "
       " - Bine! Mulțumesc! "cu un ton nervos.
         Ma pun repede în mijlocul coridorului și merg ușor.
       - Tu ce cauți aici?zice bărbatul care ieșise din birou.
       Încerc sa îi spun prin semne *cautam baia *.
       Întru în birou. Nu știam ce sa fac dacă sa vorbesc sau nu,totuși se merita pentru a vedea natura .
        - Bună ziua doamna Directoare!
        - Domnișoara!!
         - Bună ziua domnișoara Directoare! Va rog din tot sufletul meu, ma puteți lasă afară? Am nevoie de o gura de aer. Plus ca sunt garduri mari nu pot ieși afara din această locație. Va rog!
        - Nu, aici nu ai voie!
        - Va rog!
       - Dar nu e după tine! Ce? Ai 18 ani și nu știu eu? Îți garantez ca atunci vei pleca și în lume! DE TOT!
        - Bine. Mulțumesc! La revedere!
       Ies dezamăgită cu ochii în pământ. Aud o voce :
      - Nu ne lasă?
      Fac ochii mari și ma uit în sus. Probabil era Natan. Zâmbea. Era drăguț, ochi negri, bruten, destul de deschis la culoare și mai înalt decât mine cu 2 capete.
     - Și ce dacă? Hai sa ieșim! Ma prinde de mână repede.
     - Lasă-mă Natan în pace!
    - Ei bine scumpo, nu ți-am dar aveam în plan sa te fac sa vorbești . Hehehe, am reușit! Și acum nu mai vrei sa vorbești? Off încăpățânată mai ești.. De asta îmi placi. Roșesc fără sa îmi dau seama, și  cel mai bine este că nici nu a observat. Începeam sa ma îndrăgostes dar eram prea mica pentru a realiza și asta. Aveam doar 7 ani.
      - Nu te las, vreau sa fim prieteni! Te rog!
        Ma ia pe sus și ma pune pe spatele lui , încercam sa dau din picioare pentru a evita aceasta situație încâlcita. 
       - Vi cu mine, sau continui sa țipi? O sa ne audă și o sa ne prindă. Ști cum facem te dau jos dacă mergi cu mine, în liniște! Vrei?
      -Mhh..
      - Dar nu ma trădezi?
      - Mhh
      - Bine.
      Ma pune ușor jos și  plec, însă mă ia îmbrațe.
     - Ai zis ca nu mă trădezi..
     - Am glumit prostutule!rad.
     Deschide ușă de la întrare ușor și fugim afară, în spatele casei.
     - Deci,acum vorbești?
      Tac din nou.
    - Sau ai vorbit pentru ca știai ca sunt supărat, vezi ții la mine!zâmbește cu bucurie.
    - Acum, zi! De ce ești aici?
     Se lăsase liniștea pentru ceva timp.
    - Bine spun eu primul. Nu am avut o viață prea ușoară de anunț. zâmbește fals. Când m-am născut tot era bine. Sa îți povestesc cum începe povestea de dragoste a tatălui și mamei mele. Mereu mi-o povestea săracă, îi era asa dor de el.
        - Ce s-a întâmplat?
       - Ajungem și acolo scumpo.
         Doar Imaginează-ți : Era toamna, mama încerca să își găsească de lucru,asa ca a plecat cu noaptea în cap spre piața.
        " - Doamna mea! Buna ziua!" mama lui Natan.
          " - Bună ziua!" vânzătoare
           "-Știți cumva un loc de muncă? Am mama bolnavă la pat.."
            "-E un boier în sat. Casa 5. Poate te ajută. "
             "- Doamne-ajută! Mulțumesc! "
             Îl opresc pe Natan din vorbit.
          - Stai! Stai, așa! Câți ani avea mama ta atunci?
          - 15 ani. Acum lasă-mă sa continui scumpo.
         - Mai stai!
         - Ce mai este?
         - Tu câți ani ai?
         - 10
         - Și de ce ma numești "scumpo"?
         - Pentru ca asa îi spunea tata mamei. 2,nu îți știu numele drăguță.spune și râde.
         - Mă numesc Lesly!
         - Lesly...
         Continua povestea :
         "-Bună ziua! Ma numesc Maria! Am mama bolnavă, nu am niciun ban pentru medicamente. Va rog, dați-mi o slujbă! Sunt disperată!"
         " - Bună ziua! As avea nevoie de o altă servitoare dar doar pentru camera mea. Adică, îmi câitești  hainele, faci curățenie și în fiecare dimineață îmi aduci micul dejun de la bucătărie, bucătăresele o sa ți-l ofere deja pregătit. Mâine la 6 ești aici! Nu intri în camera pana la 7!"
        "- Perfect!Mulțumesc mult! "
       Cu timpul s-au îndrăgostit, iar într-o seară fără sa conștientizeze, m-a făcut pe mine.radem împreună.
        Dar tata am murit la un an după nașterea mea. Tot ce el avea i-a rămas mamei. Nu știu cum a făcut atâtea datorii dar am rămas pe străzi. Ne-au dat afară într-o zi de marți, îmi amintesc perfect, acum un an. Nu ne-au dat  voie sa luam nimic. Seara mama și-a dat rochia de pe ea  și a pus-o pe jos. Acolo am dormit eu, iar dimineața am găsit-o moartă. Am fost la poliție, un chin, și m-a adus aici.
       - Îmi pare rău! Eu sunt aici prietene!
      - Acum tu!
         I-am povestit după câteva minute de tăcere, mi-a fost greu dar m-am simțit înțeleasă.
       - Știi, Natan..
       - Ce, Lesly?
      - Ești singurul de aici care nu își bate joc.
      - Pot spune același lucru.
       Priveam amândoi cerul, se făcuse seară, fără sa realizăm,stelele deja erau prezente, ne priveau și ele.
       Între timp în locație :
       - Une dracului sunt? Nemernicii!! Ah, copi  fără educație!
       - Liniștiți - vă domnișoara Director!spune o doamna de serviciu .
        - O sa îi găsim.
        - Afară! Sunt afară! Cât de proastă pot fi!
        Iese val-vârtej către noi.
        - Nesuferițiilor! Acum,  la mine în birou!