Pe Marginea Prăpastiei

Sentimente

Dimineața m-a găsit frământată de gânduri și plină de o neliniște care nu-mi dădea pace. Timpul părea să fi încetinit, iar aerul devenise greu de respirat. Alex se afla în Rusia, și tot ce a urmat după sosirea lui a fost o spirală de emoții contradictorii. Încercam să-mi păstrez calmul, dar fiecare întâlnire cu el aducea cu sine amintiri dureroase, învăluite într-o ceață de incertitudine.
 
Când a sosit în pragul ușii mele, ochii lui căutau răspunsuri pe care nu eram pregătită să i le ofer. Îmi fusese teamă de acest moment, de confruntarea care era inevitabilă, dar pe care mi-o doream mai puțin decât orice altceva. Știam că Alex era aici să mă vadă, să înțeleagă ce se întâmplă cu adevărat. Când am deschis ușa și l-am văzut stând acolo, cu acea expresie serioasă și îngrijorată, mi-am dat seama că nu mai aveam unde să fug.
  
Am încercat să par rece, distantă, dar privirea lui era prea pătrunzătoare, prea sinceră pentru a-l putea înșela. Știa că ceva nu e în regulă, și asta mă făcea să mă simt prinsă în capcană. Mi-am dat seama că, oricât de mult aș încerca, nu voi putea să țin acest secret departe de el pentru totdeauna.
  
Am acceptat să vorbim. Alex a început să mă întrebe despre tatăl său, iar întrebările lui mi-au tăiat respirația. Cum aș fi putut să-i spun adevărul? Că tatăl lui, omul pe care-l respecta, a fost cel care a ordonat moartea părinților mei? Că toată viața mea fusese modelată de această tragedie, iar acum, când în sfârșit am descoperit adevărul, el, Alex, părea să fie singura conexiune vie cu trecutul meu întunecat?
  
Am inspirat adânc și mi-am ales cuvintele cu grijă.
  
„ - Alex, tatăl tău... cum era el? ” l-am întrebat încercând să par interesată de povestea pe care urma să mi-o spună, dar în realitate, simțeam cum mi se strânge inima.
  
Ochii lui s-au întunecat, ca și cum încerca să pătrundă dincolo de cuvintele mele, să găsească adevăratul motiv al întrebării mele. M-a privit fix, de parcă încerca să vadă dincolo de masca pe care o purtam.
  
„ - Tatăl meu era un om puternic, dur, dar și corect, în felul lui. A făcut multe sacrificii pentru a ne proteja familia, pentru a menține puterea pe care o aveam” mi-a răspuns el, dar cuvintele păreau goale, ca și cum ar fi spus doar ceea ce credea că ar trebui să aud.
  
„ - Sacrificii...” am repetat eu încet, gustând cuvântul, conștientă de greutatea lui. Câte vieți au fost sacrificate pentru ca familia lui să rămână la putere?
  
Încercam să ascund valul de emoții care mă cuprindea, dar era greu. Imaginea tatălui meu, chipul lui, vocea lui, totul era amestecat acum cu imaginea lui Alex. Oare el își dă seama? Oare bănuiește că între mine și familia lui există o legătură mai adâncă, una bazată pe sânge și răzbunare?
  
Simțeam cum îmi tremură ușor mâinile, dar le-am ascuns în spatele meu, încercând să-mi păstrez controlul. Nu puteam să cedez acum. Dacă Alex ar afla adevărul, asta ar putea distruge totul între noi, iar eu nu eram pregătită să pierd și această ultimă legătură cu ceva ce aș fi putut numi normalitate.
  
„ - Natalia, de ce mă întrebi despre tatăl meu? Ce știi?” vocea lui a devenit mai apăsată, iar privirea lui mai intensă. Știam că nu mai puteam amâna momentul.
  
Am simțit cum mi se strânge nodul în gât. Trebuia să mă pregătesc pentru această discuție, dar fiecare secundă mă apropia de un adevăr pe care nu eram sigură că-l puteam suporta.
  
„ - Alex, vreau doar să înțeleg mai bine... vreau să înțeleg cine ești cu adevărat. Să știu ce te-a format ca om.” Am încercat să evit răspunsul direct, dar chiar și pentru mine suna slab. Simțeam cum tensiunea creștea în aer, iar tăcerea dintre noi devenea insuportabilă.
  
El m-a privit încă o dată, mai profund, încercând să găsească răspunsurile pe care refuzam să i le dau. Dar am văzut în ochii lui că nu avea de gând să cedeze. Și atunci am înțeles că poate... poate și el era la fel de pierdut ca și mine, în labirintul acesta al trecutului.
  
Nu mai aveam de ales. Trebuia să fac ceva. Dar ce? O parte din mine dorea să-l împingă departe, să-l alunge din viața mea înainte să fie prea târziu. Cealaltă parte... aceea tânjea după el, după căldura lui, după liniștea pe care o simțeam în prezența lui.
  
Când l-am privit din nou, mi-am dat seama că nimic nu va mai fi la fel. Cuvintele rămase nerostite se vor transforma într-un zid de tăcere între noi, și nu știam dacă mai avem puterea să-l dărâmăm.
  
„ - Alex, sunt lucruri pe care nu le înțelegi încă... și poate nu ar trebui să le știi.”

+

Am rostit cuvintele încet, simțind cum fiecare dintre ele era ca o lovitură de ciocan asupra inimii mele.
  
El a făcut un pas în față, apropiindu-se și mai mult de mine. Am simțit cum tensiunea dintre noi a atins un punct critic. Simțeam mirosul lui familiar, căldura corpului său atât de aproape de al meu. Pentru o clipă, tot ce am vrut a fost să mă las în brațele lui, să uit de trecut, să uit de tot.
  
Dar nu puteam. Nu trebuia.
  
„ - Natalia, orice ar fi, vreau să știu. Vreau să fiu alături de tine. Spune-mi... ce știi despre tatăl meu?” insistența din vocea lui mă făcea să mă simt ca și cum aș fi fost prinsă într-o menghină, fără scăpare.
  
L-am privit în ochi, iar tăcerea care a urmat a fost insuportabilă. Trebuia să aleg între adevăr și minciună, între trecut și prezent. Și orice decizie aș fi luat, știam că avea să schimbe totul între noi.
  
„ - Alex... poate într-o zi vei afla. Dar nu acum. Nu încă.”  Am răspuns, știind că acestea nu erau cuvintele pe care dorea să le audă. Dar erau singurele pe care le puteam rosti fără să-mi trădez sufletul.
  
El a făcut un pas înapoi, dezamăgit. Am simțit cum distanța dintre noi a crescut, și odată cu ea, toate temerile mele.
  
„ - Natalia, promit că nu voi renunța până nu voi afla adevărul.” A spus el ferm, iar cuvintele lui au răsunat ca un ecou în inima mea.
  
Când a plecat, m-am prăbușit pe canapea, cuprinsă de un sentiment de goliciune. Lupta mea de-abia începea, iar războiul din sufletul meu părea fără sfârșit. Tot ce știam era că nu aveam voie să mă opresc. Trebuia să aflu adevărul, chiar dacă acesta avea să-mi distrugă ultima speranță de a găsi pacea.
  
Am rămas pe canapea, simțind cum lumea mea se destramă încetul cu încetul. Gândurile îmi erau un haos complet, iar inima îmi bătea nebunește. Alex plecase, iar odată cu el simțeam că s-a dus și ultima fărâmă de siguranță pe care o aveam. Îmi era clar că nu puteam să mai amân acest moment. Nu mai puteam să fug de adevăr, dar nici nu știam cum să fac față unei asemenea realități.
  
Mi-am lăsat capul pe spate, privirea pierdută undeva departe. Mă întrebam cum de am ajuns aici, prizonieră între două lumi care se ciocnesc violent, între iubire și răzbunare, între trecut și prezent. Alex era parte dintr-un destin pe care nu-l puteam schimba, dar totodată era și singura persoană care reușise să-mi aducă puțină lumină într-o existență marcată de întuneric.
  
Mi-am șters lacrimile care îmi brăzdau obrajii și m-am ridicat brusc. Nu era timp de slăbiciuni. Dacă urma să înfrunt adevărul, trebuia să o fac cu capul sus. Trebuia să îmi recapăt controlul, să-mi amintesc cine sunt și de ce am ajuns aici.
  
Am ieșit din camera de zi și m-am îndreptat spre dormitor. Aveam nevoie de o clipă de liniște, de un moment în care să mă gândesc la pașii următori. Dar mintea mea nu se putea opri. Alex era tot ce îmi trecea prin gânduri. Cum aș putea să-i spun? Cum ar putea el să înțeleagă că tot ce a construit familia lui, toată puterea pe care au avut-o, a fost clădită pe suferința mea, pe sângele părinților mei?
  
Am deschis ușa dormitorului și am intrat în încăpere, lăsând ușa să se închidă ușor în urma mea. M-am așezat pe marginea patului, privindu-mi mâinile. Mi-am amintit brusc de seara dinainte, de fiorii pe care i-am simțit când l-am ținut pe Alex aproape. Acea noapte... acea noapte părea acum atât de îndepărtată.
  
Adevărul e că îl iubesc. Îl iubesc mai mult decât aș fi crezut vreodată că sunt capabilă, și totuși, această iubire mă sfâșie pe dinăuntru. Cum aș putea să mă răzbun pe cineva care a devenit totul pentru mine? Dar cum aș putea să trăiesc știind că mi-am trădat părinții, că am lăsat moartea lor nepedepsită?
  
Am inspirat adânc și m-am ridicat din nou. Trebuia să iau o decizie. Trebuia să acționez înainte ca totul să scape de sub control. Știam că Alex nu va renunța să caute răspunsuri, și de aceea trebuia să-l protejez. Trebuia să-l țin departe de acest adevăr, indiferent de prețul pe care urma să-l plătesc.

+