Când iubirea te schimbă

Capitolul 14

Este un capitol special. Pentru prima dată o să vedeţi ce este în mintea lui Blake. De acum încolo acesta va fi modul de scriere. Sper să vă placă şi să-mi spuneţi părerile voastre care contează foarte mult pentru mine. Vă mulţumesc celor care mă umăriţi şi îmi apreciaţi munca :*

Perspectiva autorului.

Nicole ştia foarte bine că făcuse o prostie încă de la bun început, când acceptase să se dea drept iubita lui. Îşi imaginase că va putea cândva să se strecoare în inima lui, iar faptul că se înşelase îi despica în mii de bucăţi inima. Nu ştia ce să facă şi mai ales ce să înţeleagă din dezvăluirea lui. Se ura pentru asta, se ura că fusese slabă în faţa lui, se ura că îl făcuse să o privească cu dezamăgire şi mai ales se ura pentru că era incapabilă să meargă şi să-l aducă înapoi. Pentru că indiferent dacă voia să recunoască sau nu, indiferent cât de mult ştia că trebuia să-şi revină, asta îşi dorea inima ei să facă.

Acum fierbea în propiul ei suc. Se întorcea pe-o parte şi pe alta în încercarea de a închide un ochi. "De ce nu mai vine?" se gândea ea neliniştită şi ştia că până nu apărea el, era imposibil să o ia somnul. Printre cearceafurile în care era împregmat parfumul lui, se simţea totuşi singură. Se gândea vag că noaptea trecută dormiseră împreună din nou şi îşi reproşa în gând faptul să adormise aşa de repede, încât nu simţise prezenţa lui acolo. De data asta voia să aştepte şi să fie conştientă de momentul când avea să apară şi să se aşeze liniştit lângă ea.

Blake îşi făcu apariţia târziu şi se simţea rău. Cum de nu putuse să treacă peste Sonya, chiar şi după ce îi ucisese mama? Ce avea femeia asta de îşi îndrepta toate gândurile în direcţia ei? Nici Nicole nu îl ajutase cu nimic în seara asta. Se simţise singur şi voia să stea cu ea, dar faptul că îşi ceruse scuze pentru ceva ce nu se întâmplase din cauza ei, îl dezarmase şi îl făcuse să se simtă ca un dobitoc. Şi nu era prima oară când îl făcea să se simtă aşa, şi totuşi, deşi era conştient de cât de rău îi făcea ei, nu putea să nu continue să-i facă în continuare. Faţa ei inocentă, îi scotea la iveală toate gândurile, chiar şi cele mai ascunse şi asta îl scotea din sărite. Nu de puţine ori văzuse în ochii ei dorinţa de a-l săruta sau de a-l avea aproape. Deşi acest lucru ar fi trebuit să-l înduioşeze nu făcea decât să-l enerveze pentru că ar fi vrut ca în locul ei să se afle Sonya. În locul părului brunet de pe perna lui, ar fi vrut să-l aibă pe cel castaniu al lui Sonya. În loc de albastrul pur din ochii lui Nicole, voia să vadă misterul din ochii celei pentru care îşi pierduse inima în flăcările iubirii. Chiar şi acum, beat fiind, în locul lui Nicole tot pe Sonya voia să o vadă. Şi o sorbea din priviri. Îi simţea prezenţa în sânge străbătându-i tot trupul deja înfierbântat. Voia să o aibă şi să o simtă aşa cum era ea, catifelată şi moale. Atât de a lui. Atât de pasională cum fusese mereu. Şi ce dacă era Nicole acolo şi nu Sonya? Şi ce dacă mâine va avea un sentiment de vină când îi va privii ochii plini de speranţă că a iubit-o? Pentru el era necesar să aibă această noapte, era necesar să o aibă din nou pe Sonya, chiar dacă în imaginaţia lui şi cu ajutorul lui Nicole. Pâna la urmă ea îl iubea şi îl dorea aşa cum o dorea şi el pe Sonya. Ar trebui să-l înţeleagă a doua zi.

Simţea că Nicole nu doarme şi îi simţea respiraţia neregulată. Plapuma se ridica în acord cu respiraţia ei şi el nu putea să nu-şi imagineze senzaţia caldă a acesteia pe trupul lui. Îl trecu un fior de plăcere chinuitoare. Nu mai avea răbdare, trebuia să o aibă atunci şi acolo indiferent de consecinţe. În ultima vreme le luase prea mult în considerare. În ultima vreme nu se mai simţise el, dar în seara aceasta toată durere lui era şi mai mare. Toate întâmplările, cuvintele lui Harison şi apoi ale fiinţei ce şedea în patul lui, aşteptându-l, îl dăduseră peste cap şi îl dezgoliseră sufleteşte. Unde era tăria lui de bărbat? Deja nu se mai simţea unul şi avea nevoie de Nicole să-i demonstreze că este. Se apropie încet de patul ei doar cât să vadă dacă doarme. Avea ochii închişi, dar de ce simţise el că nu doarme? Poate dorinţa ce-i pulsa în vene îl făcuse să-şi dorească acest lucru atât de mult încât să-l considere adevărat. Strânge din buze şi din maxilar şi o priveşte câteva secunde. Doamne, cât de firavă părea, chiar şi cu înălţimea ei. Pumnii i se încleştară şi în interiorul lui se instală furia. Ceva din sufletul lui nu-i permitea să facă asta şi simţea o nevoie disperată să arunce cu lucruri prin cameră şi să dea cu pumnii în pereţi. Dădu jos cu lucrurile şi vitaminele ei de pe noptieră. Aceasta tresări speriată şi îşi ridică pilota aproape de gât, privindu-l speriată. Acest lucru îi alimentă furia şi îl făcu să-şi încordeze maxilarul mai tare, apropae scrâşnind din dinţi. De ce se simţea aşa de furios când o privea în ochi şi vedea cât e de speriată? Doar el se comporta ca un idiot şi tot ceea ce făcuse, fusese să o sperie, dar de ce îl deranja asta? Se calmă când văzu că ea se linişteste şi întinse mâna spre el, chemându-l mai aproape. Se comformă, dar încruntătura dintre sprâncenele lui era încă prezentă pe chip.