Minciună Peste Minciună.

Salvarea lui Alexander...

" Draga mea daca nu te vei întoarce pana mâine la căsuță ta scumpa si draga Alexander o va păți. Gandeste.te la scumpul si neajutoratul Alexander...abea aștept sa ne vedem. "

- Voi lua asta la secție pentru amprente.
- Dumnule polițist dar Alexander e in pericol...faceți ceva va rog!
- Ai vro poza cu el sau o adresa ceva?
- Uitați asta e poza ce am primito înainte sa găsesc casa sparta.
- Am sa anunț echipajele pentru a începe căutările.
- Va mulțumesc mult.
- Acum vas ruga sa veniți la secție pentru a da o declarație in legătură cu spargerea casei si una petru a ne povesti despre amenințările primite si despre ce știți de domnul Alexander.
- Desigur.

O iau pe Denisa și pornim spre secție unde trebuie sa dau declarările.
Nu durează mult si ajungem la secția unde ne.a spus polițistul care se afla la mine acasă.
Intram înăuntru si povestim unei polițiste de ce ne aflam acolo și ea ne explica ce trebuie sa facem ne da o foaie si un pix si Denisei pentru a povesti cele întâmplate.
Scriem cam 20-30 de minute si ducem declarațiile si plecam spre casa. In timp ce ne îndreptam spre casa Denisei primesc un alt mesaj anonim.

" Draga mea ai făcut o mare greșală apeland la politie si povestindu.le. Daca vrei ca Alexander sa scape cu viață vino la fabrica de la marginea orașului si te anunț sa nu încerci vro miscare greșită ca Alexander o va pati. "

Nu ii răspund deoarece Denisa îmi vede fața palida si oprește brusc masina.

- Ce ai pățit?
- Uite. Ii întind telefonul si ea citește mesajul.
- Uite cum facem. Tu mergi singura si eu sun la politie si vin in urma ta.
- Denisa mia spus ca de încerc ceva adio Alexander.
- Nu va ști pentru ca tu vei merge pe jos un km si el nu va bănui nimic iar eu voi fi in spatele tau cu politia.
- Sper sa meargă.
- Așa va fi.

Întoarce mașina si mergem spre fabrica de la marginea orașului. Denisa când vede ca suntem pe aproape oprește iar eu cobor din mașina indreptanduma pe jos pre fabrica dar înainte sa închid ușă masini Denisa nu ezita sa.mi mai spună ceva.

- Sa nu te panichezi o vom scoate la capăt si pe asta. Sa ai încredere in tine bafta.
- Mulțumesc.

Închid ușă si o iau la pas spre fabrica in 10 minute ajung la ușă cea uriașă si ruginita. Cu fiecare pas făcut simțirăm cum viață mi se scurge dar nu puteam renunța la Alexander, inca il iubesc face parte din viață mea si daca e nevoie sa mor pentru a trai el am so fac fara ezitare.
" Curaj Amalia. " îmi spun in minte si intru cu o frica pe care nu o mai simțisem pana acuma. Merg pe un hol lung si întunecat pana dau de o lumina palida. Intru iar acolo il vad pe Alexander legat de un scaun, plin de sânge.

- Alexander!
- Amalia pleacă pana nu e prea târziu.
- Nu renunț la tine Alexander, nu plec fara tine.

Nu apuca sa.mi spună nimic ca din spatele nostru se aud niste aplauze ma întorc încremenind când il vad pe acel individ stand si uitanduse la noi cu un zâmbet malefic.

- Nu credeam ca vei veni.
- Am venit. Acum spune.mi ce vrei de la noi?
- Daca vas spune din prima nu ar mai fi amuzant jocul.
- Spune odată nu am chef de jocuri cu psihopați ca tine.
- Ca mult tupeu petru o fata așa firava ca tine. Nu uita scumpa Amalia aici nu are cine sa te mai salveze.

Nu apuc sa.i întorc replica ca.l aud pe Alexander vorbind cu ultimul gram de putere.

- Daca te atingi si de un fir de par din...capul ei....jur te voi căuta si in...gaura...de șarpe si te voi face sa...plătești in cele...mai groaznice chinuri posibile.
- Vai uite cine a prins grai. Tu mai bine ai tăcea pentru ca nu ești in situația in care ai putea vorbi. Acum dragă Amalia unde rămăsesem.
- Spune odată ce vrei de la noi si lăsane sa plecam.
- Nu se poate, ar fi mult prea simplu. Unde ar mai fi după amuzamentul?
- Lăsâne sa plecam altfel îți promit ca vei plati.
- Vai mie frica.
- Ar trebui. Spun asta cu o reținere si o frica care mi se citea in glas de la un km depărtare.
- Vom mai vedea cine plătește.

Nu mai apuc sa spun nimic pentru ca aud sirenele politiei. El auzind ca se apropie de noi scoate un pistol si.l îndreaptă spre Alexander nu sta pe gânduri si apăsa pe trăgaci. In momentul acela am sărit in fata lui nimerinduma pe mine. Nu durează mult si aud niste pasi si zgomote in încăpere dar in fata ochilor totul se face negru....

După 2 săptămâni.

Il aud pe Alexander vorbind dar nu îmi pot deschide ochii.

- Am fost un prost...un tampit, idiot, si toate astea. Dar te rog nu ma parasi, nu pleca... Niciodată in viața mea nu am simțit pentru o persoana ce simt pentru tine Amalia... Am nevoie de tine... Fara tine ma simt incomplet... Trebuie sa ma crezi când îți spun ca eu...eu te iubesc Amalia... Se pare ca ai reușit sa găsești aceea mica parte a inimii mele ce este inca in viață... Aceea mica parte care te iubește pe tine...care nu mai poate iubi niciodată daca tu ma vei părăsi acum. Deci te rog nu fa asta.

Ii aud respirația care se îngreunează din ce in ce mai mult din cauza plansului, ii aud suspinele dar nu îmi pot deschide ochii. Renunț pentru un timp lasanduma in întunericul ce ma înconjura.

Peste 2 zile.

Îmi deschid ochii greoi si încerc sa descopăr unde ma aflu. Îmi întorc privirea si dau de acei ochii albăstri ca marea in care ma pierd mereu când ii intalnesc. Încerc sa spun ceva dar ma oprește..

- Hei...nu spune nimic nu te forță.
- Unde...sunt?
- La spital...
- Ce sa intamplam?
- Ai fost împușcata...de fapt a fost vina mea...ai stat in...
- In ce spune odată Alexander. Încep sa tip la el cu ultima putere ce o mai aveam.
- In coma.

Auzind cuvintele lui lacrimile încep sa.mi curgă șiroaie fara a le mai putea opri. Printre suspine il întreb pe Alexander....

- Cat am stat in...coma?
- Doua săptămâni. Spune lăsând capul in pământ si lăsând o lacrima sa alunece ușor.
- Hei...nu e vina ta...îmi aduc aminte de seara in care am fost la fabrica si a venit politia si am sarit in fata ta dupăia nu imi mai aduc aminte nimic.
Ce sa întâmplat după aceea?
- Ai sărit in fata mea si ai primit glonțul care era pentru mine.
- As mai primi inca 100 numai sa stiu ca vei fi bine.
- Amalia îmi pare rău...îmi pare rău pentru ca te.am făcut sa suferi pentru tot răul ce ti lam facut...si daca nu vei mai vrea sa ma vezi voi intalege.
- Alexander, te iubesc. Nu am încetat nici un minut sa te iubesc mereu te voi iubi, faci parte din viața mea.

Zâmbește, ce dor îmi era de acel zâmbet minutat, ce dor îmi era de cuvintele lui dulci, ce dor îmi era de el... Vroia sa ma sărute dar suntem întrerupți de ușă care se deschide pe ea intrând.....

Hei uitați next.ul. Sper sa va placa...lam făcut mai lung. Aștept părerile voastre. Si daca merita sa continui cartea...