Capitolul VII

293 11 1
                                    

-          Am dormit asaaa bine…

               Ma trezesc si imi dau seama ca nu a fost un vis.Chiar eram in camera lui Sehun,cu Pufulete la picioarele mele.

-          Ma intreb daca m-a vazut aici.

                “Ah,daca nu a fost un vis atunci…chiar a fost aici…” . Incepusem sa zambesc fara sa ma pot opri.”Sehun a fost aici…langa mine” . Ma ridic pe jumatate din pat si ma uit in jur.Peste tot erau fotografii,unele alb-negru. Atentia imi fusese atrasa de o fotografie in rama de pe birou.Ma ridic si o iau in mana.”Seamana cu Sehun…oh! E chiar el “ .

-          “Sehuunah,unde te duci? Ceaiul tau e gata!Nu ai voie sa te ridici” .

-           Hm?

                  Usa se deschise.

-          S-Sehun?

                  Imi zambise.

-          Nana…

                  Nu facu nici doi pasi si lesinase.

-          Sehun !

                 Am scapat fotografia din mana,iar rama s-a spart.Insa nu asta ma ingrijora acum.

-          Sehun,Sehun,revino-ti! N-nu,nu ma lasa…Sehun!

                  Avea febra mare: 39+. Baietii m-au ajutat sa-l asezam in pat,si de atunci nu m-am mai miscat de langa el.Ii stergeam transpiratia,pentru ca transpira foarte mult din cauza febrei,si respira greu.Din cand in cand mai scotea cate un cuvant pe care il intelegeam cu greu,probabil halucina.Nu-mi pasa daca raceam si eu,voiam doar sa fiu langa el.Dupa patru ore in care l-am vegheat incontinuu,am adormit langa el,cu capul pe mana lui si restul corpului langa pat.Am realizat ca am dormit asa abia cand m-am trezit si am vazut ca nu mai era in pat.Am tresarit si eram gata sa ies din camera,cand il vad in fata usii,dand sa inchida usa camerei.

-          Te simti mai bine?,l-am intrebat ingrijorata.

-          Mhm.

                     Rasuflasem usurata.

-          Ce bine…sa nu ma mai sperii asa…mi-am facut griji.

-          Stiu…imi pare rau.

                     Spunand astea,se indrepta spre mine si ma lua de talie,lipindu-mi corpul de al lui si strangandu-ma in brate.

-          Multumesc ca ai fost aici…

                       Iarasi simteam cum inima o sa-mi iasa din piept.Batea atat de tare incat o auzeam si eu.Oare…oare el o auzea? Brusc imi daduse drumul.

-          S-a intamplat ceva?

-          Nu vreau sa racesti si tu.

                       Se daduse doi pasi inapoi si isi pusese gluga hanoracului pe cap.Era atat de dragut asa,si cu papucii cu catelusi in picioare.Numai uitandu-ma la el simteam cum am febra.

-          Acum,treci in pat,inca nu te-ai recuperat complet.

                       Il apucasem de brat cu amandoua mainile si il trageam usor catre pat.In timp ce se aseza in pat,eu il inveleam cu trei paturi,ca sa fiu sigura ca ii e cald si bine.

Awkward LoveUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum