Capitolul 31
Nu mă voi mai întoarce prea curând
În sfârșit am reușit să îmi fac transferul aici, în Edinburgh. A durat două săptămâni din cauza Anului Nou și a restului de vacanță.
Revelionul l-am petrecut cu mama, Hazel, Ethan și chelnerița, pe care am aflat că o cheamă July. M-am simțit extrem de bine cu ei.
Louis a tot încercat să dea de mine, până i-am spus clar că nu vreau să mai aud de el. A renunțat prea ușor, deci are un plan. Nu mă mai interesează deloc persoana sa. Am fost atât de aiurită să îmi pese de el. Am fost atât de proastă să încep să mă îndrăgostesc de el. Mă bucur că am oprit tot amalgamul de sentimente acum, până nu avea să fie prea târziu.
Am plănuit să îi dau un ultimatum târfei de Rose. Împreună cu Hazel, Ethan și July, care au fost și ei puși în temă, am reușit să aflăm în ce spital a făcut avort Rose. Dar de acolo trebuie noi să facem rost de fișă, iar asta, presimt, că nu va fi chiar floare la ureche.
Mă grăbesc să ajung la micuța cafenea unde lucrează July. M-am îndrăgostit imediat de străzile pavate și clădirile cu arhitectură medievală a străzilor din Edinburgh. Unele dintre acestea sunt extrem de colorate, iar unele par desprinse din filmele de groază a secolului trecut.
Strâng paltonul mai tare în jurul meu și îmi înghesui gâtul în fularul gros. Tocurile mele scot un țăcănit enervat atunci când pășesc, dar am reușit să mă obișnuiesc. Oamenii nu mă mai privesc cu silă atunci când își dau seama de accentul meu britanic. Probabil au ajuns să se obișnuiască.
Intru în cafenea și merg direct spre bar, așezându-mă pe unul din scaunele înalte. Îi fac semn lui Eric, unul dintre chelneri, să vină spre mine.
- Hei, Allison! Cum îți merge? mă întreabă politicos.
Mereu am fost fascinată de părul său blond deschis și ochii săi verde crud. Maxilarul său accentuat și masculin îmi atrage mereu privirea. Cred că Eric este unul din cei mai atractivi bărbați pe care i-am văzut vreodată și unul dintre cei mai inteligenți din câți am întâlnit. Are 23 de ani și este student la medicină, cafeneaua fiind job-ul de unde face rost de bani pentru a-și plăti facultatea. El de fapt studiază la Londra, dar a „înghețat" anul și a început să lucreze aici pentru a se putea întreține.
- Hei, Eric! Bine, o duc tot mai bine. Tu?
- Și eu. Deja am strâns câți bani îmi trebuie pentru anul viitor de facultate, îmi spune și îmi aruncă un zâmbet sclipitor ce îmi face inima să tresară.
- Ma bucur enorm pentru tine, sincer! îi spun, returnându-i zâmbetul. O poți chema pe July? Oh, și adu-mi, te rog, o cafea neagră, tare și fără zahăr.
- Ca de obicei, aceeași comandă mereu, spune și râde, scoțând un pahar de sub tejghea. Am devenit pregătit.
- Ești un geniu! spun și râd odată cu el.
Dă din cap încă râzând și se întoarce spre ușa personalului. Îl urmăresc cum merge drept încordându-și mușchii spatelui. Zâmbesc automat și sorb lung din cafeaua fierbinte și proaspătă. Cafeaua făcută de Eric e mai mai bună și decât ce pe care mi-o fac eu.
După încă câteva minute o văd pe July ieșind pe acea ușă, cu paltonul într-o mână și cu cafeaua în cealaltă. Îi spune ceva la ureche lui Eric făcându-l să râdă și vine spre mine.
- Ce faci, Ali? mă întreabă veselă.
I-am povestit o parte din povestea dintre mine și Louis, dar nu totul. Nu am putut suporta să îmi las mintea să răscolească prin acele amintiri fără să îmi răscolească și sentimentele, așa că am lăsat-o baltă, iar July a înțeles.
- Lasă-mă cu din astea și haide să mergem mai repede să termin cu înscrierea mea aici, zic făcând-o să râdă împreună cu blondul.
Dă din cap afirmativ și mă dau jos de pe scaun. Las un bacșiș gras chelnerului meu preferat și plec, dar nu înainte să îi zâmbesc și să îi fac cu ochiul.
Ieșind afară am fost întâmpinate de un vânt rece. Tremur involuntar și îmi închei nasturii paltonului.
- Se întâmplă ceva între tine și Eric? mă întreabă zâmbind ștrengărește, July.
- Nu, doar că suntem prieteni. Îl ador ca persoană. E un om minunat, spun zâmbind.
- Chiar e...
Ne urcăm în Nissan-ul lui July și pornim spre liceu. July e în același an cu mine, dar pe o specializare cu totul diferită. În timp ce eu vreau la arhitectură și design interior, ea vrea să lucreze cu oamenii, în orice
domeniu.
Nu știu cum m-am atașat eu atât de repede de July, dar tot ce pot spune e că știe să se bage pe sub pielea oamenilor. Pe lângă carisma ei incontestabilă, mai e și extrem de frumoasă. Părul lung și brunet îi ajunge până în talie, fiind ușor ondulat. Are ochii extrem de mari și negri ca tăciunele. Nu am mai văzut niciodată ochi atât de negri. Are genele lungi și sprâncene arcuite. Buzele sale pline sunt extrem de senzuale, iar corpul său extrem de curbat unde trebuie trezește totul într-un bărbat.
Văzând că nu mai am de gând să spun absolut nimic, pornește radioul. Piesa deja extrem de difuzată a lui Ellie Goulding, „Love Me Like You Do" ne face pe amândouă să cântăm cât ne țin plămânii. Deși nu e deloc genul nostru muzical, tot cântăm din tot sufletul.
Am terminat interpretarea muzicală izbucnind amândouă într-un râs isteric.
- Știi, Ali, mă bucur enorm că te-am întâlnit. Înainte îl aveam doar pe Eric și niciun alt prieten, îmi spune și-mi zâmbește.
Chiar mă bucur că am întâlnit-o pe July. Dacă nu era ea probabil acum eram înapoi acasă, singură și izolată cu depresia mea. Mama, după ce m-a vizitat la Revelion chiar a fost fericită de starea mea și a fost perfect de-acord să rămân aici până se termină anul. Și cu toate astea, nu sunt fericită pe deplin aici, un singur lucru îmi distruge asta, dar nu îmi pot permite să mă gândesc la el...
- Și eu mă bucur că te-am întâlnit, știi prea bine că acum aș fi fost acasă dacă nu erai tu, iar dacă aș fi fost acasă...
- Te-ai fi gândit doar la infidelitatea lui Louis și la moartea tatălui tău, continuă ea în locul meu.
Oau! Cuvintele astea sună mult mai rău spuse cu voce tare. Nu am avut curajul să mă gândesc la asta până acum, iar dacă îmi fugea gândul la asta, pur și simplu căutam altă activitate.
- Scuză-mă, Allison, nu am vrut să te fac să te simți prost sau să te gândești la asta...
- Mulțumesc că ai făcut-o, știi bine că aveam nevoie să aud asta, spun și privesc pe geam.
July înghite în sec și e atentă la drum. Nu o învinovățesc că a spus asta , aveam nevoie să o spună cineva odată și-odată dacă eu nu reușesc.
- Aștept telefonul de la Hazel de vreo 20 de minute, ce Dumnezeu face? întreb îmbufnată în timp ce privesc ecranul telefonului meu.
- Poate nu a terminat încă...? spune July și ridică fin umeri.
- Probabil ai dreptate, dar sunt atât de nerăbdătoare să o demasc pe târfa aia.
- La câte mi-ai povestit despre ea, o urăsc la fel de tare ca tine, spune July și râde.
- Asta e ideea, July, nu o urăsc, o disprețuiesc. Ce femeie de nimic rămâne însărcinată la mai puțin de 19 ani, nu știu exact vârsta, și face și avort? A ucis un suflet nevinovat, spun cu dispreț.
Dintre toate persoanele din lumea asta, cel mai tare o disprețuiesc pe ea. Pentru Louis simt tot dispreț, dar spre deosebire de Rose, nu simt și atâta scârbă. Pe lângă că are un comportament îndoielnic, lipindu-se de orice are 3 picioare, nici măcar nu își asumă responsabilitatea pentru asta. Nu sunt nici pe departe o sfântă, dar m-am ținut mereu la distanță de chestii de genul ăsta.
Șirul gândurilor îmi este întrerupt de soneria telefonului și exclam fericită când văd că e Haz.
- Ți-a luat cam mult, spun îmbufnată.
- Scuze, aud vocea subțire a prietenei mele de celălalt capăt al firului. Cole nu lucrează bine sub presiune, habar nu am ce are, spune oftând.
- Ceva între picioare, spun, iar July râde cu mine.
- Ha ha, foarte amuzant. Acum, am aflat la ce spital a făcut avortul, dar nu am reușit să aflăm și restul informațiilor. Trebuie să ne infiltrăm în spital pentru asta. Deja am vorbit cu Ethan, o aud spunând și practic o pot vedea cum dă agitată din mâini.
Nu înțeleg de ce e așa agitată...
- Nu! Orice plan briliant ați făcut, vin și eu, spun.
Acum îi înțeleg agitația.
Să intri într-un spital și să furi un document pentru care s-au plătit bani grei... ei, asta nu e o joacă de copii.
- Chiar vi acasă? întreabă și din glasul ei pot citi fericirea.
- Doar pentru treaba asta, după plec, spun serioasă, dar nu îmi pot abține zâmbetul.
- Asta va fi perfect! Ahh! o aud pe Blair țipând. Vorbim mai târziu!
Râd și închid apelul. July îmi zâmbește mai larg ca niciodată. Știu că își dorește să mă întorc și să îmi rezolv problemele.
- După ce rezolvi totul cu fantomele trecutului tău vei putea fi cu adevărat fericită, îmi spune după câteva secunde.
- Știu, July. Mulțumesc pentru tot, sincer, îi spun și zâmbesc.
Gândul că mă voi întoarce acasă mă îngrozește de fapt. Și am atât de multe lucruri pe care trebuie să le fac. Trebuie să o rezolv pe Rose, în primul rând, să rezolv lucrurile cu Louis, să petrec puțin timp cu Haz, Ethan și mama și să... să merg la mormântul tatei.
Ultima a fost cea mai dureroasă dintre toate. Și până să mă gândesc la asta, nu am realizat câtă nevoie am eu să merg acolo. Nu am fost la înmormântare, iar tata sigur nu ar fi fost fericit. Măcar să îmi cer scuze.
Gândul pierderii lui încă mi se pare ireal. Era... era viu, fericit alături de mine, mama, Ginger și Zack, apoi nu a mai fost, ca până la urmă să nu mai fie el deloc. Viața fără tata mi se pare un loc înnorat și gri. Îmi lipsesc atât de mult glumele sale de la cină, ziua aceea din lună când venea la mine în cameră și ne uitam la filme toată ziua, târgul anual de mașini la care mă ducea, totul. Totul îmi lipsește. Zâmbetul său perfect, momentele de tandrețe dintre el și mama, momentele când mă săruta pe frunte și îmi spunea că totul va fi bine, că nu mă va părăsi niciodată...
Totul, totul e pierdut. Mi-a spus că într-o zi nu va mai fi prezent fizic, dar mereu va fi în inima mea. Asta mi-a scris și pe felicitarea de ziua mea când am împlinit 17 ani. O țin în noptiera de lângă patul meu, alături de o poză cu noi doi, când patinam.
- Hei! Hei! Allison, ești bine?
Toate imaginile ireale din fața ochilor mei mi se spulberă, primind înapoi priveliștea împăienjenită a unei străzi și o July speriată ce mă zgâlție.
- Sunt bine... doar că, știi, mă gândeam la tata, spun începând să plâng în hohote
- Oh, dragă, plângi cât e nevoie, îmi spune și mă îmbrățișează.
Știu, nimic nu îmi scuză absența atât de lungă. Îmi pare sincer rău.
Sper să postez regulat de acum încolo.
Kisses :*
