Lose your fears

Capitotul 1

-Izi, hai odata!
-Vin imediat! Strig la prietena mea care sigur m-ar strange de gat pentru ca am intarziat la petrecerea aniversara a noului ei iubit, insa nu e vina mea ca am avut cursuri in atelierul de creatie pana la ora 19:00. Mai arunc o ultima privire la imaginea mea din oglinda, aranjandu-mi parul ciocolatiu. L-am lasat liber pe spate, coafat numai cu niste bucle lejere. Machiajul care consta in putin fond de ten, blush, ochi conturati cu tuș negru si rujul rosu aprins imi da un aer sexy si in acelasi timp sofisticat. Dupa parerea mea se potriveau cel mai bine cu rochia baby doll pe care am ales sa o imbrac. Corsetul negru din dantela imi scoate in evidenta pieptul generos, iar partea de jos a rochiei este bej, dublata de un strat de tul negru tot din dantela care imi ajunge pana deasupra genunchilor. Imi imbrac paltonul rosu, insfac de pe pat gentuta rosie care se asorteaza perfect cu sandalele cu toc inalt, evident tot rosi. Ador sa port tocuri, imi place ca la cei 170 de cm ai mei sa mai adaug inca 15. Ma simt mai puternica, mai intimidanta de la inaltimea asta.

Am pasit in holul slab luminat al apartamentului, ducandu-ma tinta spre livingul unde ma asteapta cea mai buna prietena a mea, Rosemarie. O cunosc din primul an de facultate, de cand am dat peste ea in baia destinata fetelor, intinsa pe jos. Statea cu capul aplecat deasupra colacului de toaleta, iar corpul ii era cutremurat de spasmele unui plans ce cu usurinta iti frangea sufletul la auzul acestuia. Era pe cale sa vomite, asa ca i-am sprijinit fruntea cu palma, iar cu mana libera i-am strans coama de par lung si blond la spate, nelasand-o sa si-l murdareasca. Abia dupa ce s-a orpit din plans a reusit sa spuna ceva.

-Imi pare atat de rau, nu ar fi trebuit sa ma vezi in situatia asta, mi-a spus cu un glas tremurat din cauza sughiturilor.

-Nici sa nu aud asa ceva, ma bucur ca ti-am putut fi de ajutor. Ma numesc Izabelle Whatson.

-Rosemarie Adams.

-Si, Rose, imi poti spune ce te-a adus in starea asta?

Pentru cateva secunde bune s-a uitat in ochii mei, parca incercand sa se hotarasca daca sa imi spuna sau nu ce are pe suflet. Nu stiu ce o fi vazut ea acolo, insa cand a vorbit, a rostit cuvintele cu cel mai mare dispret de care putea da dovada.

-Un copil m-a adus in starea asta.

Ma uitam la ea ca la o nebuna, neintelegand ce vrea sa spuna. Cum adica un copil? Ce i-ar fi putut face un copil de a ajuns in starea asta?
Cand si-a dus mana spre pantec si si-a mangaiat locul cu pricina, mi-a picat fisa. Am zambit si cu o voce blanda am felicitat-o.

-Nu! Nu! Nu! Nu face asta! Nu ma felicita! Nu e un motiv de bucurie. Nu il vreau! Poate ca cel cu care l-am conceput ar fi fost si acum langa mine daca nu as fi uitat sa imi iau anticonceptionalele ca o proasta ce sunt. Striga cuvintele, lacrimi amare udandu-i din nou obrajii umflati de la atata plans.

M-am uitat la ea cu cea mai aspra privire, controlandu-mi pe cat de mult posibil impulsul ce pusese stapanire, acela de a o strange de gat.
Chiar daca eu nu mai aveam de mult o inima, asta nu inseamna ca anumite lucruri nu ma inmuiau. Iar suferinta unui copil era si suferinta mea. Eu stiam cel mai bine cum e sa fii copil si sa cunosti durerea fara margini.
Am tras adanc aer in piept, incercand sa ma calmez si am spus:

-Din ceea ce mi-ai spus tu pot inelege ca tatal copilului tau te-a parasit cand a aflat ca esti insarcinata. Corect?

-Da, afirma ea.

-Bun.

Aveam o voce ferma, insa mi-am pastrat calmul dorindu-mi sa o fac sa inteleaga.

-Nu copilul e de vina. Nu ii atribui lui aceasta vina cand el nici macar nu este nascut ca sa ii ceri socoteala. Si nici tu nu esti vinovata. Daca Dumnezeu a vrut ca tu sa uiti sa iei acele pastile inseamna ca era convins de faptul ca esti pregatita sa devii mama. Mama, Rose, mama! Vina este doar a acelui las care, din pacate, este si tatal copilului tau pentru ca a dat bir cu fugitii cand tu aveai mai mare nevoie de el. Si nu ma intereseaza daca o sa ma crezi nebuna sau maniaca, insa tu nu vei renunta la acel copil. Nu conteaza ca nu mai ai un iubit, sunt ferm convinsa ca atat parintii, cat si prietenii tai vor fi langa tine si te vor sustine pana la capat. Si daca imi vei permite, eu voi fi una dintre acei prieteni. Acum haide, ai sa racesti si iti va fi mai rau dupa aceea.

Iar de atunci am ramas prietene. Desi eu nu ma prea atasez de oamnei, pe Rosemarie o consider sora mea. Au trecut mai bine de doi ani de la intalnirea noastra. La cateva saptamani dupa incidentul din baie mi-a propus sa ma mut la ea in apartament sa am grija de ea si de Robin, baietelul ei, tatal lui nefacandu-si aparitia nici pana in ziua de azi. Am acceptat fara sa ma gandesc, dorindu-mi cu orice pret sa plec din garsoniera minuscula in care locuiam, neavand bani de mai mult, dar si pentru ca ajunsesem sa tin la ea si nu voiam sa isi faca rau, ei sau copilului.

Am intrat in living, oprindu-ma in usa si privind-o pe Rose. Chiar si dupa ce daduse nastere unui copil, arat mai mult decat superb. Era mai inalta decat mine, insa nu se sfia sa poarte pantofi cu tocuri interminabile. Pot spune ca iubirea pentru pantofii cu toc inalt ne-a apropiat si mai mult.
Era imbracata cu o rochie neagra, lunga pana deasupra genunchilor si mulata, care ii scotea in evidenta formele bine definite si ii punea in valoare corpul tonifiat la sala de forta.
Modelul rochiei ii lasa la vedere spatele frumos si sexy, rochia fiind decupata in partea din spate pana deasupra mijlocului. Ca accesorii alesese ceva simplu si dragut: o pereche de cercei cu diamante primiti de la parintii sai cand a implinit 20 de ani si un lant lung, avand atasat de el o inima, intors care ii atarna pe spate. Parul sau bogat si blond era prins intr-o coada de peste lejera, pusa pe un umar.
Machiajul simplu ii scotea in evidenta nuanta frumoasa de verde a ochilor, pantofii si geanta nude ii intregeau look-ul elegant.
Femeia asta emana sex-appeal si senzualitate prin toti porii.

-Ai de gand sa nu te mai holbezi la mine ca la arcul de triumf si sa plecam dracului odata?! Deja am intarziat o ora, tipa din toti rarunchi la mine.

Auch! Cineva e foarte nervoasa.. Ma holbam la ea?
Ii zambesc cat pot eu de dulce in semn de scuza. Nu e vina mea ca ea atrage atat de tare priviri asupra ei. Pana si femeile raman cu gura cascata si la propriu, si la figurat atunci cand Rose isi face aparitia.

-Sa mergem, spun si apuc punga cu cadoul destinat lui Theodor. Nu voiam sa mai trag de timp, altfel Rose avea sa ma ia la bataie daca mai intarziam mult.

Am presimtirea ca ceva se va intampla in seara asta. Decid ca cel mai bine e sa las destinul sa ma surprinda. Sper numai ca de aceasta data sa fie bland cu mine. Viata mi-a dat atat de multe palme, incat nimic nu ma mai sperie.

Acesta este primul capitol din 'Lose your fears'.
Astept parerile voastre si criticile constructive.