Oraşul Umbrelor: Altfel de Îngeri

VIII. O minciuna

Elizabeth

Stau pe bancuta din fata geamului si admir nostalgica peisajul de toamna. Picurii de ploaie se izbesc de geam iar frunzele cazute ale copacilor sunt purtate de vânt prin tot orasul. Toamna e un anotimp linistitor, ploios si racoros dar frumos. Mai sunt doar doua saptamani de vacanta iar în ultimele 3 saptamnai am stat închisa toata ziua în casa. Chase e foarte protector, poate putin prea protector. Nu ma lasa nici sa ies pe balcon. Dupa moartea lui Alex, fratele lui, Chase a început sa ma instruiasca, sa îmi arete tehnici de lupta si sa îmi povesteasca despre istoria vanatorilor de umbre. Vanatorii de umbre au datoria de a proteja oamenii, mundanii, de

demonii veniti din alte dimensiuni iar prin vene le curge sange angelic. Folosesc simboluri numite rune pentru a capata diverse aptitudini.

In capul meu este o adevarata furtuna iar Soarele va rasarii din momentul in care voi afla cine imi vrea moartea si de ce, unde si cine sunt parintii mei adevarati si cel mai important, cine sunt eu cu adevarat. Pana atunci, in mintea mea se va desfasura o furtuna dezastruoasa care ma face sa realizez ca toti cei 18 ani traiti pe Pamant, au fost o mare si nenorocita minciuna. Nu am dormit nopti la rand gandindu-ma daca nu cumva visez. Din pacate nu este un vis, este viata reala si trebuie sa ma lupt cu ea.

Chiar ma bucur ca Chase este aici si ma ajuta cu toate aste. Nu cred ca as putea trece peste astea fara el. Cel mai probabil as intra in depresie dupa care vine binecunoscuta sinucidere, o cale usoare prin care poti scapa, de durere, depresie si probleme pentru totdeauna. Din fericire, nu este nevoie sa apelez la asa ceva in cazul de fata.

Ploaia s-a oprit de ceva timp iar eu inca privesc absenta alea din fata casei. Trebuie sa fac ceva! Nu pot sa mai stau asa intepenita aici. Ma duc la laptop si dau drumul la playlist-ul salvat pe el si incep sa decorez rama noua pentru poza. Putina culoare in stanga, in dreapta, cate o floare ici si colo si e gata. Tot ce mai trebuie sa fac e sa pun poza in rama iar rama pe perete. Poza asta este pe perete inca de cand m-am mutat aici. Nu am dat-o jos niciodata si nici nu ma gandeam sa o fac doar daca ne mutam, iar dupa cum o cunosc eu pe matusa Emma, nu ar da casa asta nici pentru toate diamantele din Univers.

Caut in cutia de pictura un cui pentru ca stiu ca acolo am cateva. Gasesc unul potrivit si iau ciocanul in mana. Ai zice ca in camera asta doarme un tamplar nu o adolescenta. Pozitionez cuiul si dau sa bat cuiul in perete dar imi suna telefonul. Las rapid instrumentele jos si iau grabita telefonul in mana. E Chase.

-Chase! Ai zis ca ma suni la 12! E aproape doua jumate si acum ma suni? Am crezut ca ai patit ceva.

-Linisteste-te, sunt bine. Nu am putut sa te sun pentru ca am avut ceva treaba la Institut.

-Si eu cand o sa merg la Institut?

-Elizabeth, am mai vorbit despre asta. Nu te pot duce acolo. Daca te duc la Institut, Conclavul va afla despre tine si nu risc asta.

-Si ce se presupune ca ar afla despre mine?

-Ca esti o mundana care vede vede Lumea din umbra, si asta te asigur ca nu este ceva normal si nu s-a mai intamplat asa ceva vreodata. Nu esti o persoana normala Beth, tu ai ceva special.

-Tare ma intreb ce e acel special din mine.

-Crede-ma, si eu vreau sa stiu. Oricum, acum vin spre tine.

-Ok, grabeste-te. Nu ma simt in largul meu.

Nu astept sa primesc un raspuns si inchid.

Merg in bucatarie si imi fac un ceai de fructe de padure dupa care ma relaxez la un film pe laptop in patul meu moale si cald. Walk to remember este filmul meu preferat. Plang la el mai ceva ca la Titanic dar pur si simplu il iubesc. Asta e a 7 oara cand il vad. Nu trec bine 10 minute din film si se aude soneria de la intrare. Sper sa fie tipul cu pizza, mor de foame. Am inceput sa imi recapat apetitul. In prima faza obligata de Chase fiindca zicea ca sunt slabita si trebuie sa mananc. Eu tot cred ca vrea sa ma indoape si sa ma puna pe masa de Craciun la iarna.