Tocilarul / Zayn Malik/

Chapter 10

-O, Romeo, Romeo...- Da? Întră!

Ușa se deschise ușor, Lucas întrerupându-mă din repetarea rolului. Mi se părea așa ușor când nu era nimeni în fața mea și nu mă vedea rostindu-mi rolul.

-Hei, ce făceai? Era pentru prima dată când Lucas era așa liniștit și calm.

-Îmi repetam rolul.
Își arcui sprâncelele uimit.

-Tu?! Rol? Ce rol, în ce piesă?
-Romeo și Julieta. Și ghici cine o joacă pe Julieta?! Am întrebat sarcastic, întreptându-mi degetele arătătoare spre față.

Și-a pus șocat mâna la gură, făcându-mă să râd.

-Oh, dar vai. Și cine e "norocosul" Romeo? Spuse, mimând ghilimelele în aer.
Mi-am dat ochii peste cap.

-Morgan. Morgan Nessman.

De data asta a fost și mai îngrozit.

-Tipul popular cu rățușca cea urâtă? Vai, ce clișeu!

-Hei! Nu mai fii așa nesimțit! Apropo, de ce ai venit?

-Ți-am zis că vreau să discutăm.

L-am privit cu aroganță.

-Ce anume?
-Cum astăzi e vineri, și peste două săptămâni e balul, mă gândeam să mergem să ne uităm de o rochie. Eu, tu și....

Mi-am mărit ochii de mirare. De ce ar vrea Lucas să vină cu mine pentru o rochie? Și pentru un eveniment așa neimportant pentru mine?

-Și mai cine?
-Sierra.
-Ea a venit cu ideea?
-Parțial. Și eu am vrut.
-De ce?
-Pur și simplu.

Nu am mai pus întrebări. Sigur Sierra l-a pus să mă convingă. Plus că n-ar strica o plimbare acum la mall. E dabia trei după-amiaza, am scăpat la unu jumate de la liceu.

Dar Daniel unde o fi? De fapt, nu îmi pasă. Sunt supărată pe el, se bagă prea rău în viața mea și eu nu știu nici măcar ce face.

-Ok. Hai să mergem.

**

-Dar de asta ce zici? Adică, pe buneee îți avantajează ochiiiiii!
-Sierra, nu vreau rochie roz bonbon. Ți-am mai zis că nu vreau să ies în evidență. Plus ca e prea scurtă și mulată. Și încărcată. Pe bune, pietrele și penele alea arată urât.

Îmbufnată, a pus rochia la loc pe umeraș și am ieșit din magazin, urmând să intrăm în altul.

Am probat O GRĂMADĂ de rochii.Verde, galben, roșu, alb, crem, albastru, chiar și turcoaz, dar una sigură care mi-a plăcut a fost una până mai jos de genunchi și puțin mai largă. Era un vișiniu drăguț, dar Sierra a zis că sunt un sac de cartofi cu ea îmbrăcată. Și Lucas a aprobat-o.

-Oh doamne! A țipat, speriindu-mă și pe mine, și pe Lucas, privind o rochie neagră, superbă, în vitrina unui magazin Guess. Numai numele mi-a dat de înțeles că mi-ar trebui alocația pe doi ani să o cumpăr.

-Wow, spuse Lucas, urmând-o pe Sierra în magazin.

-Rose, e perfectă pentru tine!

Am luat umerașul cu rochia în mână și am studiat-o atent. Era neagră, un negru scump, perlat, dintr-un material moale și subțire. Era fără bretele, și era crăpată pe picior, dând un aer de senzualitate cu linie de diamante mici sub sâni. Am întors eticheta, privindu-i prețul.

-Ăm, Sierra, nu am de gând să dau cinci sute de dolari pe o rochie. În primul rând că nu vreau, și în al doilea rând că nu am.

Ea a zâmbit viclean, a luat mărimea S și m-a tras de mână la cabinele de probă.
Lucas a chicotit. După o sută de rugăminți, am ajuns să îmi pun rochia pe mine, fiindu-mi frică că și aceasta îmi va veni urât.

Când am închis fermoarul, am deschis ochii, speriiându-mă. Îmi brățișa corpul așa frumos, plus că nici măcar nu simțeam că o am pe mine. Era de-a dreptul wow, și chiar își merita banii pentru cineva care își permite.

Când am tras perdeaua, le-a căzut fața amândurora.

-Oh doamne, șopti Lucas.
-Vaaai, pe asta o luăm! Doamne, ești superbă! M-am înroșit imediat.

M-am privit fâstâcită în oglindă. Îmi făcea sânii să pară mai mari, mijlocul mult mai mic și șoldurile mai conturate. Îmi stătea bine cu ea, doar că prețul era un obstacol prea mare.

-Haide, dezbracă-te, mergem la casă să o plătim ca să o luăm.

-Ce?! Ai înnebunit? Nu am atâția bani, și aș putea să fac altceva cu ei dacă aș avea, nu pentru o rochie pe care o să o port la un bal prostesc.

-Ughh, ești atât de enervantă! Doar taci și dezbracă-te
odată! Urlă Lucas exasperat.

-Nu am cum să o plătesc ați înnebunit? Am țipat la amândoi, privindu crăpătura de pe picior. Oh, doamne îmi venea să plâng.

-Nu îți fă griji, Rose. Consider-o un cadou, am auzit că va fi ziua ta în curând, îmi spuse zâmbitoare Sierra.

-Nu, nu po-
-Gata, îndeajuns. Nu poți fi înțelegătoare odată? E un C.A.D.O.U! Îmi spuse Lucas, împingându-mă înapoi în cabină și trăgând perdeaua sau ce o fi ea. 

Am oftat și mi-am dat ochii peste cap. Nu aveam cu să o dau altfel cu ei.

*
După ce am plătit rochia, pantofii i-am găsit foarte ușor. Au costat 70 de dolari, reduși de la 140, din Yves Saint Laurent, parcă. Nu auzisem în viața mea de firma asta, dar cică la Sierra, era una FOARTE cunoscută după spusele ei. Singurele firme pe care le știam erau Balmain, Guess și, bineînțeles, Chanel. Dar cum sunt eu, chiar nu mă omor după firme. Hainele mă lasă rece. Nu haina îl face pe om. Părerea mea, care nu coincide cu a Sierrei și a dragului de Lucas. Ei spun că hainele ajută mult la înfățișare.

Pantofii erau unii în stil Stiletto, roșii lucioși, cu toc cui de vreo doișpe centimetri. Se asortau cu un plic de-al mamei care era fix aceeași culoare. Erau chiar superbi și mă făceau mult mai slabă și înaltă decât eram. Adică mă fac.

-La ce te gândești?, mă întrerupse Sierra din gândurile mele, în timp ce mesteca plescăind un crispy strip.

-La pantofi. Nu știu ce va venit să îmi faceți cumpărături pentru bal așa random.

-Păi, vreau ca la balul asta să surprinzi pe toată lumea, să șochezi și eu să fiu autoarea acestui fapt.

Am chicotit. Am aruncat o privire pe la toate mesele de la mall, urmând să văd ceva ce mă va îngheța. Băiatul acela, Fantomel, stând la trei mese distanță, sărutându-se cu foc cu o șatenă. Se desprinse din sărut, făcându-mă să îngheț când mă privi. Am simțit cum îmi rămâne mâncarea în gât când se ridică de la masă și dispăru, șatena fugiind după el. Și în direcția noastră nu venea.