Sweet and Dangerous | H.S. | ✔

Capitolul 4

Ce să facă? Să îi deschidă? Doamne, ce caută el aici la ora asta? De ce vrea să intre?

Hope are încredere în el, dar…nu ştie ce să facă. E bine? Nu crede că ar deranja-o prezenţa lui, însa e puţin ciudat pentru ea. Nu a mai stat singură cu un băiat într-o casă. Şi nu  ştie când se întorc părinţii ei, ar putea apărea oricând. Putea fi o imagine dubioasă: ea şi Harry singuri, noaptea.. Dar ei nu au de ce să îşi facă griji, nu se va întâmpla nimic.

Aşa că Hope a intrat înapoi în casă, a coborât încet scările surprinzând un bileţel colorat pe măsuţa din sufragerie. ‘ Mătuşa ta se simte foarte rău. Te sunăm dimineaţă. Ai grijă. mama’ Oh..deci ei au să stea peste noapte. Amintindu-şi de Harry, a intrat în bucătărie şi s-a îndreptat spre uşa incoloră ce dădea în spate. Harry o aştepta acolo, zâmbind când ea a deschis.

- Credeam că îţi cauţi un făcăleţ sau vreo bâtă de baseball.

- Nu ţi-aş face rău,  a zâmbit ea timid şi Harry nu a putut decât să îşi mărească puţin ochii. Ce e?..

- Tu..ai zâmbit..Cred că pot număra pe degete de câte ori zâmbeşti. Mai fă asta o dată! El s-a aplecat puţin ajungând la acelaşi nivel cu al ei

- Nu am să fac asta la comandă.

Hope şi-a lăsat privirea în pământ cu acelaşi zâmbet şi dându-se din uşă, l-a lăsat pe Harry să intre. A privit întreaga bucătărie scoţând mâinile din buzunare şi întorcându-se spre Hope ce închidea uşa cu cheia. Mototolind bileţelul, l-a aruncat la gunoi şi şi-a frecat palma de braţul stâng. Ce-i doi s-au privit şi Harry a chicotit.

- Vrei ceva de băut..sau..nu ştiu..

Ea a spus nesigură şi băiatul doar s-a aşezat la masă zâmbind. Făcând acelaşi lucru, Hope s-a aşezat în faţa lui. Au tăcut amândoi până când Hope a făcut contact vizual, Harry o privea de când s-a aşezat.

- Ce faci aici?

- Sunt singur acasă şi.. mă gândeam să văd ce faci. Şi da, ţi-am încălcat proprietatea, m-am strecurat pe lângă garaj, am sărit gardul şi m-am uitat la tine când citeai. O să chemi poliţia? nu şi-a putut abţine un chicotit, dar Hope era cam uimită
 
A dat negativ din cap şi a privit masa. Nu au mai spus nimic mult timp, păreau ore. Hope nu ştia ce să spună, era ciudat. Şi Harry doar o privea, putea simţi asta. Se simţea groaznic acum.

- Mm..ştii, dacă nu te simţi bine pot pleca. Adică..am venit să văd ce faci, dar..umm..

Harry s-a ridicat de la masă şi imediat şi Hope. L-a privit, a vrut să spună ceva dar nu ştia ce. ‘Nu-i nimic’, ‘poţi să rămai’, ‘ nu mă deranjează’ nu ştia dacă e bine să spună asta.

S-a blocat şi..îi venea să plângă.. îi era ruşine. S-a întors repede când lacrimile i-au venit în colţul ochilor. Băiatul s-a panicat şi apropiindu-se de ea, i-a întors bărbia şi a privit-o. Lacrimile tocmai i se prelingeau pe obrajii rozalii, acoperindu-şi faţa cu palmele.

- Oh Doamne..e vina mea? Îmi pare rău Hope eu..

A strâns-o la pieptul lui punându-şi mâna pe capul ei într-un mod protectiv. Ea a scos câteva suspine încercând să-şi oprească lacrimile.

- Nu pot să port o conversaţie, sunt atât de josnică, a reuşit ea să spună şi Harry a strâns-o mai tare

- Nu-i adevărat! Te rog nu plânge..Hope, îmi pare aşa rău. Dacă ştiam că o să te fac să plângi..nu aş fi insistat să intru. Credeam că o să te fac să te simţi mai bine..în plus de ceea ce încerc..te rog..nu trebuie să plângi..

I-a ridicat din nou bărbia ştergându-i lacrimile cu mâinile. Avea o faţă atât de inofensivă, se observa roşeaţa din ochii ei pe lângă cele două pete turcoaz. Harry nu ştia exact ce să facă şi ridicând-o în braţe în stilul miresei ieşise din bucătărie. Hope se prinse de tricoul lui surprinsă cât el dădea târcoale cu privirea holului găsind apoi sufrageria. Se aşeză pe canapea cu ea în braţe, ţinând-o bine şi mângâindu-i încet capul.

Li se putea auzi bătăile inimii..erau atât de repezi..