Fiica leului

Capitolul 7- O istorisire despre dușman

- De ce mă urmărești?

Caydon mârâi furios către Edith, sperând ca fata să nu-l mai urmărească. Era ca un ghimpe înfipt adânc în piele, pur și simplu nu puteai scăpa de durerea ce ți-o provoca. Fata cu mantia de culoarea pământului își ascunse arcul la spate. Abia putea să-i vadă chipul lui Caydon prin razele soarelui, atât de calde și plăcute. Întinse mâna stângă spre acele raze, spre acel chip neclar și își imagina că după mult antrenament, după sudoarea și lacrimile pe care le va vărsa, va putea să fie mândră în fața tatălui ei și a ducelui.

- Ducele a spus că o să mă înveți să trag cu arcul.

Explicația ei nu-l mulțumi pe Caydon. Îl făcu să ofteze și cu un singur pas era aproape de ea. Îi luă arcul din mână. Se uita la ea, ba la arc și din nou ochii lui nu aveau alt drum decât chipul ei.

- Din câte îmi amintesc Cruz fusese numit ca profesor, nu eu.

Tonalitatea joasă a vocii o trezise pe Edith din visul ei de dinainte. Cum va putea, chiar și după ce va vărsa lacrimi, să ajungă o războinică dacă Cruz va fi acolo să îi pună bețe în roate. Dar, știa ceva despre Cruz, ceva ce și ducele a recunoscut.

- Cruz este prea slab, nu voi ajunge niciodată la așteptările voastre cu el instructor.

- Nu-l subestima pe Cruz, el este un maestru când vine vorba de arc.

Edith nu credea că acel om putea fi bun la ceva, de fapt nu voia să creadă. În minte îi veni un arc și o săgeată îndreptată spre ea când în vârful capului are un măr roșu. Sprijinindu-se de copac, cu spaimă spera ca mărul să fie cel nimerit. Era singura imagine care îi venea în minte când auzi de Cruz expert în mânuirea arcului.

- Acel monstru mă va folosi pe post de țintă!

Țipătul ei făcu câteva păsări să își ia zborul spre cer. Caydon râse și cu un zâmbet crud se îndepărtă de fată. Nu știuse când, dar arcul fusese aruncat la picioarele ei.

- Nu pot să te învăț să lupți.

Furia clocotea în ea, ca apa pusă la fiert. Acea apă se evaporase lăsând furia ei să pună stăpânire pe întregile vorbe.

- De ce nu?

- Fiindcă nu ești în măsură să ucizi!

Deci asta era problema lui? Edith se calmă și își dăduse seama că în ochii lui Caydon ea este o fată speriată, care ar tremura în fața unui cuțit. Să i se ceară să curme viața cuiva poate era prea mult pentru ea în acel stadiu al pregătirii. Dar, o luptă fără sacrificii este imposibil de câștigat. Deja s-a hotărât.Va face tot ceea ce se poate să-i mulțumească, chiar de ar fi să renunțe la o parte din ea. Dacă așa va fi ferită de tatăl ei, nu va ezita.
- Greșești, l-aș ucide pe Cruz imediat dacă ar trebui și el m-ar ucide pe mine.

Rânjetul lui Caydon se lărgi. În spatele acelor ochi argintii pupilele dilatate căpătase o nuanță de roșu, o sclipire care a durat o secundă. Se putea citi cruzimea, ura și întunericul. Aceia era privirea unui om nebun.

- De ce ai vrea să-ți pătezi mâinile cu sângele unui muribund?

- Poate Cruz este slab, dar nu este muribund.

- Lasă-mă să te luminez și să-ți dezvălui cine este de fapt acea persoană pe care o disprețuiești atât de mult. Cruz a avut mereu un trup firav și slab, dar personalitatea și-a ținut-o cât mai aspră și puternică ca să compenseze lipsurile fizice. Ochii îi erau acoperiți de păr pentru că ducele nu suporta să-i vadă ochii secați de viață. Ochii cuiva atât de bolnav, încât zăcea toată ziua, fără a se putea ridica la nivelul așteptărilor tatălui. Fiecare tuse și fiecare strănut își punea amprenta pe acel trup și o să o facă în continuare până nu va mai rezista, aerul nu-i va mai intra în plămâni și atunci trupul îi va ceda lăsând în urmă doar o amintire a unui pămpălău slab învins de o fată într-un duel. Sper că ești mândră de tine, fiindcă dacă o să dai dovadă de aceeași cruzime când va veni timpul să ucizi...Vei fi arma perfectă în mâinile ducelui Dwayne.

Uimirea fetei se citi ușor. Edith își aminti de acel tablou pe care îl văzuse prima dată. Un băiețel slăbuț și speriat, cu ochii acoperiți de păr, era Cruz. Conștientizase Edith.

- Sunt mândră de mine, mereu voi fi și ai face bine să taci din gură și să mă înveți arta războiului!

- Prea bine. Dar să știi că vei pierde mai mult decât o unghie în cele ce urmează.